Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

Patru persoane condamnate în Letonia pentru fraudă în domeniul achizițiilor publice
04.10.2022 | JURIDICE.ro

Secţiuni: Achiziții publice, Afaceri transfrontaliere, Drept penal, Dreptul Uniunii Europene
JURIDICE - In Law We Trust

Luni, 26 septembrie 2022, în urma unei anchete a Parchetului European (EPPO) din Riga, Tribunalul districtual a condamnat patru persoane pentru organizarea unei proceduri de licitație frauduloase, prin care au obținut 780.000 de euro din fonduri UE, potrivit unui comunicat.

Licitația, finanțată parțial de UE și organizată de o societate letonă producătoare de radiatoare de încălzire cu apă, avea ca obiect un contract pentru construirea unei noi unități de producție. Cei patru au colaborat pentru a produce documente false în scopul de a asigura atribuirea acestui contract unei a doua societăți preselectate, implicată, de asemenea, în fraudă.

Reprezentanții legali ai celor două societăți și un angajat al societății ofertante au fost asistați de un consultant în domeniul fondurilor UE în întocmirea documentelor false, care includeau oferte fictive cu prețuri mai mari, pentru a da impresia caracterului avantajos al ofertei prezentate de societatea aleasă. În ciuda faptului că au primit o ofertă mai ieftină din punct de vedere economic, care îndeplinea cerințele, membrii grupului au falsificat documente care evidențiau neconformitatea propunerii valabile, inducând astfel în eroare agenția națională care evaluează legalitatea unor astfel de proceduri. În acest mod, societatea care a organizat licitația a obținut 1.775.000 de euro pentru proiect, din care 780.000 de euro au fost finanțați de Fondul European de Dezvoltare Regională.

Datorită investigației EPPO, fondurile UE obținute ilegal au fost recuperate în totalitate înainte de proces.

Cei patru au fost trimiși în judecată la mai puțin de un an de la începerea investigației, care a fost realizată integral de către procurorii europeni delegați ai EPPO.

Reprezentanții legali ai celor două societăți au fost condamnați la trei ani de închisoare, cu suspendare timp de trei ani, și la plata, fiecare, a unor amenzi cuprinse între 20.000 și 30.000 de euro. Angajatul societății care a depus oferta frauduloasă a fost condamnat la doi ani și șase luni, cu suspendare pentru o perioadă echivalentă, și la plata unei amenzi de 10.000 de euro. Consultantul în domeniul fondurilor UE a fost condamnat la doi ani de închisoare, cu suspendare pe această perioadă, și la o amendă de 12.000 de euro. Societatea care a organizat licitația a fost condamnată la plata unei amenzi de 40.000 de euro.

Verdictele au fost rezultatul unor înțelegeri, întrucât cei patru au pledat vinovați pentru toate acuzațiile.

Acest caz este un exemplu excelent de cooperare cu Consiliul Concurenței din Republica Letonia („Konkurences Padome”). Această agenție guvernamentală a identificat o posibilă încălcare a reglementărilor în materie de concurență și a împărtășit informații cu EPPO, ceea ce a fost esențial pentru obținerea și conservarea probelor pentru o urmărire penală de succes.

Cuvinte cheie: , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti