Secţiuni » Articole
ArticoleEssentialsRNSJ - Revista de note şi studii juridiceNote de studiuStudiiOpiniiPovestim cărţiImaginarul dreptuluiRevista revistelor juridice

Judecătorul de cameră preliminară / judecătorul fondului. Aspecte raportate la jurisprudența CEDO
09.09.2022 | Ionuț-Mădălin RUȘEȚELU

Secţiuni: Articole, Procedură penală, Selected
JURIDICE - In Law We Trust
Ionuț-Mădălin Rușețelu

Ionuț-Mădălin Rușețelu

INTRODUCERE

Procesul penal reprezintă o activitate ce urmărește constatarea la timp și în mod concret a faptelor care constituie infracțiuni, astfel încât persoana ce comite o infracțiune să fie trasă la răspundere penală. Fiind un proces complex, acesta cunoaște patru faze: urmărirea penală, camera preliminară, judecata și punerea în executare a hotărârilor penale de condamnare rămase definitive. În cadrul acestei prezentări, ne vom opri asupra fazei de cameră preliminară, făcând trimitere la faza de judecată, pentru a reda, în primul rând, în ansamblu, iar în al doilea rând, în detaliu, o imagine clară a acestei importante instituții de drept procesual penal. Studiul va cuprinde aspectele teoretice, doctrinare, prin raportare la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dar și opinii critice, respectiv personale în această materie.

În literatura de specialitate[1], avându-se în vedere reglementarea procesual penală, este unanim cunoscută divizarea procesului penal în faze, etape și stadii. Compartimentarea presupune o derulare progresivă a activităților desfășurate de subiecții procesuali. Prin urmare, finalizarea activităților specifice fiecărei perioade a procesului penal, face posibilă desfășurarea următoarei perioade procesuale, aceasta având, la rândul ei, obiective specifice ce pot fi atinse prin proceduri diferite, care presupun exercitarea unor atribuții funcționale diferite de către organele judiciare penale. Totodată, prin etapizarea procesului penal, se conferă acestuia mobilitate, trăsătură deosebit de importantă în vederea aflării adevărului. Delimitarea structurii procesului penal este importantă nu doar pentru rațiuni ce privesc metodologia analizei, prezentării sau studiului științei dreptului procesual penal[2], ci și pentru o corectă aplicare a legii. Clarificarea întinderii fazelor procesului penal prezintă și un interes practic, întrucât constă în buna desfășurare a procesului penal și în asigurarea exercitării drepturilor subiecților procesuali principali și ale părților[3].

Fiecare fază a procesului penal are un obiect specific, care decurge atât din prerogativele legii[4], cât și din logica îndeplinirii scopului activității procesuale. Astfel, prin efectuarea urmăririi penale se pregătește desfășurarea fazei de judecată. Judecarea cauzei penale, posibilă ca urmare a activității desfășurate de organele de urmărire penală, în principal, conduce la soluționarea cauzei și în măsura pronunțării unei soluții prin care să se constate vinovăția inculpatului, determină necesitatea derulării cele de-a treia faze a procesului penal, și anume punerea în executare a hotărârii.

JUDECĂTORUL DE CAMERĂ PRELIMINARĂ. JUDECĂTORUL FONDULUI

Procesul penal atrage după sine respectarea principiului dreptului la un proces echitabil. Procesul echitabil reprezintă o temă majoră a dreptului european. Dreptul la un proces echitabil, devenit incident şi în activitatea unor structuri neintegrate ordinilor judiciare naţionale, este o temă ce a condus la o recompoziţie a câmpului judiciar şi la intensificarea impactului său, iar concluziile arată că impactul dreptului la un proces echitabil asupra procedurilor jurisdicţionale interne este apreciabil, legislația internă şi practica necesitând continuarea reformelor începute pentru a răspunde rigorilor europene şi principiilor fundamentale ale dreptului. Dacă acest principiu, consacrat de Convenție prin art. 6 este aplicat în faza de cameră preliminară, vom analiza, însă este imperios necesar să prezentăm un principiu fundamental în procesul penal român și anume: principiul separării funcțiilor judiciare. Acest principiu are în vedere patru funcții: funcția de urmărire penală, funcția de dispoziție asupra drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei în faza de urmărire penală, funcția de verificare a legalității trimiterii ori netrimiterii în judecată. În ceea ce privește camera preliminară, activitatea procesuală este desfășurată de un judecător de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță. Conform art. 346, alin 7, ulterior exercitării funcției de verificare a legalității trimiterii ori netrimiterii în judecată, acest judecător va exercita și funcția de judecată, soluționând cauza pe fond, însă cu o excepție pe care o vom analiza în cele ce urmează.

Funcția de verificare a legalității trimiterii ori netrimiterii în judecată privește procedura de cameră preliminară, în care judecătorul rezolvă chestiunile ce țin de competența și regularitatea actului de sesizare, precum și legalitatea sau loialitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, asigurându-se premisele pentru soluționarea cu celeritate a cauzei pe fond[5]. În cadrul acestei faze procesuale, judele de cameră preliminară efectuează un control de legalitate a posteriori atât rechizitoriului, cât și probelor pe care acesta se bazează, respectiv actelor procesuale sau procedurale efectuate în cursul urmăririi penale. Judecătorul de cameră preliminară nu evaluează temeinicia sau netemeinicia trimiterii în judecată, nefiind chemat să valideze acuzațiile formulate de procuror, ci doar legalitatea și loialitatea actelor și probelor din cursul urmăririi penale, în cadrul unui filtru de legalitate, ce se desfășoară în procedură nepublică (cameră de consiliu), dar contradictorie cu citarea persoanei vătămate și a părților și participarea obligatorie a procurorului[6]. Corelativ acestor competențe, nici persoana vătămată sau părțile nu pot contesta în cadrul acestei proceduri temeinicia acuzației formulate de procuror, ci numai legalitatea sesizării instanței de judecată, a probelor și a actelor procesuale sau procedurale din cursul urmăririi penale.

Faza de cameră preliminară oferă un supliment de legitimitate probelor și actelor procesuale efectuate în cursul urmăririi penale și protejează drepturile și libertățile fundamentale, în special în componența referitoare la echitabilitatea procedurii. Dacă judecătorul de cameră preliminară verifică legalitatea probelor și a actelor de procedură din cursul urmăririi penale, dezlegarea sa, are în principiu, un caracter definitiv, nefiind posibilă reanalizarea aspectelor ce țin de legalitatea urmăririi penale ulterior, în faza de judecată. Cu toate acestea, este posibil ca în faza de judecată, judecătorul fondului să analizeze nulitatea absolută în legătură cu acte efectuate în cursul urmăririi penale, cum ar fi: încălcarea principiului loialității prevăzut de art. 101 din Codul de procedură penală, neasistarea suspectului sau inculpatului în faza de urmărire penală de către un apărător, administrarea probelor de către alte organe decât cele judiciare.

Funcția de judecată se realizează de către instanța de judecată în complet legal constituit, conform art. 3, alin. 7 din Codul de procedură penală. Judecătorul fondului învestit verifică temeinicia acuzației formulate de procuror, fiind garantate părților și subiecților procesuali plenitudinea drepturilor garantate prin art. 6 Convenția europeană[7]. Prin separarea funcțiilor judiciare se întărește protecția drepturilor fundamentale ale persoanelor implicate într-o procedură penală.

În desfășurarea aceluiași proces penal, exercitarea unei funcții judiciare este incompatibilă cu exercitarea unei alte funcții judiciare, cu excepția funcției de verificare a legalității trimiterii ori netrimiterii în judecată, mai puțin când se dispune începerea judecății conform art. 341, alin. 7, pct. 2, lit, c raportat la art. 3, alin. 3 din Codul de procedură penală. Cu alte cuvinte, în desfășurarea aceluiași proces penal, exercitarea funcției judiciare este incompatibilă cu exercitarea unei alte funcții judiciare, cu excepția funcției de verificare a legalității trimiterii ori netrimiterii în judecată, care este comptabilă cu funcția de judecată. Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a tezei a doua a art. 3, alin. 3, deoarece a constatat că soluția legislativă conform căreia exercitarea funcției de verificare a legalității netrimiterii în judecată este compatibilă cu exercitarea funcției de judecată[8]. Drept urmare, O.U.G. nr. 18/2016 a modificat art. 3, alin 3 precizând că excepția judecății instituite prin art. 341, alin 7, pct. 2 CPP. Cu toate acestea, soluția adusă de contenciosul constituțional nu a adus vreun plus de garanții procedurale în vederea protejării dreptului la un proces echitabil. Principiul separării funcției judiciare constituie astfel o garanție nou-consacrată la nivel legislativ pentru imperativul unui tribunal imparțial, astfel cum este acesta conceput în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, între cerințele unui proces echitabil[9]. Deși este corectă pe fond decizia Curții Constituționale[10], în practică era unanim admisă existența unor situații de incompatibilitate în următoarele două cazuri:

1. Când judecătorul de cameră preliminară exercită și rolul de anchetator, admite plângerea împotriva ordonanței procurorului de clasare, desființează soluția atacată de dispune începerea judecății cu privire la faptele și persoanele pentru care, în cursul cercetării penale, a fost pusă în mișcare acțiunea penală, când probele legal administrate sunt suficiente și nu există niciun caz de punere în mișcare a acțiunii penale. În acest caz, judecătorul de cameră preliminară este incompatibil cu funcția de judecată.

2. Ori de câte ori judecătorul de cameră preliminară a soluționat o plângere împotriva soluției procurorului de clasare, dispunând trimiterea cauzei la parchet, iar după completarea urmăririi penale procurorul a dispus trimiterea în judecată. Și în acest caz, judecătorul de cameră preliminară este incompatibil cu funcția de judecată.

În paragraful 23 al Deciziei Curții Constituționale nr. 255/2015, Curtea a reținut că judecătorul de cameră preliminară este incompatibil să judece în cadrul fazei de judecată nu numai în situația pronunțării unei încheieri de începere a judecății, ci și în orice situație în care, în calitate de judecător de cameră preliminară a soluționat o plângere împotriva soluției procurorului de neurmărire sau de netrimitere în judecată, indiferent că a dispus începerea judecății sau a restituit cauza procurorului, care după completarea urmăririi penale a dispus trimiterea în judecată. Cu alte cuvinte, judecătorul de cameră preliminară este judecătorul fondului, cu excepția cazului  prevăzut la art. 341, alin. (7), lit. c, în care admite plângerea, desfiinţează soluţia atacată şi dispune începerea judecăţii, când probele existente la dosar sunt suficiente şi legal administrate[11].

Prin separarea funcției de dispoziție cu privire la drepturile și libertățile fundamentale, în cursul urmăririi penale, de cea de judecată, se protejează dreptul la un proces echitabil, cu referire la asigurarea imparțialității funcționale a instanței de judecată, astfel că, aceeași persoană care a dispus privarea de libertate ori procedee probatorii intruzive în viața privată pe parcursul urmăririi penale, să nu poată judeca respectiva cauză, pentru a evita riscul ca acesta să își fi format deja o opinie care să influențeze buna desfășurare a judecății[12]. Cu toate acestea, posibilitatea creării unei astfel de atingeri poate fi justificată și în cazul funcției de urmărire penală și cea de verificare a legalității trimiterii ori netrimiterii în judecată, respectiv judecată? În opinia mea, nu, deoarece în camera preliminară se verifică legalitatea, fiind un filtru prin care se pot țese anumite ilegalități procesuale și procedurale, și nu temeinicia. Drept urmare, nu se aduce vreo atingere fondului, de vreme ce judecătorul este imparțial. Orice om are dreptul la un judecător bine pregătit, disponibil și capabil să înfaptuiască actul de justiție care, cu siguranță, nu se reduce numai la aplicarea legii (justiția formală), ci a dreptului (in conceptul său larg, astfel Încat să înfaptuiască actul de dreptate) și care să prezinte toate garanțiile de imparțialitate, inspirând astfel încrederea atât de necesară autorității justiției și funcționării unui stat democratic[13].

În ceea ce privește excepția pe care am analizat-o anterior, consider că mai poate exista un caz de incompatibilitate, atunci când judecătorul de cameră preliminară, care respinge solicitarea procurorului de confirmare a soluției de renunțare la urmărirea penală și trimite cauza pentru a fi redeschisă urmărirea penală, dar și în cazul în care judecătorul de cameră preliminară constată legalitatea și temeinicia soluției de redeschidere a urmăririi penale confirmând-o. Și în aceste situații, apreciez că judecătorul de cameră preliminară se află într-o situație similară cu judecătorul care admitere  plângerea împotriva soluției de clasare și dispune reluarea urmăririi penale, fiind incompatibili ulterior să realizeze faza de cameră sau de judecată, în aceeași cauză, ca urmare a emiterii rechizitoriului de către procuror. Chiar dacă, potrivit dispozițiilor art. 30, este vorba despre organe judiciare distincte, judecător de cameră preliminară, pe de o parte și judecător de fond, pe de altă parte, unicitatea judecătorului care își desfășoară activitatea între momentele sesizării instanței și soluționării cauzei ne determină să pledăm pentru unicitatea fazei procesuale a judecării cauzei, camera preliminară reprezentând așadar, o uvertură a judecății pe fond a cauzei[14].

Teza potrivit căreia camera preliminară reprezintă o etapă a judecății se desprinde și din prevederile art. 8, care ne spune că organele judiciare au obligația de a desfășura urmărirea penală și judecata cu respectarea garanțiilor procesuale și a drepturilor părților și ale subiecților procesuali, astfel încât să fie constatate la timp și în mod complet faptele care constituie infracțiuni, nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală, iar orice persoană care a comis o infracțiune să fie pedepsită conform legii, într-un termen rezonabil. În măsura în care procedura de cameră preliminară nu ar fi inclusă în faza de judecată, ar putea fi posibilă interpretarea conform căreia caracterul echitabil nu este necesar pentru derularea acestei etape a procesului penal, ceea ce, în mod  evident, este în contradicție cu dispozițiile constituționale, precum și cu prevederile Convenției europene a drepturilor omului privind necesitatea unui proces echitabil. Acest „entuziasm” care caracterizează încorporarea Convenţiei la nivel formal, nu este urmat, însă, şi de o aplicare sistematică efectivă de către autorităţile române[15]. Dincolo de caracterul declarativ, aplicarea Convenţei nu a fost realizată în mod concret, prin acţiuni la nivel legislativ sau executiv. În general autorităţile române reacţionează foarte lent la jurisprudenţa Curţii europene, cu toate că această jurisprudenţă se caracaterizează prin previzibilitate. Din moment ce alte state care au instituţii juridice sau practici administrative asemănătoare cu ale României eu fost deja condamnate pentru existenţa acestor instituţii sau a acestor practici, este evident că mai devreme sau mai târziu şi România va ajunge să fie condamnată dacă persistă în menţinerea acestora. În ciuda acestui fapt, nu există la nivel legislativ sau executiv o acţiune sistematică de adaptare a legislaţiei interne şi a practicilor administrative în vederea prevenirii apariţiei soluţiilor de condamnare din parte Curţii europene.

Un alt argument care atestă faptul că judecata în camera preliminară constituie o etapă asimilată fazei de judecată este acela că, potrivit art. 344, alin. 3,  judecătorul de cameră preliminară ia măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu pentru toate cazurile de asistență juridică obligatorie prevăzute la art. 90. Grație acestui argument, camera preliminară este o etapă premergătoare fazei de judecată. Cu toate acestea, există argumente care neagă această opinie, deoarece faza de judecată se desfășoară cu respectarea regulii oralității, în vreme ce camera preliminară se desfășura într-o modalitate preponderent scrisă. Deși în prezent, judecata în cameră preliminară se desfășoară în baza acestor principii fundamentale, fiind o procedură bazată pe oralitate și contradictorialitate, aceste reguli nu caracterizează faza procesuală în întregul său[16].

CONCLUZII

Având în vedere cele menționate, putem spune că judecătorul de cameră preliminară este și judecătorul fondului, chiar dacă procedura de cameră preliminară este definită ca o etapă premergătoare fazei de judecată, care constă în verificarea de către judecătorul competent, după trimiterea în judecată, a competenței și a legalității sesizării instanței, precum și în verificarea legalității administrării probelor și a efectuării de către organele de urmărire penală[17]. Un argument care ar putea justifica faptul că judecătorul de cameră preliminară este și judecătorul fondului este reprezentat de numărul insuficient de judecători. În prezent, ar fi nevoie de un număr de judecători mult mai mare pentru a avea în cadrul procesului penal, un judecător de cameră preliminară care să nu poată judeca fondul, respectiv un alt judecător, numit judecător de fond.

 În jursprudenţa instanţei europene s-a subliniat în mod constant rolul pe care motivarea unei hotărâri îl are pentru respectarea art.6 paragraf 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, arătându-se că dreptul la un proces echitabil, nu poate fi considerat efectiv decât dacă susţinerile părţilor sunt examinate de către instanţă, aceasta având obligaţia de a proceda la un examen concret al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă, sau cel puţin de a le aprecia cu privire la criticile vizând trimiterea în judecată pentru o modalitate în legătură cu care nu a fost începută urmărirea penală şi nu s-a pus în mişcare acţiunea penală. (cauza Albina împotriva României, România la CEDO, cauza pendinte CADAR și alții. Prcedura de pe rolul judecătorului de cameră preliminară și art. 6). Obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti constituie o condiţie a procesului echitabil, exigenţă prevăzută şi de art.21 alin.3 din Constituţia României şi art. 6 alin.1 din CEDO. Dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă observaţiile părţilor sunt într-adevăr ascultate, adică analizate corespunzător de către instanţa sesizată (cauza Dumitru Popescu împotriva României), fără ca aceasta să presupună în mod obligatoriu existenţa unor răspunsuri detaliate la fiecare problemă ridicată, fiind suficient să fie examinate în mod real problemele esenţiale care au fost supuse spre judecată instanţei (cauza Boldea contra României). Neexaminarea în niciun fel de către judecătorul de cameră preliminară a aspectelor invocate de apărare şi menţionate anterior reprezintă o încălcare a dreptului la apărărare şi, implicit a dreptului la un proces echitabil. Efectele acestor încălcări nu pot fi înlăturate prin analizarea directă a acestor aspecte de către judecătorul de cameră preliminară învestit cu soluţionarea contestaţiei împotriva încheierii de dispunere a începerii judecăţii, întrucât dacă s-ar proceda într-o asemenea manieră, încheierea acestuia din urmă fiind definitivă, inculpatei i-ar fi încălcat şi dreptul de acces la două grade de jurisdicţie, ceea ce ar însemna practic o perpetuare a încălcării dreptulului la apărare şi la un proces echitabil.

Lipsa motivării hotărârii şi a prezentării argumentelor pentru care au fost înlăturate susţinerile părţilor echivalează cu o necercetare a fondului cauzei, făcând imposibilă exercitarea controlul judiciar şi conducând la încălcarea prevederilor art.6 paragraf 1 din C.E.D.O.

Concluzionând, înțelegem că funcția judiciară de judecător de cameră preliminară este comptabilă cu funcția de judecată, din perspectiva respectării aparenței de obiectivitate, ca și element al procesului echitabil, numai dacă și în măsura în care aprecierea judecătorului de cameră preliminară, concretizată în încheierea pronunțată, conform art. 346 alin. (1), (2) și (4), respectiv, art. 347, alin. 3, teza finală, se limitează la o apropiere preliminară a datelor din dosar, urmând ca aprecierea finală să se facă la momentul luării hotărârii. Scopul instituției camerei preliminare a fost acela al celerității, fiind chiar în interesul înfăptuirii actului justiției ca același judecător care a verificat atât competența și legalitatea sesizării, cât și legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală să se pronunțe și pe fondul cauzei. Curtea a arătat că simplul fapt pentru un judecător de a fi luat o decizie înaintea procesului nu poate fi considerat întotdeauna că ar justifica, în sine, o bănuială de parțialitate în privința sa. Trebuie să avem în vedere întinderea și importanța acestei decizii. Aprecierea preliminară a datelor din dosar nu poate semnifica faptul că ar fi de natură să influențeze aprecierea finală, ceea ce interesează fiind ca această apreciere să se facă la momentul luării hotărârii și să se bazeze pe elementele dosarului și pe dezbaterile din ședința de judecată[18].


[1] A se vedea, în acest sens, cu privire la necesitatea compartimentării procesului penal, cu caracter exemplificativ, Explicațiile teoretice ale Codului de procedură penală român. Partea generală, Ediția 2. Volumul V, coordonator Vintilă Dongoroz, Editura C.H.Beck, 2003, p. 12. De asemenea, a se vedea, în același sens, Theodoru IV, p.p. 447-449.
[2] Nicolae Volonciu, Tratat de procedură penală, Partea specială, Volumul 2, Editura Paideia, București, 1996, pp. 20-22.
[3] Ion Neagu, Mircea Damaschin, Tratat de procedură penală. Partea specială, Editura Universul Juridic, București, 2015, p. 196.
[4] A se vedea, în acest sens, dispozițiile art. 285 din Codul de procedură penală raportat la art. 349, alin. (1). Implicit, a se vedea, dispozițiile art. 550-554 din Codul de procedură penală.
[5] Mihail Udroiu, Sinteze de Procedură Penală, Editura C.H.Beck, București, 2020, p. 13.
[6] Mihail Udroiu, op. cit., p. 13.
[7] Mihail Udroiu, op. cit., p. 15.
[8] A se vedea, în acest sens, Decizia nr. 552/2015, M. Of. nr. 707 din 21 septembrie 2015.
[9] Carmen-Silvia Paraschiv, Fișe de procedură penală pentru admiterea în magistratură șo avocatură, Ediția a 4-a, Editura Hamangiu, București, 2019, p. 6.
[10] Mihail Udroiu, op. cit., p. 17.
[11] Art. 341, alin. (7), lit. c din Codul de procedură penală.
[12] Mihail Udroiu, op. cit., p. 16.
[13] https://www.juridice.ro/596876/dreptul-la-un-judecator-adevarat.html
[14] Ion Neagu, Mircea Damaschin, op. cit., p. 199.
[15] Sebastian Rădulețu, Libertăți fundamentale, Ediția a II-a revizuită și adăugită, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2008, p. 72.
[16] Ion Neagu, Mircea Damaschin, op. cit., p. 202.
[17] Ion Neagu, Mircea Damaschin, op. cit, p. 203.
[18] DCC nr. 663/2014, DCC nr. 353/2015, D.C.C. nr. 40/2016.


Ionuț-Mădălin Rușețelu
Masterand – Facultatea de Drept a Universității din Craiova

Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti