JurisprudenţăJurisprudenţă CEDOJurisprudenţă CJUEJurisprudenţă CCRJurisprudenţă ÎCCJJurisprudenţă curentă ÎCCJ / Dezlegarea unor chestiuni de drept / Recurs în interesul legiiJurisprudenţă Curţi de apelJurisprudenţă TribunaleJurisprudenţă Judecătorii
 
Curtea Constituţională
DezbateriCărţiProfesionişti
JURIDICE
 1 comentariu | 
Print Friendly, PDF & Email

Sesizare Curtea Constitutionala ref. motiuna de cenzura „11 impotriva Romaniei”

10.10.2009 | JURIDICE.ro
Newsletter
Instagram
Facebook

Parlamentarii PDL au sesizat Curtea Constitutionala pentru constatarea neconstituţionalităţii moţiunii de cenzură „11 împotriva României”, iniţiată de 123 de deputaţi ai grupurilor parlamentare ale PNL, UDMR şi PSD-PC.

Textul integral al sesizarii:

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

Grupurile Parlamentare ale Partidului Democrat Liberal

DOMNULUI PROF. UNIV. DR. IOAN VIDA

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

STIMATE DOMNULE PREŞEDINTE,

În temeiul prevederilor Art. 146 lit. c) din Constituţia României, coroborat cu Art. 11, lit. c) şi Art. 27-28 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionare Curţii Constituţionale, republicată, deputaţii şi senatorii înscrişi pe lista anexată, formulează prezenta:

SESIZARE

Grupurile Parlamentare al Partidului Democrat Liberal sesizează Curtea Constituţională pentru constatarea neconstituţionalităţii moţiunii de cenzură „11 împotriva României”, iniţiată de 123 de deputaţi ai grupurilor parlamentare ale PNL, UDMR şi PSD-PC.

MOTIVELE DE NECONSTITUŢIONALITATE SUNT URMĂTOARELE:

Moţiunea de cenzură „11 împotriva României” era inadmisibilă, fiind promovată cu  încălcarea  prevederilor  Art. 113  Alin 4. al Constituţiei României care stipulează:

“(4) Dacă moţiunea de cenzură a fost respinsă, deputaţii şi senatorii care au semnat-o nu mai pot iniţia, în aceeaşi sesiune, o nouă moţiune de cenzură, cu excepţia cazului în care Guvernul îşi angajează răspunderea potrivit articolului 114.”

Faţă de prevederea mai sus invocată, aceeaşi semnatari ai moţiunii „11 împotriva României”, au  promovat în data de 17 septembrie 2009, Moţiunea cu titlul „Guvernul PDL-PSD a hotărât: „Decât muncă fără rost, mai bine puţin şi prost”, moţiune ce a fost respinsă în Şedinţa Camerelor Reunite ale Parlamentului în data de 24 septembrie 2009.

  1. În condiţiile în care cu ocazia asumării răspunderii Guvernului pe pachetul de legi vizând educaţia, salarizare și administraţie publică , deputaţii și senatorii PNL și UDMR au iniţiat o moţiune de cenzură, denumită în literatură de specialitate PROVOCATĂ, criticând activitatea Guvernului, aceiaşi parlamentari nu puteau sa mai iniţieze și semneze o nouă moţiune de cenzura privind întreaga activitate a Guvernului actual, incluzând și aspectele criticate în moţiunea de cenzura depusă anterior, la asumarea răspunderii Guvernului.
  2. Practic, nu se poate iniţia o nouă moţiune de cenzură care să critice aceleaşi aspecte care au mai fost supuse odată votului Camerelor reunite ale Parlamentului, și asupra cărora, prin votul exprimat, parlamentarii s-au pronunţat deja. Dacă am admite acum, posibilitatea de a se supune votului plenului Camerelor reunite ale Parlamentului, aceleaşi aspecte [este evident faptul că, criticând ÎNTREAGA activitate a Guvernului, am eluda Constituţia și am permite posibilitatea că, puterea executivă să fie supusă variaţiilor rezultate din reconfigurările alianţelor politice din Parlament, aspect de natură a aduce deservicii actului de guvernare, cu consecinţe nefaste asupra situaţiei economice și sociale din România].
  3. În plus, trebuie menţionat și faptul că, în mod evident, prin faptul că aceiaşi parlamentari, care au depus o moţiune de cenzură provocată de asumarea răspunderii Guvernului, moţiune respinsă de Plenul Parlamentului la data de 24 septembrie 2009, situaţia exercitării atribuţiilor de putere executivă a Guvernului nu se putea schimba în mai puţin de doua săptămâni, mai exact nouă zile, de la data la care, Plenul Parlamentului acordă votul său de încredere pentru Guvernul României.
  4. Apreciem ca în măsura în care Guvernul își va asuma răspunderea în Parlament pe legea pensiilor, se poate iniţia o noua moţiune de cenzura de către parlamentarii PNL și UDMR, însă aceiaşi parlamentari, nu pot sa iniţieze, fără încălcarea dispoziţiilor art. 113, alin. [4] din Constituţie, o noua moţiune de cenzură cu caracter general, care vizează întreaga activitate a Guvernului, adică inclusiv activitatea și pachetul de legi pentru care deja a fost respinsă o moţiune de cenzură provocată, semnată de aceiaşi iniţiatori.

Este adevărat că cea de-a două moţiune a fost depusă pe fondul situaţiei de excepţie prevăzută de teza finală a alin. 4) al Art. 113 din Constituţia României, respectiv angajarea răspunderii Guvernului conform prevederilor Art. 114, însă apreciem că prevederile art. 113 nu se impun a fi interpretate extensiv, ci în sensul în care se permite aceloraşi iniţiatori ai moţiunii de a iniţia o singură moţiune în aceeaşi sesiune, fie că vorbim de o moţiune simplă sau de o moţiune depusă în cazul angajării răspunderii Guvernului, ori în cazul de faţă, în aceeaşi sesiune aceiaşi deputaţi şi senatori au iniţiat şi a doua moţiune de cenzură  pe fondul angajării răspunderii Guvernului, în condiţiile în care prima a fost deja respinsă. Pe cale de consecinţă şi prin interpretarea atât în spiritul cât şi litera legii a Constituţiei României, semnatarii moţiunii provocate, cu titlul „Guvernul PDL-PSD a hotărât: „Decât muncă fără rost, mai bine puţin şi prost”, nu mai pot iniţia în decursul aceleiaşi sesiuni parlamentare o nouă moţiune de cenzură, respectând Art. 113  Alin 4. Din Constituţia României.

Conform  art. 11 alin. [1] lit. c) din Legea 47/1992 republicata, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale a României, (1) Curtea Constituţională pronunţă decizii, hotărâri şi emite avize, după cum urmează:

A) Decizii în cazurile în care:

c) se pronunţă asupra constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori;

Din interpretarea prevederilor mai sus invocate, Curtea Constituţională este învestită să se pronunţe şi asupra constituţionalităţii Hotărârilor Parlamentului, ca  acte emanate de puterea legislativă, deci în cauză şi asupra constituţionalităţii MOŢIUNII de cenzură 11 împotriva României”.

În temeiul celor  invocate mai sus, solicităm Curţii să constate neconstituţionalitatea MOŢIUNII de cenzură „11 împotriva României” , adoptate de Parlamentul României.

Anexăm :

a) Lista cu semnatarii prezentei

b) Textul și lista semnatarilor Moțiunii de cenzură cu titlul: Guvernul PDL-PSD a hotărât: „Decât muncă fără rost, mai bine puţin şi prost”

c) Extras din stenograma Ședinței comune a Camerei Deputaților și Senatului din date de 24 septembrie privind rezultatul votului Moțiunii de cenzură cu titlul: „Guvernul PDL-PSD a hotărât: „Decât muncă fără rost, mai bine puţin şi prost”

d) Textul și lista semnatarilor Moțiunii de cenzură cu titlul: 11 împotriva României”.

Newsletter
Instagram
Facebook

Aflaţi mai mult despre ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Până acum a fost scris un singur comentariu cu privire la articolul “Sesizare Curtea Constitutionala ref. motiuna de cenzura „11 impotriva Romaniei””

  1. Ionescu Ion spune:

    Onorata Curte Constitutionala,
    luni, 12 Octombrie 2009, veti lua o hotarare care va avea un extrem de mare impact asupra intregii populatii a Romaniei.
    Romanii au incredere totala in spiritul de dreptate si de echitate al deciziilor dumneavoastra.
    Va rugam sa le aratati, si de aceasta data, ca nicio putere a statului nu are dreptul sa incalce sau sa faca vreo tentativa de incalcare a legii supreme, Constitutia tarii, a carei paza v-a fost incredintata. Dumneavoastra sunteti, in sensul cel mai nobil, Cainele de Paza al Constitutiei.
    Nu lasati, va rugam fierbinte, ca politicienii, cei ce isi urmaresc interesele personale sau de partid, sa se strecoare, mai mult sau mai putin subtil, sa alunece smechereste, prin textele constitutiei. O asemenea tentativa fac cei ce incearca acum sa impuna prioritar, incalcand prevederile constitutiei, motiunea de cenzura pe baza careia sa destitue actualul guvern, cu scopul major, din punctul lor de vedere, de a dispare, de pe ordinea de zi a parlamentului, discutatea asumarii raspunderii guvernului privind legea unitara a pensiilor, cea prin care se generalizeaza aplicarea principiului contributivitatii.
    Toata speranta este la dumneavoastra. Poporul asteapta cu emotie si cu incredere decizia dumneavoastra, satul, dupa o nefericita experienta de douazeci de ani, sa asiste neputincios la spectacole ieftine si profund nedrepte, prin care parlamentarii se constitue in majoritati ad-hoc ca sa impuna legi care sa le satisfaca interesele personale si de partid.
    Din nefericire, unii juristi nu mai respecta litera cartii universitare care i-a invatat sa au misiunea exceptionala de a apara dreptatea si adevarul. Ei isi folosesc educatia juridica pentru speculatii in favoarea lor sau a clientilor lor, chiar si prin incalcarea legilor si a ‘mamei’ acestora, Constitutia.
    Cu stima si deosebita incredere,
    Ionescu Ion

    PS : Am adresat Curtii Constitutionale aceasta srisoare-apel, azi, 11 Octombrie 2009.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate