Curtea de Apel Iași. Revocare control judiciar
13.01.2023 | Andreea COMAN

Judecătorul de drepturi și libertăți a admis plângerea formulată de petent prin care s-a prelungit măsura preventivă a controlului judiciar luată față de inculpat și a dispus revocarea acestei măsuri, constatând ca fiind încetate temeiurile care au determinat-o și lipsa unor temeiuri noi care să o justifice. Pentru a dispune în acest sens, judecătorul a reținut că deși probele administrate de la ultima prelungire a măsurii controlului judiciar nu sunt de natură să contrazică baza factuală imputată inculpatului, menţinerea restrângerii libertăţii inculpatului, care durează deja de aproape un an, fără argumente solide care să justifice necesitatea acestei măsuri ar aduce atingere dreptului la libertate, în contextul în care, urmărirea penală durează deja de aproximativ trei ani și nu s-a dovedit că petentul ar fi efectuat vreo activitate sau vreun demers împotriva bunei desfăşurări a procesului penal. (Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, Încheierea nr. 30 din 22 noiembrie 2022, www.rejust.ro)
Avocat Andreea Coman, COMAN LAW