Modificarea HG nr. 633/2022 privind repartizarea unor sume din transferuri din bugetul de stat către bugetele locale pentru finanțarea în anul 2022 a unor cheltuieli de capital ale unităților de învățământ preuniversitar de stat
02.12.2022 | JURIDICE.ro

În Monitorul Oficial, Partea I nr. 1158 din 29 noiembrie 2022 a fost publicată Hotărârea nr. 1424/2022 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 633/2022 privind repartizarea unor sume din transferuri din bugetul de stat către bugetele locale, prevăzute în bugetul Ministerului Educației, pentru finanțarea în anul 2022 a unor cheltuieli de capital ale unităților de învățământ preuniversitar de stat.
Prezenta Hotărâre modifică Anexa la Hotărârea de Guvern nr. 633/2022 prin introducerea unei unități de învățământ din comuna Puiești, județul Vaslui, pentru care s-a repartizat suma de 183.000 de lei.
Astfel, suma totală repartizată din transferuri de la bugetul de stat către bugetele locale, prevăzută în bugetul Ministerului Educației pe anul 2022 pentru continuarea lucrărilor de amenajare a grupurilor sanitare și asigurarea cu utilități a acestora la unitățile de învățământ preuniversitar de stat care au fost finanțate, în anul 2021, conform HG nr. 1188/2021, și ale căror lucrări nu au fost realizate sau finalizate la 31.12.2021, este de 10.261.000 de lei.
Intrare în vigoare: 29 noiembrie 2022