Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

Act sexual cu un minor sau viol? CEDO, cauza Z. c. Bulgariei, cererea nr. 39257/17, 12 octombrie 2020


29.11.2022 | Mihaela-Carmen GHIRCA-BOGDAN
Secţiuni: Afaceri transfrontaliere, Articole, CEDO, Drept penal, Drepturile omului, Selected
JURIDICE - In Law We Trust
Mihaela-Carmen Ghirca-Bogdan

Mihaela-Carmen Ghirca-Bogdan

Cea de-a doua cauză CEDO[1] în materia violenței sexuale pe care mi-am propus să o rezum[2] privește ancheta efectuată de autoritățile din Bulgaria într-un caz referitor la un act sexual cu o minoră de 13 ani. Chestiunea centrală a hotărârii CEDO este lipsa analizei consimțământului reclamantei la respectivul act sexual și ancheta autorităților bulgare finalizată cu condamnarea pentru săvârșirea infracțiunii de Act sexual cu un minor, în ciuda circumstanțelor cauzei care ar fi cerut anchetarea pentru viol.

Înainte de a rezuma cauza, voi arăta că această cauză este relevantă pentru practica din România deoarece incriminările violului și actului sexual cu un minor sunt asemănătoare în cele două țări (1), după care voi prezenta câteva date privind cauzele în care s-a pus în discuție valabilitatea consimțământului din Raportul Inspecției Judiciare privind infracțiunile la viața sexuală cu victime minore[3] (2). În final, m-am uitat la unele date statistice relevante din anul 2021 și la jurisprudența recentă privind renunțările la urmărirea penală în cauzele având ca obiect infracțiunea de act sexual cu un minor (3).

Pe scurt, reclamanta avea 13 ani și 4 luni la data faptelor și, în timp ce dormea în casa prietenei ei, iubitul acesteia din urmă a venit la ea în pat, s-a urcat peste ea și a agresat-o sexual. Agresorul a fost condamnat penal pentru act sexual cu un minor, considerându-se că nu sunt îndeplinite condițiile legale ale infracțiunii de viol. Curtea condamnă Bulgaria pentru încălcarea art. 3 și 8 deoarece refuzul de a-l urmări penal pe făptuitor pentru viol s-a bazat doar pe imposibilitatea încadrării faptelor într-una dintre cele 3 ipoteze ale infracțiunii de viol și pe declarațiile victimei. Astfel, CEDO constată că parchetul nu a făcut o analiză cu privire la probele care indicau lipsa consimțământului, în special vârsta reclamantei, circumstanțele speciale în care s-au întâmplat faptele, lipsa unei relații anterioare între cei doi, comportamentul reclamantei în timpul actului și ulterior acestuia. De asemenea, CEDO a constatat că niciuna dintre autoritățile implicate în anchetarea acestei cauze nu au analizat cauza din perspectiva unei justiții prietenoase cu copiii, în care ar trebui acordată o atenție deosebită interesului superior al copilului, fără a agrava trauma suferită de acesta.

Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei urmărește atât punerea în executare a unor hotărâri pronunțate de CEDO împotriva României[4] în cauze ce privesc infracțiuni sexuale, cât și împotriva Bulgariei. Ultima decizie luată de Comitetul de Miniștri datează din iunie 2022[5], deputații luând notă de informațiile transmise de Guvernul bulgar referitoare la redactarea unui ghid metodologic intern cu privire la definiția lipsei consimțământului în cauzele de viol. În același timp, Comitetul de Miniștri a invitat autoritățile să transmită o analiză a practicii judiciare care să demonstreze că în cauzele de viol se efectuează o anchetă în conformitate cu cerințele Convenției astfel cum sunt ele menționate în cauza Z. Menționez aici că și Ministerul Public din România a publicat un îndrumar cu privire la anchetarea cauzelor de viol, cu referire inclusiv la analiza consimțământului[6].

1. RELEVANȚA PENTRU PRACTICA DIN ROMÂNIA

În opinia mea, Z. c. Bulgariei este importantă pentru practicienii din România având în vedere asemănările între definițiile violului din cele coduri penale, bulgar și român. Astfel, modalitățile de săvârșire a faptelor care atrag încadrarea lor în infracțiunea de viol sunt similare.

Conform Codului Penal Bulgar[7]este sancționat ca viol, actul sexual cu o persoană (de sex feminin):

• lipsită de posibilitatea de a se apăra și fără consimțământul ei,

• pe care o determină în acest sens prin forță ori amenințări;

• pe care o aduce într-o stare de neajutorare.

Conform Codului Penal Român[8] este sancționat ca viol raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoană, săvârșit prin:

• constrângere,

• punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-și exprima voința sau

• profitând de această stare.

Atât Codul Penal bulgar, cât și Codul Penal român sancționează, în mod distinct de viol, infracțiunea de act sexual cu un minor,[9], fără a impune anumite modalități de comitere a infracțiunii, fiind suficient ca actul sexual să fi avut loc cu un minor.

Citind prevederile Codului penal bulgar și motivele pentru care procurorii bulgari au respins cererea de anchetare a faptelor pentru săvârșirea infracțiunii de viol, respectiv:

• din documentele dosarului, inclusiv declarația victimei, nu rezultă că sunt îndeplinite condițiile legale pentru viol. În special, procurorul a menționat faptul că niciuna dintre cele 3 ipoteze conținute în art. 152 din Codul Penal nu erau îndeplinite: victima nu fusese în imposibilitate de a se proteja, nu fuseseră utilizate forța sau amenințările împotriva ei și nu fusese adusă în imposibilitatea de a se apăra înainte de incident[10] și

• conform raportului de expertiză psihologică – psihiatrică, reclamanta era capabilă să înțeleagă acțiunile sale la momentul incidentului și să judece situația în mod corect[11],

m-am întrebat dacă într-o situație similară petrecută în România faptele ar fi fost anchetate pentru săvârșirea infracțiunii de viol sau act sexual cu un minor. Puteau fi calificate faptele descrise în această cauză drept constrângere sau punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-și exprima voința sau ca fiind săvârșite prin profitarea de această stare, astfel cum cere art. 218 din Codul Penal român? Din păcate, jurisprudența instanțelor române cu privire la cu privire la infracțiunile de act sexual cu un minor și viol sunt excluse de la publicare, fiind așadar imposibil de cercetat care sunt interpretările actuale date de jurisprudență diferitelor modalități de comitere a infracțiunii de viol.

2. CÂTEVA DATE DIN RAPORTUL INSPECȚIEI JUDICIARE

Informații relevante cu privire la analiza validității consimțământului în cauzele privind infracțiunile sexuale cu minori pentru perioada februarie 2014 – iulie 2020 găsim în Raportul Inspecției Judiciare[12]. Acesta privește practica instanțelor de judecată în aceste tipuri de cauze și, conform informațiilor colectate de inspectori, numărul dosarelor în care s-a pus în discuție existența consimțământului de către instanțele de judecată este extrem de mic, respectiv un procent de 9,2% din totalul cauzelor soluționate în perioada de referință[13]. De exemplu:

• pe raza Curții de Apel Alba-Iulia au fost soluționate definitiv un număr de 225 cauze (pag. 42 din raport), fiind pusă în discuție valabilitatea consimțământului într-un număr de 9 cauze (pag. 66 din raport), însemnând un procent de 6,47% din totalul cauzelor soluționate definitiv;

• pe raza Curții de Apel Suceava au fost soluționate definitiv un număr de 136 cauze (pag. 53 din raport), fiind pusă în discuție valabilitatea consimțământului într-un număr de 4 cauze (pag. 73 din raport), însemnând un procent de 2,94% din totalul cauzelor soluționate definitiv;

• pe raza Curții de Apel Brașov au fost soluționate definitiv un număr de 157 (pag. 43 din raport), fiind pusă în discuție valabilitatea consimțământului într-un număr de 30 cauze (pag. 68 din raport), însemnând un procent de 19,11% din totalul cauzelor soluționate definitiv, acesta fiind și cel mai mare procent din țară.

Potrivit aceluiași Raport, aprecierea existenței consimțământului s-a făcut de la caz la caz, prin luarea în considerare a mai multor factori printre care: declarațiile persoanei vătămate și ale inculpatului, declarațiile martorilor, rapoarte de expertiză medico-legală, rapoarte de evaluare psihologică sau expertiză psihiatrică, înregistrări audio-video, fotografii sau postări pe rețele sociale, vârsta victimei, constituția fizică a persoanei vătămate, conduita persoanei vătămate anterior și ulterior săvârșirii faptei (pag. 310 și urm.).

3. JURISPRUDENȚA RECENTĂ REFERITOARE LA RENUNȚĂRILE LA JUDECATĂ ÎN CAUZELE PRIVIND INFRACȚIUNEA DE ACT SEXUAL CU UN MINOR

Așa cum am mai scris, nu am avut acces la jurisprudența recentă în materie de viol și act sexual cu un minor pentru a putea analiza interpretarea dată de instanțele naționale diferitelor modalități de săvârșire a violului și a modului de diferențiere față de actul sexual cu un minor.

M-am uitat, în schimb, la datele statistice privind renunțările la urmărire penală în cauzele privind infracțiunea de act sexual cu un minor și la câteva încheieri de confirmare a propunerilor parchetelor în acest sens.

Astfel cum rezultă din datele comunicate la solicitarea Centrului Filia[14], în privința infracțiunii de act sexual cu un minor, din 1991 de cauze soluționate în anul 2021, un procent de 14.3% (285 cauze) au fost soluționate prin renunțare la urmărirea penală, 60.1% prin clasare (1196) și doar 25.6 % prin trimitere în judecată.

Verificând informațiile disponibile pe portalul www.rejust.ro am identificat un număr de 234 de încheieri pronunțate de instanțele de judecată pentru perioada 1.01.2021-31.12.2021 de admitere sau confirmare a propunerii parchetului de renunțare la urmărirea penală privind infracțiuni de acte sexuale cu un minor și 25 cereri respinse. De asemenea, pentru perioada 1.01.2022-24.11.202, am identificat 112 încheieri de admitere sau confirmare a propunerii parchetului de renunțare la urmărirea penală privind infracțiuni de acte sexuale cu un minor și 7 cereri respinse[15].

Citind o parte dintre motivările instanțelor de judecată de confirmare a propunerii de renunțare, am observat că diverse acte sexuale cu minori de vârste mici (12 – 13 ani) sunt considerate a nu fi suficient de grave astfel încât statul să continue urmărirea lor penală, fiind regăsite în continuare motivări care fac trimitere la tradiții, la comportamentul sau antecedentele făptuitorului, fără nicio analiză (cel puțin nu în textul încheierilor) cu privire la valabilitatea consimțământului victimei la respectivul act. De exemplu:

• Hotărârea camerei de consiliu nr. 52/2022 din 21.06.2022, pronunțată de Judecătoria Toplița[16] privește acte de corupere sexuală asupra unei minore[17] de 12 ani săvârșite de către o femeie de 22 ani. Instanța a considerat că nu există interes public în urmărirea faptelor dată fiind lipsa antecedentelor penale, atitudinea făptuitoarei și ”disproporția vădită între cheltuielile pe care le-ar implica desfășurarea procesului penal și gravitatea urmărilor produse”.

• Încheierea finală nr. 17/2022 pronunțată de Judecătoria Sighișoara[18] la data de 12.01.2022. Instanța a considerat că s-a adus o atingere minimă valorilor apărate de lege, fapta privind actul sexual cu o minoră de 12 ani ”fiind lipsită în mod vădit de importanță”, având în vedere că suspectul avea grijă de familia lui și că minora era bine îngrijită, conform declarațiilor mamei minorei.

• Încheierea finală din 9.03.2021 pronunțată de Judecătoria Mizil[19]. Instanța a apreciat că fapta – actul sexual cu o minoră de 13 ani – ”nu reliefează un pericol social ridicat având în vedere că suspectul și persoana vătămată locuiesc împreună și intenționează să se căsătorească și să formeze o familie, situație acceptată și de părinții ambilor intimați având în vedere și obiceiurile în rândul familiilor de etnie romă”.

Fără a fi făcut (încă) o analiză exhaustivă a celor peste 330 de confirmări ale renunțării la urmărire penală date începând cu 1.01.2021 în această materie, mă întreb dacă premisele pronunțării unor astfel de hotărâri, respectiv:

• existența unui act de natură sexuală confirmat cu un minor și

• lipsa interesului public în urmărirea faptei, ca și condiție legală pentru renunțarea la urmărirea penală,

nu contravin prin ele însele obligației pozitive a statului, astfel cum rezultă din jurisprudența M.C. c. Bulgariei, de a avea o legislație penală care să pedepsească orice formă de viol și abuz sexual și de a o aplica efectiv în practică[20].

Rezumatul Cauzei Z. c. Bulgariei

Situația de fapt:

Faptele, astfel cum au fost prezentate de către părți, pot fi rezumate astfel.

I. EVENIMENTELE DIN NOAPTEA DE 25 SPRE 26 FEBRUARIE 2015

Reclamanta, Z., s-a născut în anul 2001 și locuiește într-un oraș mic din regiunea Yambol. Pe data de 25 februarie 2015, reclamanta care avea vârsta de 13 ani și 4 luni, a acceptat invitația unei prietene de naționalitate britanică, S., de a petrece noaptea acasă la ea. La momentul respectiv S. avea 16 ani și locuia cu familia ei într-un sat din apropiere. Iubitul ei de 23 de ani, G.S., a fost de asemenea invitat să petreacă noaptea în aceeași casă. În plus, părinții lui S. vor dormi și ei în casă în noaptea respectivă. Reclamanta îi cunoștea bine atât pe S. cât și pe G.S., petrecând adeseori timp cu ei.

În seara de 25 februarie 2015, discutând despre locul în care va dormi fiecare, S. a sugerat ca reclamanta să doarmă pe patul de o singură persoană din camera lui S., iar S. și G.S. să doarmă pe jos, în aceeași cameră. G.S. a refuzat să doarmă pe jos și s-a dus în camera alăturată. S. a refuzat să îl urmeze. Reclamanta și S. au rămas în aceeași cameră, S. dormind pe jos, iar reclamanta în pat. Pe la ora 4 dimineața, reclamanta a simțit că cineva se urcă în patul ei. A văzut că este G.S. și s-a întors cu fața la perete intenționând să continue să doarmă. G.S. a ținut-o și a început să o pipăie cu mâinile. Reclamanta s-a îndepărtat de el și s-a apropiat mai mult de perete, i-a îndepărtat mâinile de ea, dar G.S. nu s-a oprit. A crezut că dacă se preface că doarme, acesta o va lăsa în pace. În schimb, acesta i-a dat jos lenjeria. Reclamanta s-a simțit speriată și șocată. Nu a fost capabilă să reacționeze și nu a știut ce să facă.

G.S. s-a urcat peste ea, i-a îndepărtat picioarele pe care ea le ținuse strâns împreună cu un genunchi, și a penetrat-o. Reclamanta a simțit durere și repulsie și i-a spus să se dea jos de pe ea. Acesta s-a dat jos de pe ea și, înainte ca reclamanta să poată să își pună înapoi lenjeria, s-a urcat din nou peste ea. Reclamanta i-a repetat că ar trebui să o lase în pace. G.S. a întrebat-o dacă va spune cuiva despre această întâmplare, iar când acesta i-a confirmat că nu va spune, s-a dat jos din pat și s-a așezat lângă prietena lui.

În dimineața zilei de 26 februarie 2015 la școală, o prietenă a observat că reclamanta era distrasă și a întrebat-o din ce motiv. La început nu a spus nimic, dar apoi s-a confesat și i-a spus prietenei că un bărbat a făcut sex cu ea împotriva voinței ei. Prietena a sfătuit-o să spună, iar reclamanta i-a spus prima dată lui S., prietena în a cărei casă rămăsese peste noapte. Cele două au decis să îi spună directorului școlii. În drum spre director, s-au întâlnit cu un portar și un profesor cărora le-a spus de ce îl caută pe director. Un alt profesor, aflat în apropiere, a auzit conversația.

II. ANCHETA

Mai târziu în aceeași zi reclamanta a făcut plângere la poliție și o anchetă penală a fost deschisă de către parchet. Atât ea, cât și G.S. au fost audiați. G.S. a susținut că reclamanta nu s-a opus și că atunci când el a sugerat să își dea jos lenjeria, aceasta a făcut acest lucru de bunăvoie. Apoi, acesta a declarat că a penetrat-o pentru două minute și că s-a oprit în momentul în care reclamanta a spus că o doare. G.S. a declarat, de asemenea, că a făcut acest lucru deoarece auzise că reclamanta nu era virgină.

A doua zi s-a început urmărirea penală împotriva lui G.S. pentru săvârșirea infracțiunii de act sexual cu un minor cu vârsta sub 14 ani, faptă prevăzută în articolul 151 din Codul Penal. În cadrul audierii lui G.S. în calitate de inculpat, acesta a declarat că s-a trezit în dimineața zilei de 26 februarie, pe la ora 5, cu reclamanta care îl mângâia pe abdomen și penis. A fost foarte surprins de acest lucru și i-a spus să înceteze având în vedere că prietena lui era în aceeași cameră. Reclamanta i-ar fi răspuns că nu îi pasă și că dacă nu este de acord să facă sex cu ea îl va acuza de viol. El ar fi refuzat, dar ea s-a dezbrăcat și i-ar fi spus ”hai să facem sex”. El a refuzat, din nou, și nu a făcut sex cu reclamanta. G.S. a fost arestat, iar după 5 zile, pe data de 11 martie 2015, plasat în arest la domiciliu.

Pe data de 11 aprilie 2015 mama reclamantei a informat, în scris, anchetatorii despre faptul că reclamanta își făcea rău singură prin tăierea mâinilor și picioarelor. Pe 21 august 2015, mama reclamantei i-a informat din nou despre faptul că a găsit o notă scrisă de reclamantă în care aceasta se întreba ”Să mă sinucid, da sau nu. Da, deoarece nu merită”. Mama reclamantei a menționat și îngrijorările sale cu privire la bunăstarea fiicei sale și la efectele incidentului asupra sănătății sale mintale.

Mai multe acte de anchetă au fost derulate: audieri de martori, cercetare la fața locului, expertiză psihologică-psihiatrică a reclamantei, expertiză medicală a reclamantei și a lui G.S.

Conform expertizei psihologice-psihiatrice a reclamantei, aceasta a fost conștientă în timpul actului și și-l amintește bine. A simțit frică și groază, care puteau să îi blocheze temporar reacțiile, cu toate acestea fiind capabilă, după aceea, să se opună. Ar fi putut să facă o alegere, însă nu avea suficient discernământ. A ales să rămână tăcută deoarece sentimentele ei de frică și spaimă fuseseră dominante la momentul respectiv.

Conform expertizei medicale, era probabil ca reclamanta să fi fost supusă tratamentului descris, chiar în absența unor leziuni traumatice ale organelor sale genitale. Mai mult, raportul concluzionează că aceasta nu avea o înțelegere deplină cu privire la sex și formele sale de manifestare.

a) Propunerea de urmărire penală pentru viol

Pe data de 26 august 2015, procurorul a concluzionat că probele adunate arată săvârșirea infracțiunii de viol, astfel cum este prevăzută în articolul 152 din Codul Penal și a trimis dosarul parchetului regional, autoritatea superioară competentă, în vederea anchetării.

b) Refuzul de a urmări pentru viol

Pe data de 4 septembrie 2015, procurorul regional din Yambor a refuzat urmărirea penală pentru viol. Acesta a considerat că din documentele dosarului, inclusiv declarația victimei, nu rezulta că sunt îndeplinite condițiile legale pentru viol. În special, procurorul a menționat faptul că nici una dintre cele 3 ipoteze conținute în art. 152 din Codul Penal erau îndeplinite: victima nu fusese în imposibilitate de a se proteja, nu fuseseră utilizate forța sau amenințările împotriva ei și nu fusese adusă în imposibilitatea de a se apăra înainte de incident. Cauza a fost returnată procurorului inițial pentru a continua ancheta pentru săvârșirea infracțiunii de act sexual cu un minor. În cadrul anchetei, avocatul reclamantei a cerut probe suplimentare, printre care examinarea brațului drept al reclamantei pentru urme ale automutilărilor frecvente, precum și audierea unor martori cu privire la caracterul inculpatului și starea reclamantei la școală în dimineața ulterioară incidentului. Atât mama reclamantei, cât și avocatul, au cerut în mod explicit anchetarea faptelor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol. Avocatul reclamantei a arătat faptul că faptele lui G.S. o șocaseră pe aceasta, că s-a simțit neajutorată, trădată și rușinată, toate acestea conducând la incapacitatea ei temporară de a se proteja. Toate probele solicitate au fost respinse.

c) Rechizitoriul

Conform faptelor stabilite de procurori prin rechizitoriul din 29 ianuarie 2016: reclamanta a adormit singură într-un pat din dormitorul prietenei sale; la primele ore ale dimineții, aceasta s-a trezit și l-a văzut pe G.S. în pat lângă ea, însă având în vedere că G.S: era iubitul prietenei sale și că obișnuiau să petreacă timp împreună, reclamanta nu a crezut că acesta îi va face ceva și s-a întors cu spatele; în acel moment G.S. a luat-o în brațe, reclamanta s-a retras, dar G.S. s-a apropiat de ea și a început să o mângâie; în ciuda încercărilor sale de a opri acțiunile lui G.S., inițial prin faptul că s-a prefăcut că doarme, apoi prin împingerea mâinilor departe de corpul său, G.S. nu s-a oprit și a continuat să o atingă. Apoi, acesta i-a dat jos lenjeria, s-a urcat pe ea, i-a despărțit picioarele și a penetrat-o. Actul a fost întrerupt de reclamantă care a simțit durere. G.S. a încercat să îl reia, dar reclamanta a refuzat , iar apoi G.S. s-a culcat lângă iubita lui pe jos. La întrebarea de ce nu a strigat-o pe prietena ei, reclamanta a declarat că i-a fost frică de G.S. De asemenea, conform raportului de expertiză psihologică- psihiatrică, reclamanta era capabilă să înțeleagă acțiunile sale la momentul incidentului și să judece situația în mod corect. Prin urmare, s-a concluzionat, pe baza faptelor stabilite, că G.S. a comis fapta de act sexual cu un minor.

III. PROCEDURILE JUDICIARE

Procesul penal a fost judecat conform procedurii simplificate , iar în cadrul acestei proceduri nu pot fi administrate probe, iar judecata se face baza probelor administrate în cadrul urmăririi penale. G.S. a mărturisit faptele exact ca în actul de acuzare, fiind condamnat la un an și 4 luni de închisoare cu suspendare. Apelul lui G.S. a fost respins.

Dreptul intern relevant

Potrivit art. 151 alin. 1 din Codul penal bulgar, actul sexual cu un minor sub vârsta de 14 ani constituie infracțiune și se pedepsește cu o pedeapsă de 2 până la 6 ani de închisoare. Consimțământul nu este o apărare valabilă în aceste cazuri.

Art. 152 alin. 1 din Codul penal, definește violul ca:

”un act sexual cu o femeie

1. Incapabilă să se apere, când ea nu a consimțit,

2. Care a fost obligată prin folosirea forței sau amenințărilor,

3. Care a fost adusă în imposibilitate de a se apăra de către agresor.

Deși lipsa consimțământului este menționată explicit doar în primul paragraf, Curtea Supremă a statuat că acesta este un element inerent întregii prevederi legale. Pedeapsa prevăzută este între 10 și 20 ani dacă victima are sub 14 ani. Tentativele de sinucidere ale victimei ca urmare a violului, indiferent de vârsta victimei, sunt considerate circumstanțe agravante.

În drept

Invocând articolele 3 și 8, reclamanta s-a plâns că autoritățile nu au efectuat o anchetă efectivă cu privire la plângerea ei pentru viol.

a) Principii generale

Curtea amintește că principiile relevante în materie de anchetă în cauzele de abuz sexual se regăsesc în cauza M.C. c. Bulgariei[21]. Cu privire la cerințele Convenției referitoare la eficacitatea anchetei, Curtea a reținut în mai multe cauze faptul că ancheta trebuie să fie capabilă, în principiu, să ducă la identificarea și, dacă este potrivit, la pedepsirea celor responsabili de comiterea unei infracțiuni. Aceasta nu este o obligație de rezultat, ci una de mijloace. Autoritățile trebuie să fi luat toate măsurile rezonabile aflate la dispoziția lor pentru a aduna probe cu privire la incident. Mai mult, obligațiile pozitive prevăzute de art. 3 se întind și asupra procedurilor în fața instanțelor de judecată, ceea ce înseamnă că faptele care au condus la suferințe fizice sau psihice nu trebuie să rămână nepedepsite. În plus, art. 3 al Convenție trebuie citit în sensul că acesta cere ca orice act sexual neconsimțit să fie pedepsit și anchetat efectiv, chiar în absența oricărei rezistențe fizice din partea victimei.

Curtea reamintește, de asemenea că, în cauzele de abuz sexual, copii sunt în mod particular vulnerabili. Dreptul la demnitate umană și integritate psihologică cer o atenție deosebită atunci când un copil este victima violenței. În aceste cauze, articolele 3 și 8 cer ca interesul copilului să fie luate în considerare în primul rând, vulnerabilitatea și nevoile ce derivă din acestea să fie abordate în mod adecvat de către autorități.

b) Aplicarea principiilor generale la situația de fapt din speță

Curtea reamintește faptul că această cauză privește plângerea reclamantei conform căreia ancheta nu a fost efectivă și a condus la pedepsirea făptuitorului pentru fapte mai puțin grave, respectiv pedepsirea acestuia pentru act sexual cu un minor, în loc de viol. Curtea se va uita la anchetă și defectele acesteia, și nu se va putea substitui autorităților naționale de anchetă cu privire la calificarea legală dată faptelor sau cu privire la răspunderea agresorului pentru faptele comise.

Curtea observă că art. 152 din Codul Penal, împreună cu interpretarea dată acestuia de instanțele interne au făcut din consimțământ un element constitutiv al infracțiunii de viol și nu există nicio cerință ca victima să fi opus rezistență. Prin urmare, legea internă definește violul similar cu celelalte state membre, astfel cum aceste definiții au fost descrise în cauza M.C. Ceea ce este decisiv, în acest caz, este înțelesul dat de autoritățile de anchetă și de instanțele de judecată cuvintelor care se regăsesc în prevederea legală, respectiv: ”obligat”, victima a fost ”în imposibilitate de a se apăra” sau ” a fost adusă în imposibilitatea de a se apăra”.

Curtea observă că imediat ce s-a depus plângerea, autoritățile au deschis o anchetă și mai multe probe au fost administrate rapid. Cu toate acestea, anumite măsuri solicitate de reclamantă au fost respinse, printre acestea fiind considerată importantă cererea ca un expert să examineze urmele de automutilare ale reclamantei ulterioare incidentului și semnificația lor în interpretarea existenței consimțământului la actul sexual. În cauze similare, Curtea a fost de părere că autoritățile trebuie să exploreze toate faptele și să decidă pe baza unei analize a tuturor circumstanțelor. În ciuda rolului să subsidiar, Curtea a fost foarte critică în alte cauze privind susțineri de viol, iar autoritățile nu au făcut un efort substanțial să stabilească toate circumstanțele cauzei și să analizeze consimțământul victimei cu luarea în considerare a contextului.

În cauza de față, procurorul nu a analizat dacă acțiunile reclamantei – s-a retras, a pretins că doarme, l-a împins pe agresor, și-a strâns picioarele – au avut vreo relevanță în contextul faptelor. De asemenea, nu a analizat starea psihică a reclamantei la momentul agresiunii în lumina raportului psihologic care concluzionase că îi fusese frică și era înspăimântată, care ar fi putut să îi blocheze, temporar reacțiile și că a tăcut deoarece i-a fost frică și rușine. Mai mult, procurorul nu a analizat nici contextul general, faptul că reclamanta avea mai puțin de 14 ani, era musafir în casa prietenei sale care era iubita agresorului, faptul că ea dormea înainte de agresiune și că cei doi nu avuseseră nicio relație înainte.

Prin urmare, procurorul nu a analizat dacă acțiunile reclamantei și contextul general indicau o lipsă de consimțământ din partea ei și deci, acțiunile agresorului ar fi putut fi calificate drept viol.

Elementele menționate mai sus sunt suficiente, în viziunea Curții, să sugereze că reclamanta nu ar fi consimțit la actul sexual și deci faptele ar fi trebuit investigate pentru viol. Atunci când a refuzat să ancheteze faptele pentru viol, procurorul superior a notat doar faptul că faptele nu se încadrau în niciuna dintre cele 3 ipoteze ale art. 152 din Codul Penal. Acuzarea nu a examinat dovezile privind lipsa consimțământului reclamantei, în special vârsta, circumstanțele speciale în care au avut loc faptele, lipsa unei relații anterioare între cei doi și comportamentul ei ulterior incidentului.

Curtea constată, de asemenea, că nici instanțele de judecată, nici autoritățile de anchetă, nu au analizat circumstanțele cauzei ținând cont de cerințele unei justiții prietenoase cu copiii. O atenție deosebită trebuie arătată, în aceste cazuri, principiului interesului superior al copilului și asigurării faptului că ancheta este condusă astfel încât trauma suferită de copil să nu fie agravată.

Având în vedere toate cele menționate mai sus, Curtea consideră că lipsa luării în considerare a tuturor circumstanțelor cauzei a fost rezultatul lipsei de importanță, sau unei minime importanțe acordate vulnerabilității reclamantei din cauza vârstei sale mici și a factorilor psihologici care intervin în cauzele de viol.

Prin urmare, Curtea constată că Bulgaria a încălcat art. 3 și 8 ale Convenției, sub aspect procedural.  


[1] Disponibil aici
[2] Prima cauză rezumată este M.C. c. Bulgariei, disponibilă aici
[3] Disponibil aici
[4] A se vedea rezumatul cauzei M.C. c. Bulgariei, partea introductivă privitoare la relevanța cauzei, disponibil aici
[5] Decizia și toate documentele depuse de persoanele interesate sunt disponibile aici
[6] Disponibil aici
[7] Pentru o traducere în limba română a Codului Penal Bulgar, a se vedea aici. Conform acestei traduceri: Art. 152. (1) Persoana care întreține un act sexual cu o persoană de sex feminin:1. lipsită de posibilitatea de a se apăra și fără consimțământul ei;2. pe care o determină în acest sens prin forță ori ameninţări;3. pe care o aduce într-o stare de neajutorare, se pedepsește pentru viol la pedeapsa închisorii de la doi la opt ani.
[8] Potrivit art. 218 din Codul Penal român, constituie viol raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoană, săvârșit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voința sau profitând de această stare.
[9] Conform Art. 151 .din Codul Penal bulgar (1) Persoana care întreține un act sexual cu o persoană care nu a împlinit vârsta de 14 ani, în măsura în care fapta nu constituie o infracțiune conform art. 152 se pedepsește cu închisoarea de la doi la șase ani. Conform art. 220 din Codul Penal român (1)Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum şi orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise cu un minor cu vârsta între 14 şi 16 ani se pedepsesc cu închisoarea de la unu la 5 ani. (2) Fapta prevăzută la alin. (1), săvârșită asupra unui minor care nu a împlinit vârsta de 14 ani, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 9 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
[10] CEDO, Z. c. Bulgariei, cererea nr. 39257/17, par. 17
[11] Idem, par. 23
[12] Disponibil aici
[13] În perioada februarie 2014 – iulie 2020 au fost soluționate 2732 de cauze, iar într-un număr de 252 cauze s-a pus în discuție valabilitatea consimțământului victimelor minore – pag. 292-293 din Raportul Inspecției Judiciare
[14] Disponibil aici
[16] Disponibil aici
[17] Inițial cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de act sexual cu un minor
[18] Disponibil aici
[19] Disponibil aici
[20] A se vedea par. 185 din cauza M.C. c. Bulgariei
[21] CEDO, M.C. c. Bulgariei, cererea nr. 39272/98.


Mihaela-Carmen Ghirca-Bogdan
Jurist, Asociația GRADO

Cuvinte cheie: , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti