ÎCCJ. RIL admis. Procedura insolvenţei nu poate fi închisă înainte de soluţionarea prin hotărâre definitivă a acțiunii de atragere a răspunderii pentru intrarea în insolvenţă
12.12.2022 | JURIDICE.ro

Luni, 12 decembrie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, legal constituit, a pronunțat următoarea soluție:
Prin Decizia nr. 27/2022, ÎCCJ admite recursul în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Iaşi şi, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 174 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 173 alin. (2), precum şi ale art. 180 din aceeaşi lege, stabileşte că:
Procedura insolvenţei nu poate fi închisă înainte de soluţionarea prin hotărâre definitivă a acțiunii de atragere a răspunderii pentru intrarea în insolvenţă, formulată în temeiul art. 169 din Legea nr. 85/2014.
Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.