Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 1 comentariu

Știința investigației criminale. Formula celor șapte întrebări sau Relația de la prima intuiție la primul adevăr evident, clar și distinct
10.08.2022 | Neculai ZAMFIRESCU

Secţiuni: Articole, Drept penal, Procedură penală, Selected
JURIDICE - In Law We Trust
Neculai Zamfirescu

Neculai Zamfirescu

Formula: expresie generală și invariabilă a unei idei, a unei relații care poate fi aplicată în mai multe cazuri particulare; fraza-tip care cuprinde termenii formali și expresii în care trebuie compus un act; soluție, mod de a face ceva, mijloc. Acestea sunt relațiile noționale ce ar interesa eseul de față.

Formula celor șapte întrebări, întâlnită mai întâi în jurisprudența romană – quis? quid? ubi? quibus auxillis? curr? quomodo? quando? qu’on? – cunoscută sub denumirea de “disticul lui Daries”, are ca destinație clarificarea aspectelor esențiale ale faptei, și Formula celor patru întrebări: determinarea obiectului infracțiunii; identificarea obiectului activ al infracțiunii; identificarea subiectului activ al infracțiunii; determinarea laturii subiective a infracțiunii. O existență milenară „Formula celor șapte întrebări” alături de o compilație, o lucrare fără autor. Dincolo de aceste prezentări, repetate în fiecare lucrare de specialitate, nu găsim (nu am găsit) dezvoltări teoretice ale celor două fraze-tip.

Să încercăm să despărțim apele. Personal, sunt de acord cu faptul că “dreptul roman nu este un drept mort, ci un drept nemuritor”. Deși nu cunosc rațiunea inițială a formulei, sunt convins de faptul că această rațiune nu putea fi departe de dezideratul descoperirii autorilor necunoscuți. Ca ofițer de poliție criminală, doresc dezvoltarea învățăturii “formulei celor șapte întrebări”. Această învățătură nu poate fi decât a științei criminale.

Dacă observăm cu atenție „formula celor patru întrebări”, o să admitem unanim faptul că întrebările sunt compilate din tematica cursului de drept penal privind structura infracțiunii. Deci, formula celor patru întrebări este destinată a servi dreptului penal și, implicit, poliției judiciare. Aceasta din urmă va trebui să dezvolte învățătura formulei celor patru întrebări.

Să trecem la observarea aplicațiilor formulei celor șapte întrebări. Din perspectivă istorică, identificăm un model oferit de practica interbelică, model ce reflectă preocuparea justiției față de utilitatea formulei în domeniul gestionării datelor privind fapta și făptuitorul.[1]” Se poate afirma faptul că „Formula celor șapte întrebări” reprezintă un algoritm, un ansamblu de principii ale bunelor practici, ce trebuie (ar trebui) observate cu mare atenție și urmate de către organele judiciare în ansamblul lor. Aplicațiile formulei sunt în măsură să ofere rezolvarea mai multor probleme, printre acestea și problema evidențelor cazierului și identificării criminale, ca pe vremuri.[2]

Dacă adoptăm ideea structurii întrebărilor formulei, o să vedem că patru din cele șapte întrebări privesc acțiunea criminală (ce – când – unde – cum), iar trei (cine, cu ajutorul cui, în ce scop) privesc autorul. Observând răspunsurile, într-o anume cauză, și aplicând metoda deducției, am constatat că cele patru răspunsuri la întrebările privind acțiunea criminală, construiesc portretele autorului (portretul semnalmentelor, portretul psihologic și cel sociologic). Este evident că trebuie să avem patru răspunsuri (nu trei, nu două), în lipsa unui singur răspuns, construcția portretistică a autorului este deja una ipotetică.

Răspunsurile la întrebările acțiunii criminale sunt în măsură să facă un pas important pentru investigația criminală, pasul trecerii de la noțiunea „autor necunoscut” la noțiunea „autor neidentificat”.

Ce trebuie să reprezinte formula pentru ofițerul de poliție criminală, desigur, prilejul realizării sintezei memorative a cauzei investigate. Sinteza memorativă trebuie să reflecte punctele caracteristice ce se desprind din fiecare răspuns la întrebări, puncte care devin repere ale identificării.

Pentru mulți ofițeri punctul caracteristic, punctul care trebuie văzut și memorat, reprezintă secretul descoperirii. Intri într-o sală de așteptare, zeci de persoane, vezi alunița de pe gâtul unei persoane, remarci o anumită gesticulație a persoanei, și dacă candela minții îți este aprinsă[3], îți vei spune „asta este”, iar lui îi vei spune ”hai, băiete, să ne vezi mersul”.

Vrei să descoperi punctul caracteristic al suspectului care neagă. Îi întinzi nada, spunându-i ceea ce așteaptă să-i spui, ceea ce îl preocupă, ceea ce crede că este deja cunoscut și trebuie cu necesitate negat. El își va dezvălui punctul caracteristic al momentului când minte, se va ridica în picioare și se va agita, spinarea i se încovoaie, neagă în termeni fermi, acesta este scenariul minciunii sale.

Teoria și practica punctului caracteristic, este legată de rațiunile mai multor teorii, cum ar fi teoria minții și teoria minciunii. Ofițerul va trebui să se familiarizeze cu aceste teorii.[4]

„Formula celor șapte întrebări” o putem numi și „formula celor 4 + 3 întrebări” sau „formula faptei ce își prezintă autorul”. Este mai puțin important cum definim, important este de a pune în aplicare procedee probatorii inspirate din rațiunile formulei, prin intermediul cărora obținem mijloacele de probă specifice.

Iată o primă exemplificare sintetică:

Mijloacele de probă obținute prin aplicarea procedeelor probatorii inspirate din „Formula celor șapte întrebări” au caracter și structură demonstrativă ce ne permite operațiuni repetate de restructurare a științei prin valorificarea și revalorificarea sintezelor. Iată relația, Ipoteză – teză – sinteză / SINTEZA  devine ipoteză și relația se reia,  teză – sinteză, de câte ori este nevoie. Relația de la prima intuiție la primul adevăr, evident, clar și distinct[6]. Rațiunea formulei celor șapte întrebări merită toată atenția, voi continua studiul. Colaborarea cu un specialist în drept roman ar fi salutară.


[1]
[2] Codul de procedură penală 1936. ART. 646 – Pe lângă fiecare tribunal funcţionează, sub conducerea medicului legist şi supravegherea imediată a Ministerului public, un birou de cazier şi identificare, care strânge şi conservă extrasele deciziilor enumerate în articolul următor, referitoare la persoanele născute în circumscripţia tribunalului şi la acelea care locuiesc în această circumscripție. ART. 654. Un regulament de administrație va dezvolta aplicarea dispoziţiilor din articolele de mai sus, fixând modul de funcționare al biroului de caziere şi identificare al serviciului central, personalul necesar, corespondența, formularele de certificate şi fisele ce pot întocmi, taxele ce se vor percepe de la particulari, pentru liberarea de certificate. CE MAI AȘTEPTĂM?
[3] Ion Minulescu
Când simţi că duşmanul te-nvinge,
Smulgându-ţi din suflet credinţa,
Aşteaptă-ţi tăcut biruinţa
Şi candela minţii nu-ţi stinge
Când simţi că duşmanul te-nvinge!
[4] de la Wikipedia, enciclopedia liberă
Teoria minții este un termen popular din domeniul psihologiei ca o evaluare a gradului de capacitate individuală a unui om pentru empatie și înțelegere a celorlalți. Teoria minții este unul dintre tiparele de comportament care este în mod obișnuit prezentat de mintea oamenilor neurotipici, aceea fiind capacitatea de a atribui – altora sau propriei persoane – stări mentale precum credințe, intenții, dorințe, emoții și cunoaștere. Teoria minții drept capacitate personală este înțelegerea faptului că alții au credințe, dorințe, intenții și perspective care sunt diferite de ale propriei persoane. Posedarea unei teorii funcționale a minții este considerată crucială pentru succesul în interacțiunile sociale zilnice ale omului (şi candela minţii nu-ţi stinge[ ]). Teoria poate fi utilizată atunci când analizăm, judecăm și deducem comportamentele altora. În patru cuvinte, trebuie să-ți cadă fisa. 
Teoria minciunii, despre minciună se spune că este o afirmație care este contrazisă de către experiență, observație sau bun simț, care este oferită de mincinos în mod premeditat sau spontan prin contorsionarea totală sau parțială a faptelor și a adevărului sau prin argumentarea selectivă, dar aparent semnificativă, a faptelor. De regulă, minciuna se consideră o acțiune intențională de declarare a unei stări modale neconfirmabile sau imediat (ori ușor) confirmabilă, pentru a produce confuzie, a oferi false speranțe, a determina o anume acțiune sau a crea o anume stare intelectivă, socială ori afectivă care servește într-un fel sau altul mincinosului. N.N. În patru cuvinte, trebuie să te prinzi.
[5] Interpretare: criminalistică; medico-legală, semantică, psihanalitică, matematică etc.
[6] „Cugito ergo sum” este considerat de Descartes ca fiind prima intuiție, primul adevăr evident, clar și distinct, de care nu ne mai putem îndoi.


Conf. univ. dr. Neculai Zamfirescu

Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

1 Comment
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti