Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Recuperare creanţe
Recuperare creanţe
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti

Tribunalul Brașov. Contestație la executare – importanța stipulării locului unde locuim în mod efectiv într-un contract de credit. Anularea unei întregi executări silite ca efect al prescripției extinctive


19.01.2023 | Vlad PODOLEANU
Secţiuni: Drept civil, Jurisprudență Tribunale, Note de studiu, Procedură civilă, Recuperare creanțe, Selected
JURIDICE - In Law We Trust
Vlad Podoleanu

Vlad Podoleanu

Extrema importanță a menționării în cadrul unui contract de credit, a locului unde locuim efectiv, a rezultat recent în cadrul practicii pplegal. Astfel, pentru un client din Spania a fost demarată o executare silită având la bază un contract de credit încheiat de acesta cu mai mulți ani în urmă, cu o instituție financiară din România. Știind că urmează să înceapă un serviciu în Spania, pe lângă adresa oficială din România, a menționat că locuința efectivă se află la o adresă dintr-un oraș spaniol.

Între timp, creanța a fost vândută de bancă, apoi în mod succesiv, către mai multe instituții financiare non-bancare (IFN), ultima dintre acestea demarând executarea silită împotriva clientului.

Noi am observat că există argumente pentru anularea întregii executări silite (cu ajutorul prescripției extinctive), însă, cum trecem peste termenul imperativ de 15 zile pentru formularea contestației la executare (demult depășit)?

Soluția salvatoare a fost observația că în contractul inițial a fost stipulată locuința efectivă din Spania, cu precizarea că IFN-ul a demarat executarea silită la adresa oficială din România.

După o soluție nefavorabilă în primă instanță, Tribunalul ne-a oferit soluția favorabilă definitivă!

Soluția definitivă favorabilă oferită de Tribunalul

Este de menţionat ca cererea având ca obiect contestaţie la executare reprezintă o cale de atac la îndemâna celor care apreciază ca sunt vătămaţi prin intermediul actelor de executare emise. În acest sens, instanţa constata ca suntem în prezenta unui termen de decădere, fiind incidente dispoziţiile art. 185 din C.proc.civ. potrivit cărora „când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exerciţiul lui, in afara de cazul in care legea dispune altfel”.

Potrivit prevederilor art. 715 din C.proc.civ, exercitarea contestaţiei la executare este condiţionată de respectarea unui termen imperativ, cu caracter peremptoriu, a cărui durată de 15 zile începe să curgă de la momente diferite, în funcţie de situaţiile expres şi limitativ reglementate de textul de lege mai sus enunţat.

În speţă, prin prisma motivelor invocate în susţinerea contestaţiei, rezultă că acestea se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 715 alin.1 pct. 3 din C.proc.civ, voinţa debitorului fiind aceea de a contesta executarea silită însăşi, desfăşurată, în viziunea lui, cu încălcarea dispoziţiilor imperative prevăzute de lege.

Prin urmare, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 715 alin. 1 pct. 3 din C.proc.civ., conform cărora termenul de 15 zile pentru promovarea contestaţiei la executarea silită însăşi curge de la data la care debitorul a primit somaţia sau a luat cunoştinţă de primul act de executare.

În speţa dedusă judecăţii, contrar celor reținute de prima instanță, Tribunalul constată că debitorului-contestator nu i-a fost comunicat legal niciun act de executare. Astfel, potrivit jurisprudenţei Î.C.C.J., ceea ce interesează în analizarea legalităţii procedurii de comunicare este locul unde partea interesată locuiește efectiv, textul de lege vorbind nu numai de domiciliu, ci și de reședință. Jurisprudența a stabilit că prin ”domiciliu” în sens procesual urmează a se înțelege acela pe care o persoană și l-a stabilit în fapt, în localitatea unde trăiește, deoarece scopul dispozițiilor legale referitoare la domiciliu este acela ca părțile aflate în litigiu să poată fi înștiințate de existența procesului, pentru a da eficiență dreptului la apărare.

Deopotrivă, potrivit jurisprudenței CEDO (cauza Raisa M. Shipping S.R.L. contra României), „dreptul la o instanţă“ cuprinde mai multe aspecte, printre care dreptul de acces şi egalitatea armelor, care impune un echilibru just între părţi. Aceste principii se aplică în aceeaşi măsură în domeniul specific al comunicării actelor juridice către părţi (Miholapa împotriva Letoniei, nr. 61.655/00, pct. 23, 31 mai 2007). În plus, reglementările referitoare la formalităţile pentru a introduce o acţiune nu ar trebui să împiedice justiţiabilii să folosească o cale de atac disponibilă (Tricard împotriva Franţei, nr. 40.472/98, pct. 29, 10 iulie 2001, şi Gruais şi Bousquet împotriva Franţei, nr. 67.881/01, pct. 27,10 ianuarie 2006).

Deşi este adevărat că autorităţilor naţionale le revine, în primul rând, sarcina de a interpreta şi de a aplica normele de natură procedurală, un formalism excesiv în aplicarea acestora se poate dovedi contrar art. 6 § 1 din Convenţie atunci când acesta se face în detrimentul uneia dintre părţi (a se vedea, mutatis mutandis, Sovtransavto Holding împotriva Ucrainei, nr. 48.553/99, pct. 81, CEDO 2002-VII).

Efectivitatea dreptului de acces impune ca un individ să beneficieze de o posibilitate clară şi concretă de a contesta un act ce constituie o ingerinţă în drepturile sale (Bellet împotriva Franţei, Hotărârea din 4 decembrie 1995, seria A nr. 333-B, pct. 42, 36; a se vedea, de asemenea, Canete de Goni împotriva Spaniei, nr. 55.782/00, pct. 34, CEDO 2002-VIII).

Instanţele trebuie să facă tot ce se poate aştepta în mod rezonabil de la acestea pentru a cita reclamanţii şi să se asigure că aceştia din urmă au cunoştinţă de procedurile din care fac parte (Miholapa împotriva Letoniei citată anterior, pct. 31, şi Övuş împotriva Turciei, nr. 42.981/04, pct. 48, 13 octombrie 2009).

În fine, dreptul la acţiune trebuie să se exercite din momentul în care părţile interesate pot cunoaşte efectiv hotărârile judecătoreşti care le impun o obligaţie sau care ar putea aduce atingere drepturilor sau intereselor lor legitime; notificarea, în calitate de act de comunicare între organul jurisdicţional şi părţi, serveşte la luarea la cunoştinţă a deciziei instanţei, precum şi a notificării sale, după caz, pentru a permite părţilor de a o recura (Miragall Escolano şi alţii împotriva Spaniei, nr. 38.366/97, 38.688/97, 40.777/98, 40.843/98, 41.015/98, 41.400/98, 41.446/98, 41.484/98, 41.487/98 şi 41.509/98, pct. 37, CEDO 2000-I, şi Diaz Ochoa împotriva Spaniei, nr. 423/03, pct. 48, 22 iunie 2006).

În speţa dedusă judecății, fiind vorba de un proces ce are consecinţe directe asupra drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, contestatorul are dreptul la un acces efectiv la ansamblul de proceduri şi trebuia să beneficieze de toate garanţiile ce decurg din principiul contradictorialităţii. În ceea ce priveşte comunicarea actelor de procedură, este necesar ca instanţa să se asigure de transmiterea actului şi de primirea acestuia.

Petentul pretinde că nu a primit actele de executare emise şi, prin urmare, a fost imposibil să conteste primele acte de executare. Constatând că acesta nu mai domiciliază în România, având reședința în Spania în perioada demarării executării silite, instanţa reţine incidenţa sancţiunii nulităţii procesului verbal de îndeplinire a actului de procedură a comunicării, acesta neputând declanşa curgerea termenului de exercitarea a contestaţiei la executare, astfel încât aceasta poate fi formulată oricând până la momentul efectuării unei comunicări valabile.

În consecinţă, având în vedere că actele de executare nu au fost comunicate în mod legal, instanţa urmează să respingă excepţia tardivităţii ca neîntemeiată.

Cu privire la fondul cauzei, contrar celor reținute de prima instanță, instanța de apel reţine incidenţa prescripţiei dreptului de a cere executarea silită.

Potrivit art. 706 alin. 1 C.proc.civ. „dreptul de a obţine executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel. În cazul titlurilor emise în materia drepturilor reale, termenul de prescripţie este de 10 ani. Termenul de prescripţie începe să curgă de la data când „se naşte dreptul de a obţine executarea silită”.

Contractul de credit având ca obiect un împrumut, în vederea achiziționării imobilului, a fost acordat pentru o perioadă de 120 luni, începând cu data de 22.10.2008 și până la data de 22.10.2018.

Prin Contractul de cesiune de creanţe, banca, în calitate de cedent, a cesionat către intimata, în calitate de cesionar, creanţele deţinute împotriva debitorului cedat, împreună cu toate drepturile accesorii acestora.

În speța dedusă judecății, Tribunalul constată că nu s-au produs probe care să ateste că debitorul a efectuat plăți voluntare în perioada 27.03.2017 (data cesionării creanței, cesiune care putea interveni doar ca urmare a declarării scadenței anticipate cel mai târziu la acea dată)-20.11.2020 (data înregistrării cererii de executare silită). Instanța de apel reține că a început să curgă termenul de prescripţie de 3 ani al dreptului creditorului de a obţine executarea silită în data de 27.03.2017, raportat la data declarării scadenței anticipate.

Declararea scadenţei anticipate are semnificaţia decăderii debitorului din beneficiul termenului de plată şi nu întrerupe cursul prescripţiei dreptului de cere executarea silită pentru fiecare rată scadentă, ci semnifică posibilitatea creditorului de a se adresa executorului judecătoresc pentru ratele ce urmau să devină scadente, ca urmare decăderii din beneficiul termenului, debitorul fiind obligat să restituire dintr-o dată toată suma împrumutată.

Prin urmare, termenul de prescripție a dreptului de a obţine executarea silită s-a împlinit la data de 27.03.2020, nefiind dovedit de către intimat că ar fi intervenit vreunul din cazurile de suspendare sau de întrerupere a termenului de prescripţie.

În consecinţă, instanţa de apel va constata intervenită prescripţia dreptului de a cere executarea silită în ceea ce priveşte titlul executoriu reprezentat de contract de, cu consecinţa anulării executării silite înseşi demarate în dosarul execuţional.

În consecință, în raport de starea de fapt şi drept reţinută în apel, tribunalul, având în vedere dispoziţiile art. 480 alin. 2 din C.proc.civ., va admite apelul declarat de apelantul contestator în contradictoriu cu intimata, prin reprezentant legal, împotriva sentinței civile pronunțate de Judecătoria Brașov, având ca obiect contestație la executare, pe care o va modifica în sensul că se va respinge ca neîntemeiată excepția tardivității, va admite contestație la executare, cu consecința anulării actelor de executare întocmite în cadrul dosarului execuțional. (Hotărâre nr. 955/2022 din 8 iulie 2022, pronunțată de Tribunalul Brașov)

Vlad Podoleanu, Partner Podoleanu Păun (PPlegal)

Cuvinte cheie: , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Ne bucurăm să aducem gândurile dumneavoastră la cunoştinţa comunităţii juridice şi publicului larg. Apreciem generozitatea dumneavoastră de a împărtăşi idei valoroase. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord, publicarea pe JURIDICE.ro nu semnifică asumarea de către noi a mesajului transmis de autor. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteţi ciţi aici. Pentru a publica pe JURIDICE.ro vă rugăm să luaţi în considerare Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑
Secţiuni          Noutăţi     Interviuri     Comunicate profesionişti        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică          Note de studiu     Studii
 
© 2003-2023 J JURIDICE.ro