Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 1 comentariu

Știința investigației criminale. Mijloace de probă si procedee probatorii nenumite
16.08.2022 | Neculai ZAMFIRESCU

Secţiuni: Articole, Drept penal, Procedură penală, Selected
JURIDICE - In Law We Trust
Neculai Zamfirescu

Neculai Zamfirescu

Titlul IV al codului de procedură penală definește proba, enumeră mijloacele de probă, numește procedeele probatorii, prezintă și explică aplicabilitatea acestora[1]. Procedura investigației criminale are, desigur, propriile sale mijloace de probă și procedee probatorii, pe care, în lipsa unei codificări, le vom numi „mijloace de probă și procedee probatorii nenumite”. Formularea art. f din C.p.p., „orice alt mijloc de probă (procedeu probatoriu) care nu este interzis prin lege”, ne justifică pe deplin aserțiunea.

Dacă procedura penală numește procedeul probatoriu „modalitatea legală de obţinere a mijlocului de probă”, atunci procedura investigației criminale își poate numi procedeul probatoriu „modalitatea legală de obţinere a mijlocului de descoperire”.

Caracterul esențial ne indică faptul că, rezultatele procedeelor probatorii numite de codul de procedură penală, cât și rezultatele procedeelor probatorii numite de procedura investigației criminale, urmează în egală măsură condițiile loialității, excluderii și aprecierii. Numai sub o asemenea recunoaștere, rezultatele procedeelor probatorii se pot constitui în mijloace de probă. Coexistența mijlocului descoperirii cu cel al probei ne conduce la realitatea departajării „mijlocul de probă acreditează mijlocul de descoperire”.

Potrivit conceptului privind „studiul vieţii criminalului şi al crimei”[2], procedeele procedurii criminale se clasifică în: procedee probatorii destinate cunoașterii persoanelor și procedee probatorii privind cunoașterea acțiunii criminale.

“Ce înseamnă a cunoaşte?” şi “Cum cunoaştem?” sunt întrebările centrale asupra cărora se apleacă știința investigației criminale. Tratarea lor implică o reflecţie generală atât asupra noţiunii de experienţă, cât şi asupra celei de judecată. Cunoașterea nu se dezvoltă la întâmplare în funcţie de descoperiri, ea se prezintă ca nişte organizări a căror funcţionare trebuie înţeleasă. Problema relaţiei subiect cunoscător – obiect cunoscut se înscrie în tematica centrală a procedurii investigației criminale.

Cunoașterea lui modus vivendi – modul de existenţă, a concepției de viaţă, modului de a trăi şi cugeta al suspectului, identificarea lui modus operandi, sunt sursele portretisticii investigației criminale (portretul psihologic, sociologic și fizic).

Pentru a lămuri aspectele legate de procedeele probatorii ce privesc „studiul vieţii criminalului”, am să deschid filele lucrării dr. C. Turai care vorbește despre cunoașterea vieții, obiceiurilor, psihologiei, modului de a opera a: asasinilor; tâlharilor; spărgătorilor; hoților; escrocilor; pungașilor din buzunare; traficanţii de femei; traficanţii de stupefiante şi contrabandiştii; falsificatorilor de bani; geneza și substratul psihologic al sistemelor criminale, concepţiunea asociaţiei criminale în cadrul sistemelor.[3]

Procedee probatorii privind cunoașterea acțiunii criminale au fost prezentate în anterioarele eseuri și s-au referit la: interpretarea fenomenologică a urmelor; interpretarea semantică și psihanalitică a înscrisurilor; reconstrucția scenei unei crime și restructurarea mijloacelor de probă. Întrucât cercetarea fundamentală în acest domeniu nu profita decât amfiteatrului, aștept provocarea mesei de lucru.

O caracteristică esențială a procedeelor probatorii aplicate de procedura investigației criminale este aceea că, prin acestea, se deschide perspectiva transpunerii rezultatelor investigative în mijloace de probă.

În considerația aducerii pe masa de lucru a unui asemenea exercițiu, prezentăm procedeul probatoriu (investigativ) realizat de prof. dr. C. I. Parhon[4] în dialog cu delicventul de profesie, cunoscut sub numele de Tata Moșu – 1938[5]. Prin restructurarea interviului psihanalitic, se poate obține un mijloc de probă circumstanțial. O întrebare provocatoare, care ar fi mecanismul / mecanismele?


[1] Titlul IV al codului de procedură penală definește proba (orice element de fapt care contribuie la aflarea adevărului), enumeră mijloacele de probă (declarațiile suspectului şi ale inculpatului; declarațiile persoanei vătămate; declaraţiile părții civile şi ale părții responsabile civilmente; declaraţiile martorilor; înscrisuri, rapoarte de expertiză, procese-verbale, fotografii, mijloace materiale de probă; orice alt mijloc de probă care nu este interzis prin lege), numește procedeele probatorii (modalitatea legală de obținere a mijlocului de probă), prezintă și explică aplicabilitatea acestora (ascultarea persoanelor; identificarea obiectelor și a persoanelor; tehnici speciale de supraveghere sau cercetare; percheziția; expertiza; cercetarea locului faptei și reconstituirea; fotografierea şi luarea amprentelor suspectului, inculpatului sau ale altor persoane).
[2] Constantin Turai
[3] Infractorul de ocazie, care datorită pasiunei comite o crimă, şi după aceea se predă autorităţilor, depune corpurile delicte şi mărturiseşte fapta, nu poate constitui obiectul de studiu al criminalisticii, căci crima astfel comisă constituie un accident în viaţa acelui criminal, accident care niciodată nu se va mai repeta şi care va rămâne un episod trist pentru tot restul vieţii lui. Obiectul de studiu al Criminalisticii îl constituiesc, deci, infractorii din obiceiu sau profesioniştii, precum şi candidaţii la profesionism. Studiind aceşti infractori, Criminalistica a ajuns la concluzia că ei se specializează în comiterea unui anumit gen de criminalitate şi în cadrul acestui gen repetă mereu modul particular şi caracteristic în care operează. Astfel Criminalistica va studia: Viaţa lor, obiceiurile lor, psihologia lor, modul de a opera a asasinilor, tâlharilor, spărgătorilor, hoților, escrocilor, pungașilor din buzunare, Traficanţii de femei, Traficanţii de stupefiante şi Contrabandiştii; Falsificatorii de bani; Geneza și substratul psihologic al sistemelor criminale, Concepţiunea asociaţiei criminale în cadrul sistemelor.”
[4] Constantin Ion Parhon – Medic endocrinolog și neuropsihiatru român, (n. 15 octombrie 1874, Câmpulung, Argeș, România – d. 9 august 1969, În 1928 este ales membru corespondent al Academiei Române și în 1939 devine membru titular și președinte de onoare al acestui prestigios for științific. Deține și alte funcții în cadrul organizațiilor profesionale medicale: membru titular al Academiei de Medicină din București (1935), membru de onoare al Academiei de Științe Medicale (1969), membru fondator al Societății de Anatomie din București, al Societății de Biologie, al Societății Române de Neurologie, Psihiatrie, Psihologie și Endocrinologie.
[5] Dialog redat în lucrarea “Furtul profesional – probleme de patologie socială”, semnată de O. Gorescu şi Dr. I. Stănescu, 1938
– De ce furi, Tata-Moșule? îl întrebam în nenumărate rânduri; ,,Fur ca să traiesc, Domnule doctor”, răspunde el convins și cu revoltător cinism.
– Cum poți trăi, furând ,,mitra episcopului”? Nu crezi că te fură și te trădează bijutierii, cărora încerci să le vinzi pietrele scumpe? Din câștigul lor n-ai putea trăi mai bine decât atunci, când ți-ai câștiga pâinea prin muncă cinstită.
Râde sfidător delicventul nostru, când aude toate acestea; concepțiile lui despre lupta pentru existență sunt cu totul opuse concepțiilor noastre.
– Am văzut eu odată furnici care furau una de la alta, continua Tata-Moșu, plin de convingere că furtul este o realitate naturală și, ca atare, trebuie să fie considerat ca ceva normal în societate. Dacă furtul există în natură, trebuie să constituie una din condițiile sale sine-quanon ale vieții sociale. De ce mii de oameni să aibă prea multe și să se desfete în plăceri, iar alții să nu aibă nici o bucățică de pâine și să moară răbdând de foame? În aceste vremuri, când munca nu mai constituie o garanție în lupta pentru existență, când șomajul încrucișează brațele chiar acelora care ar vrea să muncească de plăcere, ca adepți ai religiei muncii, nu există altă soluție ,,să lucrezi” decât să furi de la cei care au prea mult și care, probabil, și-au constituit munți de avuție, de rezervă, tot din furt.
– Fur ca să mănânc, ca să am cu ce să trăiesc, eu cu mama, cu sora și soția (concubina) mea”, susține Tata-Moșu, cu aceeași convingere, cu care ar trebui să spună că ,,munceşte cinstit ca să traiască”.
Cum însă furatul acesta constituie o necesitate vitală, Tata-Moșu, la început un delicvent de ocazie, apoi un delicvent de convingere, mai târziu din obișnuință, devine în cele din urmă delicvent de profesie: acum, furtul este specialitatea lui cea mai rentabilă (deși zugrav și chiar, zugrav bun de meserie!), specialitatea ce o practică utilizând toate mijloacele pe care i le pune la dispoziție o inteligență destul de vie și aptitudini fizice mult superioare delicvenților de rând sau chiar tovarășilor lui de furt.
Astfel se explică faptul că, în multe rânduri, a evadat din închisoare, de sub paza gardienilor, a înșelat vigilența agenților și a comisarilor. Toate conlucrează la el în vederea perfecționării acestei profesiuni delictuale, asupra furtului de meserie.
Ca oricare profesionist, el își exercita ,,meseria” fie în cursul zilei, fie în cursul nopții. Întotdeauna i-au reușit ,,loviturile”, dacă însă a fost prins, aceasta se datorează trădării fie din partea tovarășilor lui, fie din aceea a prietenilor, fie a concubinelor.
Ca un om conștiincios, lucra în timpul zilei, pe care îl socotea mai favorabil de câștig. Înarmat cu un ,,passe-partout”, cu un ciocan sau o daltă, el descuia ziua în amiaza mare ușile prăvăliilor, intra ,,ca la el acasă”, lua, furând, banii sau obiecte de valoare și în văzul tuturor încuia și pleca… cu prada, strecurându-se prin mulțime. În felul acesta își câștiga pâinea… cea de toate zilele.
Nu mai încăpea nici o îndoială că Tata-Moșu era un revoltat contra organizației și, în special, a mentalității colective. ,,În multe rânduri, spunea el, m-am dus să cer o pâine de la cei care intenționam ,,să-i fur”, să le dau ,,o lovitură”!, nu numai că m-au refuzat, dar au anunțat poliția să vină să mă aresteze… trebuia să constat cu durere că nu numai că nu pot să găsesc de lucru, ca să câștig o pâine, dar chiar atunci când îndrăznesc s-o cerșesc, mă trezesc arestat și trimis la închisoare.
Cel puțin atunci când sunt prins asupra faptului, am conștiința împăcată să stau la racoare, dar când… cerșesc?!” Cu o ură grozavă, cu pumnii încleștați de răbdare, Tata-Moșu amenința societatea. ,,Cum mai pot să muncesc când sunt ștampilat, când am pe frunte fierul roșu, când cazierul de la poliție mă urmărește ca o fatalitate? Cine mă mai angajează? Cine mai are încredere să mă lase să-i zugrăvesc acasă? În mod necesar eu trebuie ,,să fur” ca să trăiesc sau să stau în închisoare, nu este altă soluție pentru mine în lupta pentru existență”.


Conf. univ. dr. Neculai Zamfirescu

Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

1 Comment
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti