Guvernul a aprobat un mecanism unitar de colectare și monitorizare a datelor privind persoanele cu dizabilități
30.11.2022 | JURIDICE.ro

Marți, 29 noiembrie 2022, Guvernul a aprobat un mecanism unitar de colectare și monitorizare a datelor din domeniul dizabilității, una dintre măsurile necesare pentru implementarea și aplicarea în România a Convenției Organizației Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilități, potrivit unui comunicat.
Mecanismul de colectare și monitorizare a datelor reprezintă un sistem instituțional unitar de colectare și transmitere de date și informații cu toate instituțiile implicate în aplicarea Convenției ONU, cu care Autoritatea Națională pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD) urmează să încheie protocoale de colaborare.
Datele ce urmează a fi colectate și supuse analizei sunt cele prevăzute în Strategia națională 2022-2027, respectiv accesibilitate și mobilitate; protecția efectivă a drepturilor persoanelor cu dizabilități; ocupare; protecție socială, inclusiv abilitare/reabilitare; viață independentă și integrare în comunitate, inclusiv accesul la servicii publice; educație; sănătate; participare politică și publică.
Pentru punerea în aplicare a Mecanismului, în cadrul ANPDPD se înființează Biroul monitorizare și statistici, ca parte a reformei instituționale de eficientizare și creștere a capacității administrative.
Mecanismul de colectare și monitorizare a datelor va duce în timp la obținerea unor informații exacte și complete și la o identificare mai bună a dinamicilor sociale specifice acestei categorii de persoane, astfel încât deciziile din domeniu să reflecte adecvat nevoile persoanelor cu dizabilități