Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Procedură civilă
Procedură civilă
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti

ÎCCJ. DCD de respingere ref. interpretarea dispozițiilor art. 31 alin. (1) din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor
20.09.2022 | JURIDICE.ro

Secţiuni: C. contravențional, Dezlegarea unor chestiuni de drept, Jurisprudența ÎCCJ, Procedură civilă
JURIDICE - In Law We Trust

Luni, 19 septembrie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materia contenciosului administrativ şi fiscal, legal constituit, a pronunțat următoarea soluție:

Prin Decizia nr. 49/2022, ÎCCJ a decis:

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Cluj – Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă si asigurări sociale în Dosarul nr. 1782/211/2021, pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile privind dezlegarea următoarei chestiuni de drept:

Se poate considera faptul că prevederea art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, derogă de la prevederile art. 204 alin. (1) din Codul de procedură civilă în sensul că, în ipoteza formulării unei plângeri contravenţionale, petentul nu are posibilitatea de a-şi modifica cererea de chemare în judecată, inclusiv prin formularea unor motive noi de nelegalitate/netemeinicie a procesului-verbal, ulterior expirării termenului de 15 zile de la comunicarea procesului-verbal de contravenţie?

Obligatorie, potrivit art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Cuvinte cheie: , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti