Secţiuni » Sustenabilitate
Sustenabilitate
EnergieProtecţia mediului

Constituirea și utilizarea fondului pentru finanțarea situațiilor speciale care nu pot fi integrate în formula de finanțare a instituțiilor de învățământ superior de stat


18.01.2023 | JURIDICE.ro
Secţiuni: Monitorul Oficial al României, Sustenabilitate, UNIVERSITARIA
JURIDICE - In Law We Trust

În Monitorul Oficial, Partea I nr. 51 din 18 ianuarie 2023 a fost publicat Ordinul nr. 6451/2022 privind constituirea și utilizarea fondului pentru finanțarea situațiilor speciale care nu pot fi integrate în formula de finanțare a instituțiilor de învățământ superior de stat, pentru anul 2023.

Anual, din suma alocată în bugetul naţional pentru finanţarea instituţională a universităţilor se constituie un fond distinct pentru finanţarea situaţiilor speciale care nu pot fi integrate în formula de finanţare (FSS).

FSS este la dispoziţia ministrului educaţiei şi se repartizează instituţiilor de învăţământ superior de stat care solicită sprijin pentru finanţarea situaţiilor speciale care presupun cheltuieli urgente sau neprevăzute, apărute în timpul exerciţiului bugetar şi care nu au fost cuprinse în bugetul iniţial.

Sumele alocate din FSS instituţiilor de învăţământ superior de stat pot fi folosite pentru:

a) asigurarea resurselor necesare instituţiilor de învăţământ superior pentru organizarea/desfăşurarea unor activităţi ocazionale (conferinţă, simpozion, workshop) de interes naţional, programate de către Ministerul Educaţiei, denumit în continuare MEd, sau de către instituţiile de învăţământ superior, în scopul dezvoltării activităţilor didactice şi de cercetare;

b) susţinerea acţiunilor desfăşurate de instituţiile de învăţământ superior pentru dezvoltarea internaţionalizării: participarea la proiecte educaţionale şi de cercetare comune cu universităţi de prestigiu; susţinerea în afara graniţelor ţării de cursuri de limbă, cultură şi civilizaţie românească în sprijinul etnicilor români care doresc să studieze în România; participarea la târguri şi expoziţii internaţionale de educaţie;

c) susţinerea implicării instituţiilor de învăţământ superior în acţiuni cu participarea studenţilor/pentru studenţi, menite să contribuie la creşterea calităţii şi prestigiului învăţământului superior din ţara noastră;

d) finanţarea unor situaţii speciale care contribuie la atingerea ţintelor europene stabilite pentru dezvoltarea spaţiului european al educaţiei (2021-2030);

e) asigurarea resurselor necesare pentru susţinerea studenţilor pentru participarea la conferinţe internaţionale, la concursuri profesionale internaţionale şi la festivaluri artistice;

f) suport pentru asigurarea sustenabilităţii proiectelor de cercetare ale universităţii, prin susţinerea salarială pe timp limitat a personalului implicat în activităţi de cercetare, după încheierea finanţării acelor proiecte;

g) asigurarea, în timpul exerciţiului financiar, a finanţării acelor cheltuieli cu caracter neprevăzut şi de urgenţă care nu au fost cuprinse în bugetul iniţial. Pentru a solicita obţinerea de fonduri în baza prezentei litere, consiliul de administraţie va adopta o decizie prin care va justifica temeinic motivele neprevăzute şi de urgenţă şi cauzele care au determinat lipsa de prevedere;

h) cofinanţarea proiectelor dedicate dezvoltării şi consolidării de reţele universitare europene;

i) asigurarea resurselor necesare pentru susţinerea domeniilor din cadrul instituţiilor de învăţământ superior care sunt cuprinse în clasamentul internaţional de clasificare şi ierarhizare Academic Ranking of World Universities 2022 (shanghairanking.com);

j) susţinerea implicării instituţiilor de învăţământ superior în parteneriate strategice pe direcţiile prioritare ale MEd, inclusiv pentru proiecte naţionale cu rol de fundamentare şi implementare a politicilor MEd, studii şi analize-suport;

k) susţinerea digitalizării activităţilor din cadrul instituţiilor de învăţământ superior de stat.

Intrare în vigoare: 18 ianuarie 2023

Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Ne bucurăm să aducem gândurile dumneavoastră la cunoştinţa comunităţii juridice şi publicului larg. Apreciem generozitatea dumneavoastră de a împărtăşi idei valoroase. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord, publicarea pe JURIDICE.ro nu semnifică asumarea de către noi a mesajului transmis de autor. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteţi ciţi aici. Pentru a publica pe JURIDICE.ro vă rugăm să luaţi în considerare Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑
Secţiuni          Noutăţi     Interviuri     Comunicate profesionişti        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică          Note de studiu     Studii
 
© 2003-2023 J JURIDICE.ro