Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

Activitate parchete / 19-23 septembrie 2022
23.09.2022 | JURIDICE.ro

Secţiuni: Comunicate parchete, Drept penal, Procedură penală
JURIDICE - In Law We Trust

I. Activitatea Direcției Naționale Anticorupție

1. DNA – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiunile de corupție săvârșite de militari. Luare de mită. Controlul judiciar.

Procurorii militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiunile de corupție săvârșite de militari au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 16 septembrie 2022, a inculpatului

S.A.F., la data faptelor șef al Secției Chirurgie generală II din cadrul Spitalului Universitar de Urgență Militar Central ,,Dr. Carol Davila” – București, fiind cadru militar activ cu gradul de colonel, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită, în formă continuată.

În ordonanța procurorilor militari se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În cursul anului 2022, inculpatul S.A.F., medic militar la spitalul de urgență menționat mai sus, ar fi primit de la mai multe persoane foloase necuvenite constând în bani și bijuterii, în legătură cu intervenții chirurgicale și examene de specialitate, efectuate asupra acestora sau asupra unor apropiați ai acestora.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte o serie de obligații, între care:
– să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar,
– să nu desfășoare activitatea în exercitarea căreia a săvârșit fapta.

Inculpatului i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
De asemenea, inculpatului S.A.F. i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

:: Sursa: www.pna.ro

2. DNA – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție. Abuz în serviciu. Trimitere în judecată.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului D.A.N., la data faptelor primar al municipiului Beiuș, județul Bihor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de: abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, cu producerea de consecințe deosebit de grave.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:
Inculpatul D.A.N., în calitatea menționată mai sus, ar fi aprobat, fără respectarea dispozițiilor legale, în perioada 30.07.2008 – 07.12.2015, un număr de 347 de ordonanțări din partea Primăriei municipiului Beiuș, prin care ar fi fost dispusă plata nelegală a sumei totale de 3.406.063 lei din bugetul local în folosul Asociației sportive Club Fotbal “Bihorul” Beiuș.
De precizat este faptul că, în perioada 2008-2012, inculpatul D.A.N. ar fi ocupat și funcția de președinte al clubului, fiind astfel singura persoană care aproba referatele, din partea clubului de fotbal, prin care erau solicitate de la bugetul local sume de bani pentru sprijinirea activității. Aceasta, în condițiile în care Consiliul municipal Beiuș nu a fost membru asociat în această structură de drept privat și nu avea încheiat niciun contract de asociere sau parteneriat cu respectivul club de fotbal.
Primăria municipiului Beiuș s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 3.406.063 lei, suma respectivă reprezentând și un folos necuvenit obținut de către Clubul de Fotbal Bihorul Beiuș.

În cauză s-au dispus măsuri asigurătorii asupra mai multor bunuri mobile și imobile ce aparțin inculpatului.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Bihor cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Inculpatul D.A.N. a mai fost trimis în judecată de procurorii anticorupție pentru săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate acestora ( detalii pe https://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=6041), cauză în care inculpatul a fost condamnat definitiv la pedeapsa închisorii (detalii la https://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=9259).

:: Sursa: www.pna.ro

II. Activitatea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism

1. DIICOT – Biroul Teritorial Vaslui. Constituire a unui grup infracțional organizat. Trafic de droguri de risc și mare risc. Efectuarea de operaţiuni, fără autorizație prealabilă, cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive. Reținere.

În data de 16.09.2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Vaslui au dispus reținerea pentru 24 de ore a 8 inculpați, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de risc și mare risc și efectuarea de operaţiuni, fără autorizație prealabilă, cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, activitățile judiciare fiind efectuate împreună cu Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Vaslui.

La aceeași dată, 16.09.2022, organele de cercetare penală au pus în executare 16 mandate de percheziție domiciliară, în municipiile Bârlad și Vaslui, fiind identificate și ridicate 97 grame de canabis, 7 grame de cocaină, 32 de comprimate de ecstasy, diverse cantități de substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, 2 grindere, 3 cântare, 9 terminale mobile, 12.590 lei și alte bunuri cu valoare probatorie.
În cauză s-a reținut că, începând cu anul 2020, inculpații au constituit și aderat la un grup infracțional organizat cu scopul de a procura, depozita, prepara şi vinde canabis și produse susceptibile a avea efecte psihoactive către consumatori din județul Vaslui.
În cursul zilei de 17.09.2022 judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Vaslui a dispus arestarea preventivă a celor 8 inculpați pentru o perioadă de 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Activitățile au fost realizate cu sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Vaslui și jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui, Direcției Regionale Vamale Iași și Sectorului Poliției de Frontieră Huși.

:: Sursa: www.diicot.ro

2. DIICOT – Serviciul Teritorial Brașov. Introducere în țară, fără drept, de droguri de mare risc. Trafic de droguri de risc și de mare risc. Reținere.

La data de 18.09.2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Brașov au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a trei inculpați cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de introducere în țară, fără drept, de droguri de mare risc și trafic de droguri de risc și de mare risc.

În cauză s-a reținut faptul că, în perioada august – septembrie 2022, inculpații au comercializat droguri de risc (canabis) și de mare risc (cocaină) consumatorilor din județul Brașov.
Astfel, la data de 18.09.2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Brașov și ofițerii de poliție din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov au prins în flagrant, pe raza municipiului Făgăraș, pe unul dintre inculpați, în timp ce se întorcea din Italia, având asupra sa cantitatea de 50 de grame de cocaină destinată comercializării.
Acțiunea a fost urmată de punerea în aplicare a șase mandate de percheziție domiciliară pe raza municipiilor Brașov și Codlea în urma căreia au fost descoperită și ridicată în vederea indisponibilizării cantitatea de un kilogram de canabis, precum și 2 cântare digitale, utilizate pentru cântărirea drogurilor, în vederea comercializării.
La data de 19.09.2022 a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Brașov cu propunerea de arestare preventivă a celor 3 inculpați pentru o perioadă de 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul ofițerilor de poliție din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov, polițiștilor de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Timiș, precum și al luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Brașov și Grupării de Jandarmi Mobilă „Burebista” Brașov.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

:: Sursa: www.diicot.ro

3. DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara. Trafic de droguri de risc. Percheziții domiciliare.

La data de 21.09.2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara împreună cu lucrătorii de poliție judiciară din cadrul B.C.C.O. Timișoara au efectuat 6 percheziții domiciliare, pe raza județului Timiș, într-o cauză vizând comiterea infracțiunii de trafic de droguri de risc.

În cauză s-a reținut că, pe raza județului Timiș, mai multe persoane au înființat și întreținut o cultură canabis și au instalat un laborator artizanal pentru fabricarea hașișului. În acest scop, au fost folosite diferite ustensile și recipiente pentru macerarea plantelor, filtrarea, presarea și transformarea în turte. Canabisul și hașișul, obținut în această modalitate, au fost comercializate ulterior pe raza județelor Timiș și Caraș-Severin.
În urma perchezițiilor, au fost descoperite o cultură indoor de canabis (16 plante ajunse la maturitate) și un laborator de producere a rezinei de canabis (hașiș) și a uleiului de canabis prin metoda “Bubble Hash”.
De asemenea, au fost descoperite și ridicate, în vederea indisponibilizării, cantitățile de aproximativ 6 kilograme muguri de canabis, aproximativ 30 kilograme de masă vegetală tocată, 7 turte din hașiș (500 de grame), precum și mai multe instrumente folosite la fabricarea hașișului (malaxor, site, filtre, presa).

Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul B.C.C.O. Timişoara și I.P.J. Timiș, precum și al jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă „Glad Voievod” Timișoara.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.

:: Sursa: www.diicot.ro

4. DIICOT – Serviciul Teritorial Târgu Mureș. Trafic de droguri de risc și mare risc. Percheziţii domiciliare.

La data de 21.09.2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Târgu Mureș împreună cu polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizatei Târgu-Mureș au pus în aplicare 13 mandate de percheziţie domiciliară pe raza judeţului Mureş, în cadrul a două dosare în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc.

În urma perchezițiilor au fost descoperite și ridicate aproximativ 10,2 kilograme de canabis, 200 de grame de hașiș, 4 comprimate ecstasy, 15 timbre LSD, 10 grindere, 5 cântare de precizie, echipamente pentru creșterea indoor a culturilor de canabis, pungi cu închidere zipplock, sumele de 14.710 euro, 9.980 de lei, 100 de lire sterline, 57 de dolari și 389 de dirhams, două pistoale (unul letal, de calibrul 7.65 mm, cu muniție letală – 157 de cartușe și unul neletal, cu muniție neletală – 127 de cartușe), o arbaletă, 62 de cuțite, două topoare și o colecție numismatică.
La sediul Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Târgu Mureș au fost conduse, în vederea audierii, 7 persoane cu privire la care există suspiciunea rezonabilă că sunt implicate în activitățile infracționale.
În urma audierilor, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Târgu Mureș au dispus măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore față de 4 suspecți.
În cursul zilei de astăzi urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Târgu Mureș cu propunerea de luare a măsurii arestului preventiv.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizatei Târgu-Mureș și al jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă „Regele Ferdinand” Târgu Mureş.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

:: Sursa: www.diicot.ro

5. DIICOT – Serviciul Teritorial Galați. Introducere în ţară de droguri de risc. Trafic de droguri de risc. Reținere.

La data de 21.09.2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Galați au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui inculpat, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de introducere în ţară de droguri de risc și trafic de droguri de risc.

În cauză s-a reținut că, la data de 21.09.2022, inculpatul a introdus în țară, prin intermediul unei firme de curierat, cantitatea de aproximativ 2,150 kilograme de canabis, fiind prins în flagrant de către organele de urmărire penală în timp ce ridica, din municipiul Galați, un colet expediat din Spania, în care se aflau disimulate drogurile de risc.
În cursul zilei de astăzi va fi sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Galați, cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galați.

:: Sursa: www.diicot.ro

6. DIICOT – Biroul Teritorial Mehedinți. Trafic de droguri de risc. Trafic de droguri de mare risc. Efectuare, fără drept, de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive. Percheziții domiciliare.

La data de 21.09.2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Mehedinți împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Mehedinți au efectuat 10 percheziții domiciliare într-o cauză vizând comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc și efectuare, fără drept, de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.

În cauză, s-a reținut faptul că, în cursul anului 2022, cinci inculpați au comercializat droguri de risc și de mare risc, precum și produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, consumatorilor de pe raza județului Mehedinți.
În urma perchezițiilor domiciliare efectuate în cauză au fost descoperite și ridicate în vederea indisponibilizării cantitățile de aproximativ 70 de grame de cocaină și aproximativ 20 de grame de substanță vegetală, de culoare verde, pe care s-a pus în evidenţă ADB-BUTINACA, precum și sumele de 17.325 de euro, 5.900 de lei și 510 lire sterline.
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Mehedinți au dispus reținerea pentru 24 de ore a 4 inculpați și luarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile față de un al cincilea inculpat.
În cursul zile de astăzi urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Mehedinți cu propunere de arestare preventivă a 4 inculpați.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Mehedinți și Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, precum și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Mehedinți.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.

:: Sursa: www.diicot.ro

7. DIICOT – Serviciul Teritorial Constanța. Trafic internațional de droguri de mare risc. Trafic de droguri de risc și mare risc. Reținere.

La data de 21.09.2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Constanța au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui inculpat, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de de trafic internațional de droguri de mare risc, trafic de droguri de risc și mare risc.

Măsura a fost dispusă după ce, la data de 21.09.2022, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Constanța împreună cu ofițeri din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța au prins în flagrant 2 inculpați în timp ce ridicau, din municipiul Constanța, un colet expediat din Spania, în care se aflau disimulate droguri de risc și mare risc.
În cauză s-a reținut că unul dintre inculpati a procurat și introdus în țară, prin intermediul unei firme de curierat, cantitatea de 996,91 grame de rezină de canabis (hașiș) și 115,2 grame de cocaină.
Ulterior, inculpatul a predat organelor de cercetare penală 13,81 grame rezină de canabis (hașiș) pe care le deținea la domiciliu.
La momentul în care au fost surprinși în flagrant, asupra celui de al doilea inculpat a fost identificată și ridicată cantitatea de 0,71 grame de rezină de canabis.
În cursul zilei de astăzi a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța, cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română și sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba Iulia.

:: Sursa: www.diicot.ro

8. DIICOT – Biroul Teritorial Caraș-Severin. Trafic de droguri de risc. Reținere.

La data de 22.09.2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Caraș-Severin au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a 2 inculpați cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.

În cauză s-a stabilit faptul că, pe parcursul anului 2022, inculpații au înfiinţat și întreținut o cultură de canabis, pe un teren situat în extravilanul unei comune din județul Caraș-Severin, într-o locație izolată și greu accesibilă, înconjurată de pădure. În vederea realizării activității infracționale inculpații au procurat semințe de canabis din Spania, au amenajat instalaţii de irigare prin picurare şi au folosit diferiţi fertilizatori în vederea dezvoltării rapide a plantelor de canabis.
Inculpații foloseau pentru prelucrarea şi porționarea canabisului, destinat distribuției, un adăpost aflat în apropierea plantaţiei.
Drogurile obținute in această modalitate erau comercializate consumatorilor de pe raza județelor Caraş-Severin, Timiș și Gorj.
În urma celor două percheziții domiciliare efectuate la data de 22.09.2022 pe raza județului Caras-Severin, a fost identificată și indisponibilizată cultura outdoor formată din 97 de plante de canabis în diferite stadii de vegetație, cu înălțimi cuprinse între unu și doi metri, în cantitate totală de peste 150 kilograme masă verde brută.
De asemenea, au fost identificate și ridicate în vederea continuării cercetărilor cantitățile de peste 50 de kilograme muguri de canabis masă verde uscată și aproximativ 5 grame de cocaină, un aparat de vidare a pungilor, un generator de curent, o suflantă cu aer cald, o instalaţie cu sisteme de irigare, o pompă de stropit plante, un grinder, 3 cântare de precizie și mai multe telefoane mobile.
În cursul zilei de astăzi, 23.09.2022, judecătorul de drepturi și libertăți a dispus arestarea preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile.

Acțiunea a fost realizată cu Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Caraș-Severin, Inspectoratului Județean de Poliţie Caraș-Severin și Inspectoratului Județean de Jandarmi Caraș-Severin.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul inspectoratului General al Poliției Române.

:: Sursa: www.diicot.ro

Cuvinte cheie: , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti