Secţiuni » Arii de practică » Business » Cyberlaw
Cyberlaw
CărţiProfesionişti

Smart contracts ca formă a tehnologiei Blockchain. Analiză comparativă asupra legalității și modului de aplicare la nivelul Uniunii Europene, României, Marii Britanii și Statelor Unite ale Americii


15.12.2022 | Iulia-Alexandra DIDU, Maria-Georgiana ENACHE, Alina-Florentina FASOLE
Secţiuni: Articole, Cyberlaw, Drept civil, JURIDICE NEXT, RNSJ, Selected, Studii
JURIDICE - In Law We Trust
Iulia-Alexandra Didu

Iulia-Alexandra Didu

Maria-Georgiana Enache

Maria-Georgiana Enache

Alina-Florentina Fasole

Alina-Florentina Fasole

Abstract

Raporturile juridice au suferit o modificare semnificativă ca urmare a dezvoltării noilor tehnologii, în special în lumina utilizării tot mai mari a metodelor electronice și de contractare la distanță. Planul Uniunii Europene de fluidizarea a operațiunilor economice din cadrul Pieței Unice a dat naștere acestor contracte inteligente, tehnologie concepută pentru a schimba drastic natura acordurilor legale. Aceste contracte inteligente sunt acorduri în care execuția se face automat prin utilizarea computerelor și, drept urmare, tehnologia blockchain și contractele inteligente sunt folosite ca instrumente de către părțile din sistemul judiciar civil mai frecvent. Acest studiu urmărește să clarifice aspecte legate de natura juridică a contractelor inteligente, îndatorirea acestora, precum și valoarea lor probantă pentru a realiza o integrare cu succes a contractelor inteligente în sfera contractelor clasice. Caracterul inovator al contractelor inteligente nu poate fi pus la îndoială. Totuși, având în vedere caracterul static al dreptului, dar mai ales și lipsa experienței practicienilor în acest nou domeniu, integrarea contractelor inteligente în viața juridică ar putea genera o mulțime de probleme. Acest articol examinează contractele inteligente din perspectivă juridică, atât din perspectiva funcționării lor, cât și din perspectiva legislației contractuale existente.

1. Introducere

O serie de evenimente recente, care au impactat o lume întreagă, au schimbat atât percepția oamenilor, cât și a operatorilor economici asupra modului de desfășurare a activităților întreprinse pe piață. Începând cu pandemia de COVID-19, tot mai multe evenimente de anvergură și de impact la nivel mondial au arătat valoarea internetului ca platformă practică pentru afaceri și alte tipuri de activități. Desigur, mai mulți oameni cumpără lucruri online, folosesc divertisment online și folosesc instrumente de internet pentru muncă[1]. Ca urmare, mediul online, care are propriile resurse, instrumente și norme speciale, are nevoie de mai multă dezvoltare pentru a consolida legătura dintre lumea virtuală și cea „offline”. În acest cadru, a apărut o tehnologie nouă numită sistemul de registru distribuit, care a permis dezvoltarea unor aplicații particulare, inclusiv contracte inteligente[2], un nou și revoluționar tip de contract, care este menit să ușureze încheierea de acorduri legale, contractele inteligente și tehnologia blockchain având capacitatea de a modifica semnificativ multe aspecte ale tranzacțiilor de drept privat[3]. Următoarea fază a procesului de digitalizare a contractelor este contractul inteligent, de care beneficiază organizațiile și întreprinderile, permițând ca operațiunile să fie efectuate în întregime autonom, fără a fi nevoie de interacțiune umană, și pentru a obține o eficiență mai mare și economii de costuri. Elementele juridice (reguli, jurisprudență etc.) și elemente tehnice (blockchain, inteligență artificială) sunt prezente în mediul contractelor inteligente[4]. Acest nou tip de contracte forțează cooperarea constantă între aria juridică și aria tehnologică, astfel încât dezvoltarea contractelor inteligente să fie influențată într-un mod echilibrat atât de lege, cât și de tehnologie, o abordare colaborativă și unificată a celor două elemente fiind imperios necesară dezvoltării contractelor inteligente într-un mediu stabil și de lungă durată. Acest lucru ar putea reprezenta un pas măreț în direcția digitalizării dreptului la nivelul Uniunii Europene, în scopul fluidizării operațiilor economice din Piața Unică a Uniunii Europene.

1.1. Noțiuni introductive despre Smart Contracts

Primele contracte au fost încheiate cu zeci de mii de ani în urmă, însă multe dintre cele mai importante evoluții în creșterea contractării au avut loc în cursul secolului precedent[5]. O astfel de evoluție o reprezintă „Contractele inteligente”, ce au fost propuse pentru prima dată de informaticianul american Nick Szabo în 1994. Însă, infrastructura economică și de comunicații la acea vreme era insuficientă pentru a susține astfel de protocoale puternic digitalizate.

În toate sistemele de drept, contractul reprezintă un acord de voință, exprimat oral sau în scris, care produce efecte juridice[6], deci este valabil din punct de vedere juridic și, prin urmare, are caracter executoriu. El a fost în mod obișnuit rezultatul unor negocieri corecte între părți cu poziții de negociere comparabile sau părți care negociază în mod liber. Acest lucru s-a schimbat atunci când termenii contractului au fost standardizați, permițând contractarea pe piața de masă la nivel național și mondial. Această metodă mai simplă de contractare a redus timpul petrecut de oameni angajându-se în negocieri, ceea ce a redus costurile de tranzacție și a modificat procesul de negociere.

Odată cu apariția internetului, a telefoanelor mobile, a blockchain-urilor, a senzorilor, a criptografiei și a altor progrese tehnologice recente, avem acum o gamă mult mai largă de opțiuni pentru negocierea contractelor și stimulente de performanță[7].

Protocoalele computerizate cunoscute sub numele de „contracte inteligente” permit verificarea digitală, gestionarea sau executarea contractelor. Ele sunt elemente de software concepute după acorduri comerciale care simplifică negocierile și stimulează performanța prin controlul activelor. Deoarece contractele inteligente operează pe rețeaua blockchain, care procesează fiecare tranzacție dintr-un contract, nu este nevoie ca intermediari să efectueze tranzacțiile. Contractele inteligente specifică direcții și sancțiuni pentru un acord și îndeplinesc automat acele sarcini. Aceste aspecte de digitalizare a dreptului oferă părților contractante avantaje importante față de contractele convenționale precum cel că se pot baza pe contractul inteligent sau pe protocolul de tranzacție pentru a îndeplini angajamentele contractuale fără a fi nevoie să se adreseze instanțelor. Acest avantaj permite întreprinderilor să își asume riscuri calculate, chiar și în situațiile în care părțile nu sunt în dezacord una cu cealaltă, dar în care executarea este complicată și poate fi riscantă, așa cum se întâmplă frecvent în comerțul electronic din Piața Unică Digitală și tranzacțiile internaționale. Piața unică digitală își propune și în același timp reușește să aducă beneficii economice și să influențeze în mod pozitiv calitatea vieții cetățenilor Uniunii Europene[8].

1.2. Caracteristici ale Contractelor Inteligente

Aplicabilitatea și automaticitatea sunt cele două caracteristici esențiale ale contractelor inteligente.

Executarea automată a contractului, fără implicarea unui om, este nucleul automaticității[9]. Acest lucru îmbunătățește viteza cu care pot fi realizate relațiile contractuale și ajută la scăderea costului marginal al contractării[10]. Părțile pot încheia rapid mai multe contracte, reducând nevoia de negocieri îndelungate și de muncă administrativă, promovând totodată afacerile obișnuite. Contractele inteligente se dovedesc a fi o modalitate mai eficientă și mai economică de a încheia acorduri, deoarece elimină nevoia de hârtie și proceduri administrative și execută contractul în timp real. Și mai semnificativ, execuția automată este un avantaj major al contractelor inteligente. Pentru părțile care utilizează contracte inteligente, se consideră că este deosebit de important să elimine aplicarea dincolo de jurisdicția instanțelor; la urma urmei, litigiul a fost mult timp criticat pentru că este un proces costisitor, ineficient și îndelungat. Deoarece pot evita cheltuielile juridice ridicate, acest lucru servește ca un stimulent semnificativ pentru părțile contractante să recurgă la contracte inteligente. Acest lucru sugerează că aceste contracte inteligente au potențialul de a elimina practic nevoia de instanțe pe anumite arii, deoarece îndeplinesc același scop în mod mai eficient și mai individualizat.

Pe de altă parte, legalitatea contractelor inteligente adaugă un alt nivel de complicație care ar trebui luat în considerare deoarece, dacă nu sunt recunoscute la nivel global, ele au tendința de a împiedica aplicarea dreptului internațional privat[11]. Sunt necesare diferite componente pentru crearea contractelor în diverse sisteme juridice internaționale. De exemplu, diferența dintre sistemele de drept comun și de drept civil – cel din urmă dintre acestea necesită luarea în considerare pentru formarea unui contract cu forță obligatorie din punct de vedere juridic – este crucială. Prin urmare, dorința unei jurisdicții de a recunoaște și susține un contract inteligent este ceea ce determină validitatea legală.

Alte caracteristici ale contractelor inteligente ar putea fi observabilitatea, care oferă șansa părților contractante sau chiar terților de a vedea dacă termenii din contract au fost îndepliniți și, nu în ultimul rând, secretul contractual, care prevede că un contract nu poate conferi drepturi sau impune obligații terților sau altor persoane din afara contractului.

1.3. Avantajele contractelor inteligente în raport cu cele clasice

Un prim avantaj demn de menționat este eficiența sporită a operațiilor comerciale. Tranzacțiile susținute de contractele inteligente care rulează pe un blockchain sunt validate de utilizatorii rețelei, nu de o terță parte de încredere. Codarea contractului inteligent gestionează automat toate lucrările, astfel încât nicio bancă, furnizor de credit, companie de asigurări sau alt intermediar nu este obligat să facă posibil transferul digital al proprietății în conformitate cu condițiile acordului (odată ce tranzacția a fost încheiată și verificată prin completarea protocoalelor criptografice). Contractul se execută efectiv după ce participanții la acord, decid asupra condițiilor specifice ale acestuia. Permițând blockchain-ului să gestioneze toate componentele cruciale ale tranzacției, de la audit și monitorizare până la aplicare, acest proces de „dezintermediere” sporește eficiența oricărei tranzacții[12]. Conform EU Blockchain Observatory and Forum, interesul României pentru tehnologia blockchain crește sporadic[13], fapt ce ar putea duce la implementarea și dezvoltarea contractelor inteligente, astfel fiind demonstrată adaptabilitatea la cerințele Uniunii Europene cu privire la Piața Unică digitală.

De asemenea, costurile legale și de tranzacție pot fi reduse ca urmare a contractelor inteligente. Faptul că unui blockchain îi lipsește o autoritate centrală sau un intermediar de încredere și că blocurile de tranzacții sunt verificate public de către părți înseamnă că multe dintre numeroasele costuri de tranzacție și juridice care ar fi de obicei asociate cu tranzacțiile care folosesc intermediari sunt eliminate. Aceste costuri iau adesea forma taxelor de servicii sau de administrare, cheltuieli legate de crearea, supravegherea și executarea contractelor scrise sau taxele legale în legătură cu astfel de activități. Contractele inteligente au potențialul de a reduce dramatic costurile de infrastructură[14] datorită simplității lor relative, care se extinde dincolo de tranzacțiile în sine. „Eliminarea” intermediarului prin utilizarea contractelor inteligente este, prin urmare, un mijloc pentru întreprinderi, guverne și consumatori de a reduce în mod drastic cheltuielile operaționale și comerciale.

Nu în ultimul rând, o mai mare transparență rezultă din descentralizarea datelor prin registre distribuite precum blockchain-urile. Datorită transparenței blockchain-ului și a lipsei unei autorități centrale sau a unei terțe părți care să autentifice și să compileze toate tranzacțiile, acordurile de afaceri încheiate prin contracte inteligente și înregistrate într-un registru public sunt deschise controlului tuturor părților contractante[15], existând mai multă încredere între utilizatori ca urmare a acestei transparențe. În plus, părțile câștigă un anonimat pe care nu l-ar primi în tranzacțiile comerciale tipice. De exemplu, înainte ca o promisiune de plată viitoare să fie acceptată și finalizată, companiile de carduri de credit – intermediari de încredere care desfășoară multe contracte tipice de vânzare – necesită dovezi de identificare, care, în cazul contractelor inteligente, nu mai sunt necesare.

2. Contractele tradiționale vs. Contractele smart. Impedimente și incompatibilități ce pot apărea în practică, în perspectiva sistemului de drept din România

În jurisdicțiile de drept civil, dreptul contractelor face parte din dreptul privat. El constă în principal în reguli și principii privind relațiile dintre persoane private, alături de componentele provenite din alte domenii, precum dreptul delictual (unde putem include „delictele” și „delictele civile”)”, dreptul proprietății, dreptul familiei, dreptul societăților comerciale etc.[16]

Contractul tradițional sau contractul civil, așa cum este reglementat de articolul 1.166, Titlul al II-lea al Codului Civil, reprezintă ,,acordul de voinţe dintre două sau mai multe persoane cu intenţia de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic”[17]. În sistemul nostru de drept, contractele civile se pot clasifica în funcție de mai multe criterii: numărul părților ce participă la încheierea contractelor, scopul urmărit, efectele pe care le produc, modul lor de formare și așa mai departe. Aceste clasificări s-au desprins de-a lungul timpului din practică, respectiv din relațiile sociale ce se stabilesc între persoanele fizice sau juridice.

Dacă în dreptul roman tranzacțiile se încheiau prin modalități primitive ca mancipațiunea, prin care o parte ținea obiectul ce urma să fie tranzacționat în mână, având ca elemente de solemnitate pe libripens și martorii, în ziua de astăzi putem discuta despre transferul operațiunilor juridice în lumea digitală. Ca atare, ca o variantă digitală a contractului tradițional, contractele inteligente sunt stocate în blockchain și se execută imediat ce termenii și condițiile predeterminate sunt îndeplinite[18].

Apariția acestor contracte a generat numeroase consecințe, atât pozitive cât și negative. Un prim avantaj al acestui nou tip de contract este faptul că, datorită încheierii și stocării sale în spațiul digital, se economisesc atât resurse, cât și timp. Mai mult, contractele inteligente se stochează în blockchain, astfel că asigură atât transparență, cât și criptarea conținutului acestora. Toți acesți factori au determinat o popularizare a contractelor smart. Totuși, faptul că acestea devin din ce în ce mai prezente în operațiunile juridice dintre persoanele fizice sau persoanele juridice produce dezechilibre asupra sistemului juridic. Actualmente, majoritatea sistemelor de drept sunt gândite în așa fel încât să reglementeze perfect contractele tradiționale. În ceea ce privește contractele smart, încă nu există un cadru legal care să îmbrățișeze complexitatea acestora.

O primă problematică este legată de valabilitatea juridică a contractelor inteligente. Poate un astfel de contract să constituie obiectul unei acțiuni în justiție? Practicienii au anumite îndoieli în această privință, deoarece forța juridică a contractelor tradiționale rezidă din însăși forma pe care o îmbracă, acel instrumentum probationem fiind exprimat prin ,,limbajul natural”, în timp ce forța juridică a contractelor smart izvorăște din date informatice și reguli[19]. De asemenea, fundamentul contractelor tradiționale este legea, juriștii încercând să evite cât mai mult existența lacunelor sau a unor contradictio in terminis, în timp ce, în cazul contractelor inteligente ,,The code is the law”. Toate aceste aspecte ridică semne de întrebare asupra valabilității sale juridice, însă, având în vedere că la momentul exteriorizării manifestării de voință ,,părțile au decis că un subset de termeni și condiții va fi reprezentat de date informatice procesabile”[20], acest raționament poate fi răsturnat. În momentul încheierii contractului părțile își exprimă intenția de a contracta, au cunoștința existenței unor termeni și condiții, cunosc obiectul contractului și își exteriorizează consimțământul în mod valabil, prin urmare putem discuta de existența unui contract valabil încheiat deoarece condițiile esențiale sunt în preponderență îndeplinite.

În contractele inteligente codul este legea. Ca și legea tradițională, codul este de asemenea gândit și redactat de oameni. Atunci când a gândit conceptul, Szabo a avut în vedere că legea, fiind tradițională, este mult mai rigidă, subiectivă, bazată pe analogii și susceptibilă de interpretare[21]. Codul în schimb este mult flexibil, logic, nu poate fi interpretat însă ceea ce îi lipsește este precedentul. Ca atare, chiar dacă prezintă numeroase avantaje, au existat situații în care contractele inteligente au generat pierderi financiare însemnate tocmai din cauza instabilității codului ce îl fundamentează. Fiind mult mai versatile, contractele smart pot fi utilizate pentru a executa regulile de guvernanță corporativă, astfel a apărut conceptul de Decentralised Autonomous Organisations (DAO). Slock.it, un start-up blockchain german, a dezvoltat cadrul de codificare open source pentru DAO. Acesta și-a imaginat construirea unei firme lipsite de în totalitate de factorul uman, care să permită investitorilor să ia toate deciziile prin contracte inteligente. La scurt timp după ce DAO a strâns mai mult de 150 milioane de dolari, un individ a descoperit o lacună în cod și a deturnat aproape 70 milioane de dolari[22] în ether[23].

Aceste contracte sunt deja prezente în practică, reușind să funcționeze mai ales în țările cu sisteme de drept mai puțin ,,rigide” decât cel din România. Dreptul este în permanență influențat de realitățile sociale. Factori ca dezvoltarea socială, culturală, economică joacă un rol cheie în integrarea noilor concepte juridice în relațiile dintre persoanele fizice și juridice. Tocmai de aceea este imposibil ca într-o țară cu un nivel de analfabetism destul de ridicat și în care educația juridică nu exista până anul acesta un concept atât de complex ca smart contracts să acceseze relațiile sociale inter persona. Cel mai potrivit ar fi ca în această situație contractele, mai ales cele cu titlu oneros, să se încheie doar cu asistența specializată a unui avocat pentru a se evita astfel existența de vicii de conținut sau chiar a infracțiunilor.

Majoritatea contractelor tradiționale sunt gândite în amănunt de profesioniștii domeniului juridic. Contractele smart în schimb pot fi încheiate numai de părți, fară a fi nevoie de asistență juridică, aspect ce ar determina atât economisirea timpului, cât și a resurselor financiare. De asemenea, elaborarea unui contract complex presupune munca a unui număr mare de avocați, respectiv juriști, prin urmare integrarea contractelor inteligente ar micșora volumul de muncă birocratică. Totuși, în ipoteza unei lumi în care tranzacțiile s-ar încheia în preponderență prin contractele inteligente, care ar mai fi principalul obiect al activității avocaților? Consecințele sunt destul de greu de prezis, deoarece, așa cum este menționat anterior, există un număr mare de factori care influențează modul în care noile ,,instituții juridice” se integrează în raporturile juridice dintre persoane. Considerăm că cel mai potrivit ar fi ca introducerea unor astfel de concepte să se realizeze gradual și direct proporțional cu nivelul de pregătire juridică a societății.

Așa cum este menționat și anterior, contractele smart sunt stocate în Blockchain. Fiind un registru descentralizat, acesta nu recunoaște existența granițelor. Acest aspect ar putea genera numeroase probleme în practică deoarece, pe lângă faptul că nu s-ar putea decide ce instanța ar avea jurisdicția de soluționare a unui litigiu, ar fi de asemenea imposibil să se determine sistemul de drept aplicabil acestora. O soluție în acest sens ar fi recunoașterea internațională a contractelor inteligente, respectiv reglementarea lor ca instrumente legale de către dreptul international privat[24]. În doctrină s-a ridicat problema includerii contractelor smart în Convenția Naţiunilor Unite asupra contractelor de vânzare internaţională de mărfuri (United Nations Convention on Contracts for the International Sale of Goods). Comisia Națiunilor Unite pentru Drept Internațional Comercial nu a oferit încă niciun răspuns în acest sens, fiind astfel imposibil de prezis când, într-un spectru de posibilități, ar fi posibil ca un contract smart să fie valabil încheiat sub guvernarea CISG[25].

3. „Legea privind datele” și reglementarea juridică a contractelor inteligente în legislația altor state

Având în vedere eficiența contractelor inteligente, dată de eliminarea riscului neexecutării obligațiilor unei părți contractante, problema litigiilor legate de încălcarea contractului dispare complet. Însă, există alte probleme care pot da naștere unor eventuale dispute legale[26]: spre exemplu, codul contractului inteligent conține erori, executarea contractului nu s-a realizat conform intenției părților, etc.

Conform anumitor autori din domeniu, este irelevant ce legislație se aplică acestor contracte, dreptul contractual, în general, fiind desuet în ceea ce privește contractele inteligente bazate pe tehnologia blockchain[27]. Pentru unii specialiști din domeniul IT, „codul este lege”, deci aceștia chiar consideră că aceste contracte nu ar trebui să intre sub incidența unei anumite legi[28].

Cu toate acestea, există nevoia de a stabili jurisdicția aplicabilă contractelor inteligente, atât prin elaborarea unor noi legi, cât și prin aducerea unor amendamente legilor care guvernează dreptul contractual și, în final, armonizarea normelor aplicabile. La momentul actual, contractele inteligente sunt incomplet reglementate sau nu sunt reglementate deloc de legislația în vigoare, atât națională, cât și europeană sau a altor state din afara Uniunii Europene.

Următoarele paragrafe constituie o analiza a mai multor inițiative legislative menite să definească și să reglementeze noul concept, precum și a legislației în vigoare privind încheierea contractelor.

„Legea privind datele și alte acte normative ale Uniunii Europene

În 2020, exact înainte de criza declanșată de COVID-19, în contextul necesității din ce în ce mai accentuate de digitalizare pentru a ține pasul cu noile tehnologii, Comisia Europeană a adoptat o nouă strategie privind datele, cuprinzând o serie de instrumente legislative[29]: Regulamentul privind piețele digitale, Regulamentul privind serviciile digitale, Legea privind guvernanța datelor și Legea privind datele, cea din urmă conținând reglementări pentru contractele inteligente. Prin această strategie se urmărește poziționarea Uniunii Europene ca lider în cadrul economiei datelor, o economie extrem de accelerată[30].

Astfel, în data de 23 Februarie 2022, a fost elaborată o propunere pentru un nou Regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind norme armonizate pentru un acces echitabil la date și o utilizare corectă a acestora („Legea privind datele”).

„Legea privind datele” oferă primele mențiuni despre contractele inteligente (smart contracts) într-un text de lege elaborat de o instituție UE, în care este oferită și o definiție legală a contractelor inteligente, în articolul 2, alineatul (16)[31]: „un program informatic stocat într-un sistem de registru electronic, al cărui rezultat de executare este înregistrat în registrul electronic” Totuși, această definiție nu este suficient de cuprinzătoare în comparație cu ceea ce sunt contractele inteligente în realitate, nefiind menționată automaticitatea lor sau imutabilitatea lor, caracteristici absolut esențiale.

Alte mențiuni despre contractele inteligente apar în prevederile Articolului 11 al aceluiași regulament, articol ce precizează necesitatea aplicării măsurilor tehnice de protecție a datelor, inclusiv în cazul contractelor inteligente.

Articolul 30, aduce completări definiției anterioare din Articolul 2, prin enumerarea unor cerințe esențiale, Astfel, operatorii economici care folosesc contractele inteligente în activitatea lor, vor trebui să respecte patru condiții: robustețe – contractul trebuie realizat într-o manieră care să nu permită apariția unori erori funcționale sau modificarea sa de către terți; încetare și întrerupere în siguranță – respectivul operator va trebui să pună la dispoziție un mecanism care să oprească execuția continuă a contractului sau să împiedice viitoare execuții accidentale; arhivare și continuitate a datelor – în cazul în care contractul ar fi deazactivat, operatorul trebuie să țină o evidență datele anterioare pentru eventuale auditări; și control al accesului – operatorul trebuie să asigure un control riguros al accesului „la nivel de guvernanță și de contractare inteligentă”. Prevederile articolului 30 sunt incomplete din două motive: în primul rând sunt limitative deoarece se aplică doar contractelor inteligente „de partajare de date”, lăsând celelalte astfel de contracte în afara unei reglementări, iar în al doilea rând, cerințele esențiale sunt destul de vagi, având în vedere natura atât de complexă a contractelor inteligente.

Într-adevăr „Legea privind datele” nu are ca obiect principal contractele inteligente, scopul acesteia fiind legat de facilitarea accesului public la date fără caracter personal cu un important potențial economic. Este necesară, la nivelul Uniunii Europene, elaborarea unui nou text de lege care să reglementeze exclusiv contractele inteligente, în ansamblu, cu prevederi mult mai riguroase și mai cuprinzătoare decât cele din Legea privind datele. Absența unei legislații europene armonizate în domeniul dreptului contractual face mult mai dificilă sarcina de a reglementa contractele inteligente[32].

Există, în schimb, alte inițiative legislative care ar reglementa tehnologia block-chain[33], în special criptoactivele, care pot fi folosite în tranzacționarea în cadrul contractelor inteligente, și registrele electronice distribuite (DLT), în care sunt înregistrate aceste contracte. Astfel, propunerile de Regulamente ale Parlamentului și al Consiliului privind piețele criptoactivelor și de modificare a Directivei (UE) 2019/1937, respectiv cea privind un regim-pilot pentru infrastructurile pieței bazate pe tehnologia registrelor distribuite ar putea constitui o baza legislativă pentru un eventual regulament privind contractele inteligente.

Contractele inteligente în legislația Marii Britanii

În Decembrie 2020, Comisia de Drept, comisie juridică independentă înființată de Parlamentul britanic în 1965, responsabilă cu revizuirea și recomandarea unor reforme în legea Angliei și Țara Galilor, a elaborat un raport[34] în care analizează conceptul de contracte inteligente și compatibilitatea dreptului contractual englez cu noua realitate juridică.

Glosarul din raport prezintă o definiție a contractelor inteligente, mult mai cuprinzătoare decât cea propusă de Comisia Europeană în Legea privind datele. Astfel, conform Comisiei de Drept, contractul inteligent reprezintă un contract obligatoriu din punct de vedere juridic în care unii sau toți termenii sunt înregistrați sau executați automat printr-un program de calculator implementat pe un registru distribuit și poate fi clasificat în trei categorii[35]: contracte exprimate în limbaj natural, cu executare automată, contracte hibrid și contracte exprimate exclusiv în cod.

În conținutul raportului, contractul inteligent este analizat din mai multe perspective: formarea contractului, acordul de voință al părților, identitatea părților contractante și capacitatea de a încheia contracte interpretarea contractului și identificarea clauzelor, despăgubiri în cazul încălcării contractului de către una dintre părți, viciile de consimțământ ilegalitatea contractelor inteligente, etc. Toate aceste aspecte sunt dezbătute și li se atribuie un corespondent din contractul inteligent. Spre exemplu, oferta poate fi reprezentată de adăugarea contractului în registrul distribuit, acceptarea poate fi reprezentată de simpla interacțiune cu codul contractului, ș.a.m.d.

În data de 25 Noiembrie 2021, Comisia de Drept a declarat că legislația aflată deja în vigoare poate asimila și contractele inteligente, fără a fi nevoie de eventuale amendamente[36], demonstrând prin analizele anterioare că sistemul de „drept comun” este suficient de flexibil pentru a se adapta la noile tehnologii.

Legislația Statelor Unite ale Americii privind contractele inteligente

În ceea ce privește reglementarea contractelor inteligente în Statele Unite ale Americii, în anii 2017-2018, state precum Arizona, Delaware, Nevada, Tennessee și Wyoming au propus proiecte de lege care abordează noile tehnologii blockchain[37], inclusiv contractele inteligente. În Tennesse respectivul proiect de lege chiar a fost aprobat, marcând astfel existența contractelor inteligente în legea sa, fiind incluse următoarele dispoziții[38]: „contractele inteligente pot exista în comerț și niciunui contract nu i se pot refuza efectele juridice, valabilitatea sau caracterul executoriu pe motiv că ar fi un contract inteligent”.

De asemenea, în februarie 2021, în SUA a fost introdus proiectul de lege nr. 303, care ar recunoaște cazurile de utilizare ale tehnologiei contabile distribuite (DLT) și contractele inteligente în legea Statelor Unite[39].

Așadar, exemplul Marii Britanii reprezintă un succes al introducerii conceptului de contracte inteligente în legislație, fără a fi nevoie, de fapt, de reformarea legii în acest sens. Cu siguranță, comparația cazului Marii Britanii cu cel al Uniunii Europene nu ar fi una corectă, având în vedere volumul de muncă mult mai mare pe care ar trebui să îl depună instituțiile deliberative UE pentru elaborarea unui proiect de lege pertinent, care să armonizeze reglementările pentru contractele tradiționale cu cele vizând contractele inteligente, însă abordarea Comisiei de Drept din Marea Britanie asupra problemei poate constitui un model pentru Comisia Europeană

4. Concluzii

 Contractele inteligente reprezintă o consecință inevitabilă a digitalizării tuturor sectoarelor de activitate ale societății. Există o mare posibilitate ca acestea să fie reglementate oficial în majoritatea sistemelor de drept, însă este imperios ca acestea să atingă maturitatea necesară pentru a nu se produce dezechilibre. Integrarea noilor tehnologii reprezintă un proces riguros, cu o realizare graduală. Acest proces învăluie toate domeniile și se produce diferențiat în funcție de anumiți ,,factori de configurare”.

În conținutul acestei lucrări au fost analizate detaliat atât avantajele cât și dezavantajele acestui nou tip de contracte, dar și impactul pe care l-au avut asupra anumitor sisteme de drept.

De asemenea, au fost analizate abordările pe care Uniunea Europeană, Regatul Unit al Marii Britanii și Statele Unite ale Americii le-au avut asupra subiectului, analizând legislația în vigoare și propunerile de lege privind contractele inteligente și compatibilitatea acestora cu o nouă realitate juridică. Uniunea Europeană ar putea allege între două opțiuni: fie să aibă mai întâi o legislație armonizată privind contractele, la care să adauge și dispoziții referitoare la contractele inteligente, fie să propună o nouă lege care să reglementeze exclusiv aceste noi contracte și tehnologia aferentă, după ce a analizat comparativ legislația tuturor celor 27 de state membre. Propunerile actuale de lege din cadrul Strategiei privind datele nu acoperă decât o parte nesemnificativă a contractelor inteligente.

5. Propuneri de lege ferenda

1. Adoptarea unei directive la nivel european care să prevadă expres adoptarea de către state a unor conduite pregătitoare pentru introducerea contractelor inteligente: educație juridică obligatorie în ciclul gimnazial și liceal, crearea unei autorități specializate care să supravegheze încheierea unor astfel de contracte, crearea unei legislații unice care să le reglementeze.

2. Introducerea conceptului în Codul Civil. Modificarea articolului 1169 – Libertatea de a contracta

,,Părţile sunt libere să încheie orice contracte şi să determine conţinutul acestora, în limitele impuse de lege, de ordinea publică şi de bunele moravuri.”- termenul ,,orice contracte” este destul de obscur, lasă loc de interpretare. În acest termen ar putea fi încadrate chiar și contractele smart. Propunem prevederea expresă a căror tipuri de contracte pot fi încheiate de părți (tradiționale sau digitale), iar în cazul introducerii expresiei ,,Contracte inteligente” să se creeze o secțiune specială care să le reglementeze.

3. (1) Contractul inteligent este acel contract care îmbracă forma unui program informatic, stocat într-un registru electronic distribuit, executat automat.

(2) Sunt considerate contracte inteligente și acele contracte exprimate parțial în limbaj informatic sau care nu sunt exprimate în limbaj informatic, dar au executare automată.

(3) Nu sunt considerate contracte inteligente acele contracte redactate în format digital care nu au executare automată.

(4) Rigiditatea contractului inteligent: Clauzele contractului inteligent nu pot fi negociate și nu pot fi schimbate în timp după înregistrarea sa în registrul electronic distribuit.

(5) Automaticitatea contractului inteligent: Nu este necesară intervenția unui intermediar în încheierea contractului.


[1] O.I. Dumitru, A. V. Tomescu, European Consumer Law in the Digital Single Market, 2020. Tribuna Juridică, Volumul 10, Nr. 2, iunie 2020, București, disponibil online aici.
[2] L. DiMatteo, M. Cannarsa, C. Poncibò, The Cambridge Handbook of Smart Contracts, Blockchain Technology and Digital Platforms, Cambridge University Press, 2019, pp. 3-18
[3] European Law Institute, ELI Principles on Blockchain Technology, Smart Contracts and Consumer Protection, 2022, p. 10
[4] T. Schrepel, Smart Contracts and the Digital Single Market Through the Lens of a “Law + Technology” Approach, Comisia Europeană, 2021, disponibil aici, data ultimei accesări: 30.11.2022
[5] R. Orsinger, Rise of Modern American Contract Law, 2015, disponibil online aici, data ultimei accesări: 30.11.2022
[6] O. I. Dumitru, A. Stoican, Business Law. Lecture Notes, Editura ASE, București, 2019, p. 75
[7] N. Szabo, Winning strategies for smart contracts, Blockchain Research Institute, 2017, p. 5
[8] O.I. Dumitru, A. Stoican, The Impact of Geo-blocking Ban on the Development of the European Digital Single Market, Technium Social Sciences Journal, Vol. 10, 2020, p. 5
[9] A. Janssen, M. Durovic, The formation of smart contracts and beyond: Shaking the fundamentals of contract law?, 2018, Cambridge University Press, p. 8
[10] A. Wright, P. De Filippi, Decentralized Blockchain Technology and the Rise of Lex Cryptographia, 2017, SSRN Electronic Journal, disponibil online aici, data ultimei accesări: 30.11.2022
[11] A. Janssen, M. Durovic, The formation of smart contracts and beyond: Shaking the fundamentals of contract law?, 2018, Cambridge University Press, p. 19
[12] Brydon Wang, ‘Blockchain and the Law’ (2016) 19(1) Internet Law Bulletin 246, p. 252.
[13] EU Blockchain Observatory and Forum, EU Blockchain Ecosystem latest developments – Country summaries & factsheets, 9 septembrie 2022, disponibil online aici, data ultimei accesări: 30.11.2022.
[14] A. Walch, The Bitcoin Blockchain as Financial Market Infrastructure: A Consideration of Operational Risk, 2015, Legislation and Public Policy, p. 837.
[15] Joshua A T Fairfield, Smart Contracts, Bitcoin Bots, and Consumer Protection, 2014, Washington and Lee Law Review Online, p. 46.
[16] O. I. Dumitru, Contract Law, 2020, Editura ASE, București, p. 9
[17] Articolul 1.166, Noul Cod Civil, disponibil online aici, data ultimei accesări: 29.11.2022
[18] What are smart contracts on blockchain?, disponibil online aici, data ultimei accesări: 29.11.2022
[19] Alexandros A. Papantoniou , Smart Contracts in the New Era of Contract Law, disponibil online aici, data ultimei accesări: 29.11.2022
[20] Surden, H. (2012), Computable contracts, UC Davis Law Review, 46(2), 629–700, disponibil online aici data ultimei accesări: 29.11.2022
[21] Nick Szabo, Winning strategies for Smart Contracts, December 2017, Blockchain Research Institute, pg. 12
[22] Alexandros A. Papantoniou , Smart Contracts in the New Era of Contract Law, disponibil online aici, data ultimei accesări: 29.11.2022
[23] Ether este criptomoneda a cărui blockchain este generat de platforma Ethereum. Ethereum este o platformă și sistem de operare open-source, distribuit, pe bază de blockchain, ce oferă posibilitatea implementării contractelor smart.
[24] Ibidem.
[25] Anna Duke, What Does the CISG Have to Say About Smart Contracts? A Legal Analysis, Chicago Journal of International Law, disponibil online aici, data ultimei accesări: 29.11.2022
[26] Cardozo Blockchain Project. (2018). „Smart Contracts” & Legal Enforcability.
[27] G. Rühl, (2021). Smart (Legal) Contracts, or: Which (Contract) Law for Smart Contracts? Blockchain, Law and Governance.
[28] Clifford Chance. (2018). Smart Contracts: Legal Framework and Proposed Guidelines for Lawmakers.
[29] H. Waem, (2022, 08 17). Who’s who under the DMA, DSA, DGA and Data Act? Disponibil online aici, data ultimei accesări: 30.11.2022
[30] Comisia Europeană. Comunicare a Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic si Social European si Comitetul Regiunilor – O strategie europeană privind datele.
[31] Comisia Europeană. (2022). Propunere de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind norme armonizate pentru un acces echitabil la date și o utilizare corectă a acestora.
[32] T. Schrepel, (2021). Smart Contracts and the Digital Single Market Through the Lens of a “Law + Technology” Approach. Bruxelles: Uniunea Europeană.
[33] Comisia Europeană. (2022). Cadrul juridic și de reglementare pentru blockchain. disponibil online aici, data ultimei accesări 30.11.2022
[34] Law Commission. (2020). Smart Contracts – Call for Evidence.
[35] Idem
[36] Law Commission. (2021). The law of England and Wales can accommodate smart legal contracts, concludes Law Commission. Disponibil online aici, data ultimei accesări: 30.11.2022
[37] S. Grenon, (2019). Codifying code? Evaluating US smart contract legislation. International Bar Association.
[38] 2021 Tennessee Code – § 47-10-202. Cryptographic Signature — Electronic Records and Forms. (2021)., disponibil aici, data ultimei accesări: 30.11.2022
[39] R. Onufreiciuc, & L. E. Stănescu (2021, 02 21). Proiect de lege privind reglementarea tehnologiei blockchain și a contractelor inteligente. Disponibil online aici, data ultimei accesări 30.11.2022


Iulia-Alexandra Didu
Studentă – Facultatea de Drept din cadrul Academiei de Studii Economice din București

Maria-Georgiana Enache
Studentă – Facultatea de Drept din cadrul Academiei de Studii Economice din București

Alina-Florentina Fasole
Studentă – Facultatea de Drept din cadrul Academiei de Studii Economice din București

Cuvinte cheie: , , , , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Ne bucurăm să aducem gândurile dumneavoastră la cunoştinţa comunităţii juridice şi publicului larg. Apreciem generozitatea dumneavoastră de a împărtăşi idei valoroase. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord, publicarea pe JURIDICE.ro nu semnifică asumarea de către noi a mesajului transmis de autor. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteţi ciţi aici. Pentru a publica pe JURIDICE.ro vă rugăm să luaţi în considerare Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑
Secţiuni          Noutăţi     Interviuri     Comunicate profesionişti        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică          Note de studiu     Studii
 
© 2003-2023 J JURIDICE.ro