Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

Malpraxis Medical. Răspunderea penală în caz de ucidere din culpă a pacientului. Partea I
02.09.2022 | Ruxandra BARBU

Secţiuni: Articole, Drept penal, Malpraxis medical, Procedură penală, Selected
JURIDICE - In Law We Trust
Ruxandra Barbu

Ruxandra Barbu

Noțiunea de malpraxis medical a cooptat suficientă notorietate pentru a mai necesita vreo introducere etimologică, prin urmare, în cele ce urmează voi prezenta, în concret, mecanismul prin care un act medical reușește să spargă bariera licitului și de cele mai multe ori să atragă răspunderea penală a prestatorului de servicii medicale.

Un exemplu clasic în practica curentă este situația medicului care efectuează proceduri de diagnostic, tratament sau intervenții chirugicale/nonchirugicale asupra unui pacient care decedează în timpul sau imediat după finalizarea acestora.

Într-o asemenea situație, de cele mai multe ori, urmează să fie deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă în formă agravată.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. pen.: Uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activităţi se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

Aşadar, pentru a fi în prezenţa infracţiunii de ucidere din culpă prevăzută mai sus trebuie întrunite cumulativ următoarele condiţii:

1. să existe o conduită comisivă/omisivă ce a avut ca urmare decesul unei persoane;

2. fapta să fie comisă ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul sau pentru efectuarea unei profesii, meserii sau altei activităţi;

3. fapta să fie săvâşită din culpă.

Cu toate acestea, nu orice conduită medicală comisivă sau omisivă neglijentă se transformă într-o infracțiune precum cea amintită, pentru asta fiind necesară dovedirea unui raport de cauzalitate între acțiunea/inacțiunea prestatorului de servicii medicale și decesul pacientului.

Existența unui raport de cauzalitate nu trebuie însă înțeles ca fiind o relație de cauzalitate completă fiind suficient ca respectiva conduită medicală deficitară să constituie o cauză concuratoare, condiţie sau circumstanţă care a condus la decesul pacientului.

În acest sens, organul judiciar va solicita prin ordonanță efectuarea unui raport de expertiză medico-legală de către un serviciu sau institut de medicină legală prin care un expert medic legist sau o comisie medicală urmează să stabilească existența/inexistența unui raport de cauzalitate între decesul pacientului și conduita medicală adoptată.

Este important de subliniat că raportul de expertiză trebuie să îndeplinească unele standarde legale și științifice, mai precis, să aibe un caracter complet, clar și să existe conformitate între concluziile și cuprinsul acestuia. În caz contrar, acesta devine un instrument legal ineficient în soluționarea cauzei penale astfel că organele judiciare pot proceda la audierea expertului pentru clarificarea cazului medical sau pot dispune efectuarea unui supliment la raportul de expertiză ori a unui nou raport de expertiză.

Potrivit art. 180 C. proc. pen. alin. (1) Când organul de urmărire penală sau instanţa constată, la cerere sau din oficiu, că expertiza nu este completă, iar această deficienţă nu poate fi suplinită prin audierea expertului, dispune efectuarea unui supliment de expertiză de către acelaşi expert. Iar, când nu este posibilă desemnarea aceluiaşi expert, se dispune efectuarea unei alte expertize de către un alt expert.

Pe de altă parte, dacă concluziile raportului de expertiză sunt neclare sau contradictorii, ori între conţinutul şi concluziile raportului de expertiză există contradicţii, iar aceste deficienţe nu pot fi înlăturate prin audierea expertului, organul judiciar dispune efectuarea unei noi expertize care urmează să fie realizată de către o comisie de medici legiști.

În mod logic, un raport/supliment la raportul de expertiză medico-legală incomplet sau neclar nu are aptitudinea de a atinge scopul stabilit de normele legale în materie.

Astfel, art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 1 din 20 ianuarie 2000 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală stabilește că:

(1) Activitatea de medicină legală asigură mijloace de probă cu caracter ştiinţific organelor de urmărire penală, instanţelor judecătoreşti, precum şi la cererea persoanelor interesate, în soluţionarea cauzelor penale, civile sau de altă natură, contribuind prin mijloace specifice, prevăzute de lege, la stabilirea adevărului, respectiv,

(3) Instituţiile de medicină legală contribuie la realizarea cercetării ştiinţifice în domeniul medicinei legale şi la îmbunătăţirea asistenţei medicale, prin elaborarea de opinii ştiinţifice medico-legale în cazurile solicitate de organele sanitare.

Aceeași optică este împărtășită și de doctrina în materie conform căreia: specificul cercetării medico-legale rezidă în stabilirea adevărului judiciar, plecând de la efecte spre cauză. Principiul adequatio rei intellectus obligă să se recurgă la metodele de lucru specifice epistemologiei juridice, care se bazează pe următoarele paradigme: — obţinerea unor evidenţe obiective prin criteriograme ştiinţifice din care rezultă adevărul; — evaluarea şi afirmarea adevărului judiciar obligă la testarea opiniilor prin conştiinţa riscului de eroare, până la argumentarea îndoielii, prin probe cu martori, explorări încrucişate de dublu control (…).; — expertul trebuie să aibă ca metodă de lucru necesitatea evitării erorilor în vederea elaborării unui adevăr juridic fiabil; — logica cercetării ştiinţifice obligă ca să se facă numai afirmaţii ce pot fi dovedite ştiinţific. (Ecaterina Baltaga, doctor în drept, conferenţiar universitar-Aspecte teoretice cu privire la rolul expertizei medico-legale în procesul de cercetare a cauzelor penale; link: 142-145_0.pdf (idsi.md))

Prin urmare, este esențial ca expertul medic legist să depună diligențe maxime în redactarea concluziilor.

Pe de altă parte, în efectuarea oricărei lucrării expertale, expertul nu poate avea în vedere orice înscrisuri medicale, ci doar acelea stabilite în cadrul art. 10 prevăzut în Normele procedurale din 25 mai 2000 (aprobate prin Ordinul 1134/C/2000 publicat în M. Of. nr. 459 la 19 septembrie 2000) privind efectuarea expertizelor, a constatărilor și a altor lucrări medico-legale, şi anume:

(1) La întocmirea actelor medico-legale medicul legist sau comisia desemnată are următoarele obligații:

a) ia în considerare certificatele, referatele medicale și fișele de observaţie clinică emise de unități sanitare ale Ministerului Sănătății sau acreditate de acesta;

b) să verifice dacă documentele menționate la lit. a) prezintă următoarele elemente de siguranță: număr de înregistrare, ștampila unității sanitare, semnătura și parafa medicului, care trebuie să menționeze specialitatea și codul medicului, iar în cazul fotocopiilor, mențiunea „conform cu originalul”, atestată de medicul responsabil.

Mai mult, conform alin. (2) Medicul legist nu poate lua în considerare informații medicale cuprinse în alte tipuri de înscrisuri medicale decât cele prevăzute la alin. (1), cum ar fi bilete de trimitere, reţete, consulturi înscrise pe reţete, concedii medicale, bilete de externare.

Cu toate acestea, nici chiar existența unui raport de expertiză întocmit ca la carte nu reprezintă o garanție în soluționarea cauzei, acesta fiind o piesă cu valoare probantă ce necesită să fie coroborată și cu alte probe de la dosarul cauzei.

În fine, este cât se poate de evident că atât timp cât lucrările expertale ridică serioase semne de întrebare raportat la caracterul ştiinţific, corectitudinea ori complexitatea concluziilor, acestea nu vor avea aptitudinea să soluţioneze cauza medicală, astfel că reţinerea acestora ca mijloace de probă conduce invariabil la un efect de tip domino prin existenţa unei cauze insuficient instrumentate, şi în consecinţă, la pronunţarea unei soluții inechitabile.

Avocat Ruxandra Barbu

Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti