Stoian și Asociații anunță promovarea Evelinei Climinte ca avocat asociat (partener)
19.01.2023 | JURIDICE.ro

Stoian și Asociații anunță promovarea Evelinei Climinte ca avocat asociat (partener) începând cu luna ianuarie 2023.
În cadrul societății de avocați Stoian și Asociații, Evelina s-a remarcat prin profesionalism, rigoare, seriozitate dar și prin preocuparea sa permanentă pentru găsirea celor mai bune soluții juridice în interesul clienților gestionați. De-a lungul timpului, ca avocat litigant, Evelina a apărat interesele clienților în litigii comerciale si civile dar și în cele de reorganizare judiciară sau proceduri de faliment. Particularitatea și eficiența pledoariilor sale au reușit să convingă instanțele de judecată obținând astfel rezultate extraordinare în dosarele gestionate.
Stoian Lorena, în calitate de avocat fondator al firmei: „Sunt încântată să o felicit pe Evelina iar promovarea ei reflectă recunoaşterea de către clienți și colegi a devotamentului și eforturilor depuse zi de zi în cadrul societății. Rolul partenerilor este definitoriu pentru creșterea calității prestației avocațiale și sunt convinsă că Evelina va avea un aport semnificativ în acest sens. Îi urez mult succes în noua poziție și îi reconfirm susținerea noastră permanentă.”
Stoian – Partners Societate de Avocaţi a fost lansată în 2016 de Cătălin Predoiu și Lorena Stoian, avocaţi cu o practică îndelungată a dreptului. În prezent, societatea este condusă de către partenerii Lorena Stoian și Evelina Climinte.
Specializată în rezolvarea diferendelor, societatea gestionează un portofoliu substanţial de litigii și oferă consiliere și asistenţă juridică în varii domenii ale dreptului privat și public, civil, comercial, familiei și în dreptul comunitar european. Societatea deţine o expertiză particulară în planificarea strategică pe termen lung a intereselor juridice și redactarea de proiecte de acte normative.