Secţiuni » Arii de practică » Business » Asigurări
Asigurări
CărţiProfesionişti

Curtea de Apel Bacău – Secția de contencios administrativ și fiscal. Vătămare corporală din culpă. Insolvența societății de asigurare. Preluarea debitului societății în faliment. Obligarea F.G.A. la soluționarea cererii de despăgubiri formulate de reclamantă


29.11.2022 | Radu-Gabriel PATRICHE, Bianca-Cosmina VRABIE
Secţiuni: Articole, Asigurări, Jurisprudență Curți de Apel, Note de studiu, Selected
JURIDICE - In Law We Trust
Radu-Gabriel Patriche

Radu-Gabriel Patriche

Bianca-Cosmina Vrabie

Bianca-Cosmina Vrabie

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Bacău, la data de 4 august 2022, reclamanta B.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul F.G.A., obligarea acestuia la emiterea unei decizii prin care să se admită sau să se respingă pretențiile solicitate conform art. 13 alin. (4) din Legea nr. 213/2015[1], stabilirea unui termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii în care pârâtul să emită decizia sub sancțiunea obligării la plata unei penalități de 1000 de lei pe fiecare zi întârziere, aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere conducătorului F.G.A.

În fapt, la data de 19.02.2019 s-a produs un risc asigurat, mai exact un accident auto, părțile implicate fiind reclamanta B.A., numitul G.L. (conducătorul autoturismului în care era pasageră reclamanta) și numita T.L.A. (conducătoarea celui de-al doilea autoturism implicat în accident).

În data de 26.11.2020 s-a dispus, prin ordonanță, clasarea, motivat de faptul că numărul de zile de îngrijiri medicale ce a fost stabilit în ceea ce o privește pe B.A., anume 50-53 de zile, este inferior pragului de 90 zile pentru a putea vorbi de existența infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 196 C. pen.

Culpa titularului poliței RCA emisă C.I. S.A. a fost stabilită atât prin ordonanța de clasare, cât și prin următoarele: referat cu propunere de clasare din data de 12.10.2020; proces – verbal de sesizare din oficiu, întocmit la data de 19.09.2019; ordonanța de începere urmărire penală din data de 19.09.2019; ordonanța de dispunere a cercetării la fața locului din data de 19.09.2019; proces – verbal de cercetare la fața locului din data de 19.09.2019; planșe foto cu principalele aspecte fixate la data de 19.09.2019; ordonanța de prelevare mostre biologice din 19.09.2019; declarație de persoană vătămată din data de 15.10.2019 dată de T.L.A.; declarație de persoană vătămată din data de 28.09.2019, dată de B.A.

Prin Decizia A.S.F. nr. 1148/17.09.2021[2], s-a dispus retragerea autorizației de funcționare a C.I. S.A. și promovarea cererii de deschidere a procedurii de faliment, în temeiul art. 249 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare[3].

Prin Hotărârea intermediară nr. 507/09.02.2022, Tribunalul București, Secția a VII – a Civilă, a decis intrarea societății C.I. S.A. în faliment. În această situație, pentru daunele produse anterior deciziei A.S.F. și pentru care a fost deschis dosar de daună la asigurător, dar și în situația producerii în viitor a riscurilor asigurate în perioada de valabilitate a contractului de asigurare, asigurații/beneficiarii asigurării/persoanele păgubite se pot adresa F.G.A.

F.G.A. este, începând din 27.07.2015, persoană juridică de drept public și are drept misiune protejarea asiguraților în cazul în care o societate de asigurare intră în stare de insolvabilitate. Pe baza evaluării mai multor scenarii, Consiliul A.S.F. a constatat că F.G.A. are capacitatea de a acoperi, potențialele cereri de despăgubire din partea asiguraților, în limita plafonului de 500.000 lei per asigurat, conform legislației în vigoare. F.G.A. a fost constituit prin lege pentru protejarea asiguraților, beneficiarilor asigurării, precum și terțelor persoane păgubite, în cazul în care societatea asigurătoare se află în stare de faliment.

Fată de cele expuse anterior, a fost depusă la data de 04.01.2022 o cerere de despăgubire adresată F.G.A. prin care s-a solicitat plata de daune morale și materiale ca urmare a prejudiciului încercat.

Potrivit art. 2 din Legea nr. 213/2015, F.G.A., ca schemă de garantare în domeniul asigurărilor, are ca scop protejarea creditorilor de asigurări de consecințele insolvenței unui asigurător. Fondul garantează plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate în condițiile legii în cazul falimentului unui asigurător.

Potrivit dispozițiilor art. 11 din Legea 213/2015, Fondul asigură efectuarea plății indemnizațiilor/despăgubirilor din disponibilitățile sale către creditorii de asigurări, iar în conformitate cu dispozițiile art. 13 al aceleiași legi, în termen de 60 de zile de la data publicării în M. Of. al României a deciziei A.S.F. de retragere a autorizației de funcționare și constatare a existenței indiciilor stării de insolvență a asigurătorului, Fondul este în drept să efectueze plăți din disponibilitățile sale, în vederea achitării sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, cu respectarea dispozițiilor legale, după parcurgerea de către creditorul de asigurări a procedurii administrative de plată reglementate de prezenta lege.

Practic, de la data de 27.11.2021, F.G.A., preluând debitul societății în faliment C.I. S.A., este în drept să plătească aceste despăgubiri, putând fi obligat în acest sens.

Cu privire la drepturile persoanelor păgubite, acestea sunt reglementate în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 213/2015: „Orice persoană care invocă vreun drept de creanță împotriva asigurătorului ca urmare a producerii unor riscuri acoperite printr-o poliță de asigurare valabilă […] poate solicita deschiderea dosarului de daună printr-o cerere adresată Fondului”. În următoarele articole sunt inserate de asemenea drepturile creditorilor de asigurări de a solicita despăgubirile de la fondul de garantare.

Raportat la dispozițiile legale mai sus enunțate, reiese, fără urmă de îndoială, faptul că singura entitate rămasă pentru efectuarea plăților este Fondul de Garantare a Asiguraților. Respectând în totalitate dispozițiile legale, reclamanta B.A. s-a adresat Fondului de Garantare a Asiguraților pentru plata despăgubirilor. Astfel că, la data de 04.01.2022, a formulat o cerere de despăgubire către Fondul de Garantare a Asiguraților.

Deși pârâtul i-a comunicat reclamantei de îndată numărul de înregistrare, tot acesta i-a comunicat, prin același e-mail, faptul că în termen de 60 de zile cererea va fi soluționată, lucru care nu s-a întâmplat, nici după 7 luni.

Art. 2 alin. (1) lit. (h) din Legea 554/2004[4] definește noțiunea de nesoluționare în termenul legal a unei cereri: „faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen”.

Potrivit dispozițiilor art. 13 alin. (1) din Legea 213/2015: „În termen de 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României a deciziei Autorității de Supraveghere Financiară de retragere a autorizației de funcționare și constatare a existenței indiciilor stării în vederea achitării sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, cu respectarea dispozițiilor legale, după parcurgerea de către creditorul de asigurări a procedurii administrative de plată reglementate de prezenta lege”. În conformitate cu art. 13 alin. (4) din Legea 213/2015: „Aprobarea sau, după caz, respingerea sumelor pretinse de petenți este de competența comisiei speciale, constituite conform art. 12^3; comisia specială poate dispune suspendarea soluționării cererii de plată, în condițiile art. 16 alin. (3)”.

Având în vedere faptul că au trecut mai mult de 30 de zile de la data depunerii/înregistrării cererii, iar pârâtul nu a emis decizia privind admiterea/respingerea totală sau parțială a cererii, s-a solicitat instanței obligarea F.G.A. să emită în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă o decizie prin care să admită sau să respingă pretențiile solicitate de către reclamantă.

Intimata F.G.A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Curții de Apel Bacău, în raport de prevederile art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii ca nefondată.

Intimata a indicat, în esență, faptul că, în considerarea specificului activității Fondului, a particularităților schemei de garantare a asiguraților, precum și a volumului fluctuant al cererilor de plată înregistrate în diferite perioade de timp, în funcție de portofoliul societăților de asigurare insolvente, legiuitorul nu a înțeles să prevadă un termen imperativ pentru soluționarea cererilor de despăgubiri (efectuarea plății/emiterea deciziei).

Intrarea în procedura de faliment a societății C.I. S.A. a determinat formularea unui număr foarte mare de cereri de plată, determinând o activitate cu un volum impresionant și cu un grad de complexitate ridicat.

Intimata a mai precizat faptul că, ulterior pronunțării de către Tribunalul București – Secția VII-a Civilă a Hotărârii intermediare nr. 507 din 9 februarie 2022, prin care a fost deschisă procedura de faliment pentru asigurătorul C.I. S.A., F.G.A. a primit, până la data de 31 iulie 2022, un număr de 288.745 de cereri de restituire de prime de asigurare, precum și cereri de plată referitoare la polițe de asigurare încheiate de acest asigurător, dintre acestea fiind înregistrate până la 31 iulie 2022 un număr total de 169.256 de cereri (115.729 cereri de plată despăgubiri și 53.527 cereri de restituire prime de asigurare).

În toate aceste dosare, pârâta efectuează toate activitățile reglementate, cu respectarea, în totalitate, a procedurii impuse de lege și a ordinii de înregistrare a cererilor, în vederea protejării drepturilor garantate ale tuturor creditorilor de asigurare, conform prevederilor art. 15 alin. (1) din Legea nr. 213/2015; pe măsura înregistrării și analizării cererilor de plată ale petenților, împreună cu documentele anexate, se întocmește lista creditorilor de asigurări ale căror creanțe certe, lichide și exigibile urmează a se plăti din disponibilitățile Fondului.

Din cauza volumului foarte mare de cereri și a complexității procedurii administrative, pârâta nu se poate încadra, în mod obiectiv, în soluționarea cererii reclamantei în interiorul termenului general de 30 de zile.

În ceea ce privește nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, jurisprudența a interpretat prevederile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, referitor la nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, în sensul că, dacă legea specială nu prevede un termen derogatoriu pentru rezolvarea cererii, dar complexitatea procedurii administrative face imposibilă, în mod obiectiv, încadrarea în termenul general de 30 de zile, conduita autorității publice urmează a se analiza prin prisma criteriului termenului rezonabil.

În același sens sunt și prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, care consacră principiul soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, aplicabil atât procedurii judiciare propriu-zise, cât și procedurii prealabile administrative.

În aprecierea respectării de către Fond a termenului rezonabil în soluționarea cererilor primite de la creditorii de asigurare, trebuie avute în vedere, pe de o parte, complexitatea procedurii stabilite de Legea nr. 213/2015 și de Norma nr. 16/2015 în vederea efectuării de plăți din disponibilitățile Fondului și, pe de altă parte, volumul extrem de mare al dosarelor de daune și al cererilor de plată înregistrate și instrumentate de Fond, cu privire la polițele de asigurare emise de societățile de asigurare față de care au fost pronunțate hotărâri de deschidere a procedurii insolvenței/aflate în insolvență.

Având în vedere că Fondul este constituit cu scop și destinație specifice, de a proteja interesele creditorilor de asigurări de consecințele insolvenței unui asigurător, însă numai în condițiile și limitele impuse de legea de înființare a Fondului, pârâta este obligată să acționeze ca un profesionist și să procedeze la circumstanțierea dosarelor de daună, să realizeze o analiză completă, temeinică și pertinentă a cererilor depuse de petenți la Fond, cu respectarea ordinii înregistrării cererilor.

În vederea efectuării plății, din disponibilitățile sale, a despăgubirilor/indemnizațiilor rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, Fondul trebuie mai întâi să stabilească existența creanței, caracterul ei cert, lichid și exigibil, ulterior parcurgând procedura necontencioasă, obligatorie, reglementată în detaliu de Norma nr. 16/2015, ce constă în mai multe etape: analizarea și instrumentarea dosarelor de daună, evaluarea despăgubirilor, avizarea de către direcțiile de specialitate, întocmirea listelor creditorilor de asigurări ce dețin creanțe certe, lichide și exigibile, aprobarea/respingerea cererilor de către comisia specială, emiterea și comunicarea deciziilor.

Procedura specială instituită de Legea nr. 213/2015 nu prevede un termen imperativ de soluționare a cererilor, legiuitorul având în vedere acest aspect la elaborarea actului normativ, specific instituțiilor a căror activitate este excesivă și care, practic, nu pot soluționa cereri multiple într-un termen impus.

În raport cu data primirii la Fond a cererii de plată a reclamantei, 4 ianuarie 2022, având în vedere procedura complexă mai sus descrisă, dar și împrejurarea că solicitările de plată se soluționează pe măsura înregistrării lor la Fond, consideră că instituția respectă un termen rezonabil de soluționare a cererilor de plată, de natură a permite realizarea tuturor operațiunilor administrative impuse de cadrul normativ și verificarea în mod corespunzător a legalității și temeiniciei cererilor.

Soluționarea cererilor de plată trebuie să se realizeze cu respectarea ordinii stabilite de lege, a principiului nediscriminării și a principiului egalității de tratament.

În acest sens, față de dispozițiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, cererea reclamantei de stabilire a unui termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești ce se va pronunța, în interiorul căruia pârâta să emită decizia de soluționare, nu poate fi primită, neexistând un temei legal în baza căruia cererea promovată de reclamantă trebuie soluționată cu preferință, înaintea cererilor altor creditori de asigurare.

Pârâta a susținut că s-a aflat în imposibilitate obiectivă de a soluționa, în termenul general de 30 de zile, numărul mare de dosare având ca obiect cereri de plată, imposibilitatea fiind obiectivă și neimputabilă, având în vedere că, atât C.I. S.A, cât și ceilalți mari asigurători ale căror dosare de despăgubiri au fost preluate de pârâtă, au desfășurat activitate la nivel național, fiind asigurători cu cote importante de piață.

În drept, această imposibilitate constituie un caz fortuit, iar instanța nu are un temei legal de a obliga pârâta să soluționeze, cu prioritate, cererea reclamantei. Totodată, este dificil de stabilit un termen rezonabil de soluționare, fără a se risca o perturbare a activității pârâtei.

Cererile reclamantei de acordare a penalităților de 1000 lei întârziere și de amendare a conducătorului pârâtei sunt întemeiate, potrivit susținerilor acesteia, pe dispozițiile art. 8 alin. (1^2) din Legea nr. 554/2004, însă nu sunt întrunite, în speță, condițiile prevăzute de acest text, în sensul că, prezenta cerere nu se întemeiază pe un interes legitim public, ci, dimpotrivă, interesul invocat de reclamantă este unul de natură privată (dreptul acesteia de a primi despăgubiri ca urmare a prejudiciului suferit prin producerea accidentului).

De altfel, reclamanta nici nu a indicat care ar fi un astfel de interes legitim public, care, potrivit dispozițiilor alin. (12) al art. 8 din lege, trebuie să fie subsidiar unui interes de natură privată. La alin. (1^1) al art. 8 din Legea nr. 554/2004 se stipulează că: Persoanele fizice și persoanele juridice de drept privat pot formula capete de cerere prin care invocă apărarea unui interes legitim public numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat”.

În ceea ce privește solicitarea de aplicare a penalităților de întârziere prevăzute de art. 8 alin. (1) sau de art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, pârâta consideră că nu se impune o astfel de soluție, având în vedere considerațiile prezentate anterior, cu privire la volumul foarte mare al activității și ordinea operațiunilor de efectuat, care justifică, în mod obiectiv, imposibilitatea pârâtei de a soluționa într-un termen scurt cererea reclamantei cu prioritate și înaintea altor cereri ce se bucură de anterioritate.

Deopotrivă, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 24 alin. (3) din lege, aceste prevederi fiind edictate pentru faza executării civile, desfășurată ulterior obținerii unui titlu executoriu, nu pentru faza judecății, astfel încât, nu se pot stabili penalități sau amenzi pentru conducătorul autorității publice decât de către instanța de executare, nu de către instanța competentă să judece cauza de față.

Curtea de Apel Bacău a reținut, în fapt, că reclamanta B.A. a formulat o cerere de acordare despăgubiri în temeiul art. 14 din Legea 213/2015 prin care a solicitat plata daunelor morale și materiale ca urmare a producerii riscului asigurat constând în vătămarea sa corporală în accidentul de circulație petrecut în data de 19.10.2019, produs din culpa conducătorului auto G.L., asigurat la societatea C.I. S.A, acesta având polița de asigurare în perioada de valabilitate.

Prin Decizia A.S.F. nr. 1148/17.09.2021, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 921 din 27 septembrie 2021 s-a dispus retragerea autorizației de funcționare a Societății C.I. S.A., în conformitate cu prevederile art. 110 din Legea nr. 237/2015, constatarea stării de insolvență a societății, astfel cum este definită de art. 5 alin. (1) pct. 31 lit. a) și lit. b) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare și promovarea de către A.S.F. a cererii privind deschiderea procedurii falimentului împotriva societății, conform dispozițiilor art. 249 din legea referită.

Prin Hotărârea intermediară nr. 507/09.02.2022 (publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 2523/10.02.2022), Tribunalul București a admis cererea Autorității de Supraveghere Financiară și, în temeiul art. 250 raportat la art. 262 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, a dispus deschiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei C.I. S.A.

În drept, Curtea a reținut că sunt incidente în cauză prevederile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, conform cărora: „Fondul, ca schemă de garantare în domeniul asigurărilor, are ca scop protejarea creditorilor de asigurări de consecințele insolvenței unui asigurător”, precum și dispozițiile art. 11 din același act normativ, potrivit cărora „Fondul asigură efectuarea plății indemnizațiilor/despăgubirilor din disponibilitățile sale către creditorii de asigurări, potrivit condițiilor și plafonului de garantare stabilite de prezenta lege”.

Conform prevederilor art. 12 din Legea nr. 213/2015 (forma în vigoare începând cu 24.09.2021, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 102/22.09.2021): „(1) Orice persoană care invocă vreun drept de creanță împotriva asigurătorului ca urmare a producerii unor riscuri acoperite printr-o poliță de asigurare valabilă, între data publicării în Monitorul Oficial al României a deciziei Autorității de Supraveghere Financiară de retragere a autorizației de funcționare și constatare a existenței indiciilor stării de insolvență a asigurătorului și data încetării contractelor de asigurare, dar nu mai târziu de 90 de zile de la data pronunțării hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, poate solicita deschiderea dosarului de daună printr-o cerere adresată Fondului; în vederea încasării indemnizațiilor/despăgubirilor cuvenite de la Fond, acesta va formula o cerere de plată motivată, în condițiile art. 14”.

Conform art. 13 din Legea nr. 213/2015 (forma în vigoare începând cu 24.09.2021, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 102/22.09.2021): (1) În termen de 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României a deciziei Autorității de Supraveghere Financiară de retragere a autorizației de funcționare și constatare a existenței indiciilor stării de insolvență a asigurătorului, Fondul este în drept să efectueze plăți din disponibilitățile sale, în vederea achitării sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, cu respectarea dispozițiilor legale, după parcurgerea de către creditorul de asigurări a procedurii administrative de plată reglementate de prezenta lege. (2) Fondul publică pe site-ul propriu informații referitoare la demersurile necesare pentru obținerea de la Fond a sumelor cuvenite creditorilor de asigurări potrivit prezentei legi”.

Din interpretarea per a contrario a normelor speciale cuprinse în Legea nr. 503/2004 și Legea nr. 213/2015, rezultă că Fondul de Garantare a Asiguraților este ținut să efectueze, în limita plafonului de garantare, plăți ale indemnizațiilor/despăgubirilor rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii.

Astfel, de la data de 27.11.2021, Fondul de Garantare a Asiguraților, preluând debitul societății în faliment C.I. S.A., este în drept să plătească aceste despăgubiri.

Prin prezenta acțiune în contencios, reclamanta a dedus spre analiză cercetarea legalității unui act administrativ asimilat, și anume refuzul pârâtului F.G.A. de a-i soluționa cererea de despăgubire în termenul pretins de aceasta, cel de 30 de zile prevăzut de Legea nr. 554/2004. Așadar, chiar dacă nu se afla în prezența analizei legalității actului administrativ tipic vizat de art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, și anume Decizia emisă de F.G.A. în soluționarea unei cereri de despăgubire/de plată (și în cazul admiterii unei cereri de despăgubire se emite o Decizie, iar nu doar pentru ipoteza respingerii cererii de despăgubire), Curtea a reținut că Legea nr. 554/2004 asimilează actului administrativ tipic și refuzul de soluționare, or nesoluționarea în termen a unei cereri deschide reclamantei calea prezentului demers judiciar.

Așadar, Curtea a considerat că a fost învestită cu un act administrativ asimilat, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, respectiv cu o contestație împotriva tăcerii instituției publice pârâte, fiind îndeplinite condițiile de admisibilitate în ceea ce privește pretenția reclamantei de a îi fi soluționată cererea de despăgubiri, impunându-se mențiunea că, în speță, pârâtul nu a contestat această împrejurare, învederând în mod implicit prin întâmpinare că cererea depusă de reclamantă este în curs de analiză și soluționare.

În ceea ce privește termenul de soluționare a cererii de despăgubire, Curtea a constatat că sunt întemeiate susținerile pârâtului, în sensul că Legea nr. 213/2015, lege specială în materie, nu instituie un astfel de termen. Plecând de la această împrejurare, reclamanta a susținut că sunt aplicabile prevederile de drept comun în materie, respectiv art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, care instituie un termen de 30 de zile pentru soluționarea cererii de către autoritatea publică învestită, în timp ce pârâtul a susținut că acest termen scurt nu este aplicabil, menționând că legiuitorul nu a înțeles să prevadă un termen imperativ în care ar putea fi obligat să răspundă unei cereri sau în care ar fi obligat la emiterea unei decizii.

Curtea a reținut faptul că, în lipsa unui alt termen special reglementat pentru situația particulară dedusă judecății, rămâne aplicabil termenul general de 30 de zile, prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.

Însă, chiar și în ipoteza în care s-ar aprecia că acest termen este incompatibil cu etapele care trebuie parcurse în analiza și soluționarea unor astfel de cereri, dat fiind și numărul mare de cereri înregistrate într-un timp relativ scurt, neaplicarea termenului de drept comun de 30 de zile nu poate echivala cu acceptarea amânării sine die a soluționării cererii, în funcție de voința exclusivă a autorității publice pârâte, fiind așadar necesar ca raportarea să se facă la un termen rezonabil, în conformitate cu practica CEDO și recomandările europene în materie.

Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de contencios administrativ și fiscal, a statuat, în jurisprudența sa, că termenul rezonabil, ca garanție a unui proces echitabil, în sensul art. 6 parag. (1) din CEDO, este pe deplin aplicabil și în cadrul procedurilor administrative reglementate pentru soluționarea oricăror cereri de către organele administrației publice centrale sau locale (Decizia 5561/13.11.2019 pronunțată de Î.C.C.J. – Secția de contencios administrativ și fiscal).

De asemenea, ca urmare a aderării României la U.E. și a intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, care, prin art. 6, Titlul I, din versiunea consolidată din TUE, recunoaște drepturile, libertățile și principiile prevăzute în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene din 7 decembrie 2000, cetățenii români sunt beneficiarii unui drept la o bună administrare ca drept fundamental, în raport cu statutul lor de cetățeni europeni. Astfel, potrivit art. 41 alin. (1) din Cartă, orice persoană are dreptul ca problemele sale să fie rezolvate în mod imparțial, corect și într-un termen rezonabil.

Obligația de respectare a termenului rezonabil prevăzut de art. 6 par. 1 din Convenție este o obligație de rezultat care incumbă statelor-părți la Convenție.

Caracterul rezonabil trebuie să fie apreciat în lumina circumstanțelor cauzei și cu trimitere la complexitatea cauzei, comportamentul autorităților competente, precum și miza cererii pentru reclamant.

Acceptând așadar că raportarea se poate face la un termen rezonabil, Curtea a constatat că acesta nu a fost respectat de pârât, în condițiile în care de la primirea cererii de despăgubiri, 04.01.2022, și până la formularea cererii de chemare în judecată, 04.08.2022, au trecut aproximativ 7 luni, iar până la data pronunțării prezentei decizii, 10 luni, timp în care pârâtul nu a comunicat reclamantei stadiul de soluționare a cererii, demersurile efectuate, procedura de urmat în continuare.

Prin raportare la actele aflate la dosar, Curtea a constatat că pârâtul nu a efectuat niciun act în vederea analizei și soluționării cererii reclamatei, cu toate că aceasta a fost înregistrată încă de la data de 04.01.2022.

Curtea a considerat că sunt întemeiate susținerile reclamantei, în sensul că nu i-a fost comunicat niciun răspuns la cererea formulată, nefăcându-se dovada emiterii și comunicării către aceasta a unui răspuns la solicitarea ce i-a fost adresată pârâtului. Împrejurarea că F.G.A. are de soluționat aproximativ 288.745 cereri de plată, în condițiile în care se află în lucru în continuare dosare de daună preluate de la diferite societăți, nu a fost dovedită de către pârâtă (care are sarcina probei cu privire la afirmațiile făcute) și, în niciun caz, nu poate justifica atitudinea pârâtei din perspectiva atribuțiilor legale pe care le are.

Mai mult, în aprecierea termenului rezonabil, Curtea a avut în vedere și opțiunea legiuitorului de a se derula cu celeritate procedura acordării despăgubirilor, aspect care este reliefat de preambulul O.U.G. nr. 102/2021 prin care s-au precizat următoarele: „Luarea acestor măsuri în regim de urgență se impune în considerarea faptului că există riscul ca, în actuala conjunctură, disfuncționalitățile în obținerea de către păgubiți a resurselor necesare aferente costurilor reparațiilor să genereze tensiuni sociale și să determine propagarea efectelor negative ale falimentului iminent din sectorul asigurărilor în alte ramuri ale economiei naționale, precum industria auto, dar și să submineze încrederea populației în protecția oferită de asigurări și, în special, de asigurările obligatorii de răspundere civilă auto, cu riscul scăderii gradului de cuprindere în asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și de tramvaie la nivel național. Pentru evitarea unor astfel de efecte, ordonanța de urgență reglementează reducerea considerabilă a termenului de la care Fondul de garantare a asiguraților este îndreptățit să efectueze plăți către creditorii de asigurări, la 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României a deciziei de retragere a autorizației de funcționare a asigurătorului, comparativ cu situația actuală în care creditorii de asigurări trebuie să aștepte o perioadă semnificativă de timp, respectiv până la momentul rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment, implicit până la soluționarea unei eventuale căi de atac împotriva sentinței de deschidere a procedurii de faliment”.

Față de aceste considerente, constatând că termenul rezonabil de soluționare a cererii a fost depășit, Curtea, în baza dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 554/2004, a admis acțiunea și a dispus obligarea pârâtului la soluționarea cererii de despăgubire.

Cererea privind stabilirea unui termen de 10 zile în care să fie soluționată cererea de despăgubire a fost apreciată ca neîntemeiată de către instanță, existând obligația de a executa hotărârea în termenul de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sa, neimpunându-se stabilirea unui alt termen mai scurt.

De asemenea, Curtea a apreciat ca fiind neîntemeiată și cererea referitoare la aplicarea unei amenzi de 20% conducătorului F.G.A. și obligarea la plata de penalități.

Conform art. 24 din Legea nr. 554/2004: „(1) Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face de bunăvoie în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii. (2) În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se duce la îndeplinire prin executare silită, parcurgându-se procedura prevăzută de prezenta lege. (3) La cererea creditorului, în termenul de prescripție a dreptului de a obține executarea silită, care curge de la expirarea termenelor prevăzute la alin. (1)și care nu au fost respectate în mod culpabil, instanța de executare, prin hotărâre dată cu citarea părților, aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului îi acordă penalități, în condițiile art. 906 din Codul de procedură civilă. (4) Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării hotărârii de aplicare a amenzii și de acordare a penalităților debitorul, în mod culpabil, nu execută obligația prevăzută în titlul executoriu, instanța de executare, la cererea creditorului, va fixa suma ce se va datora statului și suma ce i se va datora lui cu titlu de penalități, prin hotărâre dată cu citarea părților. Totodată, prin aceeași hotărâre, instanța va stabili, în condițiile art. 892 din Codul de procedură civilă, despăgubirile pe care debitorul le datorează creditorului pentru neexecutarea în natură a obligației. (5) În lipsa cererii creditorului, după împlinirea termenului prevăzut la alin. (4), compartimentul executări civile al instanței de executare va solicita autorității publice relații referitoare la executarea obligației cuprinse în titlul executoriu și, în cazul în care obligația nu a fost integral executată, instanța de executare va fixa suma definitivă ce se va datora statului prin hotărâre dată cu citarea părților”.

Prin Decizia nr. 21/2021[5], Înalta Curte de Casație și Justiție a admis sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile și, în consecință, a stabilit că: „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 24 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 138/2014, după pronunţarea de către instanţa de executare asupra cererii creditorului de fixare a sumei datorate cu titlu de penalităţi sau, în lipsa unei astfel de cereri, după împlinirea termenului de prescripţie a executării silite, nu mai este admisibilă formularea de către creditor, în temeiul acestei norme speciale, a cererii de stabilire a despăgubirilor pentru neexecutarea în natură a obligaţiei de a face care implică faptul personal al debitorului”.

Dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004 instituie, pe de o parte, un mijloc de constrângere a autorității publice pentru executarea obligațiilor stabilite în sarcina sa și, pe de altă parte, reglementează o formă de răspundere juridică, drept sancțiune a atitudinii de pasivitate a autorității publice și a conducătorului acesteia.

Sub acest aspect, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a reținut că dreptul de acces la un tribunal nu poate obliga un stat la executarea oricărei hotărâri, indiferent de circumstanțe, fiind acceptată posibilitatea intervenirii unor împrejurări de fapt sau de dept care să aibă ca efect temporizarea sau chiar imposibilitatea aducerii la îndeplinire a titlului executoriu. Ceea ce trebuie sancționat este inerția, pasivitatea administrației publice (Sanglier c. Franței, Scollo c. Italiei, Ruxandra Trading SRL c. României, Mihăescu c. României).

Prin Decizia nr. 1566/2009[6], Curtea Constituțională a României, respingând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004, în considerentele deciziei a relevat că aplicarea amenzii prevăzute de acest text de lege este consecința neexecutării culpabile a unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, or, în speță, nu există o hotărâre judecătorească definitivă pe care Fondul să nu o fi pus în executare.

Așadar, norma în discuție impune, în mod expres, condiția ca solicitarea de penalități să fie formulată în cadrul executării silite a titlului executoriu, dacă debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa și hotărârea judecătorească se duce la îndeplinire prin executare silită, fiind o cerere asupra căreia se pronunță instanța de executare în condițiile alin. (3) și (4) ale art. 24 din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, o condiție premisă a aplicării unei amenzi conducătorului instituției ori de stabilire a unor penalități o constituie existența unei hotărâri judecătorești definitive prin care să fie instituită în sarcina Fondului obligația de a face. Cum în speță nu a existat o hotărâre definitivă și irevocabilă pe care pârâtul să nu o fi pus in executare, această condiție nu este îndeplinită.

Având în vedere cele expuse mai sus, în temeiul art. 8 alin. (1) și art. 18 din Legea nr. 554/2004, Curtea de Apel Bacău a admis în parte acțiunea, în sensul că, a dispus obligarea pârâtului F.G.A. la soluționarea cererii de despăgubiri formulate de reclamanta B.A. prin emiterea unei decizii. Celelalte capete de cerere referitoare la stabilirea unui termen de 10 zile pentru emiterea deciziei, aplicarea unei amenzi de 20% conducătorului F.G.A. și obligarea la plata de penalități au fost respinse.

A se vedea Sentința Civilă nr. 97/2022 din data de 20 octombrie 2022, a Curții de Apel Bacău, Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal.


[1] Publicată în M. Of. nr. 550 din 24 iulie 2015, disponibilă aici.
[2] Publicată în M. Of. nr. 921 din 27 septembrie 2021, disponibilă aici.
[3] Publicată în M. Of. nr. 466 din 25 iunie 2014, disponibilă aici.
[4] Publicată în M. Of. nr. 1154 din 7 decembrie 2004, disponibilă aici.
[5] Publicată în M. Of. nr. 572 din 04/06/2021, disponibilă aici.
[6] Publicată în M. Of. nr. 26 din 13 ianuarie 2010, disponibilă aici.


Av. Radu-Gabriel Patriche
Av. Bianca-Cosmina Vrabie

Cuvinte cheie: , , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti