Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Procedură civilă
Procedură civilă
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti

Rejudecarea în cascadă


04.01.2023 | Sebastian VOINEA
Secţiuni: Articole, Procedură civilă, RNSJ, Selected, Studii
JURIDICE - In Law We Trust
Sebastian Voinea

Sebastian Voinea

I. Introducere

 Prezentul articol urmăreşte analizarea unei situaţii ivite în practica judecătorească și anume situaţia în care Înalta Curte de Casaţie și Justiţie admite recursul declarat în cauză și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel (Curtea de Apel), instanţă care la rândul său, admite apelul și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe (Tribunalul). Această situaţie particulară, poate fi denumită rejudecarea în cascadă.

În cele ce urmează, ne propunem să analizăm dacă o asemenea soluţie este admisibilă sub aspect procedural.

Punctul de pornire este marcat de dispozițiile art. 497 alin. (1) din Codul de procedură civilă care reglementează soluţiile pe care le poate pronunţa Înalta Curte de Casaţie și Justiţie. Potrivit acestui text legal, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în caz de casare, trimite, o singură dată în cursul procesului, cauza spre o nouă judecată instanţei de apel care a pronunţat hotărârea casată ori, atunci când este cazul şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 480 alin. (3), primei instanţe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată. Casarea cu trimitere constituie regula pentru Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, iar casarea cu reţinere este regula pentru Tribunale și Curţile de Apel[1].

Din acest punct de vedere, în situaţia de față, soluţia dispusă de Înalta Curte de Casaţie și Justiţie nu ridică probleme. Ceea ce devine problematic este modul în care instanța de apel abordează problema.

În situaţia specifică analizată, este important de precizat că în primul ciclu procesual, cu ocazia apelului declarat împotriva hotărârii primei instanțe, s-a solicitat inclusiv trimiterea cauzei spre rejudecare, dar instanța de apel a respins apelul ca nefondat, păstrând hotărârea atacată. Hotărârea instanţei de apel a fost atacată cu recurs, care după cum am subliniat mai sus, a fost admis, dispunându-se casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, iar nu primei instanțe.

Prin urmare, ne regăsim în prima ipoteză a textului legal și anume aceea că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în caz de casare, trimite, o singură dată în cursul procesului, cauza spre o nouă judecată instanţei de apel care a pronunţat hotărârea casată.

Dacă ar fi fost incidentă cea de-a doua ipoteză a prevederilor art. 497 alin. (1) din Codul de procedură civilă, atunci Curtea de Casaţie ar fi trimis cauze spre rejudecare direct primei instanțe.

Dar și dacă ar fi fost incidentă această ipoteză și Înalta Curte de Casaţie și Justiţie ar fi trimis cauza instanţei de apel, iar nu direct primei instanțe, instanța de apel era ţinută de decizia instanţei de control judiciar. Însă, asupra acestui aspect vom reveni.

II. Situaţia în care hotărârea primei instanțe nu cade sub incidenţa dispoziţiilor art. 480 alin. (3) din Codul de procedură civilă

Potrivit art. 480 alin. (3) teza I din Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată că, în mod greşit, prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va judeca procesul, evocând fondul.

În toate situaţiile în care prima instanţă soluţionează procesul antamând fondul cauzei, părţile fiind totodată legal citate, în nicio situaţie nu se poate accepta trimiterea cauzei spre rejudecare de către instanța de apel, după ce aceasta a primit la rândul ei cauza spre rejudecare de la Înalta Curte de Casaţie și Justiţie.

O asemenea soluţie vine în contradicţie evidentă cu art. 480 alin. (3) din Codul de procedură civilă și cu dispoziţia Curţii de Casaţie prin care stabileşte expres învestirea instanţei de apel cu rejudecarea cauzei.

Desigur că, rejudecarea are în vedere apelul declarat, mai puţin acea parte prin care s-a solicitat și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

Instanța de apel nu se poate considera reînvestită cu apelul formulat în varianta din primul ciclu procesual când acesta a fost respins ca nefondat. Prin adoptarea unei asemenea soluţii în primul ciclu procesual, nu mai este posibilă reiterarea ei în al doilea ciclu procesual în condiţiile în care Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a stabilit că rejudecarea se va realiza de instanța de apel.

Prin efectul deciziei de casare, instanța de apel este obligată să tranşeze litigiul pe fond, deoarece prin excelenţă, apelul este o cale de atac devolutivă, prin care se asigură respectarea dublului grad de jurisdicţie.

Raţiunea principiului dublului grad de jurisdicţie nu stă, ca odinioară, în subordonarea unui judecător altuia, ci exclusiv în intenţia de a se obţine o judecată mai bună, apelul nefiind o reclamaţie contra judecătorului inferior, ci pur și simplu mijlocul de a trece de la unul la altul judecarea uneia și aceleiaşi cauze; principiul dublului grad de jurisdicţie înseamnă aşadar, posibilitatea ca o cauză să fie succesiv judecată de două tribunale.[2]

În acest context, în condiţiile în care prima instanţă a soluţionat procesul în fond, iar instanța de recurs a trimis rejudecarea cauzei direct instanţei de apel, apare lipsită de sens soluţia instanţei de apel de a trimite din nou cauza spre rejudecare primei instanţe.

O atare soluţie, pe lângă faptul că ignoră caracterul devolutiv al apelului, nu ţine seama de actul de învestire al instanţei de apel (decizia de casare) și nu contribuie nicidecum la soluţionarea litigiului într-un termen optim și previzibil, aspect contrar art. 6 din Codul de procedură civilă.

De altfel, potrivit art. 501 alin. (3) din Codul de procedură civilă, după casare, instanţa de fond va judeca din nou, în limitele casării şi ţinând seama de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată.

Prin instanţă de fond, în sensul acestei dispoziţii legale, se înţelege însuşi completul instanţei de recurs, care poate rejudeca în fond fără a deveni incompatibil (fiind el însuşi ţinut de propriile dezlegări date anterior în recurs), ori după caz, completul instanţei de apel căreia i s-a trimis cauza spre rejudecare în urma casării, ori, în cazurile de excepţie în care este posibilă trimiterea la prima instanţă, completul acestei instanțe, fiind aplicabile în mod corespunzător prevederile procedurale aferentei fazei procesuale respective. În acest din urmă caz, instanța de apel, rejudecând apelul, va avea în vedere motivele de apel și întâmpinarea la apel, în măsura în care chestiunile respective nu au fost dezlegate definitiv prin decizia instanţei de recurs (mutatis mutandis, aceeaşi este soluţia în cazul trimiterii la prima instanţă).[3]

Spunem că posibilitatea trimiterii spre rejudecare a fost închisă în al doilea ciclu procesual, deoarece instanța de recurs, a dezlegat problema care iniţial ar fi trebuit rezolvată în apel. Din acest motiv susţinem că instanța de apel nu mai poate analiza solicitarea iniţială de trimitere a cauzei spre rejudecare, care nu mai este de natură să contribuie la justa soluţionare a cauzei, din moment ce lucrurile au fost limpezite în recurs.

După cum s-a arătat în doctrina citată, instanța de apel va analiza exclusiv aspectele care au rămas nerezolvate. Or, din moment ce o chestiune de drept care iniţial ar fi putut atrage trimiterea cauzei spre rejudecare, dar care a fost valorificată în recurs, nu mai poate servi ca temei pentru trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe. Instanța de apel este obligată să respecte dezlegarea dată și să rejudece apelul în configuraţia dobândită în urma casării. Deci, acea problemă de drept, nu mai poate servi ca temei pentru fundamentarea soluţiei de trimitere, deoarece nu s-ar face decât să se repete ceea ce deja s-a statuat definitiv. Cu alte cuvinte, se va face abstracţie de hotărârea desfiinţată, dar cu luarea în seamă a indicaţiilor date de instanța de recurs[4].

Rămâne doar ca instanța de apel să îşi îndeplinească rolul de instanţă de fond și nu să se rezume la adoptarea unei poziţii formale de trimitere, prin preluarea raţionamentului instanţei de recurs (care ar fi trebuit adoptat în primul ciclu procesual), pentru că astfel nu contribuie la buna administrare a justiţiei.

Argumentul că instanța de apel este reînvestită cu judecarea apelului astfel cum a fost declarat în primul ciclu procesual nu ţine cont de faptul că însăşi instanța de recurs a rezolvat acea chestiune. După cum am subliniat, în primul ciclu procesual exista posibilitatea instanţei de apel să antameze problema și să adopte o soluţie de trimitere spre rejudecare. În aceste condiţii, argumentele din apelul iniţial prin care se urmărea obținerea unei soluții de trimitere spre rejudecare au fost valorificate în recurs și nu mai pot genera din nou acelaşi efect. Din acest motiv, soluția instanței de apel nu contribuie la buna administrare a justiției pentru simplul fapt că, nu dă curs efectului devolutiv al căii ordinare de atac și face abstracţie de art. 501 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Practic, nu se aduce nicio dezlegare suplimentară față de cea a instanței de recurs, ci doar se contribuie la lungirea inutilă a procedurii judiciare. Ca atare, soluția legală este aceea de reținere a cauzei în vederea soluționării acesteia.

Doar în situația în care prin apelul declarat s-au invocat alte motive care nu au fost analizate de instanța de recurs și care desigur ar putea justifica trimiterea cauzei spre rejudecare, s-ar putea accepta o soluţie de genul celei analizate.

III. Situaţia în care hotărârea primei instanțe cade sub incidenţa dispoziţiilor art. 480 alin. (3) din Codul de procedură civilă

În această ipoteză, în care Curtea de Casaţie ar fi trebuit să trimită cauza spre rejudecare direct primei instanțe, dar nu a făcut-o, credem că instanța de apel, este în continuare ţinută să judece fondul cauzei. Aceasta deoarece, apelul este o cale de atac devolutivă și instanța de apel a fost învestită prin decizia Curţii de Casaţie pe care nu o poate ignora. După cum s-a subliniat în doctrină, instanța de trimitere este obligată să respecte hotărârea instanţei de recurs, chiar dacă aceasta este nelegală[5].

Și în această ipoteză, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie analizează și dezleagă problemele de drept care ar fi trebuit rezolvate corect în apel. Și de această dată, dacă Curtea de Apel și-ar asuma rolul formal de instanţă de trimitere, nu ar contribui cu nimic la soluţionarea cauzei din moment ce instanța de recurs a statuat deja asupra acestora.

Astfel, dacă prima instanţă a soluţionat cauza în temeiul unei excepţii de procedură, iar soluţia a fost păstrată de instanța de apel, modul de soluţionare al excepţiei este rezolvat direct în recurs, astfel că, trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, nu aduce niciun beneficiu părţilor litigante, ci doar se prelungeşte procedura judiciară și costurile aferente acesteia. Dacă apelul nu ar fi avut caracter devolutiv, atunci s-ar putea accepta o asemenea poziţie. Însă, nu este cazul.

IV. Concluzii

Din cele prezentate, se desprinde ideea că, în acele situaţii în care problema de drept este limpezită de Curtea de Casaţie și nu există alte aspecte nerezolvate, instanța de apel care primeşte cauza spre rejudecare, indiferent că sunt incidente sau nu dispozițiile art. 480 alin. (3) din Codul de procedură civilă, este obligată să păstreze cauza spre judecare și nu să se considere reînvestită cu apelul iniţial, care a dobândit o altă structură graţie soluţiei de casare.

A proceda în sens contrar ar însemna nesocotirea deciziei instanţei de recurs, prelungirea inutilă a procedurii judiciare și încălcarea dreptului la un proces echitabil astfel cum a fost consacrat în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

De altfel, o asemenea conduită, poate sta la baza analizării factorilor care au condus la judecarea procesului într-un termen nerezonabil. Din acest motiv, credem că asemenea soluţii nu sunt de dorit și ar trebui evitate, deoarece nu contribuie la o dezbatere judiciară utilă în condiţiile în care nu aduc nimic nou față de judecata ce s-a realizat în recurs. În plus, se realizează și o eludare a caracterului devolutiv al apelului civil.


[1] G. Boroi, M. Stancu, Drept procesual civil, Ediţia a 5-a, Editura Hamangiu, Bucureşti 2020, p. 833
[2] G. Chiovenda în M. Nicolae, Teoria recursului în casaţie, Editura Solomon, Bucureşti, 2022, p.9
[3] G. L. Zidaru, L. Pop, Drept procesual civil. Procedura în faţa primei instanțe și în căile de atac, Editura Solomon, Bucureşti, 2020, p. 563
[4] M Tăbârcă, Gh. Buta, Codul de procedură civilă, comentat și adnotat cu legislaţie, jurisprudenţă și doctrină, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2008, p. 955
[5] M Tăbârcă, Gh. Buta, op. cit. p. 955 (în sens similar)


Judecător Sebastian Voinea, Tribunalul Mureș

Cuvinte cheie: , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Ne bucurăm să aducem gândurile dumneavoastră la cunoştinţa comunităţii juridice şi publicului larg. Apreciem generozitatea dumneavoastră de a împărtăşi idei valoroase. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord, publicarea pe JURIDICE.ro nu semnifică asumarea de către noi a mesajului transmis de autor. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteţi ciţi aici. Pentru a publica pe JURIDICE.ro vă rugăm să luaţi în considerare Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑
Secţiuni          Noutăţi     Interviuri     Comunicate profesionişti        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică          Note de studiu     Studii
 
© 2003-2023 J JURIDICE.ro