Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii
5 comentarii

Invinsi sau invingatori?
28.09.2009 | JURIDICE.ro, Petronela Nasaudean

JURIDICE - In Law We Trust

Protestul, greva,  conflictul sau cum înţelege fiecare  să numească acţiunea magistraţilor din ultimele 3 săptămâni poate fi echivalat cu o veritabilă luptă pentru reformarea justiţiei şi recunoaşterea acesteia ca putere a statului în raport  de separaţie şi echilibru cu celelalte puteri.

Care  au fost armele magistraţilor?

Exuberanţa, energia, speranţa „lupilor tineri” bine armonizate cu experienţa şi înţelepciunea „dinozaurilor” într-o sublimă solidaritate. Aceasta din urmă a  fost pentru guvernanţi  bomba de la Hiroşima care, întocmai ca iarna, ploaia sau seceta i-a găsit nepregătiţi.

Şi atunci la ce s-au gândit ei? S-au gândit că ar fi foarte bine ca protestul să continue, să continue…  până când  minţile lor înfierbântate, într-o scânteie de inteligenţă ar fi generat modalitatea magică  prin care „s-ar scoate” .

Dar  raportul inteligenţelor a fost inegal. Dacă la început am crezut toţi că legea şi argumentele solide vor sensibiliza chiar şi urechile surzilor, mult nu ne-a trebuit pentru a realiza că  de fapt lătrăm cum latră câinii la lună. Astfel că,  dacă solidaritaea nostră i-a depăşit, hotărârea de a înceta protestul  i-a descumpănit şi mai mult, şi asta nu în bine, ci în rău.

De acum,  vrând-nevrând vor trebui să ne ofere dialogul mult promis de ei şi râvnit de noi pentru că încetarea protestului nu înseamnă în acelaşi timp şi rezolvarea problemelor mari de la ordinea zilei.

Protestul a încetat (suspendat) exact atunci când guvernanţii doreau cel mai mult ca el să continue, dar, aşa cum am spus, raportul inteligenţelor  a fost inegal. Fără un plan minuţios pregătit, ca la o comandă venită din interiorul fiecăruia dintre noi,  am decis  că trebuie să nu-i lăsăm să ducă în derizoriu un eveniment care, în justiţie, nu s-a întâmplat niciodată de la înfiinţarea Statului Unitar Român.

Noi nu am renunţat şi nici nu ne-am întors din drum ci doar ne-am retras, pentru ca, în voie, să stabilim o nouă strategie. O strategie care se va fundamenta pe reprezentarea noastră despre noi înşine. O strategie prin care vom atrage  de partea noastră pe mulţi  care gândesc la fel ca şi noi şi care sunt dispuşi să ne sprijine.

Această nouă strategie  nu va putea omite că în actuala etapă problemele noastre au ajuns acolo unde le era locul, unde ele pot fi evaluate ca gravitate şi dificultate şi unde chiar pot fi soluţionate. Au ajuns în Parlamentul României unde, o comisie comună specială a celor două camere  va decide, în cele din urmă, oportunitatea elaborării unui  Pact Naţional pentru Justiţie.

Avem acum, mai mult ca oricând, posibilitatea de a ne verifica perseverenţa, tenacitatea şi de a trece fără prea multă dificultate peste micile orgolii care ne-ar putea împiedica.

Abia acum a sosit momentul să spunem şi în acelaşi timp să susţinem cu tot ce avem mai bun şi mai performant în noi, că în România, justiţia trebuie pusă  pe un alt făgaş.

Acest nou făgaş va trebui să convingă cetăţenul că dorinţa lui de dreptate este şi dorinţa noastră de a i-o da, că până acum ceea ce ne-a mobilizat nu a fost corupţia, neprofesionalismul ori salariile de lux  nesimţite, că justiţia este o putere iar cei ce o reprezintă fac parte din ea.

Convinşi de toate aceste, sunt oare magistraţii învinşi, sau sunt ei învingători?

jud. Petronela  Năsăudean



PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Au fost scrise până acum 5 de comentarii cu privire la articolul “Invinsi sau invingatori?”

  1. Un roman din Romania...de azi spune:

    „Protestul, greva, conflictul sau cum înţelege fiecare să numească acţiunea magistraţilor…”

    Doamna judecator, scumpa mea doamna, treceti prea usor peste esenta, nu aparenta actiunii magistratilor! Fiindca, daca luam esenta de greva, nu aparenta de protest, foarte multi de pe acest site, in acest moment, nu ar mai trebui sa semneze in calitate de jud. sau proc. articolele, data fiind legea care interzice categoric si fara drept de apel asemenea manifestare! Daca vreti sa ma convingeti, spuneti-mi cine a zis „In mintea stramba si lucrul drept se stramba.”? Asa ca, de pe aceasta premisa, s-o fi numind greva?…s-o fi numind protest?…ia sa luam dictionarul explicativ al limbii romane!….pana nu face vreo greva si tagma filologilor, ca sa ne lase fara cuvintele limbii romane! Cu respect fata de mintile drepte, Un roman din Romania

  2. un jurist spune:

    ….invinsi si dispretuiti de majoritatea covarsitoare a romanilor !!!
    Daca doriti sa va reabilitati nu exista decat o cale : instaurati suprematia legii – nu mai raspundeti la comenzile politice (stim cu totii despre influentele exercitate de politicieti in solutionarea diferitelor cauze, cu precadere comerciale, civile, unde sunt bani foarte multi la mijloc) si solutionati in litera si spiritul legii toate litigiile.
    Aratati plebei ca si politicienii raspund penal, ca pot pierde procese, ca sunt egali in fata legii ca orice muritor de rand !!!

  3. S-ar, spune, aparent si Ironic, ca „ATI INFRANT”.

    Insa dincolo de satifactiile de orgolii ale unora si altora, un lucru e cert: Pentru prima data in Istoria Romaniei, Magistratii s-au dovedit independenti.

    Prin votul fiecarui magistrat din adunarile generale, ati creat istorie. V-ati demonstrat forta si independenta. Puterea politica stie, din acest moment, ca judecatorii nu mai sunt manipulabili, nu mai sunt santajabili, nu mai sunt la cheremul lor. Si, pe masura ce judecatorii tineri care acum sunt deja, spre exemplu, presedinti de tribunale, vor inainta catre Curtile de Apel si Instanta Suprema, la cea mai mica tentativa de incalcare a independentei magistratilor, Puterea Politica va avea strangerea de inima ca „ce a fost o data, poate sa mai fie din nou”.

    Ultima solutie, inca o Revolutie… s-a mai scandat in Romania dupa 1989. Si da, iata, a mai fost o Revolutie: Revolutia din Justitie, Revolutia celor Independenti, Revolutia Protectorilor Statului de Drept.

    Este o victorie eleganta. V-ati oprit acolo unde onoarea v-o impunea.

    Dar tot onoarea va va obliga de acum incolo. Va va obliga sa stiti tot ce este in fiecare dosar, sa nu uitati ca ati admis cutare proba, dar doar ati prorogat administrarea ei, sa respectati cu adevarat contradictorialitatea si oralitatea, sa nu respingeti cutare proba, doar ca „nu mi se pare mie utila cauzei”, sa auziti si sa ascultati dialogand activ cu toate partile din proces, asa cum ati dorit sa fiti ascultati acum.

    Ah, si sa nu mai respingeti Ordonante si Somatii de plata doar pentru ca Creditorul nu are nici o cale de atac, si pentru ca e mai usor de motivat respingerea.

    Multi dintre noi v-am dat credit de data asta, v-am inteles si v-am sustinut inclusiv public. Dar ce urmeaza acum, este un test. Nu doar criticii, ci si sustinatorii va vor urmari cu atentie.

    Iar noi, avocatii, cenzorii prin definitie ai actului de justitie, vom avea de acum incolo pretentii mai mari. Aveti o sansa mare, sa va dovediti onoarea si statutul in societate, sa demonstrati ca protestul asta nu a urmarit doar protejarea veniturilor.

    Altfel, va vom ruga, tot noi, insistent, ” sa coborati” langa noi, in piata, langa si cot la cot cu justitiabilii.

    Va urez succes in fructificarea acestei sanse.

    Cu stima,

    Av. Mihai Russu

  4. rene spune:

    Doamna,
    Fiecare e liber sa-si traiasca propriile fantezii si vise.

    Ceea ce ma ingrijoreaza pe mine in articol este dovada arogantei dvs.( lipsa de modestie nici nu o mai pun) cand vine vorba de comparatii . Vorbiti in numele judecatorilor, alocandu-va la nivel de casta profesionala un fel inteligenta superioara comparativ cu alte caste „inferioare”,cum ar fi bunaoara cea politica.
    Va puneti singura intr-o pozitie cel putin hilara, avand in vedere ca pe de alta parte ravniti ceea ce clasa poltica chiar are : putere si bani, iar multi dintre ei si studii juridice.
    Si o tara intreaga stie ce dvs. nu stiti – politicienii nu sunt mai prosti decat restul oamenilor fie ei si specia ariana a magistratilor, doar isi folosesc inteligenta in alte scopuri.
    Sa stiti ca asa a inceput si Hitler…

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.