Senatul susține nerecunoașterea documentelor de călătorie rusești eliberate în regiunile străine ocupate
06.12.2022 | JURIDICE.ro

În Monitorul Oficial, Partea I nr. 1163 din 5 decembrie 2022 a fost publicată Hotărârea nr. 165/2022 referitoare la propunerea de Decizie a Parlamentului European și a Consiliului privind nerecunoașterea documentelor de călătorie rusești eliberate în regiunile străine ocupate – COM (2022) 662 final.
Senatul României:
– constată că propunerea de Decizie a Parlamentului European şi a Consiliului privind nerecunoaşterea documentelor de călătorie ruseşti eliberate în regiunile străine ocupate – COM (2022) 662 final respectă principiile subsidiarităţii şi proporţionalităţii;
– consideră că propunerea este pe deplin coerentă cu declaraţia efectuată de Înaltul Reprezentant, în numele UE, cu privire la încercările Federaţiei Ruse de a integra cu forţa părţi din teritoriul Ucrainei. În plus, includerea documentelor de călătorie eliberate în teritoriile georgiene ocupate de Rusia, Osetia de Sud şi Abhazia, dă curs solicitărilor Consiliului European, care condamnă cu fermitate decizia unilaterală a Rusiei de a recunoaşte independenţa Abhaziei şi a Osetiei de Sud şi îndeamnă celelalte ţări să nu le recunoască independenţa;
– consideră că propunerea nu aduce atingere dreptului la liberă circulaţie al cetăţenilor UE – în sensul articolului 20 alineatul (1) din TFUE – şi al resortisanţilor ţărilor terţe care beneficiază de drepturi la liberă circulaţie echivalente cu cele ale cetăţenilor UE şi nici al membrilor familiilor acestora.
Intrare în vigoare: 5 decembrie 2022