Tribunalul Neamt. Suspendarea protestului. Se reia activitatea de judecata si activitatea la Registrul comertului
29.09.2009 | JURIDICE.ro

Comunicat Tribunalul Neamţ: „Având în vedere că s-au făcut paşi în direcţia soluţionării revendicărilor Adunărilor Generale, cel puţin prin iniţierea unui dialog şi recunoaşterea publică a existenţei unei crize a sistemului judiciar, generată de problemele ridicate de Adunările Generale ale Judecătorilor;
Ţinând seama de faptul că, prin înfiinţarea Comisiei Speciale pentru Justiţie s-a creat cadrul instituţional în care se pot dezbate problemele ridicate de Adunările Generale;
Membrii Adunării Generale a Judecătorilor Tribunalului Neamţ – cu majoritate de voturi – au hotărât următoarele:
- 1. Suspendarea protestului – până la data de 30.10.2009 – în ceea ce priveşte activitatea de judecată, cea de la Compartimentul „ Apostile”, cea privind eliberarea de certificate şi copii de pe acte, activităţile de la Registrul Comerţului. Aceste activităţi se vor relua, în program normal, cu începere din data de 29.09.2009.
- Menţinerea protestului privitor la refuzul magistraţilor de a participa la activităţile electorale, conform celor hotărâte în Adunarea Generală a Judecătorilor din data de 31.08.2009.
Judecătorii Tribunalului Neamţ îşi exprimă regretul pentru faptul că puterea executivă nu a înţeles că judecătorii au obligaţia legală de a-şi apăra independenţa şi dreptul fiecărui cetăţean la un act de justiţie desfăşurat în condiţii de profesionalism şi eficienţă şi îşi exprimă convingerea că opinia publică a înţeles că formele de protest declanşate au avut menirea de a asigura încurajarea valorii normalităţii unei societăţi bulversate şi încercarea de a evita punerea în pericol a statutului de independenţă şi imparţialitate a judecătorilor.”