Referendum si alegeri prezidentiale desfasurate simultan
30.09.2009 | JURIDICE.ro

Comunicat Guvernul Romaniei: „Guvernul a adoptat astăzi o ordonanţă de urgenţă pentru modificarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, pentru a reglementa câteva elemente în vederea organizării referendumului solicitat de preşedintele României, pe tema parlamentului unicameral, a anunţat Primul-ministru Emil Boc la finalul Şedinţei Executivului.
Şeful Executivului a afirmat că noul act normativ permite ca referendumul să se realizeze în cadrul aceloraşi secţii de votare în care se desfăşoară scrutinul pentru alegerea Preşedintelui României, în situaţia în care cele două procese se desfăşoară simultan. “Dăm posibilitatea ca în aceleaşi secţii de votare, şi cu utilizarea aceloraşi birouri electorale, să se realizeze şi alegerile prezidenţiale şi referendumul pentru parlamentul unicameral; asta înseamnă o economie la bugetul de stat de aproximativ 11 milioane euro,” a precizat Emil Boc.
O altă prevedere a ordonanţei de urgenţă adoptate astăzi impune un termen în care Parlamentul să se pronunţe prin aviz consultativ cu privire la decizia şefului statului de a organiza un referendum consultativ pe o problemă de interes naţional, a declarat primul-ministru Emil Boc. “În acest moment, în lege nu există un termen în care Parlamentul să se pronunţe, ceea ce practic ar putea pune în dificultate aplicarea unei prevederi constituţionale şi a unei prerogative care aparţine şefului statului. Am precizat doar că, prin lege se stabileşte că într-un anumit interval de timp – 20 de zile – Parlamentul să dea un răspuns cu privire la iniţiativa şefului statului. Avizul pozitiv sau negative rămâne la latitudinea Parlamentului ca for legislativ suprem al poporului român”, a mai afirmat Şeful Executivului.”