Tribunalul de Prima Instanta al Comunitatilor Europene celebreaza implinirea a 20 de ani: a sosit momentul pentru o reforma?
23 septembrie 2009 | JURIDICE.ro, Marc Jaeger
La 25 septembrie 2009 Tribunalul de Prima Instanta al Comunitatilor Europene va celebra 20 de ani de la crearea sa sau, mai precis, de la intrarea in functie a primilor sai membri, care au depus juramantul in fata Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene la 25 septembrie 1989. Desi a atins de curand varsta majoratului, Tribunalul trebuie sa pregateasca deja terenul pentru o reforma devenita necesara ca urmare a cresterii sistematice a contenciosului aflat in competenta sa.
Crearea Tribunalului, care a fost dispusa printr-o decizie a Consiliului in octombrie 1988, urmarea trei obiective: sa doteze sistemul jurisdictional european cu un organ care sa judece actiunile ce necesita o examinare aprofundata a unor situatii de fapt complexe, sa instituie un dublu grad de jurisdictie pentru ameliorarea protectiei justitiabilului si sa creeze conditiile necesare care sa permita Curtii sa se concentreze pe activitatea sa esentiala, si anume asigurarea unei interpretari uniforme a dreptului comunitar. Astfel, intr-o prima etapa, Tribunalului i-a fost incredintata sarcina de a judeca in special contenciosul din domeniul dreptului concurentei.
Treptat, de-a lungul anilor, aceste competente au fost extinse atat de mult incat, in prezent, Tribunalul solutioneaza, in prima instanta si cu doar cateva exceptii, toate actiunile introduse de particulari, de intreprinderi si de statele membre impotriva deciziilor adoptate de institutiile si de organele Uniunii Europene. In prima instanta, intrucat deciziile sale continua sa faca obiectul controlului Curtii pe calea unui recurs cu privire la problemele de interpretare a dreptului, Tribunalul indeplineste, prin urmare, functia esentiala de a asigura respectarea legii de catre organele de decizie ale Uniunii (in special Comisia) intr-un numar considerabil de domenii. Printre acestea se numara, desigur, dreptul concurentei, al carui obiectiv este acela de a impiedica intreprinderile sa adopte comportamente prejudiciabile pentru consumator si in cadrul caruia au avut un ecou important anumite litigii recente referitoare la sectorul informatic, la industria discografica sau la transportul aerian. Insa ne referim, in egala masura, la controlul deciziilor Comisiei referitoare la compatibilitatea cu tratatul a ajutoarelor acordate de catre state intreprinderilor, la litigiile referitoare la inregistrarea marcilor comunitare, la masurile de protectie comerciala, la accesul cetatenilor la documentele institutiilor, la deciziile de inghetare a fondurilor persoanelor care au legatura cu organizatiile teroriste, la masurile de reducere a emisiilor de gaze cu efect de sera si la interdictia de introducere pe piata a substantelor de uz fitosanitar. Se poate astfel constata ca, in prezent, Tribunalul este un actor‑cheie nu numai in viata economica a intreprinderilor, ci si in sectoare foarte diverse precum securitatea, libertatile fundamentale, mediul si sanatatea.
Totusi aceasta nu inseamna ca orice persoana are dreptul sa se adreseze Tribunalului pentru a contesta orice act al Uniunii, care nu ar fi adresat acelei persoane sau nu ar afecta-o in mod specific. Mai precis, actele de aplicabilitate generala (precum directivele europene) nu pot, in principiu, sa fie atacate in mod direct, ci legalitatea lor poate fi contestata in cadrul unei actiuni indreptate impotriva unor masuri individuale, in special nationale, care reprezinta o punere in aplicare a acestora. Dreptul comunitar nu cunoaste, asadar, asa-numita actio popularis si impune reclamantilor, pentru ca actiunea lor sa fie admisibila, sa faca dovada ca sunt afectati in mod direct si individual. Din perspectiva cetateanului european, ar putea parea ca aceasta cerinta restrange accesul la justitie (aratam totusi ca Tratatul de la Lisabona, in cazul in care intra in vigoare, va largi in mod sensibil accesul la justitie, conditiile de admisibilitate a unei actiuni in anulare fiind atenuate prin tratatul mentionat). Cu toate acestea, este vorba despre un regim, cunoscut in numeroase alte sisteme juridice, care urmareste sa garanteze ca instanta nu judeca decat litigiile in cadrul carora interesele reclamantilor se intemeiaza pe o realitate concreta si care, in arhitectura jurisdictionala europeana conceputa de tratate, confera instantelor nationale un rol de factor de retransmisie in aplicarea si in controlul legalitatii dreptului comunitar.
O asemenea repartizare se dovedeste cu atat mai necesara cu cat Tribunalul este, in definitiv, o instanta mica din punctul de vedere al personalului. Compus din 27 de judecatori, Tribunalul nu dispune decat de mai putin de 300 de agenti si functionari care asigura buna sa functionare. Aceasta cifra trebuie privita atat din perspectiva obligatiei institutiei de a fi in masura sa judece actiunile in cele 23 de limbi oficiale ale Uniunii, cat si prin prisma caracteristicilor proprii contenciosului de competenta Tribunalului. Acesta priveste, prin natura lui, dosare deosebit de voluminoase, complexe din punct de vedere economic si tehnic, care necesita o examinare amanuntita a faptelor si care au uneori un impact determinant asupra unui intreg sector. In plus, Tribunalul se confrunta in special cu un concurs durabil de imprejurari (printre care noua competenta in privinta actiunilor introduse de statele membre, cresterea semnificativa a contenciosului referitor la marca comunitara si, mai general, extinderea Uniunii si intensificarea activitatii normative comunitare) care se afla la originea unei cresteri fara precedent a numarului de cereri introduse. Cifrele vorbesc de la sine: numarul actiunilor introduse in fiecare an la Tribunal a crescut de la 238 in 1998 la 466 in 2003 pentru a ajunge la 629 in 2008, ceea ce echivaleaza cu o crestere de mai mult de 160 % intr-o perioada de 10 ani.
Confruntat cu intarzieri in solutionarea cauzelor, Tribunalul a adoptat unele masuri de ameliorare a eficientei sale: au fost create trei camere suplimentare, a fost optimizat calendarul sedintelor, a fost simplificata procedura in materia marcii comunitare, a fost simplificata motivarea, au fost actualizate mijloacele statistice si informatice etc. Prin urmare, in anul 2008, a fost inregistrata o crestere tangibila a numarului cauzelor solutionate. Totusi, aceasta nu a impiedicat lenta, dar implacabila crestere a stocului si, odata cu aceasta, prelungirea duratei procedurilor, veritabil criteriu de referinta pentru sanatatea unui sistem jurisdictional. Astfel, dreptul la solutionarea cauzei intr-un termen rezonabil constituie un drept fundamental care face parte din insasi notiunea de justitie. Curtea insasi a fost determinata sa constate, intr-o hotarare din 16 iulie 2009, ca Tribunalul a depasit, in cauza cu care fusese sesizat, durata rezonabila la care justitiabilul are dreptul sa se astepte in privinta unei proceduri judiciare.
Prin urmare, o adevarata provocare a fost lansata acestei instante, care trebuie sa evolueze si sa se adapteze la noile date ale contenciosului aflat in competenta sa. Acest lucru este absolut necesar, pentru ca Tribunalul sa poata continua sa isi indeplineasca functia care i-a fost incredintata. Sunt posibile doua cai: prima ar consta in redefinirea radicala a insasi conceptiei pe care acest organ jurisdictional comunitar de prima instanta o are despre deciziile sale. Tribunalul ar putea sa isi condenseze deciziile la extrem, fara a expune multiplele etape ale rationamentului sau si fara a raspunde in detaliu la toate argumentele invocate. In opinia noastra, acest tratament ar fi mai nociv decat insasi boala. In domeniile complexe si importante cu care au legatura cauzele pe care le judeca, Tribunalul si-a construit legitimitatea pe claritatea, pe transparenta si pe motivarea jurisprudentei sale. Principiul calauzitor este acela ca, prin hotararea judecatoreasca, trebuie nu doar sa se solutioneze litigiul adus in fata judecatorului, ci si sa li se ofere actorilor, privati sau institutionali, posibilitatea de a intelege, de a accepta si de a se adapta la realitatea juridica stabilita de instanta in cadrul misiunii sale de interpretare si de aplicare a dreptului.
In consecinta, trebuie sa ne indreptam privirea catre cea de a doua cale: reformarea arhitecturii jurisdictionale. In privinta Tribunalului, tratatele au prevazut doua mecanisme de natura sa raspunda necesitatilor iminente de a plasa productivitatea judiciara la un nivel care sa ii asigure continuitatea: cresterea numarului judecatorilor acestuia si al personalului care ii este afectat sau crearea unei noi instante specializate, competente intr-un domeniu specific, ca de exemplu marca comunitara, de care Tribunalul s-ar desesiza ca organ jurisdictional de prima instanta (asemanator cu ceea ce s-a realizat deja in 2005 in ceea ce priveste contenciosul referitor la functia publica europeana). Contenciosul privind proprietatea intelectuala (in special litigiile din domeniul marcii comunitare) s-ar putea preta la un astfel de transfer de competenta.
Totusi, oricare ar fi optiunea retinuta, Tribunalul nu este stapan pe destinul sau. Decizia in acest sens revine organelor politice ale Uniunii: Consiliul si, daca Tratatul de la Lisabona intra intre timp in vigoare, Parlamentul European. Nu exista nicio indoiala ca, preocupate de respectarea de catre Uniune a principiului statului de drept, buna functionare a justitiei constituind una dintre garantiile fundamentale ale acestuia, aceste institutii vor fi sensibile la semnalul de alarma lansat de aceasta instanta si, cu ocazia luarii deciziei, vor avea clarviziunea de a se lasa ghidate de interesul justitiabilului.
Marc Jaeger, judecator
Presedintele Tribunalului de Prima Instanta a Comunitatilor Europene
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
