Acord provizoriu asupra unei directive privind schimbul de informații între autoritățile de aplicare a legii
30.11.2022 | JURIDICE.ro

Marți, 29 noiembrie 2022, Președinția Consiliului și Parlamentul European au ajuns la un acord provizoriu asupra unei directive privind schimbul de informații, potrivit unui comunicat.
Vít Rakušan, ministrul ceh de interne: „Activitățile infracționale transfrontaliere reprezintă o amenințare gravă la adresa securității UE și a cetățenilor săi. Acordul de astăzi va permite poliției noastre să comunice mai bine și să îmbunătățească schimbul de informații, pentru a se asigura că infractorii nu își pot ascunde activitățile prin mutarea într-un alt stat membru.
Acest text va reglementa aspectele organizaționale și procedurale ale schimbului de informații între autoritățile de aplicare a legii, contribuind la eficientizarea acestuia. Prin acesta se va asigura faptul că autoritățile de aplicare a legii au acces egal la informațiile disponibile în alte state membre și se va evita proliferarea canalelor de comunicare utilizate pentru schimbul de informații.
Statele membre vor avea un punct unic de contact (SPOC), care va fi operațional 24/7, pentru schimbul de informații cu alte țări ale UE. În cazuri urgente, informațiile solicitate ar trebui să fie puse la dispoziție în termen de opt ore dacă figurează într-o bază de date direct accesibilă punctului unic de contact sau autorităților de aplicare a legii și în termen de trei zile dacă punctul unic de contact sau autoritățile de aplicare a legii le pot obține de la alte autorități publice sau părți private. Pentru toate celelalte cereri, informațiile ar trebui să fie puse la dispoziție în termen de șapte zile.
În plus, statele membre ar trebui să evalueze de la caz la caz dacă ar trebui, de asemenea, să trimită Europolului o copie a informațiilor. Aplicația de rețea pentru schimbul securizat de informații (SIENA), gestionată de Europol, va deveni canalul de comunicare implicit.