Secţiuni » Interviuri
Interviuri
Women in Law

Ana Maria Pătru: Cred că trebuie să reclădim Justiția
26.08.2022 | Alina MATEI

Secţiuni: Drept penal, Interviuri, Selected
JURIDICE - In Law We Trust
Alina Matei

Alina Matei

Ana Maria Pătru

Ana Maria Pătru

Alina Matei: Mulțumesc, stimată doamnă Ana Maria Pătru, pentru timpul acordat cititorilor JURIDICE.ro. O să vă rog să ne spuneți ce faceți în prezent.

Ana Maria Pătru: În primul rând, vreau să vă mulțumesc pentru atenția pe care publicația dumneavoastră a acordat-o abuzurilor judiciare dovedite ale cărei victimă am fost şi vă interesează și genul acesta de subiecte care construiesc o imagine de ansamblu mai bună despre starea de agregare a Justiției din România. Prin demersuri de acest tip faceți mult bine Justiției din România, care are nevoie de o astfel de oglindă, dar oferiți și puțină speranță celor pentru care sistemul judiciar funcționează adeseori ca un pat al lui Procust.

Ca să vă răspund la întrebare, ar trebui să am mult timp și multe cuvinte disponibile să vă explic parcursul experienței cathartice prin care am trecut. Până în momentul în care am fost achitată, m-am reorientat spre o ramură profesională draga mie: şi anume medierea. Era singura mea șansă să pot supraviețui financiar într-o societate care efectiv te reneagă din punct de vedere profesional în momentul în care eşti implicată în cauze de Justiţie şi pentru care prezumţia de nevinovăţie nu pare să existe. A trebuit să învăţ şi să mă perfecţionez pe legea medierii. M-am înscris şi am şi intrat la o facultate din cadrul Universității din București tocmai pentru a putea să ofer servicii de mediere cu profesionalism. Odată cu achitarea mea în primul dosar deschis de “Unitatea de elită” a DNA de la Ploiești, a existat o decizie de revenire a mea la Autoritatea Electorală Permanentă. Pentru că trebuie spus că “torționarii din Ploiești” m-au “săltat” când eram în funcția de președinte al AEP în plină campanie pentru alegerile parlamentare din 2016. Odată revenită la instituția la care am pus umărul aproape un deceniu, mi-am dat repede seama că am depășit această perioadă. În acest moment, am mai multe proiecte personale la care țin foarte mult – de la implicarea în zona de mediatori, până la câteva proiecte de afaceri, dar și un ONG care să promoveze și să protejeze drepturile femeilor din România. Cred că implicarea mea în aceste activități noi m-a ajutat enorm să șterg anumite traume pe care le-am acumulat în acești ani. Trebuie să recunoaștem că statul român este, uneori, foarte bun în a călca pe cap cetățenii, așa cum mi s-a întâmplat mie, și impotent când vine vorba de a face corecțiile necesare chiar după ce instituțiile sale constată că s-au comis erori și abuzuri.

Alina Matei: Înţeleg că v-aţi specializat în medieri. Care este motivul pentru care nu vă dedicaţi doar acestei meserii?

Ana Maria Pătru: Ca să fiu extrem de sinceră, cred că profesia de mediator mi se potrivește extrem de bine. Din păcate, doar cu profesia de mediator în Romania, în acest moment, nu poţi supraviețui financiar. Şi asta pentru că statul român nu doreşte să sprijine această profesie în ciuda faptului că directiva UE 52/2008 este imperativă. Asta nu înseamnă că am renunţat la mediere, ci doar că nu este o ocupaţie full time. De altfel, vreau să vă spun că, prin activităţi paralele, voi promova medierea pentru că această profesie este foarte frumoasă şi poate rezolva anumite probleme sensibile la nivelul societăţii, dar, din păcate, adesea, cetăţenii nu cunosc foarte bine că au la dispoziţie această pârghie. Din toate instituţiile statului român, doar CSM-ul s-a implicat activ întru susţinerea medierii. De altfel, ştiu că a şi fost demarată o serie de discuţii privind modalitatea de promovare a acestei soluţii alternative de rezolvare a conflictelor/litigiilor. Dacă vom mai avea ocazia, într-un alt interviu, vă pot detalia cât de importantă este profesia de mediator pentru soecietate în contextul milioanelor de dosare civile care blochează instanţele şi generează frustrare, dar care ar putea fi rezolvate foarte uşor prin mediere.

Alina Matei: Ați trecut printr-un proces penal care s-a finalizat cu achitarea dumneavoastră. Haideți să o luăm metodic. De ce ați fost acuzată și cine v-a acuzat? Câte dosare au fost în total?

Ana Maria Pătru: Dacă nu ar fi de plâns, ar fi de râs. Au fost cinci dosare penale înscenate, care au aceiaşi denunţători şi martori, cu aceleaşi „probe” fabricate, înscenate cu ură şi fără niciun fel de remuşcare. Asta este moştenirea celebrilor procurori Lucian Onea şi Cerasela Răileanu până la momentul la care au fost „exmatriculaţi” din sistemul lor de drept. Pur şi simplu, pentru că ştiau că nu au dovezi, au vrut să mă îngroape în dosare. O nimica toată aş spune pentru că promisiunea lui Onea era una măreaţă: mă aşteptau mult mai multe dosare tocmai pentru că înscenarea la DNA Ploieşti era un modus operandi şi, dacă aveai curajul să-i înfrunţi, nu scăpai fără cel puţin 10 dosare. Asta da Justiţie în România, nu?

Sigur că acest castel de nisip s-a spulberat aşa cum s-a construit, pentru că nu toţi oamenii legii îşi ghidează viaţa după abuzuri şi nelegiuri.

Așa cum a considerat procurorul Onea, am fost pentru el un fel de “fetiș” cu scopuri clare: se dorea îndepărtarea mea din funcție și eventuale denunțuri în logica interacțiunilor pe care le-am avut natural cu foarte mulți oameni politici în cei aproape 10 ani petrecuți la AEP. Acesta a fost și dosarul în care am fost arestată preventiv și bombardată psihologic. În multe privințe, logica acestei spețe era destul de clară: extirparea cu brutalitate a unei persoane incomode. Al doilea dosar însă – poate chiar mai cunoscut decât primul, pentru că o țară întreagă a văzut cum a chemat-o Onea pe bunica mea de peste 90 de ani la audieri – a fost încă și mai șocant tocmai pentru că era doar o formă de încordare a mușchilor. Deja se știa ce hram poartă DNA Ploiești, deja lumea cunoștea apucăturile procurorului Portocală și ale șefului său, Lucian Onea. Acest al doilea dosar, pentru care nu există încă o sentință, era forma lor de a-mi arăta că trec cu șenilele peste mine și că nu le pasă. Grecii antici vorbeau despre o formă de nebunie care îi apuca pe muritorii care se credeau mai presus decât zeii și o numeau hybris. În Biblie, apostolul Luca vorbește despre faptul că “Mândria merge înaintea pieirii și trufia merge înaintea căderii”. Cam asta cred eu că s-a întâmplat în acest al doilea dosar penal pe care Lucian Onea l-a fabricat în faţa mea, eu fiind în custodia lui pentru o perioadă de aproximativ două luni. Și uite că, după abia șase ani, prigoana împotriva mea a început să dispară uşor, uşor.

După ce au dispărut procurorii torţionari din peisajul statului de drept, celelalte dosare au fost clasate de un procuror, zic eu normal la cap, care nu a vrut să fie părtaş la nelegiuirile făcute de Onea Lucian şi Răileanu Cerasela.

Este foarte important să vă spun că aceste dosare penale înscenate le-am arvunit unei facultăţi de drept din cadrul unei universităţi de prestigiu pentru a fi material de studiu pentru studenţi, dar şi pentru profesorii lor care uneori au dubii că Justiţia din România a fost capabilă să comită astfel de monstruozităţi judiciare.

Eu cred că oamenii care citesc povestea din cartea pe care a scris-o avocata mea, Eliza Ene-Corbeanu, “Cătușele Anei”, care va avea și o continuare, ar putea înțelege foarte bine de ce nu avem nevoie de procurori zei și de ce “puterea absolută corupe în mod absolut”.

Alina Matei: Când ați fost dusă la audieri prima dată, ce sentimente ați avut? Ați anticipat năpasta care urma?

Ana Maria Pătru: Șocul inițial a fost uriaș, tocmai pentru că nu înțelegeam foarte bine ce se întâmplă și ce vor de la mine. Totul era suprarealist – aproape o experiență extracorporală: stăteam și mă uitam la mine în timp ce echipa de șoc care a descins la mine acasă îmi înșira lenjeria intimă pe pat și cineva îmi spunea că nu arăt atât de bine ca la televizor. Nu făceam altceva decât să mă gândesc la fiul meu și, în ciuda vocilor acuzatoare care se răsteau la mine, singurul lucru care îmi trecea prin cap era dacă avea ce să mănânce în ziua aceea dacă eu nu mă voi mai întoarce acasă şi dacă se va duce la şcoală. Și aici este o chestiune importantă pe care aș vrea să o ating: felul în care se fac aceste arestări și perchezițiile domiciliare generează adesea șocuri psihologice care nu sunt luate aproape niciodată în seamă și nu există persoane cu care să poți vorbi în asemenea situații.

Poate și de aceea, pe moment, nici nu am perceput-o ca pe o umilință uriașă plimbarea cu cătușele în fața camerelor de luat vederi ale televiziunilor. Americanii numesc fenomenul prin care am trecut eu PTSD (post traumatic stress dissorder). A fost o traumă profundă prin care am trecut și de aici și reacțiile mele extrem de lâncezi inițial. Cum îmi spunea Eliza Ene-Corbeanu, în primă instanță, aș fi fost în stare să admit orice mi-ar fi pus în față, inclusiv că am omorât un om, dacă asta însemna că puteam să mă întorc acasă să-mi văd copilul. În momentele acelea, creierul meu se oprise – pur şi simplu, ca în „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, nu-mi mai auzeam gândurile în cap. Aş fi acceptat orice tortură cu o singură condiţie: să ştiu că fiul meu era în singuranţă. Restul era doar umilinţa pe care am fost capabilă să o simt şi să o duc până la sfârşit pe perioada arestului si, de ce nu, a cercetărilor judecătorești.

Alina Matei: Din perspectiva drepturilor pe care le aveați, ce ați putut valorifica în faza de urmărire penală?

Ana Maria Pătru: În arest, practic, eu nu aveam drepturi. Eram sechestrată de ei, nu aveam mijloace de comunicare cu exteriorul, îmi impuseseră un avocat pe care eram nevoită să-l ascult întocmai. De multe ori, mă scoteau din arest şi puneau presiune psihologică pe mine până seara târziu, cerându-mi să fac denunţuri mincinoase împotriva unor oameni despre care ei cunoşteau că le sunt apropiată.

Din momentul ieșirii mele din arest și, mai ales, odată cu începerea procedurilor în cameră preliminară, m-am hotărât să ies public şi să povestesc ce ilegalităţi sau ce înscenări făcea echipa de la DNA Ploieşti. Iniţial, au reuşit cu brio să contracareze tot ce spuneam eu, întrucât aveau oameni din presă aserviţi cărora le dădeau pe surse documente fabricate care să contureze un narativ paralel cu realitatea obiectivă. Povara pe care o resimţeam era imensă. Înainte de acest moment, nu intuiam şi nu cunoşteam ca reţelele din mass media erau atât de bine articulate. A existat o complicitate bolnăvicioasă şi nu au părăsit ringul de luptă aşa uşor nici măcar în momentul în care devenise evident pentru toţi oamenii de bună-credinţă că DNA Ploieşti era o unitate de „paraditori”.

Sunt însă mândră de mine că şi eu am stat în ring până la sfârşit. A fost o perioadă grea, în care am încasat multe mizerii, dar Dumnezeu mi-a dat puterea şi forţa să-i inving. Dacă vă întrebaţi cum am rezistat, cum am avut norocul de a avea parte de judecători demni, curajoşi şi asumaţi până la capăt, nu as şti să vă răspund în acest moment.

După ce am renunţat la avocatul lor, lucrurile s-au modificat substanțial în bine în ceea ce privește inclusiv administrarea probelor. S-a terminat și cu plimbările noaptea, când mă scoteau din arest fără a semna în condică și procurorii mâncau bombonele de ciocolată de la denunțătoarea mea, s-a cam terminat și cu amenințările făcute fățiș. Mă pierduseră de clientă după ce, în primă instanță, erau convinși că l-aș fi denuntat și pe Papa de la Roma. De altfel, în afară de denunțul dovedit a fi fost mincinos, nu au existat elemente care să construiască imaginea vinovăției mele. Lucrurile s-au desfășurat cu repeziciune și în exterior odată ce am fost eliberată din arestul preventiv și ”băieții cucuieți” de la DNA Ploiești aveau probleme mai mari de gestionat.

Alina Matei: În închisoare, omul este la marginea propriei umanități? Din perspectiva femeii, lucrurile sunt și mai complicate?

Ana Maria Pătru: Categoric, da, dar eu nu m-am plâns de asta. Am suportat cu stoicism şi am aşteptat un semn de la Dumnezeu. De altfel, există un episod drag mie pe care îl voi detalia în partea a doua a cărţii „Cătuşele Anei”.

Ce mi se pare și acum umilitor când recunosc acest lucru este că mă simțeam ca o bucată de carne, pentru că, în cazul meu, dosarul avea și un substrat sexual. Atracția pe care o simțea și o exprima procurorul Onea pentru mine era ceva profund maladiv. Ca femeie singură, care avea un copil de îngrijit acasă, eram, de bună seamă, in mintea lui, victima perfectă. Cred că, nici până în ziua de azi, măreţul Onea nu a realizat că femeile au gradul de toleranţă la suferinţă mai mare decât al bărbaţilor şi că, atunci când vrei să îngenunchiezi cu orice preţ o femeie puternică, de fapt, ai pus umărul la propria ta decădere.

Ziua în care judecătoarea mea a decis să mă scoată din arest a fost ca o a doua naștere. Atunci am realizat că judecătoarea mea (Brânduşa Gheorghe de la Tribunalul Bucureşti) va avea curajul să mă asculte şi că va rezista presiunilor lui Onea şi lui Răileanu, iar feeling-ul meu nu m-a înşelat nicio clipă: a rezistat până la capăt! Era trimisă de Dumnezeu să facă dreptate!

Ceea ce a fost cel mai grav la vremea respectivă a fost faptul că cei de la Ministerul Justiției și de la Ministerul Public nu au luat nicio măsură. Mai mult, despre felul în care oameni cu putere în sistemul judiciar se folosesc de pârghiile pe care le au pentru a-și satisface anumite orgolii, inclusiv asupra magistraţilor, nu s-a vorbit îndeajuns în spaţiul public românesc – condiţie esenţială pentru a îndrepta Justiţia din România. Spun asta pentru că există multe cazuri publice în care astfel de abuzuri au fost documentate și e clar că beția puterii care îi cuprinde pe unii reușește uneori să anuleze limitele naturale pe care le-ar impune cadrul profesional acceptat.

De altfel, ideea aceasta că eu, ca inculpată, am fost tratată într-un mod josnic fiind nevoită să accept mojiciile unui anchetator tocmai pentru că eram femeie m-a condus la decizia de a plăsmui o fundație care să protejeze și să promoveze drepturile femeilor din România.

Alina Matei: Când v-a fost cel mai tare frică?

Ana Maria Pătru: Când am ajuns prima dată în arest preventiv. Am simţit că mă sufoc de grija copilului meu, mai ales că nu aveam niciun mijloc de comunicare în zilele ce urmau să vină. Era o perioadă foarte dificilă prin care trecea și mă temeam sincer că s-ar fi putut petrece o tragedie. Nu mi-aș fi iertat-o niciodată.

Trebuie spus că ei se hrăneau cu sentimentul de Putere pe care îl aveau când vedeau că mi-e teamă. De altfel, frica mi-a fost inoculată încă din seara reţinerii mele de către Onea Lucian şi nu m-a părăsit niciodată cu totul. Îmi repetau la nesfârşit că nu o să-mi mai văd copilul. În starea aceea, nu mai puteam gândi ca un om normal şi vizualizam obsesiv acest lucru. Chiar și în acest moment, resimt încă efectele pe care acele prime zile de teroare le-au avut asupra mea.

Alina Matei: Ați fost lăsată să vă faceți apărări în faza de urmărire? Avocații dumneavoastră au avut acces la dosare?

Ana Maria Pătru: Avocaţii mei iniţiali au fost efectiv goniţi de către Onea tocmai pentru a putea ei să-şi facă jocurile murdare ca să-mi impună avocatul plătit de denunţătoarea mea. Aşa cum am mai spus şi în alte rânduri, eu trebuia să accept avocatul lor, să recunosc presupusele fapte cu promisiunea că o să pot să-mi revăd copilul. Ştiau că am această vulnerabilitate extrem de mare.

Abia când dosarele au plecat către instanţă, împreună cu avocaţii mei, am început să construim o apărare. A fost cumplit de greu pentru că era foarte improbabil ca un judecător, oricâtă deschidere ar fi avut, să conceapă ideea că nişte colegi magistraţi, fie ei şi de anvergura celor de la Ploieşti, ar fi fost în stare de asemenea înscenări grobiene.

Lucrurile s-au schimbat fundamental după ce am scăpat de arestul preventiv și, mai ales, în momentul cercetării judecătorești. Mi-aș fi dorit, desigur, ca lucrurile să se deruleze mai repede, dar încă o dată spun că am avut norocul unor judecători curajoși care, din punctul meu de vedere, au făcut istorie în Justiţie, nu s-au lăsat influenţaţi nicio clipă de minciunile programatice ale denunţătoarei, cărora nu le-a fost frică nicio clipă de mâna lungă a lui Onea, demonstrând, fără doar şi poate, că ei sunt adevăraţii magistraţi care au puterea şi curajul să facă dreptate.

Dacă îmi doresc ceva pentru ţara asta, consider că primordial ar fi să reclădim Justiţia. Justiţia să fie a poporului, şi nu a intereselor meschine ale politicienilor care vin sau pleacă. Aștept momentul în care dosarul în care este anchetat fostul procuror Onea să aibă o finalitate pentru ca Justiția să fie înfăptuită, iar Ministerul Justiţiei să arate că este capabil să evite pe viitor asemenea erori judiciare şi să redea cetăţenilor încrederea în actul de Justiţie.

Și aș mai spune un lucru: sunt multe cazurile publice în care oameni care au fost supuși oprobiului public, iar denunțătorii mincinoși nu au fost trași la răspundere. În opinia mea, în secunda imediat următoare după ce un astfel de dosar se soldează cu achitare, denunțătorul mincinos ar trebui să fie pus sub acuzare și anchetat tocmai pentru această faptă prevăzută de Codul penal.

Speranţa mea, în acest moment, este că ceva s-a mai schimbat şi nu mai sunt judecători care-şi tratează cu dispreţ justiţiabilii considerându-i vinovaţi ab initio pe baza poveştilor din rechizitorii.

Alina Matei: Judecătorii au îndreptat ceea ce pornise profund greșit. Ce le-ați spus judecătorilor, ce probe ați adus pentru a vă demonstra nevinovăția?

Ana Maria Pătru: Realitatea obiectivă este că, în afară de denunțurile mincinoase făcute la comandă de către prietena mea, denunțătoarea, pe care, din păcate, o aduseseră cei de la DNA la nivelul de infractoare dovedită de Justiție, nu aveau cu ce să mă acuze. Din această perspectivă, urmărirea judecătorească, deși anevoioasă din perspectiva numărului mare de martori, a fost destul de evidentă. Am stat cu sufletul strâns înainte de pronunțarea fiecărei sentințe de achitare în parte, pentru că văzusem cu ochii mei cum Onea şi Răileanu presau judecătorii prin diverse tertipuri sau auzisem o grămadă de povești despre dosarele galbene sau despre culoarele negre ale Justiţiei. Dar judecătorii mei au fost oameni corecți.

Voi vorbi depre judecătorii mei pe larg în continuarea cărţii „Cătuşele Anei”, pentru că merită ca oamenii obişnuiţi să ştie cum abordează un judecător corect asemenea dosare şi cum un procuror acuză cu fapte nedovedite.

Nu pot spune că am făcut eforturi deosebite de a-mi dovedi nevinovăția – de altfel, un concept aberant în sine câtă vreme sarcina probei stă în responsabilitatea acuzatorilor –, dar pot spune că martorii din dosarele mele au spus adevărul și judecătorii au putut vedea că faptele de care eram acuzată erau invenții.

Alina Matei: Ați sperat că o să fiți achitată sau ați crezut că nu mai nicio șansă?

Ana Maria Pătru: Eram 99% convinsă că voi fi achitată. Pe de o parte, pentru că știam că sunt nevinovată. Pe de altă parte, pentru că am văzut din perioada judecății efective felul în care judecătorii puneau problema. Nu a rămas colțișor de declarație care să nu fie explicitat și lămurit.

Evident, aveam și emoții (mai ales pe fond) tocmai pentru că auzisem atâtea povești de groază.

În afară de lunile în care am simțit intens ce înseamnă arestul preventiv, când acuzatorii mei păreau atotputernici, pe mână cu o parte din judecătorii de la Ploiești, mereu am sperat ți am crezut că se va face dreptate. Din punctul meu de vedere, acest lucru a fost înfăptuit doar parțial până ce călăii nu vor fi trași la răspundere.

Alina Matei: Ce a fost cel mai umilitor în toată această perioadă?

Ana Maria Pătru: Momentul percheziției domiciliare și afirmațiile despre lenjeria intimă sau felul în care arăt sau ruşinea pe care o simţeam faţă de judecătorii mei când se discutau aspecte de viaţă privată. De asemenea, reacția ulterioară a unor oameni pe care îi consideram prieteni. Stigmatul acesta al “inculpatei” a fost ca un fel de ciumă. De altfel, şi în momentul de faţă, încă simt urmele pe care toată această perioadă le-a lăsat în viața mea, însă nu fac din asta un caz, pentru că mi-am dat seama că Dumnezeu îţi dă cât poţi să duci.

Alina Matei: I-ați iertat pe cei care v-au făcut să treceți prin această încercare a vieții?

Ana Maria Pătru: Învățătura creștină este să ierți și să întorci și celălalt obraz. Cred că mi-am iertat prietena denunţătoare şi mereu o compătimesc că s-a transformat dintr-un om puternic şi deştept, impecabilă din punct de vedere profesional, într-un instrument nerafinat în mâinile unor „paraditori”. Lucrez cu mine, cu psihicul meu, să ajung în punctul în care să pot face asta, dar încă nu sunt acolo. Nu-i urăsc pe cei care m-au trimis în purgatoriul acesta, care încă nu s-a terminat și pe frontispiciul căruia scria cu litere de-o șchioapă “Lasciate ogni speranza voi ch’entrate” (Cei care intrați abandonați orice speranță). Dar pe torţionari nu pot să-i iert. Aștept ca Justiția să fie înfăptuită și ei să plătească pentru abuzurile comise. Și pentru că de-abia atunci se va închide cercul pentru mine și pentru a fi învățătură de minte pentru cei care ar vrea să repete practicile unității “Haules baules”.

Alina Matei: Care este lecția pe care dumneavoastră ați învățat-o?

Ana Maria Pătru: Sunt trei lucruri pe care le-am interiorizat profund. 1) Că sunt mai puternică decât credeam, iar această perioadă m-a întărit suplimentar. Am găsit în mine o forță de care nu mă știam capabilă. 2) Că răul umblă, adesea, printre noi și că poarță față umană. 3) Că noi, cetăţenii, ar trebui să înţegem că există judecători buni, curajoşi şi corecţi prin intermediul cărora Justiţia se întăreşte.

Alina Matei: Eliza Ene Corbeanu, avocata dumneavoastră, a scris o carte despre povestea dumneavoastră. Dacă s-ar face un film, ar câștiga o mulțime de premii. Ce o să-i spuneți fiului dumneavoastră când va crește despre această parte din viața dumneavoastră?

Ana Maria Pătru: Am discutat adesea cu băiatul meu despre ce s-a întâmplat. Important este că știe că, în toată această perioadă, m-am gândit numai la el. De multe ori, chiar mai mult decât la ceea ce s-ar fi putut întâmpla cu mine. Știe că îl iubesc, iar el mă iubește la rândul lui. Deci, din această perspectivă, legătura dintre noi s-a întărit. El mi-a dat forţa interioară să lupt.

Sunt bucuroasă că adesea mi-a spus că e mândru de mine: nu neapărat ca urmare a sentinței definitive, ci drept rezultat al tăriei de care am dat dovadă, că nu am depus armele. Asta cred că este o lecție foarte importantă care îi va călăuzi pașii de-aici înainte. Cum bine zicea George Coșbuc “O luptă-i viața. Deci, te luptă/.

Nu exclud ideea de a se regiza povestea spusă în „Cătuşele Anei”, fie şi într-un simplu documentar uşor de digerat pentru a înţelege fiecare ce a însemnat distrugerea unor oameni şi, de ce nu, pentru a extrapola pericolul reprezentat de efectele nocive politice şi juridice ale perpetuării sistemului în forma actuală.

Alina Matei: Mulțumesc pentru că ați stat de vorbă cu mine!

Ana Maria Pătru: Eu vă mulțumesc pentru această ocazie! Vorbind cu dumneavoastră, am zgândărit unele amintiri pe care le credeam definitiv închise, dar cred că mi-am oferit si mie o nouă perspectivă asupra a ceea ce s-a întâmplat.

Alina Matei: Un mesaj, vă rog, pentru cititorii J.

Ana Maria Pătru: Mesajul meu este de optimism. Partea cea mai întunecată a nopții a trecut, se întrezărește răsăritul unei zile cu soare în țara noastră în care abuzurile nu vor mai exista sau vor fi foarte rare, în care drepturile vor fi garantate și protejate, nu doar “un lux teoretic”. Justiția din România a început să dobândească anti-corpi, iar adevărul are astăzi consistenţa untdelemnului care iese la suprafață. Şi le mai fac o urare: dacă au vreo problemă în Justiţie, să-l roage pe Dumnezeu să le trimită judecători ca ai mei.

Îi încurajez pe cititorii dumneavoastră să vă rămână fideli, le recomand să fie puternici atunci când viaţa e uneori nemiloasă sau nedreaptă şi să nu depună niciodată armele.

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti