Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Procedură civilă
Procedură civilă
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti

ÎCCJ. Litigiu privind executarea unui contract administrativ. Competența materială
07.09.2022 | Alina MATEI

Secţiuni: C. administrativ, Jurisprudență curentă ÎCCJ, Procedură civilă, Selected
JURIDICE - In Law We Trust
Alina Matei

Alina Matei

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că în cazul acțiunii având ca obiect executarea unui contract administrativ stabilirea competenţei materiale se face exclusiv conform art. 8 alin. 2 teza a II-a din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, şi nu potrivit art. 10, consecinţa fiind aceea că le revine instanţelor civile de drept comun competenţa materială de soluţionare. În speță, Înalta Curte a reținut că din cuprinsul acţiunii cu care a fost învestită instanţa de judecată, rezultă că reclamanta, deşi a invocat faptul că, în speţă, conţinutul adresei ce reprezintă răspunsul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, la solicitarea sa, exprimă în mod neîndoielnic şi explicit refuzul autorităţii publice de a-i soluţiona cererea, acesta, în realitate, nu solicită anularea unui act administrativ asimilat, în sensul dispoziţiilor Legii nr. 554/2004, ci obligarea pârâtei la plata unor sume de bani, respectiv la executarea obligaţiilor contractuale. (Decizia nr. 357 din 22 februarie 2022, pronunțată de Secția I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție)

Av. Alina MateiSĂVESCU & ASOCIAȚII

Cuvinte cheie: , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti