Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

Curtea de Apel Oradea. Excludere probe și restituire dosar la parchet. Nelegalitatea autorizării unui investigator sub acoperire
29.08.2022 | Cornel PREDA, Cristina SĂVULESCU

Secţiuni: Drept penal, Jurisprudență Curți de Apel, Procedură penală, Selected, Studii
JURIDICE - In Law We Trust
Cornel Preda

Cornel Preda

Cristina Săvulescu

Cristina Săvulescu

Completul de judecători de cameră preliminară al Curții de Apel Oradea a hotarât prin încheiere definitivă declararea nulității absolute a ordonanței de autorizare a unui investigator sub acoperire excluzând, totodată, mijloacele de probă subsecvente procedeelor probatorii. În cauză, Curtea de Apel a reținut, printre altele, că „în realitate, investigatorul şi martorul denunţător au simulat comiterea unei noi infracţiuni, pliindu-se într-adevăr, ca agenţi ai statului pe o activitate infracţională deja iniţiată, manifestând acel rol „pasiv” pe care trebuie să îl aibă aceştia de a nu organiza sau iniţia activităţi infracţionale, aşa după cum am arătat în argumentele vizând lipsa provocării în prezenta cauză. În condiţiile în care diferenţa esenţială dintre activităţile pe care procurorul le poate autoriza în baza art. 148 sau art. 150 Cod de procedură penală este dată de caracterul licit sau nu al acestora, participarea investigatorului la înmânarea unei sume de bani cu titlu de mită (chiar dacă participarea sa se reduce la o prezenţă fizică în cadrul căreia este recomandat ca mituitor şi virtual beneficiar al neîndeplinirii atribuţiilor de serviciu de către inculpatul),  ar fi trebuit autorizată în conformitate cu art. 150 Cod de procedură penală, tocmai pentru ca săvârşirea acestor fapte să nu atragă răspunderea penală a investigatorului.

Şi, în continuarea aceluiaşi raţionament, judecătorii de cameră preliminară au constatat că, în prezenta cauză, organele de urmărire penală au omis să aplice aceleaşi dispoziţii procesual penale şi martorului denunţător.

Astfel, prin implicarea manifestată de către acest subiect procesual în administrarea probaţiunii (implicare ce a avut un caracter bidirecțional, respectiv atât din partea sa, cât şi a organelor de urmărire penală), poziţia sa excede celei specifice unui simplu martor, fie el şi denunţător şi ar fi trebuit să atragă aplicarea de către organele de urmărire penală a prevederilor art. 148 alin. 10 (cu trimitere expresă şi la alineatul 3 al aceluiaşi articol) şi art. 150 Cod penal, şi în cazul său. (Hotărâre cameră consiliu nr. 59 din 3 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Oradea).

Cornel Preda, Associate Bradu Neagu & Associates
Cristina Săvulescu, Senior Associate Bradu Neagu & Associates

Cuvinte cheie: , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti