Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

ÎCCJ. Verificarea măsurilor asigurătorii
27.09.2022 | Camelia SUTIMAN

Secţiuni: Drept penal, Jurisprudență curentă ÎCCJ, Jurisprudența ÎCCJ, Note de studiu, Procedură penală, Selected
JURIDICE - In Law We Trust
Camelia Sutiman

Camelia Sutiman

Potrivit dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie în cazul săvârşirii unei infracţiuni prevăzute şi pedepsite de prezenta lege.

Înalta Curte constată că în cauză, prin raportare la textul de lege incident în materie și la natura infracțiunilor pentru care au fost condamnați inculpații în primă instanță (inculpații A, D, E, B, C pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată; G şi F pentru complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată), sunt întrunite exigențele legale pentru menținerea măsurilor asigurătorii dispuse față de inculpați, însă temeinicia subzistenței acestor temeiuri legale trebuie examinată și din perspectiva criteriilor impuse de jurisprudența Curții Europene în materie și a cadrului procesual actual din cauză, conferit de conduita procesuală a inculpaților și demersurile organelor judiciare.

În acord cu jurisprudenţa Convenției Europene a Drepturilor Omului, trebuie verificată și constatată respectarea exigențelor de proporționalitate a măsurii asigurătorii dintre scopul urmărit prin instituirea măsurilor asigurătorii şi restrângerea dreptului de proprietate al persoanelor acuzate, având în vedere efectul de indisponibilizare a bunurilor aparţinând inculpaților (care afectează atributul dispoziţiei juridice şi materiale, proprietarul pierzând dreptul de a le înstrăina sau greva de sarcini), în conformitate cu garanțiile procedurale prevăzute de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

Din această perspectivă, Curtea Europeană a statuat în repetate rânduri că o ingerință în dreptul de proprietate trebuie să fie prevăzută de lege și să urmărească unul sau mai multe scopuri legitime. În plus, trebuie să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopurile urmărite. Cu alte cuvinte, trebuie să se stabilească dacă a fost păstrat un echilibru între cerințele interesului general și interesele persoanelor în cauză (cauza Silickienė contra Lituaniei).

De asemenea, analiza subzistenţei temeiurilor iniţiale care au determinat, în cursul urmăririi penale, luarea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor aparţinând inculpaților trebuie să se raporteze la criteriile stabilite în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia protecţiei proprietăţii şi a dreptului la un proces echitabil: durata procedurii; evaluarea complexităţii cauzei; comportamentul inculpaților; multitudinea şi valoarea importantă a bunurilor ce au format obiectul indisponibilizării.

Așa fiind, Înalta Curte reține că, chiar dacă dispunerea măsurilor asiguratorii în cazul infracțiunilor de evaziune fiscală este obligatorie ope legis (art. 11 din Legea nr. 241/2005), acestea nu pot fi menținute sine die, fără a se analiza scopul și proporționalitatea acestora raportat la durata ingerinței asupra dreptului de dispoziție a bunurilor.

Ridicarea măsurii asigurătorii ar trebui să fie posibilă şi atunci când durata efectivă a acesteia este exagerat de mare în raport de durata şi evoluţia procedurii şi consecinţele pe care le produce depăşesc efectele normale ale unei astfel de măsuri [CEDO, cauza Forminster Entreprises Limited c. Republicii Cehe, hotărârea din 9 ianuarie 2009, parag. 76‑78].

Prin urmare, în accepţiunea Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, în raport de stadiul cauzei și de atitudinea procesuală a inculpaților, trecerea unei perioade mari de timp este de natură să pună în discuție și principiul rezonabilităţii măsurii, care se apreciază în concret, în raport cu complexitatea cauzei și obiectul acesteia.

În prezenta cauză, în raport cu data luării măsurilor asiguratorii – în cursul urmăririi penale, în anul 2012 pentru inculpatul G și în 2013 pentru ceilalți inculpați – cauza fiind în faza căii de atac a apelului, instanța de control judiciar a constatat că menținerea măsurilor asiguratorii nu mai este necesară și nici proporțională cu natura faptelor pentru care au fost condamnați în primă instanță inculpații și scopul acestor măsuri.

Înalta Curte constată că inculpații au achitat până la momentul pronunţării hotărârii, cu titlu de prejudiciu, sume ce acoperă sau chiar depăşesc obligaţiile fiscale principale stabilite.

În acelaşi timp, instanţa apreciază că durata măsurilor asiguratorii nu poate fi menţinută sine die, în raport de aceleaşi argumente privind natura faptei.

În consecinţă, deşi gravitatea acuzaţiilor este de necontestat, Înalta Curte apreciază că, faţă de comportamentul procesual al inculpaților şi durata măsurilor asiguratorii (9-10 ani), la acest moment procesual menţinerea acestor măsuri nu se mai justifică.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că prejudiciul cauzat părții civile prin faptele inculpaților, sub aspectul obligațiilor fiscale accesorii, nu a fost individualizat în mod cert în motivele contestației.(Decizia nr. 260 din 20 aprilie 2022, pronunțată de Secţia penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție)

Av. Camelia SutimanSĂVESCU & ASOCIAȚII

Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti