« Flux noutăţi
Proiecte speciale: Asigurări pentru avocaţiCariere juridiceCărţi juridiceConferinţe juridiceDezbateri juridiceEvenimente juridiceGrile juridiceLawyers WeekProfesioniştiBarouriCovid-19 Legal ReactInternaţionalJurisprudenţă inedită CITRLegal DaysLifeNotariatExecutoriReviste juridiceSistemul judiciarUniversitariaCitate juridiceJURIDICE MOLDOVALaw Flaws ProjectLegal Soft SkillsNoul Cod comercial român
Sistemul judiciar
Official partners: Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Public şi Direcţia Naţională Anticorupţie
JURIDICE
3 comentarii

Vulnerabilitati ale sistemului juridic
19.10.2009 | JURIDICE.ro, Cristi Danilet

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice

Definiţia corupţiei judiciare

Corupţia este abuzul puterii încredinţate pentru obţinerea unui interes privat. Preferăm această definiţie, care este suficient de largă şi poate fi adaptată uşor la situaţiile de comportament incorect al celor implicaţi în actul de justiţie sau în decizii auxiliare acestuia. Astfel, această definiţie include avantaje materiale sau de orice altă natură obţinute prin corupţie. De asemenea, definiţia priveşte atât agenţii publici (precum magistraţii), cât şi cei privaţi (precum avocaţii sau notarii), căci ceea ce este afectat prin corupţie este interesul public al înfăptuirii în mod profesionist a actelor, măsurilor şi deciziilor în câmpul juridic.

Adaptând această definiţie la sistemul juridic, putem spune că prin corupţia judiciară desemnăm orice act de influenţare negativă a persoanelor care îşi desfăşoară activitatea în sistemul juridic, prin care este afectată imparţialitatea procedurilor judiciare în scopul  obţinerii unui beneficiu nelegitim de către ele sau pentru părţi.

Aceste influenţe nepotrivite pot fi generate de modalităţi prin care se afectează independenţa justiţiei sau a judecătorilor. Acestea sunt numite factori de presiune asupra justiţiei: includem aici, de exemplu, implicarea politicului în modalitatea de recrutare şi numire a judecătorilor, afectarea negativă a salariului acestora, influenţarea modului de repartizare a dosarelor ori de desemnare a judecătorilor în complete. Ele pot fi combătute prin garanţii adecvate care să protejeze independenţa funcţională a sistemului şi individuală a judecătorilor.

Dar influenţele nepotrivite asupra corectitudinii care trebuie să caracterizeze procedurile desfăşurate de agenţii din sistemul juridic[1] pot fi şi urmarea încălcării conduitei etice de către aceştia ori a cumpărării favorii lor, şi atunci vorbim de lipsa de integritate. Acest aspect va fi analizat în secţiunile următoare, în care vom examina sectoarele unde se poate produce corupţia judiciară,

Răspândirea corupţiei judiciare

Pentru a avea însă o analiză corectă cu privire la întinderea corupţiei şi la sectoarele vulnerabile din sistemul juridic, trebuie comparate şi coroborate studiile şi sondajele despre corupţie bazate pe percepţia, dar şi pe experienţa populaţiei şi chiar a personalului din justiţie. De asemenea, trebuie analizate datele oficiale privind dosarele penale şi disciplinare instrumentate pentru personalul ce activează în sistem. Este chiar ceea ce vom face în cele ce urmează, obţinând în final o evaluare completă a corupţiei judiciare.

I. Încrederea populaţiei în justiţie

Încrederea românilor în instituţiile statului este una scăzută, iar corupţia este privită ca un fenomen extins. Referitor doar la justiţie, arătăm că integritatea justiţiei întreţine credibilitatea acesteia. La rândul său, credibilitatea pe care o dă sistemul alimentează încrederea pe care o are populaţia în justiţie. Şi astfel, prin acceptul din partea populaţiei, justiţia devine şi legitimă. Statistic, în ultimul deceniu, încrederea populaţiei în justiţia din România se situează între 20% şi 28%. Această încredere a populaţiei în instituţiile statului are la bază percepţia asupra corectitudinii serviciilor şi a integrităţii personalului.

II. Corupţia din justiţie în sondajele de opinie

Este adevărat că, de multe ori, percepţia se fundamentează chiar pe experienţa de corupţie a cetăţeanului ajuns în relaţie cu agentul public. Dar noi credem că o viziune cât mai apropiată de realitate o pot oferi numai instrumentele de măsurare consacrate, cu condiţia unor interpretări profesioniste a constatărilor de teren.

În tabelul ce urmează am selectat rezultatele din cele mai relevante studii realizate în ultimii ani, majoritatea conţinând date privind percepţia asupra corupţiei judiciare:

Corupţia în rândul

BM 2001
[2]

TI

2007
[3]

Gallup 2008[4]

AID

2008
[5]

DGA 2008
[6]

Grefieri chestionaţi Avocaţi chestionaţi Populaţie chestionaţi
judecătorilor

– percepţie

– experienţă

  • mită dată
  • mită cerută
50

22

16

10

11

7

47

63

40

13

11,4

procurorilor

– percepţie

– cazuri cunoscute

8

60

60

40

13

poliţiştilor

– percepţie

– experienţă

  • mită dată
  • mită cerută
40

9

10

20

78

60

10

avocaţilor 19 30 60
notarilor 13 28 35
funcţionarilor justiţie 3 51 46
executorilor judecătoreşti 15 35 43
Corupţie judiciară nesemnalată 30-40 80 89
Probleme majore:

– corupţia

– lungime procese

– incompetenţa

– supraîncărcarea

12

34

19

12

39

10

5

44

Tabel:  Corupţia din sistemul juridic (numerele reprezintă procente)

Sintetizând concluziile studiilor analizate, s-au făcut mai multe constatări. Există o diferenţă majoră între percepţia despre întinderea corupţiei din sistemul juridic şi experienţa în legătură cu aceasta. Uneori s-au oferit prin intermediul avocaţilor bani pentru magistraţi, nefiind sigur că aceştia ar fi ajuns la ei. Scopul mitei a fost, cel mai adesea, grăbirea procedurilor şi alocarea dosarelor unor anumiţi magistraţi. Cei mai mulţi dintre cei care au avut cunoştinţă de fapte de corupţie ale persoanelor din sistemul juridic nu le-au denunţat, din cauza procesului prea complicat sau pentru că erau convinşi că nu se va întâmpla nimic, fiind evidentă neîncrederea în organele de urmărire penală. În afara corupţiei, nemulţumirea cetăţenilor s-a manifestat faţă de modul şi timpul de soluţionare a dosarelor, incompatibilităţi ale magistraţilor, abuzuri procesuale. Tipologia sesizărilor ne-a format convingerea că publicul larg deseori confundă greşelile procedurale şi neglijenţa cu actele de corupţie.

Magistraţii înşişi sunt conştienţi că există corupţie în sistem, dar recunosc totodată faptul că au fost ineficienţi în înlăturarea ei.  Un sfert dintre procurori şi unul din cinci judecători apreciază că sistemul de repartizare aleatorie a dosarelor este aplicat necorespunzător, iar jumătate dintre magistraţii intervievaţi consideră că sistemul de repartizare aleatorie a cauzelor poate fi influenţat sau viciat[7]. Magistraţii înşişi nu au încredere în sistemul judiciar. Astfel, mai puţin de 40% dintre cei chestionaţi apreciază că indicele de casare sau desfiinţare a cauzelor ar fi un indicator relevant sau foarte relevant pentru evaluarea obiectivă a sistemului judiciar din România. Cauza considerării ca irelevant a indicelui de casare sau desfiinţare trebuie căutată în lipsa de încredere în soluţiile instanţei de control judiciar. Această lipsă de încredere are la rândul ei mai multe cauze, între care practica judiciară neunitară joacă un rol important, dar nu exclusiv. Dincolo însă de posibilele cauze şi explicaţii, lipsa de încredere manifestată chiar în interiorul sistemului este prin ea însăşi un indicator relevant în privinţa calităţii actului de justiţie şi încrederii pe care sistemul o poate aştepta din partea justiţiabililor[8].

Pentru îmbunătăţirea stării justiţiei române, atât magistraţii, cât şi grefierii, avocaţii şi populaţia consideră ca fiind o prioritate reducerea corupţiei din sistemul juridic, alături de simplificarea procedurilor judiciare şi micşorarea duratei (prea mari) a procesului.

III. Persoane investigate şi sancţiuni pentru corupţie judiciară

Datele publice existente ne oferă posibilitatea de a ne face o imagine asupra categoriilor de persoane care au fost cercetate pentru fapte legate de corupţie. Această imagine este întregită de numărul de infracţiuni şi sancţiuni disciplinare aplicate agenţilor publici incorecţi. Menţionăm însă ca nu există vreo cifră etalon care să indice un nivel satisfăcător al numărului investigaţiilor sau condamnărilor necesare.

1. Un prim punct de referinţă pentru analiza ariei de răspândire a corupţiei judiciare îl constituie dosarele penale instrumentate. Astfel, potrivit comunicatelor de presă ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) cu privire la trimiterile în judecată şi potrivit rapoartelor de activitate din anii 2004-2008 referitoare la condamnările definitive[9], constatăm că s-au efectuat anchete penale pentru următoarele categorii de personal din sistemul juridic şi de infracţiuni reţinute în sarcina lor:

poliţişti din poliţia rutieră şi poliţia judiciară – pentru infracţiuni precum luare de mită, fals intelectual, trafic de influenţă, favorizarea infractorului, fals material în înscrisuri oficiale. Se constată cu uşurinţă că mita este cu atât mai ridicată cu cât este mai gravă natura infracţiunii pentru care este cercetat cel care dă mita.

judecători, judecător sindic, magistrat asistent – pentru luare de mită, trafic de influenţă, fals în înscrisuri, fals în declaraţii;

procurori – pentru dare de mită, luare de mită, trafic de influenţă, fals intelectual, uz de fals, favorizarea infractorului;

avocaţi – pentru trafic de influenţă, favorizarea infractorului;

notari – pentru trafic de influenţă;

lichidatori judiciari – pentru luare de mită, trafic de influenţă;

medic legist – pentru luare de mită;

specialist criminalist – pentru primire de foloase necuvenite.

S-au întocmit dosare penale inclusiv pentru cazuri de luare de mită şi trafic de influenţă cu privire la cadre didactice în vederea facilitării obţinerii diplomei de licenţă la facultatea de drept, cu privire la unii poliţişti cu funcţie de conducere pentru modul de recrutare a personalului, a unor ofiţeri ai Serviciului Român de Informaţii cu funcţii de conducere pentru modul de promovare a personalului.

2. În dosarele soluţionate definitiv în ultimii ani, amintim selectiv doar condamnarea pentru fapte de corupţie, în anul 2005 a doi procurori şi un magistrat asistent; în anul 2007 a trei judecători; în anul 2008 a unui judecător, a doi procurori şi a unui grefier; în anul 2009 a unui procuror[10]. Cu excepţia Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) care a furnizat aceste date numai pentru ultimii trei ani, nici Ministerul Justiţiei, nici Ministerul Public[11] nu deţin statistici cu privire la categoriile de persoane din sistemul juridic condamnate pentru corupţie, fiind evident că nu au avut vreo intenţie de preocupare pentru o strategie anticorupţie în acest sistem.

3. Nu trebuie ignorate nici măsurile interne luate de organismele disciplinare sau unităţile anticorupţie interne.

3.1. Astfel,  în perioada ianuarie 2005 – aprilie 2009, au fost sancţionaţi disciplinar de către Secţiile CSM un număr de 35 judecători şi 16 procurori. Dintre aceştia, 15 judecători şi respectiv 4 procurori au fost sancţionaţi pentru săvârşirea abaterii disciplinare a exercitării funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă prevăzută de art. 99 lit. h din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor[12].

De asemenea, în perioada ianuarie 2005 – ianuarie 2009, CSM a încuviinţat arestarea preventivă a 2 judecători şi 7 procurori. În aceeaşi perioadă, CSM a dispus suspendarea din funcţie a unui număr de 9 judecători şi 16 procurori, în urma punerii în mişcare a acţiunii penale. Un judecător şi 4 procurori au fost excluşi din profesie, ca urmare a condamnării definitive pentru săvârşirea unor infracţiuni[13].

3.2. Direcţia Generală Anticorupţie (DGA) din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) a devenit operaţională la finele anului 2005. În anul 2006, DGA a făcut cercetări pentru comiterea unor fapte de corupţie pentru 1281 angajaţi ai MAI, din care 219 au fost învinuiţi sau inculpaţi pe parcursul cercetărilor. De asemenea, s-au mai efectuat cercetări şi asupra a 678 de persoane din afara MAI, fiind învinuite sau inculpate un număr de 281 dintre acestea.

În 2007, pentru fapte de corupţie au fost învinuite 169 cadre ale ministerului (55% din cadrul Poliţiei Române), din care 76 pentru luare de mită şi 20 pentru primire de foloase necuvenite. De asemenea, pentru fapte de corupţie au fost inculpate 70 de cadre ale ministerului (dintre care 58% din cadrul Poliţiei Române). Este de remarcat că s-au consemnat 84 situaţii în care funcţionarii ministerului au sesizat lucrătorii DGA atunci când li s-au oferit diverse sume în schimbul unor servicii, persoanele respective fiind cercetate pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită. De asemenea, au fost înregistrate alte 82 cazuri când chiar lucrătorii ministerului au denunţat situaţii în care colegii lor au fost implicaţi în comiterea unor fapte de corupţie, situaţie care nu se mai întâlneşte şi la celelalte categorii de personal din sistemul juridic.

În 2008, pentru fapte de corupţie au fost învinuite 285 cadre ale MAI (din care 143 din Poliţia Română); au fost inculpate pentru infracţiuni de corupţie 96 cadre ale ministerului (din care 56 din Poliţia Română). S-au consemnat 62 de situaţii în care angajaţii ministerului au sesizat lucrătorii DGA atunci când li s-au oferit diverse sume în schimbul unor servicii, persoanele respective fiind cercetate pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, şi alte 104 cazuri când lucrătorii ministerului au denunţat situaţii în care colegii lor au fost implicaţi în comiterea unor fapte de corupţie[14].

Numărul hotărârilor de condamnare pentru corupţie ale angajaţilor MAI este de 17 (definitive) pentru anul 2006, 88 (din care 70 definitive) pentru anul 2007 şi 75 (din care 47 definitive) pentru anul 2008[15].

4. Luând în considerare sistemul judiciar în sens larg, adică având în vedere instanţele de judecată, procurorii, poliţia judiciară şi celelalte organe care participă la înfăptuirea actului de justiţie, la menţinerea ordinii publice şi la contracararea unor comportamente antisociale, se poate afirma că actele de corupţie sunt prezente la nivelul fiecărui organ implicat în activitatea de aplicare a legilor în vigoare[16].

Dar, având în vedere diferenţa dintre percepţia de corupţie (de multe ori existând confuzii între corupţie şi incompetenţă sau birocraţie excesivă) şi experienţa corupţiei, şi dintre acestea şi cazurile investigate, putem afirma fără dubii că în România nu se poate vorbi de corupţie ca o practică sistematică în justiţie.

Oricum, indiferent cât de mare sau de mică ar fi întinderea corupţiei în sistemul juridic, ea este în orice situaţie inacceptabilă. Făcând parte din sistemul conceput tocmai pentru a combate corupţia din societate, magistraţii, poliţiştii şi toţi ceilalţi trebuie să dea dovadă de integritate neştirbită. De aceea, şi existenţa unui singur caz într-o instituţie judiciară constituie un lucru grav. În plus, dacă avem în vedere că întotdeauna numărul infracţiunilor raportate diferă de cel al infracţiunilor comise[17] şi dacă ţinem cont de statisticile cu privire la cei care afirmă că li s-a cerut şi au oferit mită la contactul cu justiţia (11%, respectiv 10%) şi cu poliţia (9%, respectiv 11%) comparativ cu numărul de dosare întocmite în ultimii ani, realizăm că numărul infracţiunilor comise în realitate ar putea fi mai mare.

Această concluzie trebuie să stârnească, fără îndoială, îngrijorarea autorităţilor responsabile şi a asociaţiilor profesionale. Dincolo de acceptarea sau nu, publică, a corupţiei ca o problemă a sistemului juridic, activitatea de prevenire trebuie să joace un rol esenţial în activitatea oricărei instituţii sau organizaţii. Ca urmare, trebuie identificat care structuri din sistem sunt vulnerabile, unde anume se poate influenţa funcţionarea legală a sistemului şi ce fel de decizii pot fi influenţate.

IV. Vulnerabilităţi în sistemul juridic

Impresia publicului larg este că sintagma ”corupţia din justiţie” s-ar referi doar la mita pe care ar lua-o judecătorii şi, eventual, procurorii. Faţă de scopul cercetării noastre – şi anume identificarea sectoarelor vulnerabile care afectează organizarea şi funcţionarea acestui sistem conceput pentru ocrotirea drepturilor cetăţenilor, respectiv formularea propunerilor pentru o politică anticorupţie judiciară adecvată – se impune o analiză completă a corupţiei din acest sistem. De aceea, pe de o parte, nu se pot ocoli celelalte categorii de personal care îşi desfăşoară activitatea în sistem, iar pe de altă parte trebuie amintite şi actele de mituire pe care le provoacă cetăţenii (căci simpla oferire de bani este deja un act de corupţie, indiferent că agentul public acceptă sau nu oferta) şi, în fine, nu se poate limita doar la influenţarea deciziilor prin care se soluţionează cauzele.

De aceea, analiza corupţiei din justiţie va viza, de fapt, sistemul juridic şi justiţiabilii care apelează la el. Or, sintagma sistem juridic se referă nu doar la magistraţi[18], ci la toate instituţiile şi toţi profesioniştii implicaţi în soluţionarea unui litigiu, a unui diferend: organele de constatare a infracţiunii/contravenţiei (de la poliţia rutieră până la Garda Financiară), poliţia judiciară, procurorii şi judecătorii, personalul de specialitate al instanţelor şi parchetelor (grefieri de şedinţă, grefieri-arhivari, grefieri-registratori etc), avocaţii, mediatorii, experţii, practicienii în insolvenţă, executorii judecătoreşti, consilierii de probaţiune, notarii publici, inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate.

1. Tipurile de decizii din sistemul juridic

Robert Klitgaard, expert recunoscut în domeniul corupţiei, a alcătuit următoarea ecuaţie care exprimă cauzele corupţiei: C (Corupţia) = M (Monopol) + Pd (Putere discreţionară) – R (Responsabilitate)[19]. Aceasta semnifică faptul că acolo unde un agent public sau chiar privat are autoritatea de a luat anumite decizii în exclusivitate, când aceste decizii nu sunt motivate în fapt sau în drept sau nu sunt supuse unor anumite condiţii şi cerinţe, şi când întregul proces de luare a deciziei nu este vizibil pentru alte autorităţi sau pentru public, se produc condiţii optime pentru acte de corupţie.

În mod asemănător, în Cartea de bază a UNPD privind Responsabilitatea, Transparenţa şi Integritatea se iau în considerare şi alte dimensiuni care sunt importante pentru a balansa Monopolul şi Puterea discreţionară. Astfel, formula propusă este: Corupţia = (Monopol + Putere discreţionară) – (Responsabilitate + Integritate + Transparenţă)[20]. Această reţetă o vom adopta şi în analiza noastră privind corupţia din sistemul juridic, drept pentru care o vom folosi pentru identificarea în concret a vulnerabilităţilor de sistem.

Pentru a vedea unde şi cum se produce corupţia în cadrul sistemului juridic, trebuie analizate carenţele sistemului sau slăbiciunile morale ale agentului în legătură cu deciziile luate în diverse sectoare judiciare, indiferent că acestea vizează reglementarea legală, managementul instituţional sau strict conduita individului. Astfel, în instituţiile judiciare se iau în primul rând decizii judiciare, adică decizii prin care se soluţionează litigiile prin intermediul organelor statului: procurorul poate decide scoaterea de sub urmărire penală a unei persoane, judecătorul poate decide condamnarea unui inculpat etc. Organele statului chemate să ia aceste decizii se bazează uneori într-un mod covârşitor pe declaraţiile martorilor, pe rapoartele experţilor sau pe susţinerile avocaţilor ori ale membrilor celorlalte profesii liberale. Indiferent de natura penală sau civilă a cauzei, fiecare dintre cei implicaţi poate fi subiect activ sau pasiv al actelor de corupţie. Acestea se pot comite oricând, începând cu primele stadii ale unei cauze şi până la executarea hotărârii judecătoreşti.

Dincolo de finalitatea funcţională, respectiv efectuarea actului de justiţie, instituţiile pe care le analizăm furnizează mai multe servicii publice. Fiind deservită populaţia în legătură cu un serviciu juridic, vom numi aceste servicii acte de administrare judiciară. Ele sunt menite să creeze premizele luării deciziilor judiciare (cum ar fi împărţirea cauzelor către judecători) sau intervin ulterior acestora (cum ar fi comunicarea hotărârilor judecătoreşti) şi revin, de regulă, personalului auxiliar de specialitate de la registratură, arhivă şi  grefă.

În afară de acestea, în instituţiile analizate se iau şi decizii pur administrative. Astfel, din punct de vedere organizatoric, secţia de poliţie, unitatea de parchet, instanţa judecătorească, unitatea de penitenciar sau Consiliul Superior al Magistraturii funcţionează ca orice altă instituţie publică, în care se iau decizii începând de la cariera personalului până la achiziţii publice. Tot în această categorie se includ şi deciziile privind politicile publice pe justiţie care se iau la nivelul Ministerului Justiţiei.

2. Persoane şi decizii judiciare şi administrativ-judiciare vulnerabile

Într-un mod foarte sintetic, arătăm că litigiile civile sunt soluţionate de judecători, iar hotărârile instanţelor sunt executate silit prin intermediul executorilor judecătoreşti. Când se comite o infracţiune, dosarul penal ajunge la judecător numai dacă un procuror decide astfel, pe baza cercetărilor întreprinse de poliţia judiciară; ulterior, hotărârea definitivă se execută prin funcţionarii Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor sau prin serviciul de probaţiune. În faţa fiecăruia dintre aceşti agenţi publici apar agenţii privaţi, cum ar fi avocaţii.

În operaţiunea pe care ne-am propus-o, de identificare a vulnerabilităţilor de sistem, vom analiza fiecare dintre categoriile de personal arătate, în ordinea cronologică a implicării lor pe parcursul derulării unei cauze penale/non-penale. În felul acesta, stabilim relevanţa şi tipul de corupţie în funcţie de nivelul instituţional.

a. Lucrătorul de poliţie judiciară este organul judiciar care efectuează cercetarea penală cu privire la faptele şi persoanele bănuite de comiterea unor infracţiuni. De regulă, plângerile şi denunţurile penale se adresează poliţiei, iar cercetarea penală în cele mai multe cazuri revine acestui organ.

Cel cercetat are interesul de a nu se demara ancheta cu privire la el şi, astfel, de a nu ajunge în faţa procurorului. Ca urmare, poate recurge la acte de corupţie în scopul de a fi lăsat să comită infracţiuni (cum ar fi trafic de droguri, prostituţie, jocuri de noroc) sau pentru a fi anunţat când se pregăteşte o acţiune contra sa (cum ar fi anunţarea efectuării unei percheziţii pentru a putea şterge la timp urmele infracţiunii). Ori pentru a  convinge poliţistul să nu înregistreze plângerea victimei ca sesizare penală. Sau poate influenţa poliţistul pentru a fi cercetat numai asupra anumitor fapte din totalul celor reclamate. Sau pentru a se întocmi la finalul cercetărilor un referat către procuror prin care să se propună adoptarea de către acesta a unei soluţii favorabile.

Prin urmare, atingerea adusă integrităţii prin coruperea lucrătorului de poliţie judiciară poate avea ca efect falsa raportare a faptelor, sustragerea de sesizări, maniera de investigare, aprecierea asupra existenţei faptei, modul de soluţionare a sesizării, furnizarea de informaţii esenţiale. Dacă procurorul care supraveghează organul de cercetare penală va verifica în mod temeinic actele întocmite de poliţist, riscul denaturării adevărului va fi minimalizat.

Monopolul deţinut de poliţist cu privire la capacitatea lui de a demara cercetări penale poate determina chiar comiterea din partea sa a unor infracţiuni de tipul şantajului: în schimbul anumitor beneficii, el va putea asigura protecţia activităţii infracţionale (cum ar fi proxenetismul sau furtul produselor petroliere). De asemenea, atribuţiile poliţistului în legătură cu punerea în executare a mandatelor de urmărire generală, de arestare sau de executare a pedepselor, îl pot face pe acesta vulnerabil la acte de corupţie comise în scopul sustragerii celor vinovaţi de comiterea unor infracţiuni de la urmărirea lor penală sau de la punerea lor sub arest ori în detenţie.

Apropierea poliţiştilor de mediul infracţional şi contactul acestora cu mediul interlop poate avea drept efect faptul ca unii dintre ei vor deveni parte a sistemului de crimă organizată.

În raport cu poziţia poliţistului în sistemul juridic, doctrina a arătat că există nouă tipuri de corupţie în poliţie[21]:

– corupţia autorităţii, care permite primirea de foloase necuvenite prin uzarea de statutul de poliţist (patronul unui restaurant dintr-o zonă rău famată acordă masă gratuită poliţiştilor pentru a asigura paza zonei);

– favorizarea, care implică primirea de foloase pentru a facilita dezvoltarea relaţiilor de afaceri ale corupătorilor (poliţistul asigură paza la sustragerea combustibilului din conductele de petrol);

– furtul oportunist, prin care se însuşesc bunuri de la arestaţi, victime sau de la locul comiterii infracţiunilor sau de pe proprietăţi neprotejate (poliţistul sustrage droguri confiscate pentru vânzare sau consum);

– şantajul, prin care poliţistul primeşte foloase de la suspecţii care comit infracţiuni pentru ascunderea ilegalităţii (poliţistul primeşte mită pentru a nu deschide ancheta penală);

– protecţia activităţilor ilegale, prin care se cumpără lipsa de reacţie a poliţistului, având astfel asigurată desfăşurarea unor activităţi ilegale (poliţistul este cumpărat de un proxeneţii dintr-un local cu favoruri sexuale prin prostituate);

– mita, prin care corupătorii încearcă să evite luarea unor măsuri procedurale (să nu fie reţinuţi, percheziţionaţi ori bunurile să nu li se confişte) sau să obţină sustragerea unor probe incriminatorii de la dosar ori schimbarea încadrării juridice în infracţiuni mai uşoare;

– activităţi infracţionale directe, care nu presupun existenţa unui corupător, ci sunt activităţi desfăşurate de poliţist contra persoanelor (cum este cazul în care decide să facă singur dreptate prin utilizarea armamentului din dotare);

– aranjamente interne, care implică darea şi luarea de mită în cadrul unităţilor de poliţie pentru a obţine salarii de merit, stimulente, avansări înainte de termen, poziţii administrative importante etc.;

– plasarea de obiecte interzise, care presupune plasarea de droguri sau de alte obiecte a căror deţinere, folosire şi comercializare sunt pedepsite de lege, între bunurile unei persoane sau luarea în evidenţă pentru a o acuza.

b. Procurorul este organul judiciar care efectuează urmărirea penală. El deţine monopolul deciziei cu privire la trimiterea în judecată a persoanei bănuite de comiterea unui act ilicit, pentru a fi trasă la răspundere penală pentru săvârşirea unei infracţiuni; dacă suspectul este nevinovat, procurorul este singurul abilitat să dispună neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale. Când persoana este trimisă în judecată, procurorul susţine acuzarea în faţa judecătorului.

Sunt cazuri când cercetarea penală nu este efectuată de lucrătorul de poliţie judiciară, ci de însuşi procurorul. În aceste situaţii, sunt valabile modalităţile de corupere descrise în cazul poliţistului. În practică, s-au reclamat chiar cazuri când s-a încercat coruperea procurorului pentru a se deschide dosare de urmărire penală altor persoane[22].

Cum cel cercetat de procuror are tot interesul de a nu fi trimis în judecată, el poate recurge la acte de corupere a procurorului pentru a i se da chiar de către acesta o soluţie favorabilă. Dacă a fost trimis în judecată, poate mitui un procuror să nu susţină acuzarea sau să nu formuleze căi de atac împotriva hotărârii instanţei de judecată care a fost favorabilă mituitorului.

Ca metodă de împiedicare a actelor ilegale sau netemeinice întocmite de procuror, menţionăm verificarea lor de procurorul ierarhic superior (din oficiu sau la plângere) şi de către judecător (numai la plângere şi după adresarea ei procurorului ierarhic superior). În acest sens, auditul realizat de Freedom House în 2005 asupra impactului Strategiei Naţionale Anticorupţie 2001-2004 reclamă vulnerabilitatea poziţiei procurorului în raport cu procurorul ierarhic superior, identificând în această vulnerabilitate premisele unor probleme sistemice[23]. Planul de acţiune aferent Strategiei include măsuri clare pentru aplicarea principiului continuităţii în faza de urmărire penală: stabilirea unor criterii obiective de repartizare iniţială a cauzelor, restricţionarea posibilităţilor de redistribuire a dosarelor şi de intervenţie a procurorului ierarhic superior în desfăşurarea urmăririi penale la cazuri expres şi limitativ prevăzute de lege, introducerea controlului instanţei cu privire la actele de infirmare ale procurorului ierarhic superior, la cererea procurorului care efectuează urmărirea penală în cauză[24].

Cu toate acestea, actualul Cod de procedură penală permite procurorilor din cadrul parchetelor ierarhic superioare preluarea, în vederea efectuării urmăririi penale, a unor cauze din competenţa parchetelor ierarhic inferioare. Semnalăm vulnerabilitatea în aprecierea situaţiei când se impune această preluare, căci prin puterea de apreciere a conducătorului parchetului ierarhic superior, care nu presupune vreo motivare obligatorie a deciziei sau acordul procurorului de caz, se poate ajunge la o imixtiune în activitatea procurorului iniţial şi o deturnare a mersului corect al anchetei.

c. Judecătorul este magistratul care tranşează cu putere de lege un litigiu.

Când un cetăţean se află în faţa instanţei de judecată, scopul său este obţinerea unei hotărâri favorabile, indiferent ce calitate procesuală are (reclamant sau pârât în procesele civile, parte vătămată ori civilă sau inculpat în procesele penale). În urma unor acte de corupţie, judecătorul va putea să admită sau să respingă anumite probe pentru a-şi justifica soluţia, poate dispune consemnarea greşită a declaraţiilor orale făcute de părţi sau martori, poate urgenta sau întârzia soluţionarea cazului ori poate pronunţa intenţionat o hotărâre neconformă cu probele administrate sau cu legea. Aşadar, coruperea unui judecător poate influenţa mersul dosarului începând cu desemnarea judecătorului şi alocarea cazurilor, până la tratamentul aplicat de acesta părţilor, timpul acordat fiecărui dosar, modul de conducere a dezbaterilor, aplicarea dispoziţiilor ce impun imparţialitatea şi luarea deciziei.

Întrucât, începând cu luna martie 2005, repartizarea dosarelor către judecătorii din România se face în mod aleatoriu, de regulă computerizat, este posibil ca o anumită cauză să fie atribuită unui anumit judecător prin intermedierea grefierului/judecătorului care are această atribuţie şi care, prin activitatea îndelungată cu soft-ul, poate anticipa completul de judecată căruia îi va reveni o anumită cauză: fie operaţiunea nu se efectuează în ordinea intrării dosarelor, fie se introduc variabile de timp pentru o perioadă în care există doar o singură posibilitate de atribuire (un singur complet)[25], fie se introduc criterii de complexitate eronate pentru a ghida dosarul către un anumit complet[26].

Este de remarcat că soft-ul nu va genera repartizarea cauzei unui judecător nominal, ci unui complet de judecată ce poartă un anumit indicativ pentru a se identifica în raport cu altele. Componenţa acestor complete ar trebui să se determine la fiecare început de an, însă preşedintele de secţie o poate modifica pe parcurs în alte condiţii decât cele obiective. Oricum, componenţa completelor de judecată nu este publică. De asemenea, cum componenţa completului se stabileşte la fiecare început de an chiar şi pentru cauzele aflate în curs, este posibil ca un anumit dosar nesoluţionat de un complet la sfârşitul anului, să fie preluat la începutul anului următor de alţi judecători care sunt desemnaţi în componenţa acelui complet[27].

O altă modalitate de evitare a rezultatului împărţirii aleatorii este schimbarea componenţei completului de judecată în timpul anului. Regula este că judecătorii care au fost desemnaţi să soluţioneze o cauză nu pot fi înlocuiţi decât pentru motive obiective. Or, de aceste motive se poate abuza prin cereri de învoire, concediu medical, concediu de odihnă. În acest fel, în componenţa completului va intra judecătorul din lista de permanenţă. Dacă şi acesta se îmbolnăveşte ”subit”, în cele din urmă dosarul poate ajunge la judecătorul vizat. Tot astfel, o metodă de a interveni în componenţa completelor în timpul anului este de a înfiinţa sau desfiinţa complete de judecată, dosarele atribuindu-se noului complet, respectiv fiind preluate de la vechiul complet.

Întrucât în România, computerul desemnează atât judecătorul cât şi primul termen de judecată, se poate da mită pentru ca judecătorul să preschimbe termenul, grăbind în mod ilegal desfăşurarea procedurii[28]. De asemenea, se poate da mită pentru ca judecătorul să acorde în alte condiţii decât cele legale scutiri sau reduceri ale taxelor de timbru datorate pentru promovarea acţiunilor civile.

Se poate abuza şi de modul în care circulă dosarul în cadrul secţiei ca urmare a transpunerii lui la o altă secţie sau a declinării lui la o altă instanţă de unde este retrimis: dacă nu există preocupări pentru urmărirea continuităţii completului iniţial în aceste situaţii, dosarul poate fi trimis ”din greşeală” unui alt complet. Au fost şi cazuri în care dosarul a fost pur şi simplu trecut la un alt complet de judecată de către preşedintele secţiei[29].

Cu privire la părţi, menţionăm că acestea nu cunosc întotdeauna identitatea membrilor din completul care le soluţionează cauza, ceea ce face imposibilă aplicarea dispoziţiilor legale care ocrotesc imparţialitatea: de exemplu, dacă numele judecătorului nu este afişat pe uşa instanţei sau dacă partea decide să se judece cauza în lipsa sa şi cum pe site-ul instanţei nu apare afişată componenţa completului, un judecător care este rudă cu partea adversă sau cu avocatul acesteia nu ar putea fi recuzat necunoscându-se identitatea sa. Nu acelaşi lucru se poate spune şi cu privire la procurori: acestora li se comunică în mod regulat lista de permanenţă cu judecătorii programaţi pentru a soluţiona cererile de arestare astfel că, teoretic, procurorii pot alege ziua când să înregistreze propunerea de arestare a unei anumite persoane, atunci când practica judiciară a judecătorilor nu este unitară sub acest aspect.

Chiar şi părţile pot ocoli sistemul de distribuire aleatorie a dosarelor: astfel, este deja extinsă practica justiţiabililor/avocaţilor de a se formula mai multe acţiuni cu acelaşi conţinut care se înregistrează pe rând la instanţă. După distribuirea lor unor complete diferite, partea renunţă la acţiunile ce au ajuns în faţa completelor ”nedorite”. Se profită astfel de faptul că nu există practica de a se verifica, la înregistrarea acţiunilor, existenţa pe rol a unor dosare cu acelaşi obiect şi aceleaşi părţi[30], şi nici cea de sancţionare a părţilor care abuzează astfel de drepturile lor procesuale.

Un alt sector vulnerabil îl constituie soluţionarea cererilor de strămutare, în care se manifestă pe deplin puterea discreţionară şi opacitatea organelor judiciare. Astfel, cel care doreşte să mute un proces într-o altă localitate, trebuie să formuleze o cerere de strămutare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde procedura se desfăşoară în secret (doar în procedura civilă), iar hotărârea nu se motivează (în procedura civilă; aceasta se întâlneşte şi în procedura penală, deoarece în realitate motivarea este limitată la indicarea textelor de lege) şi nu este supusă căilor de atac. Indiferent de motivele invocate, care sunt reglementate doar generic în lege[31], cât timp acestea rămân la aprecierea judecătorului, partea ar putea interveni pentru a influenţa soluţionarea legală, iar completul de judecată nici măcar nu este ţinut să arate de ce a dispus strămutarea unui dosar. Mai mult, până în prezent nu există nicio reglementare legală cu privire la modalitatea prin care se desemnează o altă instanţă la care se strămută dosarul, ceea ce creează puternice suspiciuni cu privire la corectitudinea dezînvestirii unei instanţe şi, mai ales, a învestirii unei anumite alte instanţe. În fine, în materie civilă, preşedintele instanţei judecătoreşti competente poate dispune în mod discreţionar suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea cererii de strămutare de către completul de judecată desemnat, nefiind ţinut să îşi motiveze decizia (art. 40 alin. 2 C. pr. civ), ceea ce are semnificaţia unei imixtiuni clare a unui organ administrativ în activitatea organului jurisdicţional.

Se poate da mită de către cel trimis în judecată pentru a beneficia de o sancţiune mai uşoară. Nemotivarea de către judecător a soluţiilor în acest sens sau motivarea deficitară fac ca modul discreţionar de dozare a unei pedepse sau de stabilire a modului de executare a ei să permită acte de corupţie sau cel puţin existenţa şi amplificarea suspiciunilor cu privire la aceasta.

Întrucât eventualele greşeli de judecată (intenţionate sau nu) se corectează numai prin exercitarea căilor de atac, ordinare sau extraordinare, sectorul vulnerabil este reprezentat în special de judecătorii care deţin monopolul de a soluţiona cauza în ultimă instanţă: cât timp după ce aceştia pronunţă hotărârea judecătorească nu mai există nicio altă instanţă care să le verifice hotărârea, judecătorii din recurs vor fi ”ţinte” preferate ale mituitorilor în comparaţie cu judecătorii de la instanţele inferioare. Cu toate acestea, şi judecătorii de la judecătorii sunt vulnerabili – este vorba în special despre cei din oraşele situate la distanţă de cele în care se află tribunale. Cetăţeanul va prefera să încerce ”a rezolva” local cazul său, fără să mai fie nevoit să formuleze căile de atac care ar impune deplasarea într-o altă localitate.

Comiterea unei erori judiciare intenţionate ca urmare a corupţiei poate atrage condamnarea penală a magistratului sau sancţionarea sa disciplinară. În această situaţie, hotărârea va putea fi îndreptată pe calea de atac a revizuirii (art. 322 pct. 4 C. pr. civ., respectiv art. 394 alin. 1 lit. d C. pr. pen.).

Se poate corupe un judecător nu numai pentru a soluţiona într-un anumit fel o cauză. Au fost situaţii în care s-a pretins mită pentru grăbirea redactării unor soluţii. Dar mita se poate da şi pentru a întârzia o procedură. Amânarea nejustificată a soluţionării unei cauze poate duce la împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale, de exemplu. De asemenea, se poate corupe judecătorul delegat cu punerea în executare a pedepselor, pentru ca după rămânerea definitivă a unei hotărâri judecătoreşti de condamnare la pedeapsa închisorii în penitenciar să dea dispoziţie grefierului abilitat de a nu emite mandatul de executare a pedepsei.

Trebuie să menţionăm şi efectele indirecte ale coruperii unui poliţist sau magistrat pentru a soluţiona într-o anumită modalitate un caz dat, căci de acea soluţie depind şi alte stări de fapt care pot influenţa mersul societăţii. Astfel, neverificarea informaţiilor cu privire la o licitaţie trucată poate favoriza terminarea unei clădiri fără respectarea normelor de siguranţă ceea ce pune în pericol viaţa persoanelor. Mituirea poliţiştilor sau chiar a agenţilor Serviciului Român de Informaţii permite acţiuni nestingherite ale reţelelor de crimă organizată, ceea ce are consecinţe negative asupra unui număr limitat de persoane (trafic de persoane) sau nelimitat (trafic de arme), pe termen lung (trafic de droguri) etc. Nesancţionarea de către judecător a unui funcţionar care a comis o ilegalitate poate permite o privatizare frauduloasă. Mituirea unui judecător însărcinat cu soluţionarea unor contestaţii, determină menţinerea unor concedieri ilegale şi punerea în primejdie a familiilor angajaţilor. Scutirea nelegală de impozite şi taxe a unei societăţi comerciale cu mari datorii la stat nu va permite încasarea acestora şi, astfel, se accentuează deficitul bugetar. Infractori periculoşi pot rămâne în libertate ca urmare a scurgerilor de informaţii de la poliţişti sau procurori sau pot fi puşi în libertate ca urmare a mituirii unor judecători, punând astfel în pericol siguranţa oricărui cetăţean.

d. Personalul instanţelor şi parchetelor este implicat în special în înregistrarea datelor şi manevrarea dosarelor. Acestui personal îi revine, în special, atribuţia efectuării actelor de administrare judiciară.

În cele mai multe instanţe din ţară, operaţiunea de repartizare computerizată către judecători a dosarelor revine unui grefier anume desemnat. Or, în cazul existenţei unei legături neetice între grefierul însărcinat cu aceasta şi avocatul care depune cererea de chemare în judecată, se poate determina grefierul să amâne introducerea datelor după înregistrarea altor cereri ulterioare, pentru ca dosarul vizat să ajungă la un anumit judecător.

Grefierul de şedinţă poate fi determinat prin corupere să nu emită citaţiile pentru a îngreuna astfel derularea procedurilor sau să sustragă probe din dosar pentru a denatura adevărul; agentul procedural sau poştaşul poate fi corupt de către părţi pentru a altera sau chiar distruge citaţiile ori actele ce se comunică. În felul acesta părţile ar putea evita sau amâna prezenţa lor în faţa organelor judiciare ori pot fi repuse în termene pe care le-au pierdut.

De asemenea, se poate oferi mită pentru a fi ascuns un dosar ori, din contră, pentru a fi găsit şi pus mai repede la dispoziţie părţilor în arhivă. Părţile sau chiar terţii, inclusiv jurnaliştii, pot da mită pentru a obţine copii după înscrisurile de la dosar, fără încuviinţarea judecătorului sau grefierului-şef, chiar şi după documentele nepublice cum ar fi transcrierile unor interceptări audio.

În aceeaşi idee, se pot sustrage din dosare dovezile de comunicare a actelor procedurale prin coruperea grefierilor-arhivari, ori se poate grăbi procedura de eliberare a certificatului doveditor cu privire la desfăşurarea unui proces. În schimbul unei ”atenţii”, partea sau avocatul ei poate fi servită în mod preferenţial la arhivă sau chiar în afara orelor de program, ori li se poate permite scoaterea dosarului din arhivă sau chiar din instanţă.

În fine, avocaţii sau părţile pot apela la grefierii-dactilografi pentru a le dactilografia acţiunile pe care ulterior le vor introduce la aceeaşi instanţă.

e. Expertul este persoana care posedă cunoştinţe de specialitate într-un anumit domeniu, ce excede pregătirii organului judiciar şi care ajută astfel la elucidarea unui caz. De exemplu, în cauzele privind restituirea T.V.A., judecătorul de contencios fiscal va apela la un expert contabil pentru a se calcula cu exactitate suma de restituit de către organele financiare (expertize contabile[32]); într-o cauză de fond funciar, se va apela la un expert topografic pentru identificarea parcelelor în litigiu (expertize tehnico-judiciare[33]); într-o cauză privind un accident rutier, se va apela la un expert tehnic pentru calcularea dinamicii modului de producere a accidentului; dacă se contestă o semnătură pe un înscris, se apelează la un expert criminalist în domeniul grafoscopiei (expertize criminalistice[34]); dacă trebuie analizată alcoolemia unei persoane surprinsă conducând un autoturism pe drumul public, se efectuează o expertiză de calcul retroactiv al alcoolemiei (expertize medico-legale[35]) etc.

Raportul de expertiză are o valoare probantă de sine-stătătoare, ceea ce înseamnă că el singur poate duce la formarea opiniei şi luarea unei decizii de către magistrat, fără a mai fi nevoie de existenţa altor probe. Prin coruperea experţilor se poate urmări obţinerea unor concluzii favorabile în rapoartele de expertiză întocmite de aceştia, ceea ce implică comiterea unor infracţiuni de fals de către experţi sau de mărturie mincinoasă în cazul în care sunt chemaţi pentru lămuriri orale în faţa organului judiciar. Afectate fiind constatările şi concluziile expertului, automat va fi deturnată şi temeinicia soluţiei pe care o va pronunţa procurorul sau judecătorul cauzei. Când sunt dubii asupra modalităţii de efectuare a expertizelor sau asupra concluziilor experţilor, magistratul poate ordona o noua expertiză, întocmită de un alt expert sau de o comisie de experţi. Menţionăm însă că magistratul nu este obligat să acorde credit concluziilor primei sau ultimei expertize.

O situaţie alarmantă există în cazul expertizei oficiale: deşi legea permite participarea unui expert autorizat propus de parte, acesta nu are posibilitatea legală de a interveni fizic în desfăşurarea expertizei, ci doar prin observaţii la obiectul expertizei şi la raport, care trebuie adresate organului judiciar. Ceea ce înseamnă că în expertiza oficială este consacrat un monopol de stat (ne referim la Institutul de Medicină Legală ”Mina Minovici” şi la Institutul de Expertize Criminalistice din cadrul Ministerului Justiţiei).

De asemenea, în expertiza criminalistică[36] sunt domenii în care există un număr restrâns de experţi, ceea ce înseamnă că în caz de contestaţie nu ar avea cine să efectueze o nouă expertiză. Prin urmare, expertizele fiind neverificabile, aceste sectoare sunt vulnerabile la corupţie. Chiar şi în celelalte domenii în care se poate efectua atât o expertiză (de către un expert), cât şi o nouă expertiză (de către o comisie de experţi), cât timp nu se poate supune analizei unor experţi din afara sistemului oficial, înseamnă că o eventuală contestare a celor reţinute de experţii oficiali nu va avea cine să o efectueze. De exemplu, dacă o parte dintr-un dosar reclamă un expert criminalist pentru fals în legătură cu concluziile acestuia dintr-un raport de expertiză, organele judiciare ar trebui să verifice alegaţiile cerând părerea unui alt expert, care este însă coleg cu cel reclamat, în aceeaşi instituţie. Datorită acestui mod de concepere a sistemului, experţii oficiali pot da orice soluţii doresc sau li se cer, neputând nimeni să îi tragă la răspundere pentru concluziile lor[37]. Evident, soluţia care se impune este renunţarea de îndată la monopolul de stat şi liberalizarea acestei profesii[38].

O situaţie de asemenea mai specială există în cazul analizelor toxicologice. Astfel, atunci când la volanul unui autoturism se află un conducător auto care a consumat băuturi alcoolice, poliţistul îi măsoară cantitatea de alcool în aerul expirat, folosind alcotestul. Dacă acesta indică peste 0,4 mg/l alcool pur în aerul expirat, şoferul va fi condus obligatoriu la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, iar dacă se constată că respectivul conducător auto are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, fapta constituie infracţiune şi el este pasibil de pedeapsa închisorii de la unu la 5 ani[39]. Concentraţia de alcool în litrul de sânge trebuie să fie de peste 0,8 g/l, deci dublul valorii obţinute de poliţist pentru aerul expirat. Prin urmare, cel care intenţionează să se sustragă răspunderii penale, va încerca să corupă fie poliţistul, pentru a nu-l conduce la clinică ori pentru a întârzia deplasarea în vederea recoltării probelor astfel încât alcoolemia să scadă între timp, fie organele medicale, pentru modificarea rezultatelor reale. Dacă totuşi s-a format dosar penal, suspectul poate solicita o expertiză de calcul retroactiv al alcoolemiei. Aceasta se efectuează în reţeaua Institutului de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Suspectul va recunoaşte că a consumat alcool, dar va susţine că într-o cantitate mai mică decât cea reală şi va adăuga în mod fals că, cu puţin timp înainte de a fi depistat de poliţie la volanul autoturismului, a consumat şi alimente într-o cantitate apreciabilă, astfel că medicul legist dacă reţine ca fiind reale cele relatate şi va apela şi la factori precum greutatea şi vârsta şoferului, va atesta valori ale alcoolemiei sub cele reale[40]. Însă această nouă valoare nu trebuie să fie decât orientativă pentru magistrat, cele susţinute de cel anchetat în faţa medicului-legist cu privire la timp, alimente, cantitate etc. trebuind a fi confirmate cu alte mijloace de probă.

Tot în materie penală, este de menţionat importanţa unor rapoarte de expertiză favorabile întocmite de medicii legişti pentru boala gravă de care suferă condamnatul şi care impune amânarea sau întreruperea executării pedepsei, respectiv de medicii legişti psihiatri pentru a determina existenţa discernământului suspectului în momentul comiterii faptei. Faptul că există modalităţi prin care se poate ocoli executarea pedepsei cu închisoarea (în primul caz)[41], sau chiar orice formă de răspundere penală (în al doilea caz)[42], fac ca aceste domenii să fie ţinta unor acte de corupţie.

În fine, gravitatea unor leziuni se măsoară prin numărul de zile de îngrijiri medicale. În funcţie de cuantumul acestuia, încadrarea juridică a faptei şi gravitatea sancţiunii diferă. Prin urmare, medicul-legist poate fi ”stimulat” de făptuitor pentru a constata că vătămarea a cauzat leziuni ce necesită un număr inferior de zile de îngrijiri medicale decât cel real, suficient pentru a atrage o încadrare juridică mai uşoară.

Interpretul este un tip special de expert care asigură traducerea documentelor scrise şi interpretarea în cazul dezbaterilor orale desfăşurate în faţa organelor judiciare. El poate fi corupt de cineva interesat pentru a releva în faţa organului judiciar aspecte diferite decât cele reale şi pe care acesta din urmă nu are cum să le sesizeze datorită faptului că nu cunoaşte limba sau semnele participanţilor la proces.

f. Lucrătorul din penitenciar poate fi mituit în scopul de a asigura deţinutului un regim de executare în alte condiţii decât cele legale[43]. Astfel, deţinutul sau rudele ori avocatul lui pot da mită pentru a-i facilita condamnatului un loc de muncă mai uşor, ori contactul cu rudele în alte condiţii decât cele legale sau vizite, ori pachete în plus. De asemenea, se pot corupe gardienii pentru a permite ca deţinutul să folosească ilicit anumite bunuri (ex. telefoane, droguri, alcool).

Prin înţelegeri între deţinuţii scoşi la muncă şi supraveghetori, sau între deţinuţii aflaţi în procedură de transfer ori cu afaceri judiciare la instanţă şi personalul din escortă care ar trebui să îi păzească, se poate înlesni evadarea. Ofiţerul de evidenţă a deţinuţilor poate primi mită pentru a modifica unele date asigurând astfel o scurtare a duratei executării pedepsei. Şeful unui punct de lucru poate primi mită pentru a dispune folosirea deţinuţilor la prestarea unor activităţi în beneficiul unor particulari. Ofiţerul responsabil cu disciplina poate fi mituit pentru a nu-l sancţiona pe deţinutul vinovat de comiterea unei abateri disciplinare, care altfel ar înlătura acestuia anumite beneficii legale, sau pentru a-i acorda în mod ilegal recompense.

Directorul unui penitenciar poate fi mituit pentru a facilita învoiri, iar directorul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor pentru a dispune transferarea deţinutului într-un alt penitenciar, cu regim mai favorabil. Medicul de penitenciar poate pretinde şi lua mită pentru a asigura accesul deţinuţilor la substanţe nepermise.

Se pot corupe membrii din comisia care are monopolul asupra individualizării regimului de executare a pedepsei pentru a stabili deţinutului un regim semi-deschis în loc de cel închis, sau unul deschis în loc de cel semi-deschis, dar şi judecătorul delegat pentru executarea pedepselor, pentru a decide schimbarea acestui regim. De asemenea, se pot corupe aceşti membri când sunt constituiţi în comisia de liberare condiţionată pentru a propune instanţei liberarea deţinutului mai înainte de executarea integrală a pedepsei cu închisoarea.

g. Un tip special de expert este practicianul în insolvenţă. Este acea persoană implicată de judecătorul sindic în procedurile de faliment ale societăţilor comerciale[44]. În lipsa unor criterii de desemnare a lichidatorilor, toată puterea discreţionară aparţinând judecătorului sindic, este posibilă crearea unor legături între cei implicaţi: pentru că onorariile lichidatorilor sunt substanţiale, ei au tot interesul de a fi implicaţi în cât mai multe dosare şi mai ales în cazul unor societăţi mari, astfel că ar putea fi dispuşi să împartă onorariul cu judecătorul, în vederea desemnării lor.

h. Din ecuaţia procesului nu trebuie omis martorul. Este drept că sunt situaţii când martorul nu relatează fidel organelor judiciare o stare de fapt datorită percepţiei denaturate a realităţii sau imposibilităţii de redare a acesteia. Sunt însă situaţii când martorul depune mărturie mincinoasă fie pentru că a fost ”cumpărat” de partea care l-a propus, fie chiar de către partea adversă[45].

i. Se pot întâlni situaţii când avocaţii sunt cumpăraţi de către partea adversă, pentru a nu reprezenta întocmai interesele clientului care i-a angajat iniţial. De cele mai multe ori însă, prin intermediul avocaţilor, justiţiabilii speră să corupă organele judiciare, ceea ce face ca acei avocaţi să fie pasibili de trafic de influenţă. Cei mai expuşi sunt avocaţii care au fost  magistraţi, poliţişti ori grefieri, partea sperând că şi-au păstrat legăturile cu cei care le-au fost colegi. De altfel, aceste categorii de persoane au acces mai facil la informaţiile din sistem şi în birourile foştilor colegi.

Sunt situaţii în care avocaţii pretind o sumă de bani pentru a o da procurorului sau judecătorului, spunând părţii că aceasta va asigura succesul obţinerii unei decizii favorabile, fără ca ulterior să-l contacteze însă în realitate pe magistrat. Dată fiind percepţia de corupţie extinsă şi miza procesului, partea este tentată să achite această sumă. În realitate, în funcţie de natura cauzei, anumite soluţii pot fi anticipate de cei care pretind sumele de bani: de exemplu, când practica judiciară pe un anumit tip de speţe este constantă (cum ar fi acordarea suspendării condiţionate a pedepsei atunci când infractorul este primar şi infracţiunea comisă este uşoară), sau când se invocă excepţii de procedură clare care este evident că vor fi admise. Pronunţarea soluţiei în sensul prezis, fără o cunoaştere a realităţii, formează impresia părţii că suma dată a ajuns la magistrat, astfel că la un sondaj de opinie cu privire la corupţia magistraţilor, justiţiabilul va răspunde în mod eronat cum că ştie din experienţa sa proprie cazuri de corupţie implicând magistraţii.

De asemenea, sunt situaţii când unii avocaţi, pentru a ascunde slaba pregătire a apărării, induc în eroare partea pe care o reprezintă susţinând că pierderea acţiunii s-ar datora coruperii judecătorului de către partea adversă, fapt care din nou duce la o percepţie eronată a justiţiabilului cu privire la corupţia din rândul magistraţilor.

Traficul de influenţă şi înşelăciunea pot fi comise însă, în egală măsură, şi de poliţişti, şi de procurori, şi de judecători, care promit că vor interveni pe lângă colegi pentru a obţine soluţii convenabile celui care dă folosul.

j. Se pot imagina situaţii de corupere şi a altor profesionişti implicaţi în actul de justiţie. De exemplu, se poate da mită unui executor de către debitor, pentru ca acesta să nu pornească urmărirea silită contra sa, sau pentru a exclude anumite bunuri de la urmărirea silită. Ori se poate corupe un consilier de probaţiune pentru ca persoana aflată în curs de cercetare să obţină un referat de evaluare favorabil în funcţie de care judecătorul să decidă că sancţiunea închisorii poate fi executată cu suspendarea condiţionată sub supraveghere. Ori se poate corupe asistentul social de la Autoritatea Tutelară pentru a propune încredinţarea copilului unui anumit părinte dintre cei doi aflaţi în divorţ.

k. Corupţia ar putea fi întâlnită şi în cazul inspectorilor de integritate din cadrul Agenţiei Naţionale de Integritate. Aceştia sunt competenţi să verifice modul în care demnitarii, magistraţii, funcţionarii publici îşi îndeplinesc obligaţiile legale cu privire la depunerea declaraţiilor de avere, justificarea averii, la respectarea dispoziţiilor cu privire la evitarea conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor. Prin influenţarea lor, atât din interiorul instituţiei (de exemplu, de organul care are atribuţia evaluării profesionale a fiecărui inspector), cât şi din afara ei (de exemplu, prin intermediul membrilor Consiliului Naţional de Integritate[46]), corectitudinea investigaţiilor poate fi zădărnicită.

3. Sectoare administrative vulnerabile

Aşa cum am arătat, din punct de vedere organizatoric, instituţiile judiciare funcţionează ca orice altă instituţie publică, iar sectoarele vulnerabile în această situaţie sunt cele în care se iau decizii pur administrative. Acestea susţin, în cele din urmă, îndeplinirea funcţională a instituţiilor juridice. Astfel:

a. Sectorul de resurse umane este unul vulnerabil.

Organele judiciare, asociaţiile nonguvernamentale sau presa au relatat deseori despre cumpărarea subiectelor de examen pentru ocuparea unor posturi de conducere la parchete[47], despre examinarea concurenţilor de către persoane aflate în relaţii administrative directe la instanţe[48], despre nepotisme în rândul cadrelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP)[49], despre ”pile” la recrutarea în Poliţie şi Jandarmerie[50], despre examinarea concurenţilor de către colegii de birou la Ministerul Justiţiei[51] sau în notariat[52], despre obţinerea de unii experţi a dreptului de a efectua expertize în domenii în care nu deţin specialitate[53]; mai amintim folosirea maşinilor penitenciarului în scop personal sau construirea de imobile proprietate privată de către comandantul penitenciarului folosind deţinuţii[54]; la fiecare concurs pentru intrarea în Barou se vehiculează sume pe care candidaţii le-ar achita avocaţilor cu vechime pentru a fi primiţi ca stagiari[55], aspect recunoscut chiar de unii avocaţi, dar niciodată reclamat organelor în drept.

Cea mai vulnerabilă probă s-a dovedit a fi, la fiecare concurs, examinarea orală unde, datorită puterii discreţionare manifestate de membrii comisiei de concurs şi a faptului că, de regulă, nu există posibilitatea contestării acestei probe, se creează pe de o parte dubii concurenţilor asupra obiectivităţii desfăşurării probelor, pe de altă parte publicului larg impresia întemeiată pe fapte rezonabile a perpetuării unor interese de grup ce sunt la limita penalului, prin prezenţa evidentă a unor conflicte de interese. De asemenea, etapa de rezolvare a contestaţiilor este una vulnerabilă, concurenţii care au pierdut fiind dispuşi a da mită pentru ca la recorectare să obţină media necesară promovării concursului.

Astfel, din cauza legislaţiei deficitare dar şi a practicii discreţionare, decizii care scapă obiectivităţii în ceea ce priveşte cariera magistraţilor sunt cele de numire în funcţii de preşedinte de secţie sau procuror-şef de secţie; de promovare în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie[56] şi de numire în funcţiile de conducere din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Direcţiei Naţionale Anticorupţie; cele de admitere în magistratură pe baza interviurilor la CSM pentru avocaţii cu 10 ani vechime sau foştii magistraţi[57]; cele de numire sau de revocare a magistraţilor în funcţia de inspector; de detaşare sau de încetare a detaşării unui magistrat[58]; cele de transfer al judecătorilor în funcţia de procuror şi invers; sau chiar de aprobare a participării unor magistraţi la seminarii în ţară sau străinătate. Toate aceste decizii ţin de monopolul exclusiv a CSM, care nu îşi motivează soluţiile adoptate (simpla indicare a unor texte de lege nu este echivalentă cu motivarea), lipsind criteriile obiective şi transparente care ar trebui să stea la baza acestora. Problema legată de corupţie este că prin numiri arbitrare se creează adevărate reţele de loialitate (clientelism, în absenţa căruia este afectată independenţa agentului), ceea ce duce la perpetuarea abuzurilor şi a actelor de corupţie.

De asemenea, concursul pentru ocuparea funcţiilor de conducere la instanţe şi parchete include o probă orală de prezentare a unui proiect întocmit potrivit atribuţiilor funcţiei pentru care candidează, unde examinarea se face fără ca întrebările să fie comune tuturor candidaţilor, fără a se da note potrivit unui punctaj întocmit anterior şi fără motivarea acestora. Mai mult, numirea de către CSM a membrilor în comisiile pentru promovare în funcţie de execuţie ori pentru numire în funcţie de conducere, respectiv de către preşedinţii curţilor de apel/procurorilor generali a membrilor din comisiile de admitere sau promovare a personalului auxiliar şi conex se face fără nicio metodologie, fără a fi constituită o bază de date cu toţi cei care ar corespunde profilului, fără o desemnare aleatorie a membrilor şi fără a se cunoaşte veniturile obţinute de membrii comisiilor ca urmare a acestor activităţi, ceea ce întăreşte suspiciunile că preferinţele personale ale celor care procedează la desemnare ar fi factorul determinant.

Aceasta face ca, de exemplu, toate concursurile pentru ocuparea funcţiilor de conducere la instanţe şi parchete organizate de CSM prin Institutul Naţional al Magistraturii în perioada 2005-2007 să fie viciate prin numirea unor membri care fie nu întruneau condiţiile legale, fie se aflau în conflicte de interese cu cei care candidau[59]. Ceea ce demonstrează responsabilitatea scăzută a unor magistraţi faţă de activităţile extrajudiciare, dar şi necunoaşterea sau chiar încălcarea cu bună ştiinţă a reglementărilor naţionale de drept administrativ şi a normelor internaţionale în materie de integritate, conflicte de interese[60] etc.

Ca în orice altă instituţie, se pot întâlni acte de corupţie pentru angajarea anumitor persoane sau a soţilor, rudelor, prietenilor. Relevante în acest context sunt rezultatele din sondajului Gallup din ianuarie 2008: 27% dintre grefieri afirmă că atunci când se fac angajări în instituţia unde lucrează sunt importante legăturile informale cu persoane din instituţie, 20% afirmă că importante la angajare sunt legăturile de familie, iar 3% pomenesc de cadouri sau bani oferiţi celor din instituţie.

De asemenea, în aceleaşi modalităţi pot fi influenţate deciziile de evaluare sau de promovare a personalului. Astfel, în acelaşi sondaj, 43% dintre grefieri susţin necesitatea ca promovările să se bazeze pe meritul individual, ceea ce atestă suspiciunile crescute asupra corectitudinii în acest sector.

b. Sectorul de salarizare este şi el unul dintre punctele vulnerabile. Grefierilor li se acordă premii, stimulente, de către conducătorul instituţiei, după criterii imprevizibile, lipsite de transparenţă şi, în general, neobiective. Prin urmare, şeful instituţiei poate să îşi atragă în jurul său un personal obedient, dacă îl stimulează cu anumite sume de bani, sau cu bilete cu reduceri în staţiuni, plecarea la seminarii de pregătire ş.a.m.d. De exemplu, preşedintele tribunalului poate decide acordarea salariului de merit unei persoane pe care apoi o implică în comisia de licitaţie constituită la nivelul tribunalului cu ”misiunea” de a dirija licitaţiile în direcţia dorită de preşedinte.

Organizaţiile neguvernamentale şi presa au relevat modul arbitrar de acordare a premiilor si stimulentelor în instituţii precum Ministerul Justiţiei, Administraţia Naţională a Penitenciarelor sau Consiliul Superior al Magistraturii[61]. În astfel de cazuri, acordarea discreţionară a unor sume de bani poate atrage bănuieli cu privire la integritatea personalului şi corectitudinea exercitării funcţiei lor.

c. Şi achiziţiile publice reprezintă un sector vulnerabil la corupţie. Ca orice administraţie, instanţele judecătoreşti, parchetele, secţiile de poliţie, penitenciarele au nevoie să achiziţioneze diverse bunuri sau servicii în vederea funcţionării lor. Prin urmare, este aplicabilă legislaţia cu privire la achiziţiile publice: prin atribuire directă, licitaţie etc. Pentru a dirija o achiziţie publică către un anumit beneficiar, există posibilitatea de a anunţa doar  reprezentanţii anumitor firme pentru a participa la procedură sau de a proceda la o evaluare arbitrară etc. Mai ales când din astfel de comisii fac parte şi magistraţii, există puţine şanse ca neregulile existente să fie descoperite sau membrii comisiei să fie sancţionaţi, din moment ce contestaţiile împotriva acestor proceduri se soluţionează chiar la acea instanţă. Evident, în domeniul achiziţiilor publice pot fi supuse actelor de corupţie toate persoanele implicate: achizitorul responsabil de procedură, financiarul care fundamentează nevoia, decidentul care aproba nevoia şi procedura, evaluatorii care decid asupra ofertelor, juristul care răspunde de încheierea contractului, managerul de achiziţie care răspunde de supravegherea contractantului şi eliberarea tranşelor de bani.

În acelaşi context, este de menţionat posibilitatea delapidării fondurilor instituţiei. În această categorie, ar intra inclusiv modul abuziv de utilizare a serviciului intern de transport persoane sau corespondenţă, a telefoanelor instituţiei, a produselor de birotică, a modului de decontare a chiriei ori a tichetelor de transport. Acestea însă nu trebuie confundate cu faptele de corupţie căci, referindu-ne la definiţia acestei noţiuni, ele nu sunt comise în legătură cu ”puterea încredinţată”, constituind astfel abateri disciplinare sau infracţiunea de abuz în serviciu.


[1] Sintagma sistem juridic se referă nu doar la magistraţi, ci la toate instituţiile şi toţi profesioniştii implicaţi în soluţionarea unui litigiu, a unui diferend: organele de constatare a infracţiunii/contravenţiei (de la poliţia rutieră până la Garda Financiară), poliţia judiciară, procurorii şi judecătorii, personalul de specialitate al instanţelor şi parchetelor (grefieri de şedinţă, grefieri-arhivari, grefieri-registratori etc.), avocaţii, mediatorii, experţii, practicienii în insolvenţă, executorii judecătoreşti, consilierii de probaţiune, notarii publici, inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate.

[2] Diagnostic Surveys of Corruption in Romania, analiză efectuată de Banca Mondială la cererea Guvernului Român, în  2001, la http://www1.worldbank.org/publicsector/anticorrupt/RomEnglish.pdf

[3] Sondajele de opinie comandate de TI-Ro în 2007 pentru întocmirea Raportului Naţional asupra Corupţiei şi pentru orientarea campaniei ”Fără şpagă. Fără îmbogăţiţi din banii tăi”. A se vedea www.faraspaga.ro.

[4] Sondajul Gallup din ianuarie 2008 efectuat la solicitarea CSM

[5] Sondaj de opinie efectuat prin INSOMAR de Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei în noiembrie 2008

[6] Sondaj de opinie privind percepţia populaţiei asupra fenomenului corupţiei, realizat de Direcţia Generală Anticorupţie în colaborare cu Totem Communication, în luna decembrie 2007, pe www.mai-dga.ro

[7] De altfel, ministrul justiţiei Cătălin Predoiu declara la şedinţa Plenului Consiliului Superior al Magistraturii din 8 ianuarie 2009: “Există cazuri când sistemul ECRIS (n.r. sistemul informatic integrat al Parchetelor şi instanţelor) a fost manipulat cu ajutorul informaticienilor pentru a se eluda repartizarea aleatorie a dosarelor” (www.realitatea.net, 8 ianuarie 2009).

[8] Conf. dr. Florin Streteanu, citat în Barometru 2008 IPP,  p. 60

[9] Şi comunicatele de presă, şi rapoartele de activitate ale DNA sunt disponibile la www.pna.ro.

[10] Comparativ, arătăm că în Japonia, în ultimii 60 ani, doar trei judecători au fost demişi pentru fapte de corupţie. Practic, judecătorii japonezi constituie cel mai profesionist, independent şi integru corp judiciar din lume. Şi aceasta în condiţiile în care ei sunt consideraţi funcţionari publici şi nu au obligaţia de declarare a bunurilor. Cu toate acestea, nu au legături cu publicul, se bucură de o salarizare înaltă şi de securitate.

[11] Răspuns oferit prin adresa nr. 212/VIII-3 din 09.03.2009 de Biroul de Informare Publică şi Relaţii cu Presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

[12] Publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 576 din 29 iunie 2004, republicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005

[13] Date obţinute în temeiul Legii nr. 544/2001 privind accesul liber la informaţiile publice, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 663 din 23 octombrie 2001, prin adresa nr. 3114/1154/BIPRM din 11.02.2009 expediată de CSM

[14] Extras din  Raportul privind activităţile desfăşurate şi rezultatele obţinute de DGA în 2008

[15] Date obţinute în temeiul Legii nr. 544/2001 privind accesul liber la informaţiile publice, prin adresa nr. 1212606/BIRP din 04.02.2009 expediată de DGA din cadrul MAI

[16] A se vedea Vasile Dobrinoiu, Mihai-Adrian Hotca, Norel Neagu, Marius Murea, Costel Căşuneanu, Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, Editura Wolters Kluwer, Bucureşti, 2008, p. 32

[17] Această apreciere ţine de domeniul criminologiei, care operează cu termeni specifici, cum sunt: criminalitatea reală – totalitatea faptelor penale săvârşite pe un anumit teritoriu, într-o perioadă determinată; criminalitatea aparentă – totalitatea faptelor penale sesizate justiţiei şi cercetării criminologice; criminalitatea legală – totalitatea faptelor penale pentru care s-au pronunţat hotărâri definitive de condamnare; cifra neagră a criminalităţii – faptele infracţionale comise şi rămase necunoscute din diferite motive, şi care reprezintă diferenţa dintre criminalitatea reală şi criminalitatea aparentă.

[18] Judecătorii şi procurorii fac parte din ”corpul judiciar”, iar alături de grefieri alcătuiesc ”sistemul judiciar” sau, în sens larg, ”sistemul de justiţie`. Statutul magistraţilor este reglementat în Legea nr. 303/2004, iar organizarea judiciară în Legea nr. 304/2004.

[19] Robert Klitgaard, Ronald Maclean-Abaroa, H. Lindsey Parris, Corrupt Cities – a practical guide to cure and prevention, World Bank, 2000, tradusă în limba română la Editura Humanitas, 2006, p. 42

[20] UNDP, Anticorruption practice note, 2004, http://www.undp.org/governance/docs/AC_PN_English.pdf, p.2.

[21] A se vedea Pavel Abraham, Corupţia, Editura Detectiv, Bucureşti, 2005, p. 276-279

[22] S-a formulat plângere contra unui procuror care ar fi luat mită pentru a pune sub acuzare un om de afaceri http://www.hotnews.ro/Arhiva_noiembrie_2007/articol_1152023/-.htm.

[23] Freedom House Washington, Politicile Anticorupţie ale Guvernului României – Raport de evaluare, martie 2005, disponibil la www.just.ro

[24] Şi totuşi, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 345/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 415 din 15 mai 2006, s-a decis că dispoziţia cuprinsă în fraza a doua a art. 64 alin. 3 din Legea nr. 304/2004 (dispoziţie introdusă prin pachetul de reformă a justiţiei din 2005), prin care se prevede că ”Măsura infirmării este supusă controlului instanţei competente să judece cauza în fond, la cererea procurorului care a adoptat soluţia”, este neconstituţională.

[25] De exemplu, o cerere de chemare în judecată introdusă la registratură azi, primeşte un termen de judecată peste un număr de zile; dacă e introdusă peste trei zile şi variabilele sunt identice, termenul de judecată ”fixat” de computer va fi cu trei zile mai târziu. Cunoscându-se componenţa completului dinainte, se poate ”alege” ziua în care să fie introdusă acţiunea. A se vedea şi ”Dedicaţie. O grefieră îl ajută pe C. să câştige Parcul B”, în cotidianul ”Gardianul” din 01.02.2008 la http://tinyurl.com/grefiera.

[26] Acest lucru a fost posibil mai ales că, din martie 2005 şi până în mai 2008 nu au fost stabilite criterii de complexitate unitare. De abia prin Hotărârea nr. 561 din 15 mai 2008 CSM a  stabilit gradele  de complexitate unice naţionale.

[27] Această vulnerabilitate poate afecta şi jurisprudenţa unei instanţe. Să presupunem că într-o instanţă de recurs sunt 3 complete alcătuite din trei judecători, din care două complete au o anumită practică, iar celălalt complet o altă practică în aceeaşi materie. Se poate lua decizia redistribuirii judecătorilor, astfel ca fiecare judecător din cel de-al treilea complet să devină membru al câte unui complet de judecată în care va trebui să se supună practicii dictate de majoritate, care poate să nu fie întotdeauna şi cea corectă.

[28] De remarcat contradicţiile de procedură din legislaţie: potrivit art. 99 alin. 8 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea CSM nr. 387/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 958 din 28 octombrie 2005, ”Cererile de preschimbare a primului termen de judecată vor fi soluţionate de completul de judecată care a primit dosarul prin repartizare aleatorie”, pe când potrivit art. 153 alin 3 C. pr. civ. ”Soluţionarea cererii de preschimbare a primului termen de judecată este de competenţa preşedintelui instanţei, a vicepreşedintelui instanţei, a preşedintelui de secţie ori a judecătorului care îl înlocuieşte. În cursul judecării procesului cererea de preschimbare a termenului se soluţionează de către completul de judecată”. Aceasta poate facilita imixtiunea preşedintelui de instanţă în administrarea dosarului de către judecătorul cauzei.

[29] ”Casa Monicăi, povestea completă”, în ziarul Cotidianul din 12.12.2005: casa revendicată de proprietar nu a fost restituită acestuia, respingându-se recursul formulat de reclamant prin decizia ICCJ; ulterior, s-a descoperit că în acel imobil locuiau părinţii unui medic care l-a tratat pe soţul unei judecătoare din complet în timpul procesului şi că dosarul a ajuns la această judecătoare prin implicarea preşedintelui de secţie, deşi prin împărţirea aleatorie revenise unui alt complet.

[30] În procedura insolvenţei, potrivit dispoziţilor art. 31 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006,  judecătorul sindic are obligaţia de a verifica din oficiu dacă pe rolul instanţei mai există vreo cerere formulată contra debitorului ori chiar de către debitor. Mai mult, sunt instituite aplicaţii ale unirii pricinilor/litispendenţei reglementate în art. 163-164 C. pr. civ.

[31] Ne referim la motivele din art. 37 alin 2 C. pr. civ: ”Strămutarea pricinii se mai poate cere pentru motive de bănuială legitimă sau de siguranţă publică. Bănuiala se socoteşte legitimă ori de câte ori se poate presupune că nepărtinirea judecătorilor ar putea fi ştirbită datorită împrejurării pricinii, calităţii părţilor ori vrăjmăşiilor locale. Constituie motive de siguranţă publică acele împrejurări care creează presupunerea că judecata procesului la instanţa competentă ar putea produce tulburarea ordinii publice”. Şi art. 55 alin.1 C. pr. pen: ”Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie strămută judecarea unei cauze de la instanţă competentă la o altă instanţă egală în grad, în cazul în care imparţialitatea judecătorilor ar putea fi ştirbită datorită împrejurărilor cauzei, duşmăniilor locale sau calităţii părţilor, când există pericolul de tulburare a ordinii publice (…)”.

[32] A se vedea Ordonanţa Guvernului nr. 65/1994 privind dobândirea calităţii de expert contabil şi de contabil autorizat, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 243 din 30 august 1994

[33] A se vedea Ordonanţa Guvernului nr. 2/2000 privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 26 din 25 ianuarie 2000

[34] A se vedea Hotărârea Guvernului nr. 368/1998 privind organizarea şi funcţionarea Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 248 din  3 iulie 1998; art. 26 alin. (1) pct. 15 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 305 din  9 mai 2002; art. 1 lit. (a) din Hotărârea Guvernului nr. 1411/2004 privind aprobarea înfiinţării, pe lângă Serviciul Român de Informaţii, a unor activităţi finanţate integral din venituri proprii, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 833 din 9 septembrie 2004; Ordonanţa Guvernului nr. 75/2000 privind autorizarea experţilor criminalişti, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 407 din 29 august 2000

[35] Ordonanţa Guvernului nr. 1/2000 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală, republicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 996 din 10 noiembrie 2005

[36] Astfel de expertize sunt efectuate în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice din subordinea Ministerului Justiţiei; numărul experţilor oficiali este de aproximativ 30 la nivel naţional.

[37] A se vedea ziarul Gardianul din 10.09.2007, ”Monopol de stat în mafia expertizelor”, la http://www.gardianul.ro/index.php?pag=nw&id=100767

[38] În acest sens este şi poziţia asociaţiei Societatea pentru Justiţie; a se vedea comunicatul de presă din 17.11.2008 pe www.sojust.ro.

[39] A se vedea art. 88 şi art. 89 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările ulterioare

[40] După ingestie, alcoolul este absorbit în organism în funcţie de concentraţia băuturii, rapiditatea ingerării, absenţa sau prezenţa alimentelor în stomac. Dacă stomacul este gol, alcoolul va trece în sânge în proporţie de 90-95% în 30 minute, iar când stomacul e plin absorbţia se poate prelungi până la 90 min. Alcoolemia maximă este în perioada de 30-90 min de la ingerare, în funcţie de cantitatea consumată; rata de eliminare a alcoolului este de 0,10-0,30 g‰  pe oră, în funcţie de cât de obişnuit este organismul cu alcoolul. Ca urmare, deşi în aerul expirat poliţistul depistează, de exemplu, 0,75 mg alcool pur în litrul de aer expirat ceea ce ar corespunde cu un nivel de 1,5 g alcool pur în litrul de sânge (cu mult peste limita de 0,8), dacă  sunt considerate ca fiind valabile susţinerile suspectului cum că tocmai se ridicase de la masă unde consumase 500 gr. coniac, 1 l vin si mâncase o porţie mare de carne, orez şi salată, medicul legist poate ajunge la concluzia că la ora depistării sale în trafic era la începutul curbei de creştere a alcoolemiei şi că suspectul avea o alcoolemie în creştere de 0,75 g‰ la acel moment (deci sub limita de 0,8, ceea ce va atrage doar o răspundere contravenţională).

[41] Potrivit unor informaţii de presă, claustrofobia, deviaţia de sept şi atrofierea testiculelor ar fi fost considerate în anumite situaţii drept motive medicale pentru ca unor condamnaţi la pedeapsa închisorii să le fie întreruptă executarea acesteia. A se vedea ”Prison break cu scutire medicală – de la atrofierea testiculelor la glaucom” în ziarul Gândul din 2 februarie 2009, la http://tinyurl.com/scutiremed.

[42] Diagnosticul nereal dat de un medic în cazul unui arestat preventiv pentru terorism a dus la punerea sa în libertate urmată de fuga sa din ţară. A se vedea ”Procurorul N. – demis, medicul T. de la Rahova – acuzat de fals intelectual” în ziarul Curentul din 25 iulie 2006, la http://tinyurl.com/hayssam.

[43] A se vedea Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 627 din 20 iulie 2006, Hotărârea Guvernului nr. 1897/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 275/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 24 din 16 ianuarie 2007

[44] A se vedea Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2006 privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 944 din 22 noiembrie 2006

[45] Au fost întâlnite cazuri când la dosar s-au depus declaraţii ale unor martori fictivi, în special martori asistenţi, declaraţii întocmite chiar de către poliţişti sau procurori pentru a da aparenţă de temeinicie învinuirilor aduse unor persoane cercetate de ei.

[46] De altfel, în Raportul intermediar al Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu privind progresele realizate de România în cadrul Mecanismului de cooperare şi verificare din 12 februarie 2009, se reţine: ”Agenţia a reuşit să respingă încercarea unui membru al Consiliului Naţional de Integritate, organismul său de supraveghere, de a influenţa procesul de luare a deciziei într-un anumit caz”.

[47] Comunicat DNA, 6 mai 2008: patru procurori, un judecător şi un notar au fost trimişi în judecată pentru fraudarea prin acces ilegal la subiectele de concurs pentru promovare în funcţii de conducere a procurorilor, la www.pna.ro

[48] Comunicat UNJR, 30 nov.2007: se reclamă examinarea unor judecători, dintre care unii cu funcţii de conducere, de către alţi judecători având funcţii de conducere la instanţe din raza aceleiaşi curţi de apel, la concursul pentru ocuparea posturilor de conducere la instanţe, la www.unjr.ro

[49] Gândul, 29 mai 2007, ”Şeful Penitenciarelor, acuzat şi el că şi-a angajat neamurile la puşcăriile din Dolj”, la http://tinyurl.com/penitfamilie: informarea nr. 252122 din 22.01.2007 adresată ministrului justiţiei: circa jumătate din cei 12.000 de angajaţi se află în relaţii de rudenie, în interiorul penitenciarelor formându-se adevărate triburi; directorul general al ANP intervine pe lângă comisia de examinare pentru angajarea în sistem a două rude ale sale şi a gazdei acestora.

[50] Cotidianul, 6 noiembrie 2007, ”Angajaţii internelor se plâng de pile”: potrivit unui sondaj făcut de Direcţia Generală Anticorupţie, percepţia angajaţilor este că în MAI angajările se fac pe pile.

[51] Cotidianul, 22 octombrie 2007, ”Clanul Chiuariu acaparează justiţia”, la www.cotidianul.ro/clanul_chiuariu_acapareaza_justitia-34398.html: la concursul de admitere la Ministerul Justiţiei în posturi de personal de specialitate juridică asimilat magistraţilor au participat şi consilieri ai ministrului, în timp ce din comisia de examinare şi de soluţionare a contestaţiilor au făcut parte consilieri ai ministrului, colegi de birou cu candidaţii.

[52] Cotidianul, 23 octombrie 2007, ”Pupila lui Chiuariu a ajuns şi notar”, la www.cotidianul.ro/pupila_lui_chiuariu_a_ajuns_si_notar-34467.html: un consilier al ministrului concurează pentru un post de notar, iar din comisa de examinare face parte un alt consilier al ministrului, coleg cu primul

[53] Ziua de Cluj, 9 mai 2005, ”Driblarea Justiţiei”, articol preluat de Hotnews-ştiri din presa regională, la http://tinyurl.com/driblare: după pensionarea ca expert oficial din Institutul Naţional de Expertize Criminalistice, o persoană de profesie chimist ar fi obţinut prin intermediul directorului Direcţiei de Resurse Umane din Ministerul Justiţiei o legitimaţie care atestă dreptul acesteia de a profesa ca expert autorizat şi în domeniul vocii şi vorbirii; legitimaţia ar fi folosit-o în faţa instanţei şi ar fi obţinut dreptul de a participa la efectuarea expertizelor în domeniul pentru care nu avea niciun fel de pregătire şi nu a susţinut nicio verificare.

[54] Ziua, 12 august 1998, ”Şeful Penitenciarului Găeşti îi forţează pe deţinuţi să-i muncească pământurile”, la http://www.ziua.net/display.php?data=1998-08-12&id=11964

[55] Clujeanul, 9 aug. 2007, ”Taxă de castă” (10.000 de euro dacă eşti norocos. 50.000 de euro dacă n-ai nicio recomandare), la http://old.clujeanul.ro/articol/ziar/cluj/taxa-de-casta/16670/14 şi ”Nu se poate fără şpagă?”, în Clujeanul, 15 august 2007, la http://old.clujeanul.ro/articol/ziar/cluj/nu-se-poate-fara-spagac/16761/307/; ”taxa” de 10.000 euro este menţionată şi în ”Scandal la admiterea în Barou”, Viaţa liberă, Galaţi, 10 ianuarie 2008, preluat la http://bota.ro/wp-content/uploads/2008/01/spagagalati.doc.

[56] Astfel, nedispunând de criterii pentru departajarea candidaţilor în vederea promovării la ÎCCJ a judecătorilor care îndeplinesc toate condiţiile legale, CSM a procedat, de exemplu la concursul din august 2005 la respingerea a 28 de persoane fără a li se indica punctele din cariera lor care nu corespund cerinţelor. Acest aspect a condus la situaţia ca unii candidaţi respinşi în octombrie să poată fi admişi la o următoare sesiune, în noiembrie 2005.

[57] În perioada 2005 – august 2008, au fost numiţi în urma interviului susţinut la CSM, în procedura stabilită de art. 33, alin. (5)-(10) din Legea nr. 303/2004, azi abrogată, 111 candidaţi în funcţia de judecător şi un număr de 145 de candidaţi în funcţia de procuror.

[58] Astfel, potrivit comunicatului de presă din 26.02.2008, CSM a dispus încetarea detaşării tuturor inspectorilor din cadrul Inspecţiei Judiciare. Fără o motivaţie bazată pe criterii obiective şi având în vedere că Inspecţia Judiciară, alcătuită în prezent în totalitate din magistraţi detaşaţi, îşi desfăşoară activitatea sub coordonarea Plenului CSM, s-ar poate uşor specula că aceşti inspectori nu au avut o “viziune” comună cu a membrilor CSM, mai ales că intră în atribuţiile inspectorilor verificarea şi cercetarea abaterilor disciplinare şi deontologice inclusiv ale membrilor CSM. Mai mult, ca dovadă a lipsei de criterii în revocarea şi angajarea inspectorilor CSM, prin comunicatul CSM din 09.04.2009 se comunică numele noilor inspectori, din care o parte provin tocmai din rândul celor revocaţi.

[59] Societatea pentru Justiţie, ”Comunicat de presă” din 7 ianuarie 2008, la  www.sojust.ro

[60] S-ar putea argumenta că legislaţia noastră nu interzice ca în comisia de examinare să fie numit un coleg de instanţă cu unul dintre candidaţi. Însă sunt incidente dispoziţiile cu privire la neutralitate, imparţialitate, obiectivitate şi aparenţă reglementate în Modelul de Cod de Conduită al Agenţilor Publici adoptat prin Recomandarea nr. (2000) 10 a Comitetului Miniştrilor al Consiliului Europei.

[61] A se vedea comunicatul ”Indecenţa, ipocrizia şi dispreţul puterii executive”, din 26 septembrie 2008, emis de Uniunea Naţională a Judecătorilor din România, pe www.unjr.ro

jud. Cristi Danileţ
Preşedinte Societatea pentru Justiţie

* studiu realizat sub egida Iniţiativei pentru o Justiţie Curată

 
Secţiuni: Data protection, RNSJ, Sistemul judiciar | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Au fost scrise până acum 3 de comentarii cu privire la articolul “Vulnerabilitati ale sistemului juridic”

  1. pompiliu bota spune:

    Bravo dle Danilet! Ce ne-am face fara astfel de profesionisti? Este foarte important sa nu ne pierdem speranta!

  2. cetateanu spune:

    cunoasteti vreo societate lipsita de coruptie pe Pamint ? spuneti-mi si mie… cred ca singurul lucru care ar trebui sa ne intereseze este sa fie mentinuta coruptia la un nivel acceptabil. nu ma intrebati care e acela.
    iar despre perceptia justitiabilului vis-a-vis de justitie, nu neaparat coruptia este factorul hotaritor. sa va dau un exemplu: am avut o cauza la Curtea de apel Bucuresti si cum eram din tara, a doua zi am sunat la arhiva sa aflu solutia. era in jurul orei 12. mi s-a spus sa revin mai tirziu, deoarece condica era la scris, nu era disponibila. sun si la 14 si mi se da acelasi raspuns. si tot asa pina la ora 18, cind am vorbit cu o grefiera (sefa de sectie, parca) deosebit de amabila, care scuzindu-se ca nu a fost disponibila condica pina la acea ora (sedinta incarcata, etc) mi-a comunicat solutia. la ora 18 !
    aceeasi situatie am avut-o si la judecatoria oradea. atit ca aici sunind la ora 13, mi s-a ris in nas si mi s-a trintit telefonul !
    oare daca eram un justitiabil amarit si bateam la poarta justitiei oradene, pentru a afla o simpla solutie in cauza care ma interesa, situatia ar fi fost aceeasi? raspuns: DA.
    probabil ca daca nu am fi atit de interesati de introspectii filozofice si am vedea ce face personalul din subordine, poate ca si justitia ar avea mai mult prestigiu …
    dar vorba lui I.L. Caragiale: justitia are autoritate dar n-are prestigiu – 1907 Din primavara pina-n toamna. recomand lectura.

  3. ariadna spune:

    Domnule Judecator,
    Studiul dumneavoastra cred ca se bucura de aprecieri excelente din partea unui foarte mare numar de justitiabili si a unora dintre colegii dumneavoastra pentru care noi, „victimele” sistemului avem o mare admiratie si de la care asteptam „vindecarea” lui.
    Pentru ca stiti, pentru ca spuneti ceea ce stiti, cu degajare si curaj, probabil si cu unele riscuri, putem nutri sperante.
    Urmatorul pas va fi oare o abordare a unor cazuri concrete? Si tot asa, in dezbatere publica? Ar fi salutar!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD