Secţiuni » Arii de practică » Protective » Dreptul sportului
Dreptul sportului
CărţiProfesionişti

Copiii care fac sport de performanţă vor primi tichete de sportiv în valoare de 150 de lei
24.11.2022 | JURIDICE.ro

Secţiuni: Dreptul sportului, Monitorul Oficial al României
JURIDICE - In Law We Trust

În Monitorul Oficial, Partea I nr. 1130 din 23 noiembrie 2022 a fost publicată Legea nr. 322/2022 pentru completarea Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000.

Copiii şi juniorii legitimaţi la structurile sportive înfiinţate conform prezentei legi şi care practică sportul în mod organizat cu scop în participarea la pregătire, competiţii sportive naţionale şi internaţionale oficiale sunt consideraţi sportivi de performanţă şi beneficiază lunar de un stimulent financiar sub forma tichetelor valorice, denumite tichete de sportiv.

Tichetele de sportiv pot fi utilizate numai pe teritoriul României şi sunt destinate achiziţiei de articole şi echipamente sportive specifice disciplinei sportive practicate, transport între localităţi, suplimente nutritive sau recuperare medicală.

Fiecare beneficiar are dreptul la un singur tichet de sportiv pe lună, valoarea nominală a acestuia fiind de 150 lei.

Fiecare tichet de sportiv este valabil numai dacă are înscris numărul sub care a fost înseriat de către unitatea emitentă şi cuprinde cel puţin următoarele:

a) emitentul şi datele sale de identificare;

b) valoarea nominală a tichetului de sportiv;

c) spaţiu pentru înscrierea numelui, a prenumelui şi a codului numeric personal ale sportivului care este în drept să utilizeze tichetul de sportiv;

d) interdicţia de a utiliza tichetul de sportiv în alte scopuri decât în scopul activităţii sportive;

e) seria şi numărul legitimaţiei de sportiv, cu menţionarea numelui structurii sportive la care acesta este legitimat, şi categoria de vârstă;

f) elementele de identitate vizuală ale structurii sportive şi ale Ministerului Sportului.

Tichetul de sportiv are perioadă de valabilitate de un an de la data emiterii.

Tichetele de sportiv nu înlocuiesc alte forme de venit oferite de structurile sportive.

Prezenta lege se aplică începând cu 1 ianuarie 2023, iar fondurile necesare pentru plata tichetelor de sportiv se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sportului.

În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Ministerul Sportului va elabora normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la emiterea şi acordarea tichetelor de sportiv, astfel cum acestea sunt reglementate prin Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

Intrarea în vigoare: 26 noiembrie 2022

Cuvinte cheie: , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti