Secţiuni » Articole
ArticoleRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii
4 comentarii | 
Print Friendly, PDF & Email

Cum sa tratezi dificultatile financiare ca sa pastrezi locurile de munca
02.10.2009 | JURIDICE.ro, Gheorghe Piperea, Ana Gabriela Atanasiu

O afacere derulata in conditiile actuale ale globalizarii si ale liberei circulatii a persoanelor, serviciilor si capitalurilor, este o afacere cu un grad ridicat de risc. Sistemul bancar si financiar poate fi afectat usor de «panicile distructive» generate de o pierdere subita a increderii. Rezultatele financiare si solvabilitatea sau lichiditatea unei astfel de entitati sunt direct proportionale cu imaginea pe care acea entitate o detine pe piata. Cu cat credibilitatea este mai solida pe piata, cu atat deponentii, asiguratii, investitorii etc. vor avea mai mare incredere in acea entitate si vor fi mai atrasi de produsele pe care le promoveaza pe piata.

Procedurile de insolventa, mai ales in cazul unor afaceri cu un mare grad de risc si notorietate, sunt menite sa protejeze creditul si nu sa salveze orice debitor aflat in insolventa. Sistemul legal si judiciar trebuie sa permita debitorilor sa falimenteze, pentru a-i avertiza, in acest fel, si pe ceilalti debitori, ca acesta este rezultatul practicilor de afaceri nesigure si irationale.

In Romania se impune o solutie noua si radicala de tratament al dificultatilor intreprinderii, mai putin ipocrita decat cele experimentate de legiuitorul roman pana in prezent: debitorul a carei intreprindere traverseaza o criza remediabila trebuie sa ceara creditorilor sai sansa de a se redresa, printr-un mecanism si o procedura exterioara procedurii insolventei, ba chiar exterioara tribunalului; debitorul aflat in situatia iremediabil compromisa trebuie sa fie eliminat din mediul sau de afaceri (pe care l-a contaminat deja cu neincredere), activele intreprinderii sale, daca mai exista, urmand a fi redate circuitului economic. Cele doua alternative nu exclud reorganizarea judiciara, care ar urma sa fie utilizata de debitorul care nu reuseste sa isi convinga creditorii sa ii acorde sansa salvgardarii in afara tribunalului.

Reorganizarea judiciara, prin modul in care a fost reglementata si aplicata in Romania pana in prezent, a fost practic inutila. Cazurile in care reorganizarea judiciara a dat rezultatul scontat (redresarea debitorului) au fost restranse ca numar: doar in 1,5% din cazuri debitorul si-a reluat activitatea in noile conditii oferite de redresare. Celelalte cazuri de reorganizare judiciara au esuat in faliment.

Explicatia facila a acestor slabe rezultate practice poate fi gasita in caracterul greoi si indelungat al procedurii de confirmare a planului si in folosirea reorganizarii judiciare ca instrument de tergiversare din partea debitorului neonest, interesat sa-si ascunda cat mai mult din active si sa-si acopere responsabilitatea.

In realitate, reorganizarea judiciara este atat de putin eficienta in practica tocmai datorita caracterului sau judiciar. Spatiul judiciar este un spatiu al conflictului, al neincrederii intre parteneri, in timp ce planul de reorganizare judiciara propune un compromis. Acest compromis este dinamitat permanent de contradictiile intre debitor si creditori, ca si de contradictiile intre creditorii insisi. Compromisul este complicat prin procedurile judiciare de citare si comunicare a actelor de procedura.

Pe de alta parte, procedura reorganizarii judiciare nu este inca perceputa in Romania ca o masura de redresare si, deci, de pastrare a locurilor de munca, ci ca o procedura de faliment lato sensu, care implica insolventa debitorului, adica elementul negativ care afecteaza la modul cel mai drastic credibilitatea si imaginea intreprinderii debitorului.

In Romania, un debitor care a ajuns in insolventa declarata de tribunal isi vede redusa la zero increderea creditorilor, mai ales ca, atat inainte, ci si dupa declararea insolventei de catre tribunal, o serie de informatii de natura financiara sau procedurala relative la debitor si la afacerea sa sunt date publicitatii sau ajung subiect de comentarii de presa.

In conditiile in care chiar si cel mai mic zvon negativ are potentialul de a afecta intr-o masura destul de importanta credibilitatea unei intreprinderi, un anunt privind deschiderea procedurii de reorganizare judiciara asupra acesteia echivaleaza cu inceputul sfarsitului. Este evident faptul ca o consecinta directa a acestui anunt se reflecta in reducerea drastica a credibilitatii. Prin urmare, in conditiile in care increderea in entitatea respectiva este diminuata ca urmare a instiintarii partenerilor sai contractuali despre intrarea in reorganizare judiciara, practic sansele ca o procedura de reorganizare judiciara sa fie eficienta sunt foarte reduse.

De aceea, reorganizarea judiciara ar trebui utilizata numai in extremis, adica in cazul esecului unei incercari de salvgardare a intreprinderii prin negociere cu creditorii, in afara tribunalului, sau printr-un concordat preventiv, care nu presupune o decizie a tribunalului de declarare a insolventei, ci este un contract intre debitori si majoritatea creditorilor sai, incheiat si executat sub medierea unui specialist in insolventa.

Pe rolul Parlamentului este un proiect de lege privind salvgardarea intreprinderii, proiect conceput de Gheorghe Piperea in aceste linii directoare.

Noua lege va institui un mecanism contractual si legal menit a da posibilitatea unui debitor onest, aflat in dificultate financiara, sa evite insolventa.  Este vorba de un debitor victima a unor conjuncturi nefavorabile, dar care merita protectie, intrucat afacerea sa are sanse de redresare, in beneficiul salariatilor sai, al creditorilor sai (inclusiv statul, pentru creantele bugetare), al comunitatii locale si al actionarilor sai.

Legea nu va avea ca tinta decat intreprinderile medii si mari, intrucit :

(i) obiectul de activitate al acestora este greu de reorientat, datorita specializarii presupuse de dimensiune;

(ii)  disparitia acestora prin faliment poate avea consecinte nefavorabile pentru intregul mediu social si economic in care activeaza, incepand cu salariatii (care risca sa isi piarda locul de munca), comunitatea locala (care pierde venituri din taxe si impozite si urmeaza sa suporte amplificarea somajului pe plan local), Statul roman (care pierde un contribuabil si urmeaza sa suporte cheltuielile de somaj si reconversie profesionala a celor disponibilizati), furnizori si banci (care pierd un client important si, deci, o parte din cifra de afaceri).

Creditorii acestor intreprinderi, pentru a evita consecintele nefavorabile ale insolventei, vor trebui sa priveasca cu seriozitate propunerea de concordat preventiv din partea debitorului in cauza.

Noua lege isi propune sa ofere o sansa debitorului onest pentru a depasi situatia financiara dificila in care se afla, datorita unor conjuncturi economice nefericite, dar concordatul preventiv va fi incheiat in folosul comun al debitorului si creditorilor.

Creditorii, ca si in cazul reorganizarii judiciare reglementate de Legea insolventei, vor putea fi convinsi sa accepte planul de redresare daca debitorul va demonstra ca acestia pot fi platiti in conditii mai avantajoase, acceptand concordatul, decat in cazul falimentului. Ar fi, insa, o greseala conceptuala a legiuitorului daca noua lege ar institui o a doua modalitate de redresare a debitorului, pe langa cea de reorganizare judiciara. Esecul concordatului va trebui sa duca automat, la faliment. Altfel, ar exista pericolul ca un debitor de rea-credinta sa abuzeze de sansele legale de redresare, prelungind la nesfarsit procedura.

Noua lege este conceputa pentru a limita abuzurile si pentru a bloca intentiile de tergiversare ori de aventura. Debitorul va sti ca, daca are realmente sanse de redresare, va cere concordatul, iar daca nu are aceste sanse, mai eficient ar fi sa ceara falimentul. Procedura de votare a concordatului ar presupune oricum o anumita publicitate asupra dificultatilor financiare pe care le traverseaza debitorul, astfel ca, daca creditorii s-ar arata din start neincrezatori in sansele debitorului de redresare, ei ar lipsi de la adunare sau, chiar daca ar fi prezenti, ar vota contra aprobarii concordatului, aratand astfel ca nu mai au incredere in debitor, care si-a diminuat sau chiar si-a pierdut credibilitatea prin afisarea starii sale de dificultate financiara.

De aceea, daca la mijloc este, in realitate, o intentie de inselare a creditorilor sau de tergiversare, sansa acordata de lege debitorului se poate intoarce in contra sa, pentru ca neexecutarea concordatului de catre debitor provoaca direct (automat) falimentul acestuia, fara posibilitatea de a mai cere reorganizarea judiciara.

Debitorul va putea sa ajunga la o intelegere cu toti creditorii sai sau cu o majoritate calificata a acestora. Creditorii disidenti nu vor putea fi obligati sa accepte concordatul, insa omologarea acestuia de catre tribunal le va opri dreptul la urmariri silite individuale si la majorarea cuantumului creantei prin dobinzi si penalitati, pe toata perioada de executare a concordatului.

Creditorii care se dezintereseaza de propunerea de concordat din partea debitorului pot si ei sa fie sanctionati prin faptul ca, nereusind sa-i aduca la masa negocierilor, debitorul va fi determinat sa ceara reorganizarea judiciara.

prof. univ. dr. Gheorghe Piperea (coordonator)
av. Ana Gabriela AtanasiuPiperea si Asociatii


Aflaţi mai mult despre , , ,
Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill













Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Au fost scrise până acum 4 de comentarii cu privire la articolul “Cum sa tratezi dificultatile financiare ca sa pastrezi locurile de munca”

  1. jurefani spune:

    „Procedurile de insolventa, mai ales in cazul unor afaceri cu un mare grad de risc si notorietate, sunt menite sa protejeze creditul si nu sa salveze orice debitor aflat in insolventa. Sistemul legal si judiciar trebuie sa permita debitorilor sa falimenteze, pentru a-i avertiza, in acest fel, si pe ceilalti debitori, ca acesta este rezultatul practicilor de afaceri nesigure si irationale.”
    Trebuie sa marturisesc faptul ca ma surprinde o astfel de apreciere privind procedurile de insolventa venite tocmai din partea unui practician in insolventa. Motivele sunt urmatoarele:
    1. Noua conceptie a legii insolventei (Legea 85/2006) – prin procedurile pe care le stabileste – nu mai pastreaza acest caracter sanctionator; dimpotriva, legea urmareste mai degraba sa salveze debitorul de la faliment şi aceasta şi in interesul creditorilor acestuia. Ca atare, creditul este mai degraba protejat prin salvarea debitorului si nu prin executarea silita a acestuia. Interesul creditorului este mai degraba acela de a-si pastra un partener de afaceri pe termen lung si nu de a-si satisface creanta imediat (creanta care prin procedura executarii silite poate fi executata imediat dar pot fi multe alte situatii cand nu este posibil). Am convingerea ca un om de afaceri eficient, intr-o astfel de situatie, prefera sa-i acorde un termen de gratie debitorului sau (partener de afaceri) pentru achitarea creditului decat sa piarda un partener pe termen lung.
    Mai mult decat atat, salvarea unui debitor de la faliment poate aduce numeroase avantaje si societatii unde acesta isi desfasoara activitatea precum mentinerea (salvarea) locurilor de munca, mentinerea contributiilor la bugetele locale si de stat. Este adevarat ca o astfel de lege are si menirea – pe langa aceea de a pastra un climat al mediului de afaceri cat mai sanatos cu putinta – de a-i avertiza pe debitorii care nu respecta regulile jocului de afaceri dar de aici si pana la sanctiune este distanta mare. Intr-o economie de piata, in conditiile liberei concurente, vom avea entitatati prospere si entitati mai putin prospere. Faptul ca anumite entitati ajung in insolventa nu inseamna ca au desfasurat „afaceri nesigure si irationale”(cred ca ar trebui definite aceste sintagme). Un debitor poate ajunge in insolventa (acea stare a patrimoniului ce se caracterizeaza prin insuficienta fondurilor banesti disponibile pentru plata datoriilor ajunse la scadenta) din multe alte cauze. Criza, pe care si noi tocmai o traversam, poate fi una din ele. In acest caz, de ce trebuie sa gandim ca trebuie sa-l sanctionam pe debitor?
    2. „O solutie noua si radicala de tratament al dificultatilor intreprinderii, mai putin ipocrita decat cele experimentate de legiuitorul roman pana in prezent” ar reprezenta mai degraba o intoarcere in evul mediu, cand debitorul trebuia pus la stalpul infamiei, si nu o metoda demna de secolul in care traim.

    3. „debitorul a carei intreprindere traverseaza o criza remediabila trebuie sa ceara creditorilor sai sansa de a se redresa, printr-un mecanism si o procedura exterioara procedurii insolventei, ba chiar exterioara tribunalului;”
    Nici o lege, in momentul de fata, nu opreste debitorul sa ceara ingaduinta creditorilor sai. Ba, mai mult, desi Legea 85/2006 (privind procedura insolventei) nu prevede nimic in acest sens, debitorul de buna credinta are posibilitatea sa ceara instantei sa uzeze de procedura medierii asa cum este ea prevazuta de Legea 192/2006 in prezenta unui mediator profesionist. Medierea este o procedura exterioara procedurii insolventei si chiar exterioara tribunalului si confera numeroase avantaje atat debitorului cat si creditorilor sai.
    In ceea ce priveste criza in care se poate afla la un moment dat o anumita entitate, daca este remediabila sau nu o stabileste administratorul judiciar dupa examinarea situatiei economice a debitorului aflat in stare de insolventa prin intocmirea unui raport care trebuie sa arate daca exista posibilitatea reorganizarii si poate fi, sau nu, confirmata de instanta. Ca atare, nu debitorul este cel care stabileste daca intra in reorganizare sau nu. Astfel, chiar daca el cere sa intre in reorganizare si creditorii lui sunt de acord, reorganizarea este facuta de catre administratorul judiciar si prin urmare, nu-i poate fi imputabila debitorului esuarea reorganizarii ci mai degraba administratorului judiciar.
    Tinand cont de cele expuse mai sus, de ce n-ar accepta partile implicate in procedura insolventei o procedura precum medierea (evitand stresul, economisind timp si bani, pastrand partenerii de afaceri, contribuind la mentinerea unui climat economic bazat pe incredere)si trebuie sa astepte aparitia unei noi legi care sa le ofere o alternativa la procedura greoaie a insolventei? Cine are de pierdut daca se alege medierea? (Ultima intrebare este retorica.)
    4. „debitorul aflat in situatia iremediabil compromisa trebuie sa fie eliminat din mediul sau de afaceri (pe care l-a contaminat deja cu neincredere), activele intreprinderii sale, daca mai exista, urmand a fi redate circuitului economic.”
    Daca un debitor se afla intr-o situatie iremediabil compromisa el va fi eliminat de pe piata prin mecanismele specifice. Insa, daca vorbim strict de procedura insolventei, administratorul judiciar este cel care constata daca debitorul aflat in aceasta stare nu are sanse reale de redresare, avand obligatia sa propuna procedura falimentului si va urmari acoperirea creditelor potrivit Legii 85/2006. Asa cum prevede aceasta lege, in cazul in care instanta va confirma propunerea administratorului judiciar, judecatorul sindic va numi un lichidator.
    Ceea ce este paradoxal, judecatorul sindic (potrivit aceleiasi legi) poate numi drept lichidator chiar pe administratorul judiciar (art. 24 alin. 3). Astfel ca, prin prisma articolului anterior invocat, ceea ce surprinde la o prima lectura, nu mai surprinde dupa o lecturare mai atenta.
    In conditiile in care administratorul judiciar poate sa ajunga chiar lichidatorul entitatii pe care o administreaza in vederea redresarii (reorganizarii), nu ma mai mira faptul ca reorganizarile esueaza.
    Departe de mine gandul de a suspecta de rea credinta un administrator judiciar, dar daca tot el este cel care va lichida debitorul insolvent , eu nu pot sa nu ma intreb (ca si debitor) de ce a esuat reorganizarea. Nu pot sa nu ma intreb de ce mi s-a prelungit agonia si nu am intrat direct in procedura falimentului? Nu cumva administratorul judiciar nu a fost suficient de diligent?
    In opinia mea, este un conflict de interese ce trebuie reglementat de legiuitor in sensul interzicerii aplicarii procedurii falimentului de catre administratorul judiciar care a esuat in procedura de reorganizare. Chiar de va fi de bune credinta, el va fi suspectat cel putin de faptul ca gandeste precum un lichidator, desi, atat unul cat si celalalt sunt practicieni in insolventa.
    In ceea ce priveste esecul rasunator (doar in 1,5% din cazuri debitorul si-a reluat activitatea) in cazurile de reorganizarea judiciara, nu doresc sa trec in extrema cealalta si sa imput administratorilor judiciari intreaga vina pentru aceste rezultate dar nu pot sa nu ma gandesc la faptul ca poarta o raspundere.
    Procedura reorganizarii este, intr-adevar, una greoaie. Mai sunt si multi alti factori ce influenteaza rezultatele intr-un sens sau altul precum factorii conjuncturali, procedurali sau chiar factorii umani.
    Cu toate acestea, daca un debitor ajunge in stare de insolventa (asa cum am mai spus) poate sa ceara instantei, in conformitate cu art. 2 alin 1 si cu art. 62 alin 1 din Legea 192/2006 coroborate cu art. 242 alin 1, pct. 1 din Codul de procedura civila, suspendarea cauzei.
    Avand in vedere ca Legea 85/2006 nu prevede nimic in acest sens si tinand cont de termenele mult prea scurte prevazute de procedura insolventei , veti spune ca nu este posibila alegerea procedurii medierii. Putem cadea de acoprd asupra acestui punct. Totusi, nu era mai simplu sa aducem cateva modificari prezentei legi a insolventei, in sensul in care sa fie prevazuta posibilitatea ca instanta sa suspende cauza pana ce debitorul si creditorii sai parcurg procedura medierii asa cum este ea prevazuta de legea in vigoare(L. 192/2006)? La ce bun o lege care se intoarce, asa cum spuneti, impotriva debitorului? Care este de fapt rostul procedurii semnarii unui concordat preventiv, sa-l ingroape de tot pe debitor ori sa-l salveze de la faliment? De ce trebuie facuta medierea de un specialist in insolventa (pe care, intre noi fie vorba, il voi suspecta permanent ca ar putea fi partinitor si ca ar prefera sa ajunga in lichidare) si nu de un mediator profesionist, impartial si nepartinitor, asa cum prevedelegea medierii?
    Pot fi de acord cu faptul ca este necesar sa fie adoptate anumite prevederi care sa ajute debitorul ajuns in insolventa sa se redreseze insa, modalitatile in care acest lucru se poate intampla, pot fi multiple.
    Modalitatea pe care dumneavoastra o propuneti pare sortita esecului inca din capul locului. Mai mult decat atat, iertati-mi aprecierea, este si inutila in conditiile existentei unei legi a medierii. Mai mult decat ata, nu facem decat sa contribuim la inmultirea numarului de legi cand de fapt, le-am putea imbunatati pe cele existente.
    Dupa cum ati spus, daca acest concordat esueaza, se va intoarce fie impotriva debitorului fie impotriva creditorui, in functie de comportamentul acestora. Prin aceasta eu inteleg ca astfel, partile, sunt obligate sa adopte un anumit comportament. Atunci, de ce, de cine si cum ar mai putea fi convinse partile sa aleaga acesta procedura? De ce nu ar alege procedura medierii prevazuta de legea in vigoare, lege care ofera si ea partilor sa rezolve problema tot intr-un cadru contractual?
    In loc de concluzie: Pot sa inteleg aceasta propunere legislativa intrucat vine de la un lichidator (practician in insolventa) dar nu pot fi de acord cu ea. O parte din motive le-am expus.

    • Carmen Popa spune:

      Interpretarea legii fara cunoasterea realitatii din afara tribunalului poate conduce la concuzii eronate, asa cum sunt o parte din cele de mai sus:

      1. Numarul foarte mic al reorganizarilor judiciare in comparatie cu lichidarile se explica prin aceea ca in perioada trecuta, societatile care au ajuns in procedura de insolventa erau moarte de fapt, iar instanta nu a facut decat sa constate de jure o stare de fapt. Explicatia, mii de societati de apartament, mii de societati tip conserva care nu erau destinate decat colectarii accizelor si TVA-ului, mii de societati executate mai intai de fisc si trecute in insolventa dupa aceea . Si in momentul de fata Legea nr.31/1990 contine in ea insasi germenul falimentului atata timp cat permite infiintarea unei societati cu capital social de 200 lei in timp ce numai cheltuielile de constituire sunt 800 lei. Pentru derularea afacerii mai trebuie imprumutate zeci si sute de milioane de lei fie de la asociati fie prin creditul comercial al furnizorilor de marfa. Deci orice SRL cu capital social minim se naste decapitalizat si dator. Legea 31/1990 ar trebui amendata in sensul ca minimul capitalului social sa permita cel putin sustinerea unui ciclu economic.

      2. Afirmatia ca administratorul judiciar este interesat de procedura de lichidare si nu de reorganizare este complet gresita. In conditiile in care de 10 luni de zile nu se vinde nimic, nu vad care ar fi beneficiul lichidarii. In afara de asta, fondul de faliment este o gaura neagra care creste an de an, in momentul de fata achitandu-se facturi depuse in urma de 3 ani. O alta caracteristica a perioadei de acum este aceea ca unii administratori judiciari de buna voie nu cer plata onorariilor de la debitor, tot ceea ce se mai produce fiind lasat la dispozitia societatii. Onorariile se incaseaza numai dupa ce s-au platit dobazile, salariile si impozitele. Asa procedeaza si societatea dlui Piperea, si eu si alti colegi, prin urmare nu putem fi acuzati de rapacitate.

      3. Concordatul precede deschiderea procedurii de insolventa, iar in cazul in care societatea nu isi respecta contractul si nu plateste creditorii, nu va mai avea dreptul la beneficiul reorganizarii. Aceasta sanctiune nu poate fi aplicata decat prin lege, debitorului care fie nu si-a facut bine calculele economice, fie a incercat sa traga de timp. Daca s-ar apela la mediere, debitorul ar mai avea inca o data sansa de a trage de timp printr-un nou plan de reorganizare. Procedura de concordat trebuie aplicata de un practician in insolventa deoarece acesta nu are numai capacitatea de bune oficii de impaciuire ci si pe aceea de a face analiza diagnostic si de a aprecia daca debitorul este apt din punct de vedere economic si organizatoric sa-si executae contractul cu creditorii . In cadrul cursurilor de perfectionare profesionala continua se predau si tehnici de mediere, judecatorii sindici care au fost anul acesta la seminariile de la Predeal cunosc acest aspect.

      • jurefani spune:

        Dacă am lăsat cumva să se înţeleagă faptul că acuz anumiţi practicieni în insolvenţă, îmi pare rău. Nu aceasta a fost intenţia mea. Ceea ce am dorit să fac a fost să atrag atenţia asupra reglementărilor actuale care lasă să se interpreteze astfel.
        Că privesc lucrurile „din afara tribunalului”, aveţi perfectă dreptate dar că sunt eronate concluziile mele, rămâne de văzut.
        Asupra faptului că trebuie făcută curăţenie în mediul de afaceri sunt perfect de acord. Însă îmi este greu să fiu de acord cu faptul că tocmai practicienii în insolvenţă ar avea un rol în acest caz. Da, ca efect al muncii depuse de un administrator judiciar sau lichidator, se asigură şi un climat sănătos, favorabil dezvoltării afacerilor, dar acesta este doar un efect.
        Dacă ne uităm la atribuţiile unui practician în insolvenţă observăm că mai degrabă acesta are rolul de a echilibra forţele dintre un debitor în stare de insolvenţă şi creditorii săi. Acesta are rolul de a apăra atât interesele debitorului cât şi pe cele ale creditorului. Pentru acest motiv consider că un practician în insolvenţă nu trebuie să se împovăreze cu prejudecăţi care nu i-ar fi nici lui de folos şi nici părţilor în cauză. (Din nou vorbesc de principii şi nu de persoane.)

        • Carmen Popa spune:

          OK, de aceea imi place mie acest spatiu de discutie, ca ajungem sa ne intelegem mai bine unii pe altii. Datorita presiunii mass media din ultimii ani si a psihozei nationale privind coruptia din justitie si coruptia lichidatorilor am ajuns sa nu mai vorbim decat in sala de judecata. Or, timpul alocat fiecarui dosar nu ne permite sa discutam despre toate acele lucruri care ne-ar permite sa ne intelegem mai bine si realitatea si legea. Odata, ii povesteam unei doamne judecator ca de cate ori citesc legea insolventei gasesc sensuri noi chiar si acolo unde am dat cu marcarul, deci am citit bine. Toate cele bune!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.