Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

Tribunalul Brașov. Infracțiuni de corupție. Prescripția răspunderii penale. Folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al UE sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 181 alin. 1 din Legea 78/2000
09.08.2022 | Roman BRADU, Cornel PREDA

Secţiuni: Drept penal, Jurisprudență Tribunale, Procedură penală, RNSJ, Selected, Studii
JURIDICE - In Law We Trust
Roman Bradu

Roman Bradu

Cornel Preda

Cornel Preda

Tribunalul Brașov reține:

Față de considerentele obligatorii ale Deciziei Curții Constituționale nr. 358/2022, Decizia Curții Constituționale nr. 297/2018 este o decizie simplă non-textuală care alterează activitatea substanțială a normei unice pe care textul o conține, în sensul că, până la data modificării prevederilor art. 155 alin. (1) Cod penal prin OUG nr. 71/2022, respectivul text normativ nu a reglementat un caz de întrerupere a prescripției răspunderii penale, deoarece unica soluție legislativă pe care textul a reglementat-o de la intrarea sa în vigoare la data de 1 februarie 2014 intră sub puterea general obligatorie a declarației de neconstituționalitate exprimate ca atare prin actul de jurisdicție constituțională.

Dispozițiile art. 153, 154 și 155 Cod penal, având în vedere și Deciziile Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022 apreciem contrar concluziilor DNA că sunt compatibile cu legislația europeană. Astfel, potrivit art. 12 alin. (2) și (3) din Directiva 1371/2017 privind combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii prin mijloace de drept penal (Directiva PIF): „(2) În cazul infracțiunilor menționate la articolele 3, 4 și 5 care sunt pasibile de o pedeapsă maximă de cel puțin patru ani de închisoare, statele membre iau măsurile necesare pentru a permite investigarea, urmărirea penală, judecarea și pronunțarea unor hotărâri judecătorești pentru o perioadă de cel puțin cinci ani de la săvârșirea infracțiunii respective. (3) Prin derogare de la alineatul (2), statele membre pot stabili un termen de prescripție mai redus de cinci ani, dar de minimum trei ani, cu condiția să garanteze că termenul poate fi întrerupt sau suspendat în cazul unor acte specifice”. În plus, trebuie observat că Directiva PIF nu conține vreo prevedere cu privire la natura juridică a prescripției răspunderii penale.

Având în vedere durata acestor termene de prescripție, nu se poate considera că, prin aplicarea principiilor legii penale mai favorabile consecutiv Deciziilor Curții Constituționale și reținerea unei durate aproape duble față de standardul minim unional se ajunge la o încălcare a dreptului Uniunii Europene.

Sfera de aplicare a deciziei Curții de Justiției a Uniunii Europene din 21 decembrie 2021 pronunțată în cauzele conexate C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 și C-840/19, care a avut în vedere completurile specializate în materie de corupție și de fraudă în domeniul taxei pe valoarea adăugată (TVA), nu poate fi extinsă prin analogie contrar susținerilor acuzării la toate ipotezele care pot pune în discuție incidența prescripției răspunderii penale. Deopotrivă, din considerentele acestei decizii nu se poate discerne un temei de aplicare retroactivă a unei legi penale substanțiale, cum ar fi Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2022, care ar echivala cu aplicarea retroactivă a legii penale mai severe.

Nu se poate decela existența unui risc sistemic de impunitate ca urmare a Deciziilor Curții Constituționale, strict prin aplicarea ca lege penală mai favorabilă numai a termenelor de prescripție generală de 8, respectiv 10 ani.

Din jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene (Taricco 2, cauza C-42/17, M.A.S. și M.B., hotărârea din 5 decembrie 2017) nu reiese necesitatea reglementării unor termene de prescripție a răspunderii penale mai lungi de 8, respectiv 10 ani și nici că prevederea unor astfel de termene de prescripție în materia infracțiunilor ce aduc atingere intereselor naționale față de cea a infracțiunilor ce aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene este de natură de a genera un risc sistemic de impunitate.

În cauza Taricco 2 Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a abținut a se pronunța cu privire la natura substanțială ori procedurală a instituției prescripției răspunderii penale. Excepția inserată în Taricco II („Articolul 325 alineatele (1) și (2) TFUE trebuie interpretată în sensul că impune instanței naționale ca, în cadrul unei proceduri penale având ca obiect infracțiuni privind taxa pe valoarea adăugată, să lase neaplicate dispoziții interne în materie de prescripție care intră sub incidența dreptului material național și care se opun aplicării unor sancțiuni penale efective și disuasive într-un număr considerabil de cazuri de fraudă gravă aducând atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene sau care prevăd termene de prescripție mai scurte pentru cazurile de fraudă gravă aducând atingere intereselor respective decât pentru cele aducând atingere intereselor financiare ale statului membru în cauză, cu excepția cazului în care o astfel de neaplicare determină o încălcare a principiului legalității infracțiunilor și pedepselor, din cauza unei lipse de precizie a legii aplicabile sau pentru motivul aplicării retroactive a unei legislații care impune condiții de incriminare mai severe decât cele în vigoare la momentul săvârșirii infracțiunii”) a fost prevăzută de Curtea de la Luxembourg tocmai în vederea protecției drepturilor fundamentale, acordându-se prioritate acestora și recunoscându-se totodată că principiul legalității în materie penală face parte din tradițiile constituționale ale țărilor membre ale Uniunii Europene („La rândul lor, instanțele naționale competente, atunci când trebuie să decidă în proceduri în curs să lase neaplicate dispozițiile în cauză ale Codului penal, au obligația să se asigure că drepturile fundamentale ale persoanelor acuzate că au săvârșit o infracțiune sunt respectate.”)

(…)

Prin urmare, nu se poate reține existența unei incompatibilități între jurisprudența Taricco II și aplicarea legii penale mai favorabile în materie de prescripție a răspunderii penale ca urmare a evaluării incidenței art. 155 alin. (1) Cod penal în interpretarea Deciziilor Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022.

Deciziile Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022, cu respectarea principiului „mitior lex” se aplică tuturor cauzelor penale care erau pendinte la data de 25 iunie 2018 (data publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei nr. 297/2018). Niciun act efectuat în cadrul prezentului dosar penal până la data de 25 iunie 2018 –data publicării Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 – nu poate produce efecte întreruptive de prescripție a răspunderii penale, în baza unei prevederi legale care, încă de la intrarea sa în vigoare, a configurat o unică soluție normativă neconstituțională, sancționată ca atare, atât prin intermediul Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018, cât și al Deciziei nr. 358 din 26 mai 2022, aplicabile raporturilor juridice de conflict pendinte.

În lipsa oricăror repere normative concordante cu exigențele impuse de prevederile art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție, contrar  evocării orientative a soluției legislative din Codul penal din 1969 în cuprinsul Deciziei Curții Constituționale nr. 297 din 26 aprilie 2018, nu pot fi identificate la nivelul dreptului pozitiv în niciun moment, de la data intrării în vigoare a noii codificări penale substanțiale și până la data împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale, norme care să identifice actele ce pot genera efectul întreruptiv de prescripție. În acest sens, Curtea a statuat în mod clar că „nu a impus ca toate actele care se comunică suspectului sau inculpatului sau toate actele care presupun participarea suspectului sau inculpatului să fie privite ca acte care sunt apte să întrerupă cursul prescripției răspunderii penale, stabilirea acestora intrând în competența legiuitorului, cu condiția esențială ca acestea să îndeplinească exigențele menționate de către instanța de contencios constituțional.” (Decizia Curții Constituționale nr. 358/2022, parag. 68).

Astfel, până la data de 30 mai 2022, data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2022, în materie penală nu a funcționat întreruperea cursului termenelor de prescripție a răspunderii penale, situație juridică care va produce efecte în condițiile legii penale mai favorabile în cauzele pendinte. Ipotezele de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale în condițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2022 se vor aplica numai cu privire la faptele comise începând cu data de 30 mai 2022, acestea neputând fi aplicate retroactiv în cauzele pendinte, neavând natura unei legi penale mai favorabile, ci dimpotrivă.

Urmează a avea în vedere că art. 7 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale prohibește de o manieră absolută aplicarea retroactivă a legii penale în detrimentul persoanei acuzate, consfințind astfel un drept fundamental absolut de la care nu se poate deroga (a se vedea CEDO, hotărârea din 21 octombrie 2013, în cauza Del Río Prada contra Spaniei).

În prezenta cauză deci, legea penală mai favorabilă evaluată în mod global este cea cuprinsă între data de 25 iunie 2018 (data publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei nr. 297/2018 și data de 30 mai 2022 (data intrării în vigoare a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2022). Dispozițiile art. 155 alin. (1) Cod penal ce nu includea vreo cauză de întrerupere a cursului termenului de prescripție, reprezintă lege penală mai favorabilă în prezenta cauză, iar prescripția specială nu va opera, prescripția răspunderii penală urmând a fi evaluată prin raportare la termenul prevăzut de art.154 alin 1 lit c Cod penal,termen care s-a  împlinit la data de 19.06.2022.

În condițiile în care inculpații au solicitat continuarea procesului penal, în cauză instanța a stabilit vinovăția acestora ,astfel că  în temeiul prevederilor art. 396 alin. (1) și (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) Cod de procedură penală, rap. la art. 16 alin.1 lit. f Cod procedură penală, art. 154 alin.1 lit. c Cod penal și art. 5 Cod penal, cu referire la art. 155 alin. 1 Cod penal interpretat prin Deciziile Curții Constituționale nr.297/2018 și nr. 358/2022,cu aplicarea Deciziei nr.265/2014 a Curţii Constituţionale, se va dispune încetarea procesului penal față de inculpați. (Tribunalul Brașov, Sentința nr. 157/2022 din 02.08.2022, disponibilă www.rejust.ro

Dr. Roman Bradu, Managing Partner Bradu Neagu & Associates
Cornel Preda, Associate Bradu Neagu & Associates

Cuvinte cheie: , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti