Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Procedură civilă
Procedură civilă
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti

Părinte, tutore sau curator? Reprezentarea minorilor la încheierea actelor juridice
21.11.2022 | Cristian GUTTMANN, Daiana Florina BURCĂ

Secţiuni: Articole, Business, Drept civil, Dreptul familiei, Litigii, Procedură civilă, Protective, RNSJ, Selected, Studii
JURIDICE - In Law We Trust
Cristian Guttmann

Cristian Guttmann

Daiana Florina Burcă

Daiana Florina Burcă

I. Concluzii finale
II. Categoriile de persoane chemate să reprezinte / să asiste minorii
III. Minorii fără capacitate de exerciţiu şi minorii cu capacitate de exerciţiu restrânsă
IV. Probleme de practică legate de dispoziţiile art. 150 Cod civil, în lumina dispoziţiilor art. 229*, alin. 1 şi 32 din Legea nr. 71/2011. Sancţiuni judiciare
V. Observaţii şi propuneri

I. Concluzii finale

Suntem conştienţi de faptul că, în mod firesc, concluziile se regăsesc, de obicei, la finalul arhitecturii unui articol, însă noi apreciem că, în cadrul acestui articol, această cronologie nu poate fi menţinută, deoarece, pornind de la acestea, credem că poate fi înţeleasă mai uşor aplicabilitatea în practică a instituţiilor supuse dezbaterii.

Concluziile sunt următoarele:

1. Părinţii nu pot fi: tutorii propriilor copii; curatorii speciali ai propriilor copii. Sancţiune judiciară: cererile formulate de părinţi, pentru a fi numiţi în calitate de tutore sau curator special al propriului copil, trebuie respinse ca fiind lipsite de interes.

2. Tutorii nu pot fi: curatorii speciali ai copiilor aflaţi sub tutela lor.  Sancţiune judiciară: cererile formulate de tutori, pentru a fi numiţi în calitate de curator special al copiilor aflaţi sub tutela lor, trebuie respinse ca fiind lipsite de interes.

3. Părinţii sau tutorii, în calitate de reprezentanţi legali ai copiilor, NU au nevoie de autorizarea instanţei de judecată pentru reprezentarea sau asistarea copiilor la încheierea actelor juridice de conservare sau de administrare. Sancţiune judiciară: cererile formulate de părinţii sau tutori, în calitate de reprezentanţi legali ai copiilor, pentru autorizarea instanţei de judecată în vederea reprezentării sau asistării copiilor la încheierea unor acte de conservare sau de administrare, cum ar fi de exemplu: deschiderea şi administrarea unui cont bancar pe numele copilului, trebuie respinse ca fiind lipsite de interes.

4. Notarii publici NU pot solicita instanţei de judecată numirea curatorului special care îl asistă sau îl reprezintă pe minor la încheierea actelor de dispoziţie sau la dezbaterea procedurii succesorale. Sancţiune judiciară: cererile formulate de notarii publici în acest sens, trebuie respinse, ca nefiind de competenţa generală a instanţelor judecătoreşti.

5. La încheierea actelor de dispoziţie de către minori, este necesară o autorizare prealabilă din partea instanţei de judecată. Sancţiune judiciară: nulitatea relativă a actului juridic încheiat fără autorizarea instanţei de judecată.

II. Categoriile de persoane chemate să reprezinte / să asiste minorii

Categoriile de persoane care sunt chemate de lege să reprezinte / să asiste minorii sunt: părinţii, tutorii şi curatorii speciali. Am ales să supunem dezbaterii în cadrul acestui articol, doar aceste trei categorii, acestea fiind cele mai des întâlnite în practica judiciară şi care dau naştere unor controverse. Nu ne propunem să dezbatem situaţii excepţionale cum ar fi: delegarea autorităţii părinteşti, plasamentul, adopţia etc., întrucât şi în aceste cazuri se aplică acelaşi tratament juridic.

a. Părinţii

Părinţii au calitatea de reprezentanţi legali[1] ai propriilor copii, în virtutea dispoziţiilor art. 4, alin. 1, pct. g, art. 36 din Legea nr. 272/1004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului şi art. 501 Cod civil, ope legis.

b. Tutorele

Tutorele are calitatea de reprezentant legal al copilului, în virtutea unei hotărâri judecătoreşti.

În situaţia în care copilul este lipsit de ocrotire părintească, respectiv se află în una din situaţiile indicate în dispoziţiile art. 110 Cod civil, astfel cum ele au fost modificate prin Legea nr. 140/2022 din 17.05.2022, instanţa de judecată numeşte, (şi) în vederea reprezentării copilului, un tutore.

Dacă părinţii au calitatea de reprezentanţi legali[2] ai propriilor copii în temeiul legii, tutorii pot dobândi calitatea de reprezentanţi legali ai acestora, doar în temeiul unei hotărâri judecătoreşti, atunci când părinţii se află în una din cele 7 situaţii limitativ prevăzute în articolul precitat, respectiv:
1. Părinţii sunt decedaţi;
2. Părinţii sunt necunoscuţi;
3. Părinţii sunt decăzuţi din exerciţiul drepturilor părinteşti;
4. Părinţilor li s-a aplicat o pedeapsă penală a interzicerii drepturilor părinteşti;
5. Părinţii beneficiază de consiliere judiciară sau tutelă specială;
6. Părinţii sunt dispăruţi;
7. Părinţii sunt declaraţi judecătoreşte morţi.

Din cele indicate mai sus rezultă, în mod indubitabil şi neechivoc, faptul că părinţii, în calitate de reprezentanţi legali ai propriilor copii, nu pot niciodată cumula această calitate, cu calitatea de tutore.

c. Curatorul special

Curatorii speciali au calitatea de reprezentanţi legali[3] ai copiilor, în virtutea unei hotărâri judecătoreşti, de validare, cu excepţia situaţiei în care această calitate se dobândeşte, în vederea reprezentării sau asistării minorului la dezbaterea succesorală, unde, numirea curatorului special se face la cererea notarului public, de către Autoritatea tutelară, prin Dispoziţia Primarului.

Pe lângă tutori, mai pot avea calitatea de reprezentanţi ai copiilor şi curatorii speciali, care, de asemenea, sunt numiţi în modalitatea indicată în alineatul precedent, atunci când fie părinţii, fie tutorii, se află în una din cele 3 situaţii limitativ prevăzute în dispoziţiile art. 150 Cod civil, respectiv:
1. Părinţii sau tutorii au interese contrare cu cele ale minorului;
2. Părinţii sau tutorii sunt împiedicaţi să îndeplinească un anumit act din cauza bolii sau din alte motive;
3. În cadrul procedurilor succesorale, însă doar atunci când părinţii sau tutorii fie au interese contrare cu cele ale minorului, fie sunt împiedicaţi să îndeplinească actul.

În alineatul de mai sus am folosit sintagma „părinţii sau tutorii” şi nu doar sintagma „tutorii”, folosită în dispoziţiile art. 150 Cod civil, deoarece, acest text de lege se coroborează cu dispoziţiile art. 502 Cod civil, alin. 1 Cod civil[4], astfel că, în această situaţie, dispoziţiile aferente instituţiei tutelei se aplică, conform voinţei legiuitorului, şi părinţilor, pentru un tratament egal în faţa legii.

Din cele indicate mai sus rezultă, în mod indubitabil şi neechivoc, faptul că părinţii sau tutorii, în calitate de reprezentanţi legali ai copilului nu pot niciodată cumula această calitate, cu calitatea de curator special.

III. Minorii fără capacitate de exerciţiu şi minorii cu capacitate de exerciţiu restrânsă

În diferenţierea celor două categorii de minori indicate mai sus, respectiv, minorii fără capacitate de exerciţiu şi minorii cu capacitate de exerciţiu restrânsă, legiuitorul foloseşte criteriul vârstei (art. 41 şi 43 Cod civil), şi anume:
a. Minorii fără capacitate de exerciţiu sunt cei care nu au împlinit vârsta de 14 ani;
b. Minorii cu capacitate de exerciţiu restrânsă sunt cei care au împlinit vârsta de 14 ani.

a. Actele pe care le pot încheia minorii fără capacitate de exerciţiu[5]

Minorii fără capacitate de exerciţiu pot încheia singuri, în nume propriu, fără a fi reprezentaţi, doar următoarele categorii de acte juridice:
– Acte de conservare;
– Acte de dispoziţie cu caracter curent şi care se execută la momentul încheierii lor (cumpărarea unui bilet de tramvai; cumpărarea unor alimente etc).

Minorii fără capacitate de exerciţiu nu pot încheia singuri, ci doar prin reprezentant (legal sau judiciar), acte de administrare şi acte de dispoziţie ce nu au caracter curent, cu menţiunea că, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare, actele de dispoziţie pot fi încheiate doar cu autorizarea prealabilă a instanţei de judecată (art. 144 Cod civil)[6].

b. Actele pe care le pot încheia minorii cu capacitate de exerciţiu restrânsă[7]

Minorii cu capacitate de exerciţiu restrânsă pot încheia singuri, în nume propriu, fără a fi asistaţi, doar următoarele categorii de acte juridice:
– Acte de conservare;
– Acte de administrare care nu îi prejudiciază.
– Acte de dispoziţie cu caracter curent şi care se execută la momentul încheierii lor (cumpărarea unui bilet de tramvai; cumpărarea unor alimente etc);

Minorii fără capacitate de exerciţiu încheie singuri, în nume propriu, cu încuviinţarea reprezentantului (legal sau judiciar), acte de administrare şi acte de dispoziţie ce nu au caracter curent, cu menţiunea că, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare, actele de dispoziţie pot fi încheiate doar cu autorizarea prealabilă a instanţei de judecată (art. 144 Cod civil).

IV. Probleme de practică legate de dispoziţiile art. 150 Cod civil, în lumina dispoziţiilor art. 229*, alin. 1 şi 32 din Legea nr. 71/2011[8]. Sancţiuni judiciare.

a. Cu privire la procedura succesorală – art. 150, alin. 3 Cod civil

Ideea redactării prezentului articol a luat naştere ca urmare a problemelor întâlnite în practica judiciară, legate de corelarea celor două texte de lege, şi anume art. 150 Cod civil şi art. 229*, alin. 1 şi 32 din Legea nr. 71/2011.

In concreto, se poate observa că, dispoziţiile art. 150, alin. 3 Cod civil nu îşi găsesc aplicabilitatea în practică, nici în prezent, la 11 ani de la intrarea în vigoare a Codului civil actual, la data de 01.10.2011, acestea nefiind încă în vigoare.

Şi asta pentru că, art. 229*, alin. 1 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, condiţionează intrarea în vigoare a textului legal antemenţionat de „organizarea, funcţionarea şi (stabilirea) atribuţiilor instanţei de tutelă şi de familie (care) se stabilesc prin legea privind organizarea judiciară”. Având în vedere pasivitatea legiuitorului, care nu a stabilit, prin legea privind organizarea judiciară, organizarea, funcţionarea şi atribuţiile instanţei de tutelă şi de familie, dispoziţiile art. 229*, alin. 32 îşi menţin caracterul tranzitoriu, cu toate că, a trecut o perioadă lungă de timp, 11 ani, fapt ce împiedică intrarea în vigoare a dispoziţiilor art. 150, alin. 3 Cod civil.

Tocmai din acest motiv, în practica judiciară întâlnim tot mai des situaţii în care notarul public, în cadrul procedurilor succesorale apelează la instanţa de judecată, fie:
1. Pentru numirea de către instanţa de judecată a curatorului special care îl asistă pe minor în cadrul acestei proceduri; fie
2. Pentru validarea sau înlocuirea curatorului special numit, în mod provizoriu, de notarul public.

Apreciem că, ambele categorii de cereri trebuie respinse de instanţa de judecată, pentru următoarele considerente:

1. Cererile formulate de notarii publici pentru numirea de către instanţa de judecată a curatorului special care îl asistă pe minor în cadrul procedurii succesorale trebuie respinse, având în vedere că, din cauza situaţiei legislative explicate mai sus, instanţele judecătoreşti nu au, în competenţa generală, soluţionarea acestor categorii de cereri. Prin urmare, apreciem că, instanţa, din oficiu, ar trebui să invoce excepţia de necompetenţă generală a instanţelor judecătoreşti, excepţie de ordine publică conform art. 129, alin. 2, pct. 1 Cod procedură civilă, coroborat cu art. 130 Cod procedură civilă, şi, ca urmare a admiterii excepţiei, să respingă cererile, pe această excepţie.

Procedura legală pe care notarul public trebuie să o urmeze în astfel de situaţii, ar fi cea indicată în dispoziţiile art. 229*, alin. 1 şi 32 din Legea nr. 71/2011, respectiv să ceară Serviciului Autoritate tutelară, numirea, de îndată, a curatorului special ce îl va reprezenta sau îl va asista pe minor la dezbaterea succesorală. În această situaţie nu este necesară validarea sau confirmarea de către instanţa de judecată a curatorului special numit de autoritatea tutelară.

Concomitent, sau, ulterior numirii curatorului special, prin procedura, pur administrativă, indicată mai sus, pentru acceptarea succesiunii, este imperios necesar a se obţine autorizarea instanţei de judecată, având în vedere că acceptarea succesiunii de către minor constituie un act de dispoziţie, devenind aplicabile astfel normele cuprinse în art. 144 Cod civil.

2. Cererile formulate de notarii publici pentru validarea sau înlocuirea curatorului special numit, în mod provizoriu, de notarul public, în baza art. 150, alin. 3 Cod civil, trebuie respinse, având în vedere că, din cauza situaţiei legislative explicate mai sus, notarii publici nu au în competenţă, în prezent, posibilitatea de a numi curatorul special, nici măcar în mod provizoriu, având în vedere că dispoziţiile art. 150, alin. 3 Cod civil nu au intrat încă în vigoare.

Prin urmare, apreciem că, instanţa, din oficiu, ar trebui să invoce excepţia inadmisibilităţii cererii, excepţie de ordine publică conform art. 129, alin. 2, pct. 1 Cod procedură civilă, coroborat cu art. 130 Cod procedură civilă, şi, ca urmare a admiterii excepţiei, să respingă cererile, pe această excepţie.

Procedura legală pe care notarul public trebuie să o urmeze în astfel de situaţii, ar fi cea indicată în dispoziţiile art. 229*, alin. 1 şi 32 din Legea nr. 71/2011, respectiv să ceară Serviciului Autoritate tutelară, numirea, de îndată, a curatorului special ce îl va reprezenta sau îl va asista pe minor la dezbaterea succesorală. În această situaţie nu este necesară validarea sau confirmarea de către instanţa de judecată a curatorului special numit de autoritatea tutelară.

Concomitent, sau, ulterior numirii curatorului special, prin procedura, pur administrativă, indicată mai sus, pentru acceptarea succesiunii, este imperios necesar a se obţine autorizarea instanţei de judecată, având în vedere că acceptarea succesiunii de către minor constituie un act de dispoziţie, devenind aplicabile astfel normele cuprinse în art. 144 Cod civil.

b. Cu privire la celelalte acte de dispoziţie ale minorului – art. 150, alin. 1 şi 2 Cod civil

In concreto, se poate observa că, dispoziţiile art. 150, alin. 1 şi 2 Cod civil îşi găsesc aplicabilitatea doar parţial, în practică, acestea fiind în vigoare doar parţial, respectiv în partea care stabilesc cele două criterii în baza cărora urmează a fi numiţi curatorii speciali ai minorilor, şi nu şi în ce priveşte procedura de numire a acestora, aplicându-se în prezent, dispoziţiile art. 229*, alin. 1 şi 32 din Legea nr. 71/2011, mai exact, la cererea notarului public, de către Serviciul Autoritate tutelară.

Drept urmare, în situaţia în care un părinte, sau un tutore, în calitate de reprezentant legal, nu se află în una din cele două situaţii indicate în dispoziţiile art. 150, alin. 1 şi 2, (contrarietate de interese şi imposibilitate obiectivă de a îndeplini actul preconizat) nu este necesară şi nici posibilă, din punct de vedere legal, numirea unui curator special, ci se urmează regimul de drept comun, respectiv minorii vor fi reprezentaţi sau asistaţi de către reprezentantul legal.

În situaţia în care, între reprezentanţii legali ai minorului (părinte sau tutore) şi minor apar interese contrare sau în situaţia în care aceştia sunt în imposibilitate obiectivă de a îndeplini actul, procedura legală pe care notarul public trebuie să o urmeze, în cazul celorlalte acte de dispoziţie ale minorului, este uşor diferită, şi este, de asemenea, indicată în dispoziţiile art. 229*, alin. 1 şi 32 din Legea nr. 71/2011, respectiv să ceară Serviciului Autoritate tutelară, numirea, de îndată, a curatorului special ce îl va reprezenta sau îl va asista pe minor la încheierea actelor de dispoziţie.

În această situaţie însă, este necesară validarea sau confirmarea de către instanţa de judecată a curatorului special numit de Serviciul Autoritate tutelară.

Reiterăm faptul că, concomitent, sau, ulterior numirii curatorului special, prin procedura, pur administrativă, indicată mai sus, pentru încheierea actelor de dispoziţie, este imperios necesar a se obţine autorizarea instanţei de judecată, având în vedere normele cuprinse în art. 144 Cod civil.

V. Observaţii şi propuneri

În primul rând, dorim să subliniem faptul că, în cadrul acestui articol, nu am uzitat de sintagma „instanţă de tutelă”, prin prisma faptului că, în prezent, instanţa de tutelă este o ficţiune juridică, existând doar în imaginaţia legiuitorului, care nu există şi în realitatea juridică obiectivă, având în vedere faptul indicat mai sus, respectiv că legiuitorul se află într-o continuă stare de pasivitate, ce durează de 11 ani.

Pentru moment, o parte din atribuţiile viitoarelor instanţe de tutelă sunt în competenţa Serviciului Autoritate tutelară, organ al administraţiei publice locale.

Prin urmare, reglementările actuale, ce dau în competenţa acestui organ administrativ procedurile antemenţionate, „în mod tranzitoriu”, de 11 ani, sunt în contradicţie directă cu practica constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, în hotărârile sale a statuat, în nenumărate rânduri, şi cu titlu imperativ, că ultimul glas juridic trebuie să aparţină instanţelor judecătoreşti, şi nicidecum unui organ administrativ local, în protejarea principiului fundamental care se regăseşte în art. 21 din Constituţia României şi, în egală măsură, în dispoziţiile în dispoziţiile art. 6 ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.

Ne referim aici, în mod concret, la situaţia desemnării curatorului special care îl va reprezenta / asista pe minor în faţa notarului public, procedura de desemnare a acestui curator special făcându-se fără participarea instanţei de judecată, având în vedere că, în această situaţie, nu este necesară validarea instanţei de judecată, ultimul cuvânt revenind astfel nu instanţei, ci unui organ al administraţiei publice locale.

Apreciem că, art. 21 din Constituţia României, în lumina art. 6 ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, nu ar fi încălcat în substanţa sa, în situaţia în care procedura indicată mai sus ar fi o procedură prealabilă, care ar fi supusă cenzurii instanţelor de judecată.

Legiuitorul, prin acest mecanism „tranzitoriu”, nu a reuşit să implementeze, de o perioadă lungă de timp, un sistem corect şi eficient, care să asigure posibilitatea efectivă a destinatarilor legii, de a avea un acces liber la justiţie.

Ne asumăm această alegaţie, având în vedere că, în practica acestui organ administrativ, apar soluţii gen „struţocămilă”, care, prin intermediul puterii arbitrare conferite, numesc curatori speciali şi în situaţii în care nu se impune acest lucru, pe lângă lege.

Cum ar fi, exempli gratia, numirea în calitate de curatori speciali a părinţilor copilului sau a tutorilor, deşi, aşa cum am arătat în cuprinsul acestui articol, aceste calităţi nu pot fi cumulate, şi/sau, numesc în calitate de curatori speciali alte persoane, atunci când părinţii sau tutorii nu se află în situaţiile limitativ prevăzute în dispoziţiile art. 150, alin. 1 şi 2 Cod civil, respectiv nu se află în contrarietate de interese cu proprii copii sau cu copiii aflaţi sub tutela lor şi nu sunt împiedicaţi, obiectiv, să reprezinte / asiste copilul la dezbaterea succesorală sau la încheierea actului de dispoziţie.

Prin aceste soluţii ale organului administrativ, nu doar că se încalcă, în mod flagrant, principiul preeminenţei dreptului, dar, în mod hilar, se încalcă chiar şi dreptul şi obligaţia legală a părinţilor şi a tutorilor de a reprezenta / asista copiii, în această procedură.

De asemenea, am identificat o altă problemă, cu care societatea contemporană se confruntă la acest moment, pe acest tărâm, al reprezentării / asistării minorilor, respectiv încercarea, din păcate, reuşită parţial, a sistemului bancar, de a-şi impune propriile regulamente şi cutume, în faţa dispoziţiilor legale, sens în care acesta încearcă să „oblige” părinţii, tutorii, ce au, în virtutea legii, calitatea de reprezentanţi legali ai minorilor, să se adreseze instanţelor de judecată pentru a obţine diverse autorizaţii, cum ar fi, de exemplu, numirea acestora în calitate de curatori speciali, pentru a putea deschide conturi bancare, pentru a putea administra conturi bancare, pentru a putea retrage sume de bani din conturile acestora, apreciind, în mod nelegal şi abuziv, că toate aceste acte, indicate mai sus, nu ar avea caracter acte de administrare, ci de acte de dispoziţie. (sic!)

Aceeaşi situaţie este întâlnită şi în ce priveşte unii furnizori de utilităţi, care, în contextul în care proprietarul exclusiv al unui bun imobil este minor, solicită părintelui / tutorelui acestuia, să se adreseze instanţei de judecată, cu o cerere prin care să solicite numirea sa în calitate de curator special, cu toate că, în virtutea legii, aceştia au deja calitatea de reprezentanţi legali ai minorilor, şi, în această calitate, au nu doar dreptul, dar şi obligaţia de reprezentare a minorului, la încheierea unor acte juridice de administrare, cum ar fi, perfectarea unui contract de furnizare, fără a fi necesară vreo autorizaţie / încuviinţare din partea instanţei de judecată.

Conchidem prezentul articol prin formularea unei propuneri / recomandări legiuitorului român, în sensul de a ieşi din „bârlogul amorţelii” în care s-a retras, şi să se conformeze propriei voinţe, statuată anterior, în urmă cu 11 ani, în numeroasele dispoziţii cuprinse în actualul Cod civil, în care face referire la sintagma „instanţa de tutelă” şi ca, prin legea privind organizarea judiciară, să stabilească organizarea, funcţionarea şi atribuţiile instanţei de tutelă şi de familie, excluzând din competenţa unui organ al administraţiei publice locale, atribuţiile indicate mai sus.


[1] Art. 4 din Legea nr. 272/1004
În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: (…)
g) reprezentant legal al copilului – părintele sau persoana desemnată, potrivit legii, să exercite drepturile şi să îndeplinească obligaţiile părinteşti faţă de copil.
Art. 36 din Legea nr. 272/1004
(2) Exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului şi să asigure bunăstarea materială şi spirituală a copilului, în special prin îngrijirea acestuia, prin menţinerea relaţiilor personale cu el, prin asigurarea creşterii, educării şi întreţinerii sale, precum şi prin reprezentarea sa legală şi administrarea patrimoniului său.
Art. 501 Cod civil – Administrarea bunurilor copilului
(1) Părinţii au dreptul şi îndatorirea de a administra bunurile copilului lor minor, precum şi de a-l reprezenta în actele juridice civile ori de a-i încuviinţa aceste acte, după caz.
(2) După împlinirea vârstei de 14 ani minorul îşi exercită drepturile şi îşi execută obligaţiile singur, în condiţiile legii, însă numai cu încuviinţarea părinţilor şi, după caz, a instanţei de tutelă.
[2] Art. 110 Cod civil – Tutela minorului – Cazurile de instituire
Tutela minorului se instituie atunci când ambii părinţi sunt, după caz, decedaţi, necunoscuţi, decăzuţi din exerciţiul drepturilor părinteşti sau li s-a aplicat o pedeapsă penală a interzicerii drepturilor părinteşti, beneficiază de consiliere judiciară sau tutelă specială, sunt dispăruţi ori declaraţi judecătoreşte morţi, precum şi în cazul în care, la încetarea adopţiei, instanţa hotărăşte că este în interesul minorului instituirea unei tutele. Dispoziţiile art. 503 alin. (11) rămân aplicabile.
[3] Art. 150 Cod civil – Cazurile de numire a curatorului special
(1) Ori de câte ori între tutore şi minor se ivesc interese contrare, care nu sunt dintre cele ce trebuie să ducă la înlocuirea tutorelui, instanţa de tutelă va numi un curator special.
(2) De asemenea, dacă din cauza bolii sau din alte motive tutorele este împiedicat să îndeplinească un anumit act în numele minorului pe care îl reprezintă sau ale cărui acte le încuviinţează, instanţa de tutelă va numi un curator special.
(3) Pentru motive temeinice, în cadrul procedurilor succesorale, notarul public, la cererea oricărei persoane interesate sau din oficiu, poate numi provizoriu un curator special, care va fi validat ori, după caz, înlocuit de către instanţa de tutelă.
[4] Art. 502, alin. 1 Cod civil – Alte dispoziţii aplicabile
(1) Drepturile şi îndatoririle părinţilor cu privire la bunurile copilului sunt aceleaşi cu cele ale tutorelui, dispoziţiile care reglementează tutela fiind aplicabile în mod corespunzător.
[5]Art. 43 Cod civil – Lipsa capacităţii de exerciţiu
(1) În afara altor cazuri prevăzute de lege, nu au capacitate de exerciţiu:
a) minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani; (…)
(2) Pentru cei care nu au capacitate de exerciţiu, actele juridice se încheie, în numele acestora, de reprezentanţii lor legali, în condiţiile prevăzute de lege.
(3) Cu toate acestea, persoana lipsită de capacitatea de exerciţiu poate încheia singură actele anume prevăzute de lege, actele de conservare, precum şi actele de dispoziţie de mică valoare, cu caracter curent şi care se execută la momentul încheierii lor. Dispoziţiile art. 168 alin. (4) rămân aplicabile.
(4) Actele pe care cel lipsit de capacitate de exerciţiu le poate încheia singur pot fi făcute şi de reprezentantul său legal, în afară de cazul în care legea ar dispune altfel sau natura actului nu i-ar permite acest lucru.
[6]Art. 144 – Regimul juridic al actelor de dispoziţie
(2) Tutorele nu poate, fără avizul consiliului de familie şi autorizarea instanţei de tutelă, să facă acte de înstrăinare, împărţeală, ipotecare ori de grevare cu alte sarcini reale a bunurilor minorului, să renunţe la drepturile patrimoniale ale acestuia, precum şi să încheie în mod valabil orice alte acte ce depăşesc dreptul de administrare.
[7] Art. 41 – Capacitatea de exerciţiu restrânsă
(1) Minorul care a împlinit vârsta de 14 ani are capacitatea de exerciţiu restrânsă. (…)
(2) Actele juridice ale persoanei cu capacitate de exerciţiu restrânsă se încheie de aceasta, cu încuviinţarea părinţilor sau, după caz, a tutorelui, iar în cazurile prevăzute de lege, şi cu avizul consiliului de familie, dacă există, şi autorizarea instanţei de tutelă. Încuviinţarea, avizul sau autorizarea poate fi dată, cel mai târziu, în momentul încheierii actului.
(3) Cu toate acestea, persoana cu capacitate de exerciţiu restrânsă poate face singură acte de conservare, acte de administrare care nu o prejudiciază, acte de acceptare a unei moşteniri sau de acceptare a unor liberalităţi fără sarcini, precum şi acte de dispoziţie de mică valoare, cu caracter curent şi care se execută la data încheierii lor. Dispoziţiile art. 168 alin. (4) rămân aplicabile.
[8] Art. 229* din Legea nr. 71/2011
(1) Organizarea, funcţionarea şi atribuţiile instanţei de tutelă şi de familie se stabilesc prin legea privind organizarea judiciară.
(2) Până la reglementarea prin lege a organizării şi funcţionării instanţei de tutelă:
a) atribuţiile acesteia, prevăzute de Codul civil, sunt îndeplinite de instanţele, secţiile sau, după caz, completele specializate pentru minori şi familie;
(32) Până la intrarea în vigoare a reglementării prevăzute la alin. (1), numirea curatorului special care îl asistă sau îl reprezintă pe minor la încheierea actelor de dispoziţie sau la dezbaterea procedurii succesorale se face, de îndată, de autoritatea tutelară, la cererea notarului public, în acest din urmă caz nefiind necesară validarea sau confirmarea de către instanţă.


Jud. Cristian Guttmann, Judecătoria Arad
Av. Daiana Florina Burcă, Baroul Arad

Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti