Secţiuni » Arii de practică » Protective » Drept civil
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti

CEDO. Vlad împotriva României. Neexecutarea hotărârilor judecătoreşti prin care s-a stabilit programul de vizitare a copilului
22.09.2022 | JURIDICE.ro

Secţiuni: CEDO, Drept civil, Dreptul familiei, Dreptul Uniunii Europene, Drepturile omului, Monitorul Oficial al României, Selected
JURIDICE - In Law We Trust

În Monitorul Oficial, Partea I nr. 926 din 21 septembrie 2022 a fost publicată Hotărârea în Cauza Vlad împotriva României, din 05.07.2022.

Obiectul Cauzei

Cererea are ca obiect neexecutarea hotărârilor judecătoreşti prin care s-a stabilit programul reclamantului de vizitare a copilului său.

Reclamantul şi X s-au căsătorit în 2006, iar în 2008 s-a născut fiica lor, Y. La 14 noiembrie 2013, Judecătoria Bucureşti a pronunţat divorţul cuplului, a încredinţat minora ambilor părinţi, a stabilit domiciliul acesteia la mamă (X) şi i-a acordat reclamantului drept de vizitare, permiţându-i să îşi vadă copilul la fiecare două săptămâni, sâmbăta şi duminica, între orele 9.00 şi 20.00. Programul de vizitare urma să se desfăşoare la domiciliul mamei până la împlinirea de către Y a vârstei de 8 ani şi în afara domiciliului mamei după această dată.

La 20 ianuarie 2015, reclamantul a solicitat ajutorul unui executor judecătoresc pentru aplicarea programului de vizitare, susţinând că X îi obstrucţiona eforturile de a-şi vizita fiica. La 8 februarie 2016, nemulţumit de pretinsa inactivitate a executorului judecătoresc, acesta a încheiat procedura de executare şi s-a adresat altui executor judecătoresc. Încercările de executare făcute de noul executor judecătoresc au eşuat, de asemenea. Într-un proces-verbal din 18 martie 2016, noul executor judecătoresc a concluzionat că Y refuza să îl vadă pe reclamant.

La cererea DGASPC, pe baza procesului-verbal întocmit de executorul judecătoresc, la 27 septembrie 2016, Judecătoria Cornetu a dispus 3 luni de consiliere psihologică pentru Y în vederea restabilirii relaţiei sale cu tatăl său. Instanţa a dispus, de asemenea, ca X să respecte măsurile pe care psihologul i le va indica.

La 25 octombrie 2016, după ce Y a împlinit vârsta de 8 ani, Judecătoria Găeşti, competentă să judece cauza în urma schimbării de domiciliu a lui X şi Y, soluţionând o cerere introdusă de reclamant, a stabilit un nou program de vizitare care extindea dreptul reclamantului de a vizita copilul o dată la 2 weekenduri, jumătate din durata vacanţelor şcolare şi alte zile importante din an. Reclamantului i s-a permis să îşi exercite dreptul de vizitare la domiciliul său. Instanţa a considerat că Y ar trebui să înceapă să petreacă timp cu reclamantul pentru a dezvolta relaţii armonioase cu ambii părinţi. S-a constatat că X nu şi-a încurajat suficient fiica să menţină legătura cu tatăl ei. S-a observat că minora a fost afectată negativ de conflictul dintre părinţii săi, care nu s-au abţinut să se certe în prezenţa sa.

În ianuarie 2017, DGASPC i-a trimis lui X mai multe invitaţii la patru adrese diferite la care era înscrisă în oraşele învecinate Bucureştiului şi a contactat-o prin telefon. X a refuzat să ducă minora la consiliere, explicând, prin telefon la 9 ianuarie 2017 şi în scris la 10 februarie 2017, că Sentinţa civilă din 14 noiembrie 2013 a cărei executare fusese solicitată nu mai era în vigoare, fiind înlocuită prin Sentinţa civilă din 25 octombrie 2016. La 20 şi 21 februarie 2017, DGASPC a informat Judecătoria Cornetu, executorul judecătoresc şi pe reclamant cu privire la poziţia lui X.

În baza Sentinţei civile din 25 octombrie 2016, reclamantul a demarat o nouă procedură de executare silită prin intermediul aceluiaşi executor judecătoresc, dar i-a fost în continuare imposibil să îşi viziteze fiica. La 28 august 2017, executorul judecătoresc a depus, în numele reclamantului, o cerere pentru aplicarea de sancţiuni pentru nerespectarea hotărârii judecătoreşti, admisă de Judecătoria Găeşti la 25 aprilie 2018.

La 3 noiembrie 2017, Judecătoria Bucureşti a suspendat procedura de executare silită, la cererea mamei. Instanţa a constatat că X nu s-a opus legăturilor dintre reclamant şi copil, dar că Y refuza să îşi vadă tatăl.

La 11 aprilie 2018, reclamantul a depus o nouă cerere, în vederea modificării programului de vizitare. Procedura era pendinte la data observaţiilor Guvernului, respectiv 15 ianuarie 2021.

La 18 aprilie 2018, reclamantul a depus cerere de ordonanţă preşedinţială pentru stabilirea provizorie a domiciliului minorei în cadrul noului proces, pe care Judecătoria Găeşti a respins-o ca lipsită de urgenţă.

La 7 aprilie 2021, reclamantul a informat Curtea că a făcut noi încercări de a o vedea pe Y, dar fără succes.

În baza art. 8 din Convenţie, reclamantul s-a plâns că nu şi-a putut vedea fiica şi nu şi-a putut exercita drepturile părinteşti din cauza unei serii de deficienţe de care sunt vinovate autorităţile competente.

Motivarea Curţii

În speţă, în urma divorţului părinţilor, instanţele au stabilit programul de vizitare în favoarea reclamantului de două ori, mai întâi prin Sentinţa civilă din 14 noiembrie 2013 privind divorţul cuplului şi apoi la 25 octombrie 2016, când minorul a mai crescut. Această din urmă sentinţă civilă a fost în vigoare cel puţin până la 15 ianuarie 2021. Cu toate acestea, se pare că reclamantului, în pofida eforturilor sale, i-a fost imposibil să îşi vadă copilul. Având în vedere obiectului cauzei, şi anume menţinerea relaţiilor personale între reclamant şi copilul său, Curtea va examina dacă asistenţa acordată de autorităţi în cursul celor două proceduri de executare silită, în legătură cu ambele ordonanţe privind programul de vizitare, a fost suficientă şi a respectat obligaţia pozitivă a statului prevăzută la art. 8 din Convenţie în acest domeniu.

Rezultă astfel că între 20 ianuarie 2015, data la care reclamantul a contactat pentru prima dată un executor judecătoresc, şi 18 martie 2016, când executorul judecătoresc a prezentat un proces-verbal DGASPC, s-au făcut puţine eforturi pentru executare.

În plus, deşi s-a dispus consiliere psihologică pentru o perioadă de 3 luni în baza Procesului-verbal din 18 martie 2016 întocmit de executorul judecătoresc, aceasta nu a avut loc niciodată. În pofida caracterului urgent care este inerent aspectelor privind relaţiile dintre părinţi şi copiii lor (a se vedea K.B. şi alţii împotriva Croaţiei, citată anterior, pct. 142 in fine), DGASPC a contactat-o pe X abia după 3 luni cu privire la programul de consiliere. La acea dată, instanţele hotărâseră un nou program de vizitare.

Curtea observă că reclamantul şi-a continuat cu diligenţă eforturile în vederea executării, reînnoindu-şi cererea de asistenţă pentru executarea celui de-al doilea program de vizitare cu acelaşi executor judecătoresc.

Acestea fiind spuse, deşi în cursul procedurii de executare era cunoscut fără echivoc faptul că minora refuza să îşi vadă tatăl, nu s-au luat măsuri pentru identificarea cauzelor acestui refuz şi abordarea acestora (a se vedea K.B. şi alţii împotriva Croaţiei, citată anterior, pct. 144), de exemplu, prin luarea de măsuri pentru reluarea programului de consiliere.

În plus, cu excepţia solicitării de sancţiuni pentru nerespectarea hotărârii judecătoreşti, executorul judecătoresc nu a recurs la alte măsuri de intensitate crescătoare progresivă, destinate realizării programelor de vizitare, inclusiv, după caz, măsuri specifice pentru cazurile de refuz al contactului între copil şi părintele înstrăinat, care erau disponibile în special în temeiul art. 910-913 din Codul de procedură civilă al României (a se vedea Niţă împotriva României [Comitet], nr. 30.305/16, pct. 28-30, 3 iulie 2018, şi Voica împotriva României, nr. 9.256/19, pct. 37, 7 iulie 2020), precum sancţionarea mamei cu amendă pentru obstrucţionarea procedurii, instituirea unui program de consiliere psihologică în beneficiul copilului sau asistenţă din partea poliţiei şi a experţilor în protecţia copilului.

Guvernul nu a furnizat nicio justificare pentru o astfel de lipsă de acţiune, care contravine obligaţiei autorităţilor de a lua, fără întârziere, măsuri eficiente menite să asigure un contact efectiv între reclamant şi copilul său.

Hotărârea Curții

În unanimitate, Curtea a reținut că a fost încălcat art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, fapt pentru care România trebuie să plătească reclamantului 7.500 de euro cu titlu de prejudiciu moral și 2.641 de euro pentru alte taxe.

Cuvinte cheie: , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti