Secţiuni » Arii de practică » Business » Transporturi
Transporturi
CărţiProfesionişti

CJUE. C-597/20, LOT. Autoritatea națională responsabilă de aplicarea Regulamentului privind drepturile pasagerilor aerieni poate, în urma unor plângeri individuale, să oblige un operator de transport să despăgubească pasagerii
29.09.2022 | JURIDICE.ro

Secţiuni: Afaceri transfrontaliere, CJUE, Drept civil, Dreptul Uniunii Europene, Transporturi
JURIDICE - In Law We Trust

Aceasta este situația cu condiția ca statul membru în cauză să îi fi conferit o competență în acest sens

Ca urmare a unei întârzieri de peste trei ore a zborului lor cu plecare din New York către Budapesta, unii pasageri s-au adresat autorității maghiare responsabile de aplicarea Regulamentului privind drepturile pasagerilor aerieni pentru ca aceasta să impună LOT, operatorul de transport aerian în cauză, plata compensației prevăzute de acest regulament.

Această autoritate a constatat efectiv încălcarea regulamentului și a impus LOT plata unei compensații în valoare de 600 de euro fiecărui pasager în cauză.

Considerând că autoritatea în discuție nu era competentă să impună plata unei astfel de compensații pentru motivul că numai instanțele naționale erau abilitate în acest sens, LOT a contestat decizia sa în fața Curții din Budapesta-Capitală. Această instanță solicită Curții de Justiție să stabilească dacă un organism național responsabil de aplicarea regulamentului căruia i-a fost adresată o plângere individuală a unui pasager poate impune unui operator de transport aerian plata unei compensații pentru încălcarea acestuia.

Prin hotărârea pronunțată astăzi, Curtea amintește că, deși regulamentul nu obligă un organism național responsabil de aplicarea lui să adopte măsuri coercitive în urma unor plângeri individuale formulate de pasageri aerieni, acesta nu interzice statelor membre să atribuie o astfel de competență acestui organism.

În acest context, Curtea arată că sumele forfetare prevăzute de regulament constituie o compensație standardizată și imediată care nu vizează să despăgubească decât prejudicii care sunt aproape identice pentru toți pasagerii în cauză. Rezultă că atât pasagerii, cât și operatorii de transport sus-menționați pot să identifice cu ușurință valoarea compensației datorate. În plus, acordarea unei astfel de compensații are ca scop tocmai să evite inconvenientele inerente introducerii unor acțiuni în despăgubire la instanțele competente.

În consecință, statele membre pot abilita organismul național responsabil de aplicarea regulamentului să oblige un operator de transport aerian să despăgubească pasagerii în urma unor plângeri individuale formulate de aceștia. În această privință, Curtea subliniază însă că pasagerii și operatorii de transport aerian trebuie să poată introduce o acțiune în justiție împotriva deciziei organismului respectiv.

:: Hotărârea

Cuvinte cheie: , , , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti