Susținere publică teză de doctorat: Mihaela Gherghe / 12 ianuarie 2023
10.01.2023 | JURIDICE.ro

Marți, 17 ianuarie 2023, ora 14:00, doctorandul Mihaela Gherghe va susţine, în sala Sala de Consiliu a Facultății de Drept a Universității din București, teza de doctorat cu titlul „Interpretarea contractului”, în vederea obţinerii titlului ştiinţific de doctor în DREPT.
Conducător de doctorat este Prof. emerit univ. dr. Valeriu Stoica.
Comisia pentru susţinerea tezei este următoarea:
Preşedinte
– Decan – Prof. univ. dr. Răzvan Dincă.
Referenţi
– Prof. univ. dr. Radu Rizoiu (Universitatea din București);
– Prof. univ. dr. Lucian Bercea (Universitatea de Vest din Timișoara);
– Prof. univ. dr. Ionuț-Florin Popa (Universitatea Babeș Bolyai din Cluj-Napoca).
Cuvinte cheie: Ionuţ-Florin Popa, Lucian Bercea, Mihaela Gherghe, Radu RIZOIU, Răzvan DINCĂ, susținere publică teză de doctorat, Valeriu STOICA
Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Ne bucurăm să aducem gândurile dumneavoastră la cunoştinţa comunităţii juridice şi publicului larg. Apreciem generozitatea dumneavoastră de a împărtăşi idei valoroase. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord, publicarea pe JURIDICE.ro nu semnifică asumarea de către noi a mesajului transmis de autor. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteţi ciţi aici. Pentru a publica pe JURIDICE.ro vă rugăm să luaţi în considerare Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice
Subscribe
Please login to comment
0 Comments