Secţiuni » Interviuri
Interviuri
Women in Law
 1 comentariu

Academician Gheorghe Vlăduțescu: ‘Iubește și fă ce vrei’ este unul dintre cele mai înțelepte îndemnuri
16.11.2022 | Alina MATEI

Secţiuni: Interviuri, Life, Selected
JURIDICE - In Law We Trust
Alina Matei

Alina Matei

Gheorghe Vlăduțescu

Gheorghe Vlăduțescu

Alina Matei: Mulțumesc, stimate domnule Academician Gheorghe Vlăduțescu, pentru timpul acordat cititorilor JURIDICE.ro. De ce ați ales să studiați Filosofia în acele vremuri? Pe atunci erau examene, acum sunt facultăți unde nu se susțin examene de admitere…

Gheorghe Vlăduțescu: Absolvent al liceului (Școlii medii, cum se numea pe atunci) în 1954, nu știam din școală ce este filosofia, nefiind inclusă în program. O carte îmi pare a mă fi îndreptat către filosofie, chiar dacă indirect, și încă mi-a descoperit vechea Grecie, fascinantă.

Astfel, din anul I, la Facultatea de filosofie, m-am aplecat filosofiei grecești, în orizontul căreia am trăit atâta vreme, la catedra de istorie a filosofiei, ca asistent, lector, conferențiar, profesor, ca scriitor de câteva cărți, oficiind, ca să zic așa, în lucrarea aceea demult trecută, ca fapt istoric, dar mereu vie prin spirit.

Scriam mai demult o prefață la o antologie cu titlul “Contemporaneitatea filosofiei vechi”. Era ca un program, dar să revin: cartea aceea era o Mitologie greco-romană alcătuită cu multă știință de dr. I. Kiriac. Mai mult decât despre mituri, era ca o introducere prin acestea în spiritualitatea greacă, deci și în componenta filosofică a sa. Doar, crezându-l pe Aristotel, și iubitorul de mit – philo-mythos este iubitor de ceea ce este înțelept (ascuns) – philo-sophos.

Așa am optat pentru Facultatea de filosofie, mai mult sau mai puțin… inocent, asemenea mai tuturor. Un curs de istorie a filosofiei antice ținut de prof. Ion Banu, căruia i-am urmat după retragerea sa, altul de Literatură universală (cu Venera Antonescu, Vera Călin, Edgar Papu) și logica, îndeosebi cu Mircea Constantinescu, apoi cu Radu Stoichiță, poate cel mai bun profesor al facultății, acestea ne-au introdus într-un univers neștiut încă de noi.

A doua parte a întrebării: multă vreme, până mai bine de curând, cred că la toate facultățile Universității, și nu numai, se organiza concurs de admitere. De la un timp s-a renunțat, cu puține excepții, foarte puține. Bine și așa, bine și așa. Nu admiterea, afară de învățământul artistic, încă obligatorie, este determinantă, doar condiționează. Pe seama notelor din liceu, prin concurs, nu contează mai mult decât cele ce urmează.

Alina Matei: Rolul vocației în profesia aleasă de dumneavoastră care este?

Gheorghe Vlăduțescu: Vocația? Poate da, poate nu. Sigur este însă că șansa ține loc de vocație ori o ajută. Acum, la o vârstă, să zic așa, crepusculară, „privind” înapoi, nu „văd” să fi făcut altceva, cel puțin cu atâta aplicație.

Nefiind artificial calofil, de felul meu, îndrăznesc să spun că mi-a plăcut, m-am simțit, mă simt încă bine și la anii mei de „tras” linie acasă.

Alina Matei: Ce a reprezentat și reprezintă pentru dumneavoastră studiul Filosofiei?

Gheorghe Vlăduțescu: Întrucâtva, asemenea logicii și gramaticii, care se învață nu pentru a le ști, scopul fiind deprinderea de a gândi și a vorbi după canoanele lor, și filosofia.

În școlile de filosofie din Grecia veche, mai cu seamă în acelea în deplină proprietate a cuvântului (platoniciană, aristoteliciană, stoiciană, epicuriană, scepticistă), „didactica” era pusă sub semnul „filosofării împreună”- symphilosopheo.

Cum nu poți să înoți fără apă, pentru a fi în măsură să gândești filosofic, acesta fiind scopul filosofării laolaltă, tot așa trebuie să-i cunoști logica, stilistica, istoria. Pentru un „neprofesionist” (istoric, jurist, literat, artist) cunoașterea este doar mijloc, scopul fiind să poată gândi filosofic. Nici pentru „profesionist” nu e altul, numai că, în plus, cunoaște pentru a trece faptul istoric în argument. Deevenimențializarea, cum se spune, este prima mișcare în înțelegerea unei filosofii. Pentru ce am cunoaște o filosofie sau alta dacă n-am putea gândi cu ea, dincolo de marginile ei? În sine, cunoașterea nu are sens, lectura fiind intențională, adică în vederea a ceva.

La altă scară și „neprofesionistul”, aplicându-se unei filosofii, alteia, în funcție de predilecție, de formație, n-o face pentru a o ști, ci pentru a învăța să gândească filosofic.

De ce? La întrebarea de mai jos, a cincea, încerc să răspund.

Alina Matei: Ce ne învață Filosofia?

Gheorghe Vlăduțescu:Probabil, mai fiecare. Ce zic? Fiecare dintre noi, prin chiar condiția noastră, numele însuși ar spune-o, cel puțin dacă îl credem pe Platon, și de ce n-am face-o, înțelepciunea lui fiind parcă divină, numele nostru adică, în greacă, anthropos, prin contragere din anathrom ha opope, cel ce examinează, reflectă și se înalță: ana, sus, în sus, fiind definitoriu.

Mai mult, mai puțin, fiecare este hărăzit; depinde doar de fiecare să nu-și îngroape „talantul”, ca sluga netrebnică din parabola biblică. Nu depinde întrutotul de noi, împrejurările putând fi binefăcătoare sau potrivnice, dar peste acestea, rămâne omul; acesta, acela, numai el subiect, iar nu într-un subiect.

Alina Matei: De ce trebuie să o studiem? Pentru că orice elev din România primește o notă la materia Filosofie.

Gheorghe Vlăduțescu: De ce?

Filosofia nu este cunoaștere a lumii și a omului asemenea științelor. Nu doar că altul îi este rostul, dar nu are nici mijloacele cuvenite. Apoi, de ce ar dubla? Se repetă accidental, chiar la scara istoriei, dar nu mai mult decât atât, accidental adică. Nu este nici știință a științelor.

Paradoxal, prin hipertrofiere ar fi aneantizată, luându-i-se obiectul de aplicație.

Prin logica și rostul ei filosofia este exercițiu critic, nu elementar, prin raportare la cunoștințe. Este sarcina fiecărei științe. Filosofia are a cerceta critic fundamentele conștiinței și astfel ale cunoștinței în concept generic. Așa fiind, de aici vine diversitatea sa, filosofiile atât de multe și individualizate, aducând cu tot atâtea experieri.

Antidogmatică prin logică și prin rost, ea instruiește în înțelepciune vorbei unui filosof francez mai de demult: „Tout est relatif, voila de seul principe absolu”.

Alina Matei: Filosofia este pentru oamenii deștepți?

Gheorghe Vlăduțescu: Din 1962 în învățământ, mai predau încă la școala doctorală, așadar o viață întreagă nu am „mizat” pe „deșteptăciune”. Am întâlnit tineri foarte dotați, care însă au ratat, îngropându-și talentul, prea bizuindu-se pe înzestrarea naturală. Nu este de ajuns. Alții, foarte stăruitori, s-au valorizat, nu neapărat ca filosofi scriitori de cărți, dar ca profesori, ca jurnaliști.

Apoi, nu înseamnă neapărat că acela care nu are apetență pentru filosofie sau nu-i înțelege rostul este mai puțin înzestrat. Nu oricine știe geometrie (pentru mine idealul de demonstrativitate) este mai deasupra, iar acela care nu s-a apropiat de ea nu are șanse de a performa în altă îndeletnicire.

Poate că filosofia cere o înzestrare anume, ca, de altfel și științele, de la acelea matematice-tehnice la acelea ale naturii, la acelea ale vieții și ale omului: biologia, medicina, filologia, istoria, științele juridice, economia. Întrucâtva, altfel este cazul artelor. Toți cântăm, dar nu suntem artiști-cântăreți, desenăm și nu suntem pictori, mai tot omul este în măsură să versifice, dar nu oricine este poet (ceea ce, într-un fel, se aplică și filosofiei, aritmeticii, ori, pentru a mă apropia de profesia domniei voastre, și dreptului). Oricine „filosofează”, dar filosofarea nu este tot una cu filosofia. Nu faci filosofie, ca Monsieur Jourdain proză, fără să știi; mai aduni sau scazi, dacă știi tabla înmulțirii nu ești aritmetician, nici dacă distingi între drept și nedrept, jurist.

Alina Matei: Dacă citești cărți de filozofie înseamnă că înțelegi rosturile și resorturile vieții?

Gheorghe Vlăduțescu: Orice știință educă în felul ei.

Mai în glumă, mai în serios, eram întrebat de câte un student de ce a trebuit să se „chinuie” atâta cu matematica, dacă, urmând o altă cale, va fi uitat tot ceea ce a învățat cât a învățat.

Așa este, nu mai știm să demonstrăm nicio teoremă dacă n-am exersat în continuare. Dar, ca în gramatică, am uitat teoria, gândind, însă și vorbind, gramatical. Nu mai știm teorema lui Thales, teorema lui Pythagoras, dar prin acestea demonstrativitatea a trecut din informație în formație, devenind structurală.

Nu ești filosof citind cărți de filosofie, nici chiar ca „profesionist”. Dar urmărindu-le poți să gândești mai cu deschidere față de celălalt. Cartea în genere, nu doar de filosofie, chiar și aceea mai aparte, de știință, de înțelepciune fiind, ne face mai buni, mai drepți, mai adevărați, dacă se poate spune așa.

Să citim, deci!

Alina Matei: În fața iubirii ce face Filosofia?

Gheorghe Vlăduțescu: Iubește și fă ce vrei” este una dintre cele mai înțelepte îndemnuri, de care dacă, de la oamenii de rând, adică de la oameni ca oameni, iar nu de la aceia mai de jos, cum le place „elitiștilor” să zică, așadar de la oameni, cum ar fi zis Rousseau, egali de la natură, la partide, la șefi de guverne și de stat, l-ar asculta pe Augustin, teolog și filosof mare, de mai demult, altfel ar arăta fața lumii.

Utopic, ce ar fi dacă măcar o singură zi fiecare s-ar raporta la celălalt ca la sine însuși?

Alina Matei: Studenții la drept studiază filosofia dreptului, iar nu puțini dintre absolvenții de drept au urmat și cursurile facultății de Filosofie. Cum se armonizează Filosofia cu Dreptul?

Gheorghe Vlăduțescu: Fiecare știința este autonomă, adică se organizează ca sistem, logic, suficient sieși. Cum însă, pe măsura individualității sale, fiecare este deschis către altele și către lume, niciuna nu este independentă, distingând între autonomie și independență.

Orice sistem determinat este el însuși, dar și în relație de la firul de iarbă la galaxii, toate cele ce sunt, sisteme în sisteme fiind, se presupun.

Științele juridice, ca oricare altele, sunt autonome, dar și deschise către etică, economie, politologie, retorică, logică și către filosofie, nu întrucât le-ar lipsi ceva, ci pentru mai multă inserție și, astfel, eficiență.

Pentru ce filosofia? Critică, metodic în alternativă, învață, cum ar fi spus Hegel, să gândim concret, adică aplicat și, totodată, cu luarea în seamă a cât mai multe determinații.

A gândi abstract înseamnă a gândi îngust, unilateral.

Într-un text cu autor necunoscut din școala greacă a sofiștilor, prin cei mai de sus, educatori publici, la întrebarea ce este drept se răspundea în alternativă: să nu minți, să nu înșeli, să nu furi. Dar dacă părinții bolnavi refuză un medicament amar, iar pentru a li-l da îl pui într-o băutură dulce? L-ai înșelat, dar ai săvârșit un act drept. Dacă furi de la un semen este nedrept, dar tot nedrept este să furi de la dușmanul obștii?

Alina Matei: Cum ar arăta lumea fără Platon, Hegel sau Noica?

Gheorghe Vlăduțescu: Ca oricare alt exercițiu al minții noastre: științific, artistic, filosofia este deschisă, provocările din afară condiționându-i devenirea în conceptul ei. Dar, totodată, asemenea artelor, îndeosebi, ea este totalitatea ca întreg, iar nu sumă a filosofiilor de la începutul istoric al său. Numai acelea care abdică de la logica proprie ies din câmp. Altminteri, ele sunt cam ca literele alfabetului: una lipsind, întregul nu mai este întreg. Ce ar fi dacă și o literă, chiar mai puțin prezentă, ar lipsi?

Apoi, ca în poezie, ca în pictură, ca în muzică, și în filosofie, între filosofi sunt diferențe valorice. La mare „altitudine” este Hegel, bunăoară, pe care îl evocați față cu primul filosof al grecilor, cu Thales din Milet. Cum însă acesta, la scara timpului, nu venea cu o reconstrucție speculativă comparabilă, toată filosofia în partea ei tare, ca ontologie și metafizică, se instituia în presupoziția sa. Anume că toate de unde vin se întorc, că dincolo de lucrurile care apar și dispar, este un substrat pe care îl gândim doar fără a-l cunoaște, cel puțin nemijlocit. El numea acest în-sine, prin analogie cu un element al lumii, apa. Nu contează numele, ci semnificația, încă o dată, gândită analogic.

Tot ceea ce avea să se întâmple în filosofie se întâmpla în ceea ce instituia Thales. De altminteri, Hegel, cam parcimonios în laudă, îl cinstea pe întemeietorul, el fiind, deopotrivă, mai înainte temporal, dar și sistematic.

În concept thalesian, filosofia lui Thales nu rămânea în trecut. Pentru filosofie, mai înainte este în ordine logică, intrând în constituția spiritului, iar nu rămânând în irealitatea trecutului.

În genere, demonstrația, în această ordine, este mai convingătoare cu cât se iau în seamă cazurile limită. Dacă nu-l putem gândi ca filozof pe Thales, nici Platon, nici Aristotel, nici Thoma, nici Descartes, nici Kant, nici Hegel și așa mai departe.

Ce ar fi poezia fără Homer, fără Eschil, fără Dante, fără Shakespeare, la noi fără Eminescu, fără Blaga, fără Ion Barbu, ce ar fi și filosofia atât fără cei mari, cât și fără cei mai de margine, decât ca alfabetul lipsit, fie și de o singură literă?

Alina Matei: Ați scris multe cărți. Ați ajuns Academician. La care se adaugă o viață familială cu bucurii. Vă considerați un om împlinit?

Gheorghe Vlăduțescu: Da, bat către 50, socotindu-le și pe cele manuscris. Că sunt bune, că nu, ori mai concesiv, nu prea, nu eu am căderea să judec; revine „posterității critice”.

Cât mă privește, pot să zic, parafrazând un poet, doar atât: „paharul meu e mic, dar am ales să beau din el”.

Alina Matei: În cartea „Cum mureau filosofii în Grecia veche” ați scris despre „morțile” filosofilor din perspectiva destinului. Cum vedeți dumneavoastră destinul?

Gheorghe Vlăduțescu: Cum mureau filosofii în Grecia veche” este o carte despre morțile imaginare. Filosofii, și nu doar ei, ci și poeții, pictorii, sculptorii, științificii, politicienii, oameni fiind, ca oameni, mureau prin extincție naturală, de boală, în accidente, unii își luau viața singuri.

După moarte, pe măsura faptelor, „dincolo”, binemeritau sau plăteau. Nu aceia care rămânem în urmă hotărâm. Totuși, grecii, mitizând parcă așa cum respirau, îi treceau pe cei duși în legendă, adesea pentru a-i pedepsi imaginar sau, tot asemenea, spre a-i ferici.

Destinul postum în lumea „albă” a acestora era ca în urmarea unei judecăți, paralelă aceleia de „dincolo”. Muritorii hotărau „soarta” postumă a semenilor lor petrecuți din viață, așa cum Moirele hotărau soarta fiecăruia.

Destinul și predestinarea erau pentru greci, pentru romani, și nu doar certitudini. Cât mai sunt și pentru omul modern este greu de spus, încredințarea, îndoiala sau contestarea fiind în funcție de varii factori.

Pe lângă „predestinarea” genetică de care ar vorbi geneticienii, nu fără îndreptățire, probabil, scepticii, nici negând, nici admițând, ar putea presupune că destinul fiecăruia este ca autodeterminare. Altfel spus, fiecare și-l face singur. Necontestând predeterminarea genetică, altfel sunt dintre scepticii aceștia.

Alina Matei: Un mesaj, vă rog, pentru cititorii JURIDICE.ro.

Gheorghe Vlăduțescu: Se spune că un filosof grec s-ar fi orbit ca, în acest fel, să nu mai fie ispitit de cele lumești și, afundându-se în sine, să poată gândi cât mai posibil un adevăr.

Justiția, semnificativ, este reprezentată cu ochii acoperiți. Cred că sensul este acesta: cei chemați să facă dreptate să țină cumpăna dreaptă.

Închei citând din Aristotel: „când între oameni intervin neînțelegeri, ei apelează la judecători, iar a merge la judecători înseamnă a te prezenta în fața justiției, căci judecătorul trebuie să fie dreptatea personificată”. Și nu doar judecătorul…

Alina Matei: Mulțumesc pentru că ați stat de vorbă cu mine!

Gheorghe Vlăduțescu: Vă mulțumesc și eu pentru gestul Domniei voastre, atât de îndatoritor!

Cuvinte cheie: , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

1 Comment
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti