Secţiuni » Articole » Opinii
OpiniiPovestim cărţiImaginarul dreptului
Condiţii de publicare

Soluția? Amenzi mai mari! Pedepse mai aspre!
11.08.2022 | Petru MUSTĂȚEANU

Secţiuni: Opinii, Selected
JURIDICE - In Law We Trust
Petru Mustateanu

Petru Mustateanu

Oricât de divizată ar fi opinia societății cu privire la subiectele zilei, când vine vorba despre critica comportamentelor antisociale răspunsul oamenilor este invariabil același: amenzi mai mari, pedepse mai aspre, justiția să-și facă treaba! Orice postare pe rețelele sociale care reclamă un comportament indecent va genera, automat, zeci de comentarii care vor propune, în cor, amenzi mai mari, pedepse mai aspre. În atare situație, răspunsul legislativului nu s-a lăsat așteptat. Amenzile au crescut periodic iar când nu au putut ține pasul cu inflația au inventat punctul amendă, un algoritm prin care amenda se actualizează permanent în funcție de nivelul salariului minim pe economie. Justiția, la rândul ei, s-a adaptat aspirațiilor sociale. Rarele cazuri în care se admite o contestație la o amendă sunt evenimente notabile și fac subiectul unor articole detaliate în presa de specialitate.

Când mutăm discuția în registrul penal vehemența crește exponențial. Nicio pedeapsă nu este suficient de mare pentru setea noastră de răzbunare. Dacă mâine s-ar legaliza arderea pe rug sau lapidarea mulțimea ar primi vestea cu extaz. Sigur că nu pentru oricine ar fi potrivită pedeapsa dar dacă, de exemplu, s-ar legifera ca politicienii suspecți de corupție să fie lapidați fără ca statul să mai cheltuie inutil banii cu judecarea lor, atunci votul popular ar fi unanim. Nume mari din zona juridică elaborează norme precise care să poată conduce la o condamnare fermă a răufăcătorilor, judecători de cel mai înalt rang dezleagă chestiuni de drept cu privire la aplicarea fără echivoc a legilor penale, iar Curtea Constituțională analizează în profunzime dacă virgula pusă înainte sau după poate aduce o condamnare mai mare, mai aspră, mai adaptată cerinței exigentului popor.

Nimeni, dar absolut nimeni, nu se oprește o secundă ca să se întrebe, măi oameni buni, sigur este bine ce facem noi aici?

Poate ar trebui să facem o analiză a efectelor măsurilor elaborate și ulterior aplicate. Amenzile au crescut și continuă să crească dar cantitatea de gunoi stradal rămâne constantă, mașinile parcate ilegal se înmulțesc, accidentele auto sunt din ce în ce mai grave, muzica la fel de tare, iar bonul de casă la fel de sporadic. Cu toate acestea nimeni nu se întreabă, măi oameni buni, este bine ce facem noi aici? Probabil că răspunsul poate fi același și de acestă dată, să mărim amenzile și mai mult. Să le mărim și să ne sancționăm semenii incorecți cu cruzime! Dar, oare, asta este singura soluție? Principiile actualei justiții funcționează neîntrerupt de două mii de ani. Fie că au fost în mâna inchiziției, a monarhiilor, a nazismului, a comunismului sau a democrației, sistemul de normă care incriminează și pedeapsa pentru conduita interzisă a funcționat la fel indiferent de regim. Pedepsele au fost mai inumane sau mai indulgențe, aplicarea a fost mai tolerantă sau mai exigentă dar rațiunea pedepsirii vinovaților a fost constanta tuturor vremurilor. Oamenii au trecut de la bronz la fier, apoi la motorul cu aburi, ardere internă, la internet și cucerirea spațiului, genomul uman a fost decriptat în întregime, sistemul politic a trecut prin reforme, biserica a fost reformată, omul a căpătat deprinderi noi, ni s-a modificat structura cerebrală, degetul mare nu mai este doar opozabil ci îndeplinește și funcții de scriere și scrollare pe touchscreen, totul este diferit de la momentul acceptării sistemului de pedepsirea a conduitei interzise, numai justiția a rămas la fel. Amenzi mai mari, pedepse mai aspre, și o liniște apăsătoare. Nimeni, dar absolut nimeni, nu se oprește o secundă ca să se întrebe dacă este bine ce facem.

Dacă timp de două mii de ani pedeapsa nu a generat un om mai decent și o lume mai bună de ce suntem atât de dornici să o menținem și să o aplicăm? Credem noi că infractorul este un om atât de rău încât ar trebui izolat de societate, alături de alți infractori, pentru ca pedeapsa să îl determine să nu mai repete conduita interzisă? Este, oare, eficientă această soluție?

Dacă principiul pedepsei infractorilor în sistemul penitenciar nu se poate lăuda cu rezultate notabile, în istorie putem identifica situații în care infractori izolați pe alte continente au creat o lume mai educată decât cea în care noi continuăm să pedepsim. Din 1718 până în 1770 guvernul britanic a exilat în America de Nord peste 50.000 de condamnați iar din 1787 până în 1868, au fost trimişi în Australia, în total, 158 829 de condamnaţi. În logica sistemului nostru de justiție ar fi trebuit ca astăzi Australia să fie raiul infractorilor, continentul piraților, cuibul teroriștilor, dar nu este. Este un exemplu de democrație. În schimb în orientul mijlociu, acolo unde pedepsele sunt cele mai aspre, regăsim sursa terorismului mondial.

Pedeapsa este forma prin care societatea își recunoaște incompetența. 

Pedeapsa este forma prin care societatea spune că a încercat totul pentru menținerea acelui om în zona convențiilor sociale dar nu a fost capabilă să obțină rezultatul pe care și l-a propus. Pedeapsa nu ar trebui să fie eșecul individului ci eșecul societății. Rechizitoriile ar trebui să înceapă cu formula, Noi, statul, am făcut totul pentru ca acest individ să ai aibă partea de cea mai bună educație, de cel mai bun nivel de trai, de cele mai atente explicații despre importanța unei vieți sociale armonioase în care toți respectăm legile statului și statul ne respectă pe noi, dar nu am reușit să obținem rezultatele propuse și ne recunoaștem incompetența apelând la rigorile legii. Dacă am privi societatea din perspectiva confucianistă afirmația anterioară ar avea sens. Dacă statul s-ar considera părintele cetățenilor copii atunci paradigma ar fi aceea că un părinte care își pedepsește copilul este un părinte rău. Părinții ar trebui să aibă răbdare cu copii, să le ofere iubire, educație, răbdare, și să facă toate eforturile pentru fericirea propriilor copii. Parentingul ar putea fi o sursă de inspirație pentru elaborarea normelor penale.

Sigur că nu voi reuși să conving pe nimeni de necesitatea schimbării opticii. Voi fi considerat, în cel mai bun caz, un visător și vor fi mii de argumente pentru a nu răspunde pozitiv provocării mele. În ciuda evidențelor nimeni nu se va opri o secundă ca să se întrebe, măi oameni buni, ce facem? Este mai simplu așa, amenzi mai mari, pedepse mai aspre. Iar eroarea mea are o susținere solidă. Avem aproximativ cincisprezece facultăți de drept în România. Dacă le înmulțim cu cel puțin zece cadre didactice obținem o sută cinci zeci de doctorate. O sută cinci zeci de doctorate dar niciunul din ele nu este vizibil prin oferirea de alternative sistemului punitiv.

Poate ar fi de ajutor să schimbăm puțin registrul discuției. Moartea este două feluri, biologică și socială, spun psihologii. Condamnarea la moarte nu a fost abolită, ea a fost doar înlocuită cu o nou tip de moarte. Moartea socială. Împărțim cu lejeritate ani de moarte socială în sălile de judecată conștienți că proscrișii vor intra prin poarta penitenciarului într-o lume nouă cu valori total greșite față de cele pe care pana să greșească le-a respectat. Respectul lui față de valorile societății care l-au ucis social va fi, cel mai probabil, îndoielnic de acum înainte. Reintegrare socială nu există mai mult decât în acte. Societatea nu poate avea grijă nici de cei corecți cu atât mai puțin de proscriși. Cu toate astea condamnăm mai mult decât avem loc în penitenciare și nu ne întrebăm niciodată, sigur este bine?

Grădinile zoologice au renunțat la gratii pentru animale iar normele de creștere a animalelor în ferme sunt mai exigente decât cele de detenție pentru infractori. Pentru oameni. Pentru cei de la care avem așteptarea ca ulterior săvârșirii pedepsei să revină în societate, cuminți, pe partea dreaptă a scărilor rulante, lăsând liber celor care se grăbesc acasă sau poate la serviciul unde de asemenea se grăbesc să conceapă, sau măcar să propună, amenzi mai mari și pedepse mai aspre.

Acum, când toată lumea are cel puțin un argument cu care să mă contrazică și odată cu mine să contrazică și necesitatea unei dezbateri despre abordarea unei noi optici, am să vă spun că în România se derulează un proiect pilot bazat pe ideea că deţinuţii nu trebuie rupţi de societate, ci trebuie convinși de necesitatea respectării normelor societății într-un spaţiu care să le facă mai uşoară trecerea de la mediul închis la libertate. Astfel, începând din anul 2014, în Delta Dunării, pe Grindul Tătarul, o sută cincisprezece deţinuţi locuiesc în case pe care le îngrijesc singuri, îşi gătesc singuri, lucrează şi sunt plătiţi pentru munca lor. În plus, au multiple posibilităţi de recreere: pescuit, tenis, etc.. Fără gratii, fără suferință, fără oprelişti. O singură piedică stă în calea evadării: apa Dunării. Penitenciarul este construit pe o insulă. Nu este făcut nici după mintea și nici pe cheltuiala noastră. 85% sunt Fondurile Norvegiene şi doar 15% contribuţia statului român. Modelul după care s-a lucrat a fost închisoarea Bastoy, din Norvegia, o insulă de lângă Oslo, denumită popular „cea mai primitoare închisoare din lume”.

În Norvegia funcționează, în România de asemenea. Poate că acesta ar fi un bun început. Poate o serie de dezbateri multidisciplinare ar putea genera concluzii mult mai eficiente. Psihologii și sociologii ar putea ajuta juriștii în efortul de a genera sau aplica norme menite să corecteze atitudinile antisociale. Poate că delicvenții ar putea fi transformați din dușmanii societății în prietenii ei. Poate ar trebui să începem de la micile contravenții. Știm cazuri de vitezomani care au renunțat să abuzeze accelerația după ce au făcut o vizită la morgă și de puști care aruncau gunoiul pe stradă care au devenit mai responsabili după ce au văzut cât de greu este să facă curățenie stradală.

Poate că ar trebui să luăm și medierea puțin mai în serios. Poate că într-un final vom fi capabili să generăm și alte soluții pentru cei ca noi care, din motive necunoscute nouă, încalcă normele de drept. Poate că amenzile mai mari și pedepsele mai aspre nu sunt singura soluție. Poate că, într-un final, vom fi mai buni decât suntem în efortul de a-i face pe ceilalți mai buni decât sunt.

Mediator Petru Mustățeanu

Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti