Precizari MJLC ref. taxele de timbru
12 octombrie 2009 | JURIDICE.ro

Comunicat MJLC: „În urma apariţiei în mass-media a unor materiale în care se susţinea că taxele de timbru au fost trecute în bugetele autorităţilor locale printr-o decizie a Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, MJLC face următoarele precizări:
Veniturile realizate din încasarea taxelor de timbru au fost trecute de la bugetul de stat la bugetele locale de către Parlamentul României, cu ocazia dezbaterilor parlamentare care au avut loc asupra OUG 75/2008 în luna martie 2009. La momentul respectiv, reprezentanţii Ministerului Justiţiei au susţinut în cadrul dezbaterilor din cadrul Comisiilor Parlamentare de specialitate menţinerea taxelor de timbru la Ministerul Justiţiei.
De la adoptarea acestei modificări legislative de către Parlament, Ministerul Justiţiei a întreprins o serie de demersuri pentru modificarea Legii în sensul revenirii acestei surse de finanţare la bugetul de stat pentru sistemul judiciar.
Pentru o corectă informare precizăm că, începând cu anul 1997, potrivit Legii nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se constituiau venituri la bugetul de stat. La 1 ianuarie 2004, odată cu intrarea în vigoare a Codului Fiscal, aceste taxe au devenit venituri la bugetele locale. Odată cu adoptarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 51 din 2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, act normativ iniţiat de Ministerul Justiţiei, veniturile din taxe de timbru au fost preluate din nou la bugetul de stat pentru finanţarea serviciilor de asistenţă judiciară. Ulterior, în luna martie 2009, astfel cum s-a arătat, cu ocazia dezbaterii în Parlament a Ordonanţei de Urgenţă nr. 75/2008, privind stabilirea de măsuri pentru soluţionare unor aspecte financiare în sistemul justiţiei, Camera Deputaţilor (cameră decizională) a hotărât, după întoarcerea proiectului din Plen la Comisia juridică, ca taxele de timbru să fie preluate în totalitate de bugetele locale (Legea 76/2009).”