Secţiuni » Notari publici
Notari publici
Official partner: Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România

Ziua internațională a notariatului
02.10.2022 | Andra-Maria ȚAȚĂRĂ

Secţiuni: Legal Days, Notari, Selected
JURIDICE - In Law We Trust
Andra-Maria Țațără

Andra-Maria Țațără

2022: Ziua internațională a notariatului este marcată, anual, la data de 2 octombrie.

Potrivit unui comunicat, UNNPR, alături de marea familie a notariatelor de drept latin, aniversează 74 de ani de la organizarea primului Congres al Uniunii Internaționale a Notariatului pe 2 octombrie 1948, la Buenos Aires.

Sub sigla UINL – organizație internațională non-guvernamentală care promovează, coordonează și dezvoltă funcția și activitatea notarială din statele membre, sunt reunite 91 de notariate de drept latin din întreaga lume. Printre acestea se numără și notariatul român, reprezentat de Uniunea Națională a Notarilor Publici din România, care a primit statutul de membru cu drepturi depline al acestei organizații profesionale mondiale pe data de 30 mai 1997.

Evidențiind angajamentul internațional al notariatului român în cadrul structurilor de conducere ale UINL, președintele UNNPR, Dumitru Viorel Mănescu, notar public, a declarat: Suntem implicați, alături de colegii notari din țările membre UINL, în configurarea notariatului de mâine, situat sub semnul noilor tehnologii ca instrumente de eficientizare a parteneriatului cu cetățenii, mediul de afaceri și autoritățile publice. Nu uităm însă nicio clipă valorile fundamentale care ne călăuzesc în activitatea noastră, inclusiv cea internațională: profesionalism, încredere, tradiție și continuitate în serviciul societății.

Ca recunoaștere a importanței și activității internaționale a notariatului român, în octombrie 2004 Adunarea Notariatelor membre UINL a hotărât ca UNNPR să aibă reprezentanți în Comitetul Executiv, în Consiliul Permanent, dar și în comisiile de specialitate. Implicarea și interesul pentru problematica internațională a profesiei au dus la o creștere, în timp, a prezenței UNNPR în structurile de conducere ale UINL. Consiliul General al UINL, precum și comisiile și grupurile de lucru ale organizației (Comisia de Afaceri Europene, Comisia de Securitate Socială Notarială, Comisia Deontologie Notarială, Comisia Teme și Congrese, Comisia Drepturile Omului, Grupul de lucru „Noile Tehnologii”, Grupul de lucru Formare și Grupul de lucru Act Autentic) au în componență notari români, a căror contribuție la dezvoltarea și modernizarea profesiei este unanim recunoscută.

Andra-Maria Țațără
Studentă – Facultatea de Drept a Universității Titu Maiorescu din București

Cuvinte cheie: , , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti