Secţiuni » Arii de practică » Business » Fiscalitate
Fiscalitate
DezbateriCărţiProfesionişti

ANPC sprijină persoanele aflate în dificultate financiară
10.08.2022 | JURIDICE.ro

Secţiuni: Fiscalitate, Insolvență, Protecția consumatorilor
JURIDICE - In Law We Trust

Miercuri, 10 august 2022, în contextul măririi dobânzilor bancare și interbancare și al creșterii inflației din ultima perioadă, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a informat că vine în sprijinul persoanelor fizice aflate în imposibilitate de plată, potrivit unui comunicat.

Astfel, prin Direcția de Insolvență a Persoanelor Fizice din cadrul ANPC, consumatorii care au accesat credite, au acumulat datorii și nu le mai pot face față, pot apela la procedura specifică, de insolvență a persoanelor fizice, prevăzută de Legea nr. 151/2015.

Ruxandra Badea, director al Direcției de Insolvență a Persoanelor Fizice: ”Dorim ca accesibilitatea procedurilor de insolvență a persoanelor fizice să fie cât mai la îndemâna consumatorilor, iar pentru aceasta și pentru alte lămuriri, îi așteptăm la sediile noastre din toată țara, pentru a le oferi consiliere gratuită și sprijin.”

Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti