Secţiuni » Jurisprudenţă » Tribunale
Jurisprudenţă Tribunale

Tribunalul Neamț. Cerere de anulare a HCL prin care s-a aprobat Regulamentul de organizare și funcționare al Consiliului local al unei comune din județ, dispozițiile cuprinse în ROF încălcând drepturile cetățenilor comunei
16.09.2022 | Mihaela Monica IOSUB

Secţiuni: C. administrativ, Jurisprudență, Jurisprudență Tribunale, Selected
JURIDICE - In Law We Trust
Mihaela Monica Iosub

Mihaela Monica Iosub

Prin hotărârea nr. 466/2022, Tribunalul Neamț a admis cererea având ca obiect anularea HCL prin care s-a aprobat Regulamentului de organizare și funcționare al Consiliului local al unei comune din județ, anulând anumite prevederi din act.

Instanța a fost sesizată de către o persoană ce avea calitatea de cetățean al comunei în cauză, după ce a identificat numeroase ingerințe cu privire la transparența procesului decizional, la nivelul ședințelor comunei. Astfel, prin Regulamentul de organizare și funcționare, au fost create premisele înregistrării unor abuzuri, prin îngrădirea dreptului cetățenilor de a participa la luarea deciziilor importate la nivelul unității administrativ teritoriale. Neregulile au vizat în principal, participarea efectivă a cetățenilor la ședințele Consiliului Local, prin posibilitatea de a lua cuvântul înainte de vot și prin transmiterea on-line a acestor ședințe.

Reclamanta a invocat un interes legitim decurgând din calitatea sa de cetăţean al comunei, interesată de buna şi legala funcţionare a autorităţii publice deliberative a comunei. Astfel, instanța a respins excepţiei inadmisibilităţii, invocată de instituția-pârâtă, prin întâmpinare.

Pe fondul cauzei, s-a reținut că reclamanta susţine nelegalitatea unor prevederi din cuprinsul unui act administrativ normativ. Instanța a statuat că nu se poate substitui autorităţii publice deliberative locale, în sensul că, în ipoteza constatării nelegalităţii prevederilor pretins nelegale, nu poate înlocui prevederile respective cu alte prevederi în acord cu prevederile legale. Însă instanța a constatat că are competenţa de a anula prevederile nelegale, autoritatea publică locală – Consiliul Local având competenţa de a analiza şi înlocui prevederile nelegale cu alte prevederi care să fie în acord cu legislaţia în vigoare.

Examinând legalitatea dispoziţiilor din R.O.F., instanţa a reținut că potrivit acestuia: „Președintele de ședință va fi informat cu privire la participarea cetățenilor la lucrările ședinței consiliului local, eventualele cazuri în care aceștia doresc să expună o anumită problemă care este pe ordinea de zi, respectiv la secțiunea întrebări, interpelări și diverse, fără a interveni în cursul dezbaterilor şi a votului asupra proiectelor de hotărâre puse în discuție.(…) președintele de ședință va da cuvântul cetățenilor care au solicitat acest lucru, în ordinea înregistrării solicitărilor doar după ce consilierii locali au finalizat dezbaterile și au supus la vot toate proiectele de hotărâre. Problemele semnalate de cetățeni vor putea fi expuse la ultimul punct al ordinii de zi, respectiv la secțiunea întrebări, interpelări și diverse. Timpul de expunere a unei opinii, probleme sau solicitări este de maximum de 3 minute și va fi stabilit de președintele de ședință. Pe aceeași problemă aflată în discuție președintele de ședință nu poate da cuvântul de două ori aceleiași persoane.”

Cu privire la aceste dispoziții, instanța a statuat că limitarea timpului de expunere a opiniilor, problemelor sau solicitărilor îngrădeşte grav dreptul cetăţenilor de a supune dezbaterilor publice problemele de interes personal sau public cu care se confruntă. În acest sens, instanța a conchis că dreptul garantat de art. 9 din Legea nr. 52/2003 este flagrant încălcat prin raportare la materializarea dispozițiilor, anterior precizate, din R.O.F.. În acest sens, persoanelor care participă din proprie inițiativă la ședințele ordinare ale C.L. nu li se dă posibilitatea de a se exprima cu privire la problemele aflate pe ordinea de zi decât la sfârșit, când toate proiectele au fost deja votate, ceea ce face ca intervenția acestor persoane abia în acel moment să fie irelevantă.

Este normal ca un cetățean să nu intervină în cursul dezbaterilor și al votului, astfel cum se prevede în R.O.F., dar este anormal ca el să nu se poată exprima înainte de acest vot. Dispozițiile art. 9 din Legea 52/2003 trebuie coroborate cu cele cuprinse în art. 10 alin. (2) din același act normativ, unde se prevede că „punctele de vedere exprimate în cadrul ședințelor publice de persoanele menționate la art. 9 au valoare de recomandare”. Așadar, consilierii locali nu sunt obligați să țină seama de punctele de vedere exprimate de persoanele care participă din proprie inițiativă și care doresc să își facă vocea auzită, dar trebuie să le dea acestora posibilitatea de a-și exprima punctele de vedere la momentul oportun. Până la adoptarea noului R.O.F., în conformitate cu R.O.F. vechi, cetățenii comunei au avut posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere înainte de a se lua o eventuală decizie de către C.L., astfel că, prin noile dispoziții, dreptul conferit de art. 9 a fost lipsit de efectivitate.

Cu privire la celelalte dispoziții criticate de reclamantă, instanța a constatat același caracter nelegal al acestora. Conform ROF – „înregistrarea audio și/sau filmarea ședințelor consiliului local de către alte persoane, inclusiv cele din mass-media sau televiziune se poate face numai cu acordul consiliului local și pe perioada aprobată de către aceasta (…) persoanele care doresc să facă înregistrări audio/video ale ședințelor consiliului local au obligația de a solicita în scris acest lucru înainte de începerea ședințelor consiliului local. (2) Președintele de ședință, înainte de începerea lucrărilor ședinței, va supune aprobării consiliului local solicitarea/solicitările de efectuarea de înregistrări audio/video. Cererile sunt aprobate cu majoritatea simplă a consilierilor prezenţi, urmând ca rezultatul votului să fie consemnat în procesul verbal al ședinței. (3) Persoanele care au solicitat efectuarea de înregistrări audio/video cărora nu li s-a aprobat cererea au dreptul de a asista la ședința consiliului local în condițiile prevăzute de prezentul regulament de organizare și funcționare.”

Asigurarea transmiterii prin internet a ședințelor C.L. de către aparatul primăriei, echivalează cu respectarea dreptului cetăţenilor la informare. Instanța a conchis că prevederile, din ROF, conform cărora „înregistrarea audio și/sau filmarea ședințelor consiliului local de către alte persoane, inclusiv cele din mass-media sau televiziune se poate face numai cu acordul consiliului local și pe perioada aprobată de către aceasta”, este una discreţionară, în condiţiile în care nu se prevăd în mod expres cazurile în care înregistrarea poate fi interzisă. Simpla aprobare a consilierilor prezenţi nu este de natură să îngrădească abuzul.

Este necesar ca o eventuală interzicere (în mod excepţional) a înregistrării să fie motivată pe considerente legale expres şi limitativ prevăzute. Acordul consilierilor nemotivat în fapt şi în drept are ca efect îngrădirea accesului cetățenilor comunei la informaţiile despre ședințele C.L.. Mai mult, s-a constat că această prevedere lasă loc abuzurilor din partea consilierilor, care oricând se pot împotrivi efectuării acestor înregistrări, R.O.F.-ul acordând putere discreționară în vederea aprobării/respingerii unei cereri efectuate în vederea transmiterii ședinței. În fapt cererile de înregistrare pot fi respinse pentru a preveni şi evita criticile aduse de cetățeni în spațiul public.

În aceste condiţii, instanţa a apreciat că prin aceste prevederi se încalcă liberul acces al cetăţenilor la informaţiile de interes public, motiv pentru a dispus anularea acestor prevederi.

Pe cale de consecinţă, instanţa, a admis cererea formulată de reclamantă și constatând nelegalitatea articolelor din R.O.F., a dispus anularea acestora.

Avocat Mihaela Monica Iosub

Cuvinte cheie: , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti