Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Procedură civilă
Procedură civilă
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti

ÎCCJ. Noțiunea de domiciliu procesual în cazul minorilor
13.09.2022 | Alina MATEI

Secţiuni: Dreptul familiei, Jurisprudență curentă ÎCCJ, Procedură civilă, Selected
JURIDICE - In Law We Trust
Alina Matei

Alina Matei

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că locuinţa copilului este o stare de fapt dependentă de domiciliul părinţilor săi, iar în privinţa noţiunii de domiciliu, din punct de vedere procesual, se reţine că art. 114 C. proc. civ. („cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competenţa instanţei de tutelă şi de familie se soluţionează de instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită.„) trebuie interpretate în sensul că prin domiciliu se înţelege locul unde o persoană stă în fapt, scopul dispoziţiilor legale referitoare la domiciliu, aşa cum rezultă din prevederile art. 153 şi următoarele din C. proc. civ., fiind acela ca părţile aflate în litigiu să fie înştiinţate de existenţa procesului, în respectarea dreptului la apărare şi dreptului la un proces echitabil. (Decizia nr. 100 din 20 ianuarie 2022, pronunțată de Secţia I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție)

Av. Alina MateiSĂVESCU & ASOCIAȚII

Cuvinte cheie: , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti