Flux noutăţi
AnunţuriEnglishInternaţionalJURIDICE.ro
7 comentarii | 
Print Friendly, PDF & Email

Raportul consilierilor juridici privind starea justitiei

22.10.2009 | JURIDICE.ro
Abonare newsletter

* Acest document a fost înaintat de Uniunea Colegiilor Consilierilor Juridici din România comisiei juridice a Senatului.

RAPORT

PRIVIND STAREA JUSTIŢIEI

ÎN CEEA CE PRIVEŞTE MECANISMELE DE APĂRARE JUDICIARĂ ALE STATULUI ŞI INSTITUŢIILOR SALE

Am ales această procedură din cel puţin 5 motive esenţiale ce trebuiesc surprinse de participanţii reglementaţi la actul de justiţie, dar şi pentru o mai bună înţelegere generală a situaţiei practice deloc îmbucurătoare, în care se află în acest moment apărarea judiciară din România ca mecanism complet de apărare a statului, instituţiilor sale, a persoanelor juridice de drept privat şi a cetăţenilor săi:

1.     Întârzierea nejustificată, vreme de două decenii, de a clarifica locul şi competenţele consilierului juridic în sistemul judiciar şi în societate;

2.     Clarificarea rolului pe care îl au direcţiile, birourile şi serviciile juridice ca şi compartimente specializate de apărare judiciară în cadrul entităţilor statale sau private.

3.     Justificarea legală, practică şi raţională a existenţei în interiorul activităţii de avocatură a două profesii reglementate respectiv profesia de consilier juridic şi profesia de avocat;

4.      Clarificarea întinderii şi respectării intereselor economice şi sociale a categoriei socio-profesionale de consilier juridic în raport cu celelalte profesii juridice;

5.     Acordarea în regim fin cu celelalte acte normative cărora le sunt incidente modificarea şi completarea Legii nr.514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, cu referinţă aici la legile care privesc funcţionarii publici, cadrele militare, cadrele poliţieneşti şi a serviciilor speciale, funcţionarii diplomatici sau de pildă alte legi, cum ar fi cele care privesc magistratura, avocatura sau activităţile desfăşurate de personalul auxiliar de justiţie.

Pentru a se înţelege problemele care stau la baza acestor preocupări, dorim să relevăm câteva din confuziile de fond, cu caracter uneori speculativ, care se fac pe seama exerciţiului profesiei de consilier juridic şi a activităţii reglementate de consultanţă, asistentă şi reprezentare juridică, unde încercăm să repunem în matca corectă interesul public legat de aceste activităţi, dar în bună măsură, izvoarele, temeinicia şi motivele ce par a justifica aceste accepţiuni.

a) Speculaţia potrivit căreia profesia de consilier juridic nu este profesie de avocat.

Conform Clasificării Ocupaţiilor din România (C.O.R.), avem următoarea categorie socio-profesională limpede exprimată:

2421 AVOCAŢI

Avocaţii acordă asistenţă juridică persoanelor fizice sau juridice în scopul apărării drepturilor şi intereselor legitime ale acestora, pentru realizarea ordinii de drept şi a justiţiei.

Ocupaţii componente:

242101 – avocat

242102 – jurisconsult

242103 – consilier juridic

România spre diferenţă de majoritatea statelor europene a ales prin lege să nu clarifice în interiorul avocaturii, noţiunile de specialităţi juridice reglementate cum sunt cele de avocat de stat, avocat public, avocat salariat sau avocat de afaceri sau mai departe, avocat de drept civil,  avocat de dreptul familiei, avocat fiscal etc., ci pur şi simplu a creat în interiorul aceleiaşi activităţi profesionale, două profesii specializate considerate componente, cu atribuţii identice, cu subiecţi de exercitare diferiţi şi, foarte important, incompatibile, dar nu în ceea ce priveşte numai exerciţiul profesional ci şi în ceea ce priveşte calitatea profesională.

Statele europene, în majoritatea lor, au în standardul ocupaţional şi consilieri juridici, dar aceştia după cum se poate cerceta, NU sunt profesie componetă a exerciţiului profesiei de avocat, NU sunt profesie reglementată şi NU au ca atribut profesional viza de legalitate conformă şi dreptul de a compare în faţa unei instanţe judecătoreşti pe proprie răspundere profesională.

Acestui tip de standard ocupaţional i se atribuie sfatul juridic comun ca o excepţie de la regulile extrem de stricte ale asistenţei juridice reglementate. Excepţional, în anumite situaţii s-au regularizat doar câteva activităţi în faţa unor instanţe specializate (tribunale de muncă, tribunale fiscale etc.).

Aceste elemente suprapuse au generat o sumedenie de confuzii chiar şi în rândul cercetătorilor avizaţi astfel încât anumite pasaje din acte normative nu au făcut altceva decât să sporească starea de neclaritate în ceea ce priveşte exerciţiul avocaturii în România ca activitate de interes public şi rolul echivalent al anumitor activităţi denumite impropriu în specialitate juridică, ca parte componentă a exerciţiului şi a vechimii profesionale reglementate.

Oricine se poate întreba cu legitimă nedumerire de ce a fost şi este întreţinută o suprareglementare a condiţiei de acces numai într-o jumătate a profesiei de avocat, în timp ce pe celaltă jumătate, lipsa de concizie a lăsat loc dubiului, întâmplării sau a nonvalorii exprimate prin acte simulatorii cu aparenţă de legalitate.

Lucrurile sunt extrem de simple.

Datorită condiţiilor istorice şi grabei interesate cu care s-a procedat la aşa-zisa organizare unitară a profesiei de avocat s-a considerat că antrenarea a ceea ce trebuiau să fie noii avocaţi de stat din rândurile jurisconsulţilor, ar genera un control şi o atenţie deosebită a instituţiilor statale. Era evident că numai consilierii juridici aveau vechime în exerciţiul apărării reglementate a persoanei juridice şi a autorităţilor statului astfel încât au fost preferate în primă etapă, redenumirea organizaţiilor profesionale din colegii de avocaţi în barouri de avocaţi şi transformarea din organizaţie (obştească) de drept public în semi organizaţie profesională de drept privat.

Această privatizare a avocaturii prin o metodă tip MEBO, adică numai cu avocaţii salariaţi ai colegiilor de avocaţi, comportă şi azi suficiente discuţii, dar pentru că nu face obiectul prezentului raport o să ne limităm în a aprecia doar că raportul numeric jurisconsult/avocat ar fi făcut imposibil ca noua profesie reglementată ce trebuia să cuprindă toţi participanţii la exerciţiul profesiei, să fie coordonată de membrii ai fostelor colegii de avocaţi.

Din 1990 până în decembrie 2003, organizării profesionale reglementate de barou şi nu profesiei de avocat în sine, îi erau incidente următoarea prevedere legală:

„Colectivele de jurisconsulţi vor funcţiona la colegiile de avocaţi”

Avem clar în acest fel evidenţa faptului că organizarea bicefală a avocaturii şi a evidenţelor celor două profesii specializate, cu clientelă diferită, este dispusă funcţionării în cadrul aceluiaşi for profesional, respectiv barou.

Ca atare, în cazul consilierilor juridici reglementaţi, nu aveam de a face cu accesul într-o profesie ci cu accesul într-o organizaţie fals construită (UNBR), ce impropriu îşi arogă in integrum gestiunea profesiei reglementate.

Este util de examinat subtilitatea atacului la regulă, dar şi gestiunea frauduloasă a titlului profesional de avocat doar de unul dintre moştenitorii organizaţionali, ca urmare a defunctului regim comunist, pentru că avem serioase îndoieli legale că jurisconsultul a fost copil din flori.

Cine e Cain şi cine e Abel se poate verifica în anatomia păcatului juridic odată cu momentul în care autorităţi române, sau cine ştie, autorităţi europene, vor dori să afle geneza formării barourilor din „toţi avocaţii dintr-un judeţ”.

Revenind la calificarea de avocat a consilierului juridic, art.7 din Legea 514/2003 este suficient de edificator sub acest aspect:

„Activitatea de consilier juridic este considerată vechime în muncă juridică în funcţiile de magistrat, avocat, notar public sau alte funcţii juridice, potrivit dispoziţiilor legale specifice fiecăreia dintre aceste profesii”.

Este evident legal şi moral, că transferul interprofesional între practicienii profesiilor juridice descrise de lege, priveşte exerciţiul profesional, ce sunt considerate şi evaluate de legiuitor ca fiind identice ca expresie valorică a activităţii profesionale efective.

În ceea ce priveşte strict consilierii juridici şi avocaţii, aşa cum sunt ei descrişi de legea română, aceştia fac parte din acelaşi corp de apărători judiciari ai statului român despărţiţi doar de formule organizatorice, ce nu decelează apartenenţa la o profesie, ci la o organizaţie componentă a fiecăreia dintre profesiile componente.

Acelaşi lucru se manifestă şi în cazul procurorilor şi al judecătorilor unde apartenenţa la diferite forme organizaţionale nu exclude apartenenţa la acelaşi corp, respectiv corpul magistraţilor.

Se poate afirma responsabil, că practicile de evaluare şcolărescă ale ceea ce este cunoscut a fi „baroul de avocaţi” în ceea ce priveşte consilierul juridic cu drept de practică efectivă, încalcă principiile recunoaşterii calificărilor chiar în interiorul statului român.

Evaluarea prin extemporal şcolăresc a persoanelor care deja au produs efecte juridice vreme de mulţi ani de zile prin exerciţiul profesional calificat echivalent reprezintă o minune a tehnicilor de manipulare organizaţională.

Consilierul juridic cetăţean român, nu este mai puţin cetăţean european în propria lui ţară şi nu este mai puţin avocat în exerciţiul propriei lui profesii specializate. Libera circulaţie  a serviciilor şi persoanelor, priveşte şi circulaţia acreditată profesional între judeţele unui stat ca România nu numai între statele membre ale Uniunii Europene.

Totodată se poate aprecia legal şi juridic că forma de plată salarială a serviciului juridic prestat nu este cheia ce deschide uşa soluţiei unei corecte interpretări a normelor ce privesc calificările şi recunoaşterea calificărilor în echivalent pe teritoriul unui stat.

Consecinţe: Nerespectarea recunoaşterilor calificărilor dobândite în interiorul unui stat membru nu sunt suprapuse în mod evident recunoaşterilor calificărilor la nivel european. Nu ştim de ce România practică o descalificare intenţionată a consilierilor juridici în raport cu recunoaşterea internaţională a calificării reglementate de avocat din care face parte, dar ştim exact că această fraudare a legii este imprescriptibilă, iar statul român va avea de reparat aceste practici imposibil de onorat sub aspect raţional, moral şi juridic.

b) Speculaţia potrivit căreia profesia de consilier juridic nu este profesie reglementată.

Profesia de consilier juridic este profesie reglementată conform legii române.

Legea cadru sub acest aspect este Legea 200/2004 privind recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România, care prevede în art.2 următoarele:

“(1) Activitatea profesională reglementată reprezintă activitatea profesională pentru care accesul sau exercitarea în România este condiţionată, direct sau indirect, în conformitate cu legislaţia română în vigoare, de DEŢINEREA unui document care să ateste nivelul de formare profesională.”

În cazul consilierilor juridici nivelele de formare profesională sunt cele de stagiar şi definitiv, iar condiţiile de deţinere a unor documente legale, care să ateste nivelul de formare profesională, sunt cele prevăzute în legea privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, precum şi în statutul profesional al acesteia, condiţii de procedură şi fond ce îi incumbă direct consilierului juridic sau persoanelor eligibile pentru practica efectivă şi legală a acestei meserii.

Din aceste resurse de ordin imperativ avem relevanţa restrângerii drepturilor absolvenţilor de drept de a practica imediat, neregulat şi neînregistrat o activitate ce poate dăuna prin lipsa controlului vocaţional, consumatorilor de servicii juridice.

Trebuie amintit aici că angajatorii, fie ei şi instituţii statale, nu pot organiza admiteri sau examene de definitivat profesional, ci doar concursuri pe post pentru cei care şi-au obţinut o calificare pe unul din palierele de formare profesională.

În mod evident admiterile sau definitivatele profesionale nu sunt concursuri, iar profesia sau capacitatea de exerciţiu profesională nu se obţin prin acest tip de acord.

Admiterea, din punct de vedere al profesiei reglementate de consilier juridic, reprezintă accesul neintruziv în cadrul unui corp profesional, al unei persoane considerate apte de exerciţiu complet şi lipsit de riscuri, susceptibile de a dăuna societăţii şi particularilor.

Definitivatul, reprezintă acţiunea de evaluare a competenţelor dobândite în cei doi ani de stagiu finalizată cu un examen de aptitudini, care are rol de filtru în eliminarea sau restrângerea riscurilor de malpraxis precum şi îndeplinirea condiţiilor calitative ce constituie speranţa legitimă a exerciţiului profesional.

“(2)Sunt considerate activităţi profesionale reglementate, activităţile cu titlu profesional, dacă utilizarea unui astfel de titlu este rezervată doar titularilor unor documente care atestă nivelul de formare profesională.

Titlurile profesionale sub care se exercită activităţi reglementate de consultanţă, asistenţă şi reprezentare juridică sunt considerate bunuri şi reflectă pentru terţi, o garanţie în angajarea răspunderii civile contractuale prin capacitatea de exerciţiu a unei calificări dobândite.

Acest tip de bun nu este condiţionat de existenţa unei clientele sau beneficiar al serviciilor juridice ci se dobândeşte în regim asociativ de grup profesional cu respectarea regulilor unui atare demers.

Titlurile profesionale de consilier juridic şi avocat sunt protejate prin lege, de interesul public, legat şi de consumul reglementat, de astă dată, al serviciilor juridice prestate cetăţenilor, intreprinderilor sau statului şi instituţiilor sale.

În acest sens, subiecţii activităţii de consultanţă, asistenţă şi reprezentare juridică sunt disciplinaţi prin lege, mergându-se în cele mai multe cazuri chiar până la interzicerea încheierii de relaţii contractuale cu persoane ce nu prezintă garanţii sau asigurări ale actului profesional prestat pentru propria lor protecţie.

(3) Sunt considerate deasemenea, activităţi profesionale reglementate, activităţile desfăşurate de membrii unei organizaţii profesionale, dacă organizaţia respectivă:

a) are ca obiectiv fundamental promovarea şi menţinerea unui nivel ridicat într-un anumit domeniu;

b) este recunoscută prin legea română în vederea realizării acestui obiectiv;

c) eliberează membrilor săi un document din care să reiasă nivelul de formare profesională;

d) impune membrilor săi respectarea unor reguli de conduită profesională elaborate de aceasta;

e) conferă membrilor săi dreptul de a folosi un titlu profesional sau abrevierea acestuia şi de a beneficia de un statut corespunzator nivelului de formare profesională;

Uniunea Colegiilor Consilierilor Juridici din România, este organizaţia naţională care întruneşte cumulativ toate aceste elemente cu excepţia indicării expresis verbis prin lege a denumirii organizaţiei şi a structurilor asociative judeţene (colegii), dat fiind faptul că s-au identificat din timp carenţele constituirii şi înfiinţării prin lege a unei asociaţii profesionale de drept privat ce ocroteşte un interes public.

Interesul public de ocrotit are la bază utilitatea publică a unei organizaţii profesionale care nu este un interes public în sine sau este unul secundar.

Recunoaşterea legală implicită este dată de publicarea Statutului profesiei de consilier juridic în Monitorul Oficial al României partea I ca act normativ şi recunoaşterea statutului de persoane juridice a colegiilor profesionale privind abilitarea pentru punerea în executare a legii.

Opozabilitatea recunoaşterii legale nu a fost apreciată corespunzător de Ministerul Justiţiei ca titular al obligaţiilor efectuării normelor de îndrumare profesională pentru consilierii juridici, limitându-se la a face observaţii speculative la anumite condiţii de formă în timp ce fondul problemei, respectiv organizarea profesiei de consilier juridic este lăsat în nelucrare.

Art.3 – (1) Profesia reglementată reprezintă activitatea sau ansamblul de activităţi profesionale reglementate conform legii române, care compun respectiva profesie în România;

(2) Lista profesiilor reglementate în Romania este prevăzută în anexa nr. 2.”

“Art. 4 – Experienţa profesională reprezintă exercitarea efectivă şi legală a unei profesii într-un stat membru al U.E. sau al S.S.E.”

Aşa cum prevede legea, profesia reglementată de consilier juridic face parte din anexa nr.2 a Legii 200/2004 privind profesiile reglementate:

“a)auditor financiar; b) avocat……….  t)consilier juridic;”

Titlul profesional de consilier juridic, ca şi în cazul celorlate profesii reglementate (vezi Anexa nr. 2 din Legea nr. 200/2004), conform principiilor juridice, a directivelor europene şi tratatelor internaţionale la care România este parte, reprezintă totodată o licenţă de exploatare  profesională pe proprie răspundere.

Acest tip de licenţe de exploatare nu se acordă de angajatori sau de clienţi prin contracte de muncă, acte de numire sau contracte comerciale ce au ca obiect consultanţa, asistenţa şi reprezentarea juridică, ci sunt permise, suspendate sau retrase de colectivele profesionale din care aceştia fac parte.

Titlurile profesionale sunt parte integrantă a unui complex patrimonial intelectual ce nu se află la dispoziţia cetăţenilor, intreprinderilor sau instituţiilor statului spre a fi date în consum general sau particular.

Ministerul Justiţiei după cum am mai spus, este prin lege, reglementator în domeniul profesiei de consilier juridic. Acest minister pare a se confrunta sub acest aspect, cu mai multe probleme filozofice, argumentate de o singură certitudine şi anume că el există.

Acest absolutism existenţial instituţional nu s-a extins la a cerceta dacă mai există şi un alt univers în afara lui, cum ar fi de pildă participanţii reglementaţi la actul de justiţie. Drept urmare nu avem a explica o legătură logică între calitatea de reglementator, lipsa de răspundere instituţională şi o argumentaţie corectă a activităţii ce defineşte această calitate, relativ numai la consilierii juridici, după cum se poate observa.

Apreciem aici doar faptul că există posibilitatea unei relaţii fotosensibile între avocaţii ce au ocupat de-a lungul timpului demnitatea de ministru de justiţie şi capacitatea ministerului de a crea servicii speciale numai pentru avocaţii organizaţi în barouri (pleonastic recunoaştem), în timp ce interesul public legat de organizarea şi exercitarea avocaturii prin profesia de consilier juridic, unde ministerul îşi exercită pasiv obligaţiile legale în acest sens, merge până la disoluţia mecanismelor de securitate juridico-judiciară ale statului român.

Consecinţe: Odată cu finalizarea implementării directivei servicii la nivel european, persoanele care au neglijat aprecierea corectă a noţiunilor de profesie reglementată, titlu profesional şi exercitare efectivă şi legală, vor fi puse în situaţia de a nu îşi putea constitui vechimea profesională.

Titlul profesional ca şi garanţie a exerciţiului reglementat profesional, precum şi dobândirea legală a acestuia sunt chestiuni extrem de serios privite de breslele profesionale europene dar şi de instanţele disciplinare sau judiciare comunitare.

Se poate aprecia faptul că vechimea în muncă juridică nereglementată şi vechimea în profesie reglementată nu sunt concepte identice, iar reluarea la nesfârşit a acestei problematici doar pentru că apar mereu şi mereu alte generaţii de jurişti care vor să acceadă facil şi necondiţionat la exerciţiul magistraturii sunt de natură a dilua interesul public sub acest raport.

Pe lângă latura deja expusă, avem evidenţa că autorităţile profesionale şi judiciare europene sancţionează exercitarea ilegală şi cu imposibilitatea de acces într-o altă profesie juridică reglementată la nivel european.

Considerăm aşadar că statele membre europene, altele decât România, vor şti să-şi ocrotească propriile regimuri ale calificărilor dobândite în timp ce statul român nu va putea nici măcar tehnic, să infiinţeze registrul naţional electronic pentru prestatorii de servicii juridice – consilieri juridici, ca obligaţie a directivei, din simplul motiv că nu le are şi nici nu credem că le poate reconstitui legal.

Scandalului obţinerii permiselor auto şi al diplomelor universitare va fi urmat evident de un şi mai mare scandal al obţinerii calificărilor profesionale reglementate ce va avea ca rezultat previzibil atitudinea corectă a unor state membre de a împiedica distrugerea propriilor lor forme profesionale de apărare a ordinii şi interesului public.

Dacă avem relevanţa că prin public european se înţelege şi publicul cetăţean român putem considera că tipurile de vulnerabilizare descrise mai sus nu fac parte din categoria situaţiilor supuse negocierii doar pentru faptul că statul român nu ştie, nu poate sau nu vrea sa-şi apere proprii cetăţeni sau propriile instituţii publice, sub acest aspect.

Hazardul sau pleaşca de a fi membrii a Uniunii Europene ca stat, nu are corespondent în hazardul şi pleaşca de a exercita intruziv, individual o profesie reglementată aşa cum s-ar crede.

c) Speculaţia potrivit căreia Statutul profesiei de consilier juridic publicat în Monitorul Oficial Parte I nu este un act normativ subsecvent legii şi nu este opozabil terţilor.

Prin grija Colegiilor Consilierilor Juridici din România a fost elaborat Statutul profesiei de consilier juridic, act normativ de punere în aplicare a Legii 514/2003, publicat în Monitorul Oficial al României partea I sub nr. 684/29.VII.2004, în baza art.5, lit.j din Legea 202/1998 ca act normativ “adoptat de persoane juridice – altele decât autorităţile publice – care au fost abilitate prin lege să asigure executarea unor legi.”

Lipsa acestui act normativ (Statutul profesiei de consier juridic) ar fi lipsit de eficacitate legea privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, elementele care compun organizarea după tipicul barourilor de avocaţi fiind esenţiale pentru interesul public protejat de lege.

Susţinătorii ideii că numai legea ar fi fost suficientă pentru punerea în practică a exerciţiului reglementat de consilier juridic ezită să folosească aceleaşi argumente când este vorba de alte profesii reglementate şi au ca principiu de căpătâi, nesiguranţa privind utilitatea evidenţei consilierilor juridici la nivel naţional.

După cum se poate observa, Statutul profesiei de consilier juridic a fost publicat prin intermediul Secretariatului General al Camerei Deputaţilor cu respectarea cerinţelor legale pentru un asemenea demers, în condiţii identice cu publicarea Statutului profesie de avocat şi a altor profesii reglementate, cu scopul evident de a conferi opozabilitate şi valoare de întrebuinţare de act normativ.

Fără a ţine o prelegere pe această temă, dar răspunzând în acelaşi timp tuturor celor care invocă, chiar şi prin documente oficiale ale statului român, inopozabilitatea faţă de terţi, numai a acestui act normativ, coborâm discursul la nivel de exemplificare, şi anume că opozabilitatea unui transfer de autovehicol este dat de înregistrarea la poliţia rutieră, acela al unui bun imobil la cartea funciară, al unui contract de închiriere la administraţia financiară, al unui act adiţional la actele constitutive ale unei societăţi comerciale la Registrul Comerţului ce se publică în Monitorul Oficial partea a IV-a,  al contractelor colective de muncă în Monitorul Oficial al României partea a V-a, iar al actelor normative în Monitorul Oficial al României partea I.

Fară a încerca să epuizăm subiectul, aducem în atenţie doar rolul esenţial al publicităţii pentru opozabilitatea faţă de terţi şi nu pentru emitenţii care şi-au însuşit obligaţiile şi raporturile chiar prin documentul dedus publicării.

Consecinţe: Anii care au trecut, au agravat o situaţie deja mult complicată, astfel încât România va avea în plus de explicat, mai devreme sau mai târziu, de ce un act normativ perfect opozabil autorităţilor române, instanţelor judecătoreşti, organelor de cercetare penală şi persoanelor cu “pregătire juridică” a fost tratat ca un act sub semnătură privată cunoscut doar părţilor.

România are deja dificultăţi în a relua prin normă problematica extrem de vastă a consilierilor juridici şi a exerciţiului profesional.

A facut-o firav, spre neexecutare în decembrie 2003, când oricum era destul de târziu, încercând să acopere lipsa evidenţelor profesionale, a consecinţelor neefectuarii stagiilor profesionale, a regulilor de desfăşurare a actului de reprezentare judiciară şi a fenomenului răspunderii solidare între conducători de instituţii sau de intreprinderi şi mandatari nereglementaţi.

În decembrie 2003, România nu era membră a Uniunii Europene, astfel că un acord tacit între participanţii reglementaţi la actul de justiţie a lăsat loc totuşi, într-un termen neverosimil de scurt, posibilitaţii ca vechile tablouri profesionale ale jurisconsulţilor şi consilierilor juridici să se refacă şi să se creeze un moment zero a ceea ce trebuia să fie profesia reglementată de consilier juridic, astfel încât România să fie pregătită şi sub acest aspect pentru debutul ei ca membru al Uniunii Europene.

Recunoaşterea actului normativ Statutul profesiei de consilier juridic nu este o chestiune deliberativă supusă votului popular sau preferinţelor publicului absolvent de drept ce desfăşoară activităţi juridice, ci reprezintă un act de voinţă colectivă profesională perfectibilă dar nu anulabilă prin nerecunoaştere.

Ce este curios totuşi la acest nivel de educaţie juridică, este faptul că personele care practică atribute profesionale juridice, dar care nu recunosc statutul profesiei de consilier juridic se limitează numai la acest sens al recunoaşterii. Aici avem de a face, spunem noi, cu teoria tip oglindă, unde nici statutul profesional nu recunoaşte practica licită profesională a celor care nu se recunosc în el.

Această nerecunoaştere reciprocă, în lumea civilizată se numeşte exercitarea fără drept, ilegal şi neautorizat a unei profesii reglementate.

d) Speculaţia potrivit căreia profesia de consilier juridic NU este o profesie liberală.

Definiţia legală a profesiei liberale este dată şi prin Directiva Europeană nr.2005/36/CE cu privire la recunoşterea calificărilor profesionale:

“La profession liberale designe toute profession exercee sur la base de qualifications professionnelles appropriees, a titre personel, sous sa propre responsabilite et de facon professionnellement independante, en offrant des services intellectuels et conceptuels dans l’interet du client et du public.”

Profesia liberală desemnează toate profesiile exercitate pe baza unor calificări profesionale dobândite cu titlu personal exercitată sub propria sa responsabilitate şi de o manieră independentă profesional, în oferirea de servicii intelectuale şi conceptuale în interesul clientului şi al publicului.

Susţinem fără echivoc, că profesia de consilier juridic este o profesie liberală cu toate elementele ce decurg din  această definiţie: independenţa profesională, protecţia legală ca prerogativă personală specială, titlul profesional ca recunoaştere şi garanţie socială, precum şi exercitarea prin forme proprii de exerciţiu profesionale.

Societatea profesională de consilieri juridici era şi este îndrumată de Directiva Servicii care prevede, printre altele, că statele membre nu pot îngrădi o persoană care a dobândit o calificare (inclusiv pentru avocaţi), de a alege liber una din formele de organizare juridică permisă de legislaţia naţională pentru prestatorii de servicii, decât pentru cauze grave de încălcare a ordinii publice.

Fără discuţie nu se poate suspiciona că acordarea de consultanţă juridică, tocmai de către consilierii juridici este o “gravă încălcare a ordinii publice”, afară de situaţia în care forma de venituri indirecte a acestui serviciu este considerată gravă pentru autorităţile române.

Art.21 al Statutului profesiei de consilier juridic apreciază că:

“Persoana juridică înfiinţată în baza Legii nr.31/1990 privind societăţile comerciale republicată, constituită de unul sau mai mulţi consilieri juridici înscrişi în Tabloul ţinut de colegiile teritoriale, are caracter de societate profesională.

În conformitate cu normele de deontologice şi de etică profesională şi cu prezentul statut, aceste societăţi profesionale nu pot funcţiona în lipsa avizului de principiu dat de colegiul teritorial pe a cărui rază îşi au sediul, care va verifica în principal următoarele:

–         Calitatea de consilier juridic, conform legii şi statutului profesiei a asociatului unic /asociaţilor /acţionarilor;

–         Obiectul de activitate să fie unic, respectiv activităţi juridice, consultanţă şi reprezentare juridică (exclusiv activităţi atribute speciale ale altor profesii juridice) cod CAEN 7411.

În urma dobândirii personalităţii juridice şi a obţinerii autorizaţiilor de funcţionare, a avizului Colegiului, societatea profesională, prin grija acestuia, va fi înregistrată obligatoriu în partea cu destinaţie specială, respectiv Societăţi Profesionale, din tabloul ţinut de colegiul teritorial. Orice modificare adusă actelor constitutive ale acestor societăţi va trebui adusă la cunoştinţa colegiului teritorial în a cărui rază acestea îşi au sediul.”

Era evident că în acest fel nu se făcea decât punerea în operă a exact aceloraşi principii care guvernează legea privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat şi statutul profesional al acesteia.

Acest articol din statutul profesional, în schimb, a iscat numeroase controverse şi a fost declarat ilegal de multe instituţii ale statului, dar fără să fie niciodată atacat pe căi fireşti după principiul contradictorialităţii.

Imediat după promovarea statutului profesiei de consilier juridic care cuprindea legitim acest tip de formă de organizare, Ministerul Public prin Procurorul General al României având “îndoială” că se poate acorda consultanţă juridică de către consilierii juridici prin forme proprii de organizare juridică, promovează un recurs în interesul legii către Secţiile Unite al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Judecătorii acestui for hotărăsc prin decizie că aceste tipuri de formă de organizare sunt “inadmisibile”.

Admisibilitatea, defineşte noţiunile de acceptabil, plauzibil sau convenabil, de unde deducem că Înalta Curte, în situaţia strictă a recursului în interesul legii, şi-a arogat rolul de a uniformiza “gusturile” potenţiale ale consumatorilor de servicii juridice în funcţie de oligopolurile comerciale de consultanţă juridică, create în cadrul sau pe lângă un monopol de organizare asociativă.

Este singura explicaţie logică pentru care, judecătorii Înaltei Curţi, cercetând situaţia celor două corpuri de apărători, descrierea deloc subtilă a subiecţilor de exercitare profesională diferiţi prin lege, precum şi vocaţia financiară a persoanelor ce îşi obţin o calificare profesională în România, au decis că societăţile profesionale ale consilierilor juridici nu sunt forme de organizare serioase şi verosimil organizate juridic,  deci nu inspiră încredere de realizare a unui scop social, exclusiv cauzată de forma de plată a acestor servicii.

Uşurinţa cu care, la un asemenea nivel, a fost negată legătura între caracterul comercial-economic al unei societăţi de persoane cu răspundere limitată, cu obiectul civil, a avut ca rezultat o decizie prolixă, extrem de complicat intelectual construită, pe un eşafodaj de principii special construit numai pentru consilierii juridici. Frivolitatea conţinutului deciziei Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi este contrazisă de evidenţa faptului că medicii, arhitecţii, contabilii, consultanţii în proprietate intelectuală etc. sunt persoane ce desfăşoară regular o activitate comercială cu obiect civil, îndrumaţi de lege pentru desfăşurarea activităţii profesionale în forme societare cu răspundere limitată, cu toate că şi în cazul acestora, preponderent, aceste activităţi se desfăşoară sub formă salarială.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României nu a declarat “ilegale” aceste forme de organizare juridică, cum a cerut Procurorul General al României, ci doar a identificat pârghia prin care Ministerul Justiţiei, care avea şi are în subordine Registrul Comerţului, registratorul naţional pentru agenţi economici, să pună barieră administrativă, înfiinţării prin control judiciar al statului a tuturor formelor de organizare profesională ce au ca obiect consultanţa, asistenţa şi reprezentarea juridică, fără să sesizeze caracterul excepţional al regulii deduse uniformizării jurisprudenţiale.

Aici vorbim de acelaşi minister care, ca urmare a interpelării parlamentare nr. 272 B/2005, răspunde tranşant şi corect:

“Referitor la primul aspect, aşa cum arată şi în concluziile referatului întocmit de Curtea de Apel Bucureşti, singura excepţie prevăzută de legiuitor pentru exercitarea profesiei de avocat în alte condiţii decât cele prevăzute de Legea nr.51/1995 privind exercitarea profesiei de avocat, este cea menţionată în Legea nr.514/2003 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic şi Legea 255/2004 privind modificarea şi completarea Legii nr.51/1995, în conformitate cu care (art.21 din Statutul profesiei de consilier juridic), consilierii juridici pot constitui societăţi în baza Legii nr.31/1990, având ca obiect unic activităţi juridice Cod CAEN 7411, caracterul acesteia, fiind acela de societate profesională.”

În timp ce răspunsul Ministerului Justiţiei este acesta, circularele ministeriale şi ordinele verbale contraziceau adresele oficiale pentru “o mai bună” organizare a apărării judiciare în România cu trimitere exclusivă la consilierii juridici.

Nici măcar faptul că răspunsul oficial al unui minister la o interpelare parlamentară, are un regim juridic aparte nu pare să fi contat în filozofia rezultantului ţintă, respectiv de a interzice prin proceduri excepţionale drepturi economice şi sociale.

Ce sunt în fapt aceste societăţi profesionale ale consilierilor juridici şi care e pericolul social suspectat de Parchetul General şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Un pericol public foarte grav “identificat” de puterea judecătorească la cel mai înalt nivel, este acela că aceste societăţi profesionale de consilieri juridici se înfiinţează prin control judiciar fie acesta şi o procedură necontenciasă graţioasă, spre diferenţă de cabinetele de avocatură care se înfiinţează în regim privat închis, într-o formă de organizare juridică nespecificată de legea română, fără garanţie socială faţă de terţi, fără condiţii minime de publicitate într-un jurnal oficial naţional sau european şi care devine jucător fiscal pe o piaţă comercială.

Facem aici o critică Ministerului Public, prin faptul că este total dezinteresat de felul cum se reorganizează judiciar un cabinet de avocatură sau un barou şi acesta fiind, spunem noi, un interes public de protejat.

Un alt pericol foarte grav identificat, este posibilitatea consilierilor juridici de a efectua stagiul profesional conform legii (2 ani) în condiţii similare cu profesia de avocat.

Cu toate că au fost transmise şi Parchetului General şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie toate datele care configurau imposibilitatea încheierii contractelor de îndrumare profesională în interiorul unei profesii considerate impropriu, impotriva logicii şi a moralei, exclusiv salarială, nu s-a primit nici-un răspuns. Nici măcar acţiunea judiciară promovată de societăţile profesionale deja înfiinţate, membre ale Uniunii Colegiilor Consilierilor Juridici din România având ca pârât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe acest subiect nu a avut sorţi de izbândă pentru că pur şi simplu Înalta Curte nu a dat termen de judecată şi a terminat problema funcţionăreşte cum îi stă bine unui organ judiciar ce nu mai are la nivel naţional un alt organism de cenzură a propriilor acţiuni.

Pe de cealaltă parte, avocaţii, consideraţi profesie liberă prin propria lege de organizare şi exercitare,  sunt “obligaţi” să încheie contracte de muncă în interiorul profesiei în cazul avocatului stagiar, exact opusul libertăţii profesionale atât de clamată de barouri dar care evident nu are temei de principiu.

În acelaşi registru stă şi practica curentă prin care un avocat de barou se angajează literalmente cu program şi onorariu fix lunar, având un singur angajator-client.

Din păcate şi avocaţii de barou sunt puşi într-o poziţie ridicolă. Persoana fizică autorizată este cea mai proastă formă de organizare juridică posibilă din punctul de vedere al răspunderii şi a deductibilităţilor fiscale, iar societatea civilă cu răspundere limitată de avocaţi este, iertat fie cuvântul, o defecţiune juridică, inventată din orgoliu nemăsurat şi care nu are coresponent în Uniunea Europeană şi în dreptul privat internaţional.

Am făcut acest această introspecţie pentru a demonstra că se judecă cu două unităţi de măsură, iar absurdul şi-a găsit loc şi la acest nivel unde ai putea să crezi că societatea este apărată chiar dacă au loc şi acţiuni de protecţie a unor interese economice.

În concluzie, societatea profesională de consilieri juridici prevăzută în Statutul Profesiei de consilier juridic, unde consilierul juridic are triplă calitate neinterzisă de lege, respectiv statut de asociat ca iniţiator, administrator ca gestionar administrativ şi de salariat ca exerciţiu profesional, la propria formă de organizare juridică cu obiect unic de activitate, are argumente legale şi morale spre a face parte din formele de organizare juridică ale consilierilor juridici care are corespondent în Uniunea Europeană şi în dreptul privat internaţional.

Consecinţe: România îşi neagă singură propria dezvoltare reglementată a serviciiilor specializate de consultanţă, asistenţă şi reprezentare juridică dând naştere unor forme de organizare profesională schizoide ce nu au cum să reziste în timp.

Înfiinţarea de societăţi profesionale distincte sau a societăţilor profesionale multidisciplinare aflate sub regim comercial, între avocaţi, consilieri juridici, contabili, fiscalişti, medici, criminalişti, arhitecţi etc. pentru o deservire integrată a consumatorului de servicii profesionale sunt demult istorie în statele civilizate unde protecţia consumatorului de servicii este pe primul plan, nu protecţia organizaţiilor asociative ce deservesc acest interes.

Consilierii juridici sunt singura profesie reglementată din arcul de descriere al legii cărora li s-a interzis ilegal şi doar prin măsuri administrative blocante, exerciţiul distinct al profesiei pe alte criterii decât cele salariale.

Se recunoaşte neoficial chiar de judecători că avem de a face în acest caz, cu abuzuri administrative rudimentare dat fiind faptul că Decizia XXII a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României nu a operat modificări în Statutul profesiei de consilier juridic, iar prevederile acestuia sunt în continuare opozabile erga omnes, inclusiv acestora.

Se recunoaşte tot neoficial, că intinderea unei decizii cum este aceea a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu este opozabilă decât circumstanţial şi numai instanţelor judecătoreşti şi nicidecum judecătorilor delegaţi pe lângă Oficiul Registrului Comerţului care nu sunt instanţe judecătoreşti.

Fără discuţie că acest joc extrem de obositor intelectual al opozabilităţilor şi al recunoaşterilor nu poate fi jucat decât în afara justiţiei româneşti şi dedus cercetării judiciare unor judecători normali care să nu fie ţinuţi de anumite prejudecăţi.

Mai devreme sau mai târziu statul român va fi sancţionat prin măsuri reparatorii către cetăţenii săi îndreptăţiţi la speranţa legitimă de a valorifica intresele lor economice, de carieră sau profesionale, iar memoria colectivă va reţine această perioadă ca una de şubredă formare intelectuală şi morală a unora dintre membrii săi.

e) Speculaţia potrivit căreia numai consilierii juridici pot fi sancţionaţi penal pentru exercitarea ilegală a profesiei de avocat, iar avocaţii sunt excluşi de la sancţiune penală pentru exercitarea ilegală a profesiei de consilier juridic. Nulitatea absolută a unor categorii de contracte comerciale de consultanţă, asistenţă şi reprezentare juridică cu societăţile de avocatură.

Pentru protecţia consumatorilor de servicii juridice, în România s-au edictat mai multe acte normative care au avut ca resort de bază două principii:

Reglementarea şi organizarea persoanelor ce pot presta activităţi de consultanţă, asistenţă şi reprezentare juridică, precum şi reglementarea şi organizarea activităţii de consultanţă, asistenţă şi reprezentare juridică;

În ceea ce priveşte persoanele ce pot presta activităţi de consultanţă, asistenţă şi reprezentare juridică, în România, sunt doar două mari categorii socio-profesionale de interes public ce au această capacitate de exerciţiu profesională: consilierii juridici şi avocaţii.

România a implementat greşit reguli europene sub aspectul apărării judiciare fără să ţină cont că tot ea, prin Parlamentul României, a hotărât că avocaţii naţionali funcţionează sub două titluri profesionale: avocat şi consilier juridic, cu subiecţi distincţi de exercitare dar cu obiect şi mijloace profesionale comune.

Aici dorim să amintim doar regulile ce privesc achiziţiile publice de consultanţă, asistenţă şi reprezentare juridică implementate doar formal, la suprafaţă, fără să se calculeze că pe fond, doar o parte a ofertanţilor avocaţi străini au capacitatea de exerciţiu profesională în ceea ce priveşte instituţiile publice din ţările de origine, printre care nu se află şi avocatul de barou român şi că aceştia pot exercita, doar în acele state membre unde nu există reguli speciale în ceea ce priveşte avocatul ales cu beneficiari instituţii sau autorităţi publice, iar printre acele  state nu se regăseşte şi România.

Raportat la subiect, din perspectiva legilor speciale şi a aprecierilor constituţionale româneşti cele două profesii specializate reglementate se intersectează cel puţin în următoarele puncte:

a)    Au ca subiect de exercitare secundar persoana juridică de drept privat;

b)    Beneficiază de aceleaşi mijloace profesionale definite de lege în exercitarea profesiei;

c)    Beneficiază de exact aceleaşi protecţii legale în exercitarea profesiei;

d)    Ambele sunt profesii libere şi independente, organizate autonom;

e)    Persoanele ce compun ambele profesii desfăşoară activităţi pe propria răspundere;

f)       Au legi de organizare şi exercitare asemănătoare, uneori până la identitate, având în vedere trimiterile repetate de la o reglementare la alta;

g)    Exerciţiul efectiv şi legal în cadrul ambelor profesii constituie vechime în magistratură;

h)     Exercitarea ilegală a profesiei de avocat de către consilierii juridici are exact acelaşi resort juridic cu exercitarea ilegală a profesiei de consilier juridic de către avocaţi.

i)        Orice altă persoană care desfăşoară activităţi de consultanţă, asistenţă şi reprezentare juridică în lipsa obţinerii uneia sau alteia dintre cele două calificări, desfăşoară ilegal fie profesia de avocat fie profesia de consilier juridic, în funcţie de subiectul de exercitare.

j)        Au o istorie comună despărţită temporar în perioada comunistă.

Diferenţe esenţiale ce despart cele două profesii reglementate:

Consilierul juridic îşi poate exercita pofesia ca angajat (salariat) sau în baza unui raport de serviciu, numit în funcţie. Chiar şi în formele de exercitare tip societate profesională, lipsa unui contract de muncă în interiorul profesiei, lipseşte de temei legal deocamdată, exerciţiul acesteia.

Avocatul îşi poate exercita profesia în forme independente de organizare juridică, cu excepţia avocaţilor stagiari care sunt obligaţi la încheierea unui contract de muncă  în interiorul profesiei.

Consilierul juridic are ca subiect de exercitare principal şi exclusiv autorităţile şi instituţiile publice.

(Art.1 din Legea 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic.

“Consilierul juridic asigură apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale statului, ale autorităţilor centrale şi locale, ale instituţiilor publice şi de interes public, ale celorlalte persoane de drept public, precum şi ale persoanelor juridice de drept privat, în slujba cărora se află şi în conformitate cu Constituţia şi legile ţării”.)

În compensare, avocatul are ca subiect de exercitare principal şi exclusiv omul şi drepturile cetăţeneşti.

(Art.2 din Legea 51/1955 privind organizarea şi exercitarea profesie de avocat

“(2) Avocatul promovează şi apără drepturile, libertăţile şi interesele legitime ale omului.”)

Consilierul juridic poate fi numit în funcţie publică, având posibilitatea permisă prin lege de a avea şefi ierarhici pe linie administrativ-profesională.

Avocatului îi este interzis prin lege a avea şefi ierarhici pe linie profesională.

Cele două profesii sunt incompatibile conform art.10 din Legea 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic care precizează imperativ:

Exercitarea profesiei de consilier juridic este incompatibilă cu: a) calitatea de avocat”

Reciproca legală: calitatea de avocat este incompatibilă cu exercitarea profesiei de consilier juridic.

Sigur diferenţele şi apropierile sunt mult mai multe decât cele descrise aici, dar în ceea ce priveşte strict consilierul juridic avem din partea Curţii Constituţionale prin Decizia 300/2004, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art.10 lit.c) şi e) şi ale art. 11 lit.a) din Legea 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, o explicitare extrem de simplu de sesizat, tocmai pentru că se referă la anumite incompatibilităţi, atât între participanţii sistemului naţional de apărare judiciară cât şi cu privire la indicarea subiecţilor distincţi ai activităţii consilierului juridic.

“Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine următoarele:

Din analiza textelor criticate se observă că acestea sunt cuprinse într-o lege specială, care reglementează organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic. Faţă de regulile stabilite de Codul Muncii, care reprezintă legea generală, Legea nr.514/2003 poate institui – în virtutea principiului specialia generalibus derogant – reguli diferite pentru categoria de salariaţi al căror statut îl reglementează, inclusiv în ceea ce priveşte cumulul de funcţii. Deasemenea din analiza conţinutului profesiei de consilier juridic, rezultă că aceasta este o profesie distinctă, care are ca obiect apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale statului, ale autorităţilor publice centrale şi locale, ale instituţiilor publice şi de interes public, precum şi ale persoanelor juridice de drept privat, în slujba cărora se află, în conformitate cu Constituţia şi cu legile ţării.

Aceste particularităţi determină caracterul distinct al profesiei de consilier juridic atât faţă de celelalte profesii, meserii sau ocupaţii ce cad sub incidenţa Codului Muncii, cât şi faţă de alte profesii juridice reglementate de alte legi speciale.

În aceste condiţii este justificată opţiunea legiuitorului de a acorda consilierului juridic un statut aparte, neexistând o discriminare a acestuia în raport cu celelalte categorii de salariaţi”

Evident, pe cale de reciprocitate legală, tot un statut aparte are şi meseria de avocat de barou care are un caracter distinct faţă de meseria de consilier juridic. Această diferenţiere nu se referă la forma de plată a serviciului juridic, ci la subiecţii exercitării în primul rând şi la incompatibilitatea avocat/consilier juridic, ca titulari de drepturi şi obligaţii profesionale, în al doilea rând.

Cu alte cuvinte avem relevanţa faptului că profesia de consilier juridic şi exerciţiul acesteia este o excepţie specializată în cadrul avocaturii, un capitol profesional separat, tratat în altă lege dar în condiţii asemănătoare.

Consecinţa dedusă din acest şir de argumente, cunoscând şi prevederile codului penal cu privire la exercitarea fără drept a unei profesii reglementate este aceea că exercitarea fără drept a profesiei de avocat de către consilieri juridici şi a profesiei de consilier juridic de către avocaţi sunt în egală măsură sancţionabile de legea penală. Sancţiunile disciplinar profesionale în funcţie de gravitatea faptelor merg până la excluderea din profesie, evident pentru cei reglementaţi.

Pentru cei nereglementaţi se aplică competeţa de sesizare legal obligatorie a consiliilor de conducere şi decanilor barourilor de avocaţi ce au vocaţia protejării interesului public sub acest aspect, privitor atât la avocaţi cât şi la consilieri juridici.

În sprijinul acestei concluzii legitime şi responsabile venim cu prevederile art.82 din Legea 51/1995 republicată privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat care menţionează imperativ:

“(1)La data intrării în vigoare a acestei legi, persoanele fizice sau juridice care au fost autorizate în baza altor acte normative ori au fost încuviinţate prin hotărâri judecătoreşti, să desfăşoare activităţi de consultanţă, reprezentare sau asistenţă juridică în orice domenii, işi încetează de drept activitatea.Continuarea unor asemenea activităţi constituie infracţiune şi se pedepseşte conform legii penale.

(2)De asemenea, la data intrării în vigoare a prezentei legi, încetează de drept efectele oricărui act normativ, administrativ sau jurisdicţional prin care au fost recunoscute ori încuviinţate activităţi de consultanţă, reprezentare şi asistenţă juridică contrare dispoziţiilor prezentei legi.

(3) Prevederile alin. (1) şi (2) nu se aplică PROFESIEI de consilier juridic, care va fi exercitată potrivit dispoziţiilor Legii 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic.

(4)Consiliile şi decanii barourilor au OBLIGAŢIA şi AUTORIZAREA să urmărească ducerea la îndeplinire a prevederilor alin. (1) şi (2) şi să ia măsurile legale în acest sens.”

După cum se poate observa şi avocaţii fac parte din categoria persoanelor fizice sau juridice carora le incumbă excepţia de la alin.3 ce priveşte profesia de consilier juridic în ansamblu, cu tot cu subiecţi de exercitare.

Titularii obligaţiilor legale de sesizare au vădit un interes pasiv calificat în cea ce priveşte proprii membri. Interesul public activat pe seama acestor acte de dispoziţie legală extrem de importante ca rezultat de protecţie socială, a fost îndreptat după cum se cunoaşte numai împotriva consilierilor juridici, dar nu acelora care simulau exerciţiul profesional legal ci numai împotriva celor ce au încercat să-şi valorifice expertiza profesională în forme proprii de organizare profesională.

O altă probă juridică în ceea ce priveşte apărarea judiciară şi achiziţiile publice de consultanţă, asistenţă şi reprezentare juridică exercitată în România exclusiv prin consilierii juridici – funcţionari publici sunt prevederile din Legea 188/1999 republicată privind statutul funcţionarilor publici:

“Art.2 alin.(3)-Activităţile desfăşurate de funcţionarii publici, care implică exercitarea prerogativelor de putere publică, sunt următoarele:

a)Punerea în executare a legilor şi a celorlalte acte normative;

………………………………………………………………………………………………….

g) reprezentarea intereselor autorităţii sau instituţiei publice în raporturile acesteia cu persoane fizice sau juridice de drept public sau privat, din ţară şi străinătate, în limitele competenţelor stabilite de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice, precum şi reprezentarea în justiţie a autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea.”

Şi în acest caz, textul de lege este extrem de limpede. Chiar dacă avem rezerve că exercitarea unei prerogative de putere publică are conţinut în faţa unei instanţe judecătoreşti, avem totuşi imaginea că legiuitorul a considerat imperativ, spre însuşire, că autorităţile şi instituţiile statului sunt apărate judiciar exclusiv de un corp de apărători specializat şi anume de funcţionari publici – consilieri juridici.

Mai mult decât atât, dacă mai era necesar, legiuitorul,  în Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, în textul art.53., alin. (1) stabileşte atribuţiile miniştrilor, care se referă în principal la ducerea la îndeplinire a atribuţiilor (funcţiilor) de organizare, coordonare, control şi în mod special a celor de reprezentare. Se obligă miniştrii chiar în textul aceluiaşi articol 53 alin.(3) ca aceste atribuţii să fie aduse la îndeplinire prin intermediul funcţionarilor publici şi cităm din Lege:

“Miniştrii îşi îndeplinesc atribuţiile ce le revin folosind aparatul propriu al ministerelor, precum şi prin instituţiile aflate în subordonarea, coordonarea sau autoritatea ministerelor.”

Consecinţe: Contractele comerciale de consultanţă, asistenţă şi reprezentare juridică încheiate de autorităţi sau instituţii publice cu societăţi de consultanţă sau cabinete de avocatură sunt lovite de nulitate absolută.

Achiziţia publică de consultanţă juridică făcute cu alte forme de organizare juridică cu excepţia celor ale consilierilor juridici este lovită de nulitate absolută.

Contractele comerciale de consultanţă, asistenţă şi reprezentare juridică cu societăţile de drept privat care au angajaţi consilieri juridici sunt în anumite cazuri lovite de nulitate absolută. Cazurile excepţionale se referă la situaţiile în care consilierilor juridici angajaţi, nu li s-a restrâns fişa de post deci implicit nici atribuţiile ca titulari de drepturi şi obligaţii profesionale a situaţiilor supuse contractării cu un extern, fie el şi avocat de barou.

România este şi din acest punct de vedere într-o situaţie dubitativ ideologică dar şi juridică.

Accesul la resursele financiare statale, în frauda legii, antrenează iată răspunderea amestecată a tuturor instituţiilor statului, a judecătorilor, a procurorilor, a funcţionarilor publici, a consilierilor juridici, a avocaţilor şi în final a publicului larg incapabil să mai facă faţă unui noian de răsturnări de principii ce privesc respectarea regulilor generale legale.

Nu este un secret că nu cu foarte mulţi ani în urmă, publicul nici măcar nu putea concepe că apărarea judiciară a unei intreprinderi sau a unei instituţii statale nu se face exclusiv prin oficii juridice. Corupţia de jos nivel, superficialitatea profesională şi lenea de a modifica clarificator acte normative în ceea ce priveşte regulile dintre apărătorii judiciari, determină situaţii de o bizarerie cum poate numai în perioada fanariotă să fi existat.

f) Speculaţia potrivit căreia Uniunea Colegiilor Consilierilor Juridici din România s-ar fi înfiinţat în baza statutului profesiei de consilieri juridic şi nu conform regulilor legale care privesc toate formele de organizare asociative.

Este mai mult decât neserios că se asimilează în mult prea multe documente oficiale ale statului român, Uniunea Colegiilor Consilierilor Juridici din România cu o aşa numită Fundaţie „Bonis Potra” care avea ca obiect de activitate infiinţarea de barouri şi notariate, şi care a fost dizolvată.

Bănuim că este o figură de stil bazată pe opoziţia dintre două fenomene, pentru că nu noi consilierii juridici, ci alţi colegi de ai noştrii „s-au înfiinţat” (dacă s-au înfiinţat) în baza statului profesional. Dacă s-au observat ghilimelele, acestea sunt datorate faptului că nimeni în România nu pare să ştie în baza căror documente şi-au făcut acele organizaţii ştampile, de ce nu au acte constitutive, de ce nu au patrimoniu social ca răspundere socială faţă de terţi, ce documente justificative au remis băncii pentru deschiderea contului bancar operaţional, cum se reorganizază judiciar dacă nu îşi plătesc furnizorii, de ce îşi pot stabili taxe de admitere, reînmatriculare profesională şi transfer profesional interjudeţean fără avizul ministerului de Finanţe şi al Consiliului Concurenţei dacă tot sunt un fel monopol legal, in fine mici neajunsuri legale care par că suportă amânare pentru autorităţile române.

Partidele politice, sindicatele, patronatele, asociaţiile sportive în fine, toate formele de organizare asociativă trebuie să se supună acestei minime reguli care priveşte controlul judiciar şi transcrierea în registrul special ţinut de Ministerul de Justiţie. Excepţional, pentru anumite asociaţiuni profesionale, am sesizat că fără temei legal, s-a inventat o nouă tehnică juridică pe care o putem denumi „înfiinţarea fără acte, prin lege şi concurs de împrejurări, a persoanelor juridice private, de utilitate publică”.

În ceea ce priveşte Uniunea Colegiilor Consilierilor Juridici din România, procedurile au stat în felul următor:

Fiecare organizaţie judeţeană (colegiu) a convocat o adunare constituantă care a mandatat din rândurile consilierilor juridici prezenţi una sau mai multe persoane să se prezinte în faţa notarului public spre autentificare, moment odată cu care a fost prezentată şi dovada de disponibilitate de nume al asociaţiei profesionale. Ulterior s-a solicitat şi primit avizul de înfiinţare consultativ eliberat de Ministerul Justiţiei care privea „organizarea  exercitării unitare a profesiei de consilier juridic la nivel judeţean şi naţional”

Toate documentele, inclusiv certificatele de cazier judiciar şi fiscal însoţitoare au fost supuse controlului judecătoresc, ulterior obţinându-se înscrierea în registrul naţional al asociaţiilor, precum şi certificatul de înmatriculare fiscal pentru fiecare colegiu teritorial în parte. Federaţia Uniunea Colegiilor Consilierilor Juridici din România, a urmat aceiaşi procedură, de astă dată la Tribunalul Bucureşti, în arondismentul căruia îşi avea şi are sediul social.

Am făcut această scurtă descriere tocmai pentru a răspunde adreselor oficiale ale Guvernului României unde suntem convinşi că experţii jurişti guvernamentali care au redactat acele documente, nu au trecut de nivelul doi al triadei teză – antiteză – sinteză şi au început să nege teza. Suntem plăcut surprinşi totuşi, că aceştia cunosc că a te înfiinţa, ca organizaţie de drept privat, prin lege (chiar dacă îţi apare sau nu numele acolo) sau în baza  statutului profesional este o petardă juridică. Ce nu înţelegem este de ce acest lucru este valabil ipotetic doar pentru consilierii juridici şi organizaţiile profesionale ale acestora.

Consecinţe: Susţinerea fără temei ale unor alegaţii juridice fără cap şi fără coadă că unele asociaţii profesionale se înfiinţează precum fondurile de vânătoare sau cooperativele meşteşugăreşti de făcut mărgele, susţineri făcute chiar de către Guvernul României prin semnătura primului-ministru ne recomandă repaus intelectual, pentru că nu ai ce principii juridice să-i opui fără să te întrebi ce naiba faci.

Opinăm doar pe foarte scurt că dacă teoria continuităţii formelor de organizare a persoanelor juridice de drept privat, să zicem la întâmplare barouri, desfiinţate prin legea 3 în 1948, reînfiinţate şi rebotezate ca asociaţii – colegii obşteşti de drept public, reînfiinţate în 1990, ca organizaţii de persoane fizice de drept privat, rebotezate în 1995 prin lege şi reorganizate judiciar ca federaţie de organizaţii în 2004, nu stă în picioare juridic în noua formulă comunitară în care se află România, statul român va fi mai mult decât într-o situaţie penibilă.

g) Speculaţia potrivit căreia profesia de consilier juridic nu se organizează, ca obligaţie legală, în forme regulate de construcţie asociativă.

Art. 25 din Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic se exprimă destul de clar:

(1)  – Asociaţiile profesionale se vor înfiinţa şi statutele acestora se vor adopta în termen de 90 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

(2)  – Pe data intrării în vigoare a prezentei legi, asociaţiile profesionale existente ale jurisconsulţilor şi consilierilor juridici îşi încetează activitatea.

Fraza logică şi uşor de citit a primului aliniat ne indică faptul că avem de a face cu un imperativ al legii, „se vor înfiinţa”, iar termenul indicat, cel de 90 de zile, este un termen de decădere.

Cu alte cuvinte, nu avem de a face cu o acţiune voluntară de simpatie reciprocă între consilierii juridici, ci cu o obligaţie legală de a face, nu oricum ci respectând regula definită în art.5 al legii şi nu oricând, ci în interiorul celor 90 de zile, ce reprezintă intervalul de timp în care consilierii juridici, prin dispoziţia imperativă a legii, îşi exercită acest drept, sub sancţiunea stingerii acestuia. Cum bine se ştie, acest tip de termen, de regulă, nu poate fi nici suspendat nici întrerupt, fiind în consecinţă incompatibil cu repunerea în termen.

Odată neefectuată această obligaţie legală, autorităţile statului pot constata lipsa mediului firesc de organizare şi pot lua decizii de implicare în protejarea acestui interes public. Acest lucru nu a mai fost necesar, organizarea şi statutul profesiei fiind adoptate în interiorul celor 90 de zile.

De ce a acordat legiuitorul un termen atât de scurt pentru o acţiune atât de complexă şi de laborioasă, nu cunoaştem, dar un lucru este cert şi anume că organizarea profesiei de consilier juridic nu putea fi lăsată pe când vor vrea consilierii juridici să se asocieze.

Reiterăm şi pe această cale nulitatea absolută a avizelor de principiu eliberate de Ministerul Justiţiei tuturor solicitanţilor ce din când în când, chiar şi în ziua de astăzi, îşi mai constituie o asociaţie profesională pe ramură cu scopul de a ţine evidenţa consilierilor juridici precum „barourile de avocaţi”.

Considerăm, că şi acest aspect a avut ca scop, atomizarea profesiei de consilier juridic. Undeva în timp trebuia să se constate că tot ei consilierii juridici, sunt vinovaţi de neexecutarea legii în forma de protecţie logico – juridică.

Al doilea aliniat al art. 25 din lege face trimitere la organizarea anterioară promulgării, ştiut fiind faptul că asociaţiile jurisconsulţilor şi consilierilor juridici erau organizate la nivel judeţean şi la nivel naţional, astfel încât, Uniunea Colegiilor Consilierilor Juridici din România nu a făcut altceva decât să reangajeze resursele existente la acest nivel.

Ipoteza nulităţii serviciului public făcut de consilierii juridici motivat de faptul că Parlamentul României ar fi trebuit să ştie ce denumire de organizaţie îşi vor alege consilierii juridici pentru punerea în valoare a interesului public legat de organizarea unitară a profesiei este extrem de subţire ca valoare juridică. Acest lucru nu este susţinut nici măcar de faptul că în cealaltă reglementare ce privea organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, Parlamentul României „a ştiut” sau „a ghicit” denumirea preferată a federaţiei naţionale a „barourilor de avocaţi”.

Nu suntem deloc exigenţi când avem îndoiala juridică şi legitimă, că un act normativ cu putere de lege, stabileşte doar o denumire de federaţie ca şi condiţie suficientă a infiinţării, dar nu spune cine, cu cine, când, unde, ce se întâmplă dacă nu şi cu ce resurse se organizează, în măsura în care se consideră că o asociaţie, este „o excepţie” de la controlul administrativ şi judiciar al legalităţii constituirii. Acest lucru nu poate fi suprapus evident interesului public de apărat.

Capacitatea de drept civil a unei asociaţii intră în domeniul drepturilor şi obligaţiilor civile. În acest sens s-au pronunţat şi instanţele europene când au apreciat că dreptul la asociere ţine de Dreptul Privat, pe când înregistrarea unei asociaţii ţine de reglementările dispuse de Codul Civil. Decisivă în acest sens a fost constatarea că, potrivit legii naţionale, o asociaţie nu are existenţă juridică decât ca urmare a înregistrării la tribunal.

O asociaţie neînregistrată, constituie un grup de indivizi, al cărui statut, în raporturile de drept civil cu terţii, este diferit de cel al unei persoane juridice, pentru că obiectul procedurii de înregistrare îl constituie însăşi capacitatea juridică a asociaţiei.

Statul este chemat să garanteze cetăţenilor săi, ca titulari de drepturi şi libertăţi dreptul la un recurs efectiv în faţa instanţelor naţionale în caz de încălcare a acestor drepturi.

Această posibilitate juridică, nu este suficientă prin consacrarea unor drepturi fundamentale ci trebuiesc garantate prin mecanisme de ordin procedural.

În esenţă, îndoiala legitimă că se pot înfiinţa barouri prin lege, este susţinută de îndoiala juridică, prin care lipsa instanţei competente, judiciară sau nu, şi imposibilitatea recursului împotriva deciziei de constituire sau a deciziei de reorganizare juridică a Uniunii Avocaţilor din România (U.A.R.) ca asociaţie a avocaţilor,  în Uniunea Naţională a Barourilor din România (U.N.B.R.) ca federaţie a barourilor, lipseşte de personalitate juridică simulaţia înfiinţării sau a reorganizării juridice.

Aici avem de a face cu două noţiuni juridice distincte. Pe de-o parte constituirea, respectiv alcătuirea din persoane ce licit pot face parte dintr-o organizaţie profesională sau au capacitatea de a stabili componenţa organelor de conducere şi înfiinţarea, care priveşte procedura sau mecanismul prin care un grup odată constituit, capătă personalitate juridică şi capacitatea de jucător pe piaţa reglementată a profesiilor liberale.

Legiuitorul nu poate decât să indice faptul că anumite forme de organizare au personalitate juridică odată constituite, dar nu direct prin lege, ci odată cu verificarea temeinică a condiţiilor de constituire, a garanţiilor sociale faţă de terţi, a legalităţii deţinerii sediului social, a stării juridice, fiscale şi judiciare a membrilor, a voinţei liber exprimate, a legalităţii mandatelor de reprezentare şi a legalităţii obiectivelor propuse.

Este evident, mai ales că avem de a face cu un monopol legal, actul constitutiv şi statutul ce reprezintă acte juridice separate ca însemnătate juridică, joacă un rol deosebit în definirea legalităţii contractării prin adeziune a relaţiilor asociative în timp şi a sancţionării neîndeplinirii acestor obligaţii prin contract între părţi, legea doar consfinţiind restrângerea unui tip de libertate de asociere pentru protejarea unui interes public declarat.

În ceea ce priveşte rezervarea de denumire, înfiinţarea, dar şi în situaţia unor acte adiţionale la actele constitutive, Parlamentul României nu poate juca un rol de registrator naţional unic şi permanent pentru o asociaţie profesională, fie ea şi de utilitate publică. Am admite aşadar că Parlamentul României prin voinţă politică majoritară ar putea iar schimba denumirea federaţiei barourilor în dublă calitate, de legiuitor şi de registrator naţional depozitar al resurselor de voinţă asociativă.

În ceea ce priveşte, reorganizarea juridică din asociaţie de persoane aşa-zis fizice, în federaţie de asociaţii, cu atât mai puţin, acest demers fiind de competenţa instanţelor judecătoreşti în toate cazurile.

Dacă în acest context, avem şi imaginea prin care, o organizaţie profesională de drept privat, acordă „personalitate juridică” membrilor săi, care devin jucători pe o piaţă fiscală, în afara regimului instituţionalizat la nivel naţional, în loc să se limiteze la avizarea eligibilităţii în vederea dobândirii capacităţii de persoană juridică, avem din nou îndoiala legitimă că aceste excepţii au acoperire legală şi morală.

Ca şi consecinţă a nerespectării legii, constituţiei şi scopului declarat de a apăra un interes public, actualele „barouri de avocaţi” sunt în fapt un patronat al societăţilor comerciale de consultanţă, asistenţă şi reprezentare juridică, ieşite total din sfera de control a instituţiilor statului. O circumstanţă agravantă a detaliilor legale ce privesc asociarea persoanelor juridice dispuse de legislaţia naţională în domeniu.

Monopolul legal reclamat ilegitim şi sancţionatoriu, în fapt, se referă la comercialitatea de grup restrâns a acestei activităţii juridice, dat fiind faptul că avocatura plătită în România se practică şi de persoane care nu sunt membre ale „barourilor de avocaţi” şi aici ne referim evident la consilierii juridici.

Pentru a demonstra încălcarea vădită a interesului public de care facem vorbire este suficient să evocăm art. 13 din Decretul 143/1955 privind organizarea oficiilor juridice ce era în vigoare în decembrie 2003 când a fost promulgată legea privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic:

Colectivele de jurisconsulţi vor funcţiona la colegiile de avocaţi.

Jurisconsulţii se vor înscrie pe tabloul ţinut de biroul colectivului din care fac parte şi numai cei înscrişi pe un asemenea tablou vor putea activa în această calitate.”

“Organizarea şi funcţionarea colectivelor de jurisconsulţi şi a birourilor de conducere, precum şi a cursurilor de îndrumare se vor stabili prin instrucţiunile Ministerului de Justiţie, care, în vederea realizării scopului arătat, exercită controlul şi îndrumarea colectivelor de jurisconsulţi”

Este de prisos să evocăm că toţi cei trei subiecţi descrişi de lege nu şi-au asumat obligaţiile legale. Avocaţii U.A.R. – U.N.B.R. nu au permis niciodată, ilegal şi sancţionatoriu, funcţionarea colectivelor de jurisconsulţi şi de consilieri juridici în cadrul a ceea ce trebuia să fie prin lege “baroul avocaţilor şi jurisconsulţilor”, Ministerul Justiţiei “a ajutat” prin pasivitate vinovată, neacoperirea acestui interes public, iar “juriştii pe funcţie” au speculat iluzoriu pe proprie răspundere profesională, ca şi astăzi, aşa-zisa lipsă a unor reguli care să privească organizarea tablourilor profesionale, punând în pericol chiar noţiunea de exercitare efectivă şi legală cerută de legea privind recunoaşterea calificărilor profesionale.

Consecinţe: Un amalgam de resurse umane şi energetice irosit înainte de a se naşte, ce nu vor avea ca efect preluarea legală a activităţii juridice statale de către grupuri minore de avocaţi de barou ci doar un rezultat stupid de distrugere a serviciilor publice de apărare judiciară.

h) Speculaţia potrivit căreia consilierii juridici nu au obligaţia sau nu le este permisă organizarea în barouri.

Clasificarea 6910 are următorul conţinut:

Activităţi juridice

„Reprezentarea juridică a intereselor unei părţi împotriva alteia, în faţa instanţelor judecătoreşti sau a altor organisme juridice, prin persoane care sunt membre ale baroului de avocaţi sau sub supravegherea acestora”

După cum se cunoşte, barou înseamnă asociaţie, organizaţie sau colegiu al avocaţilor dintr-o anumită unitate administrativ-teritorială.

Simplitatea silogismului la care facem referire aici constă în raţionamentul legii ce pleacă de la cele două premise. Prima este aceea desprinsă din Clasificarea Ocupaţiilor din România din care reiese că jurisconsultul sau consilierul juridic este ocupaţie componentă a clasei 2421 – avocaţi. A doua premisă este desprinsă din Clasificarea Activităţilor din Economia Naţională, conform căreia 6910 – Activităţi juridice nu pot fi exercitate de persoane care nu sunt membre ale barourilor.

Concluzia ce se desprinde de aici, este cea naturală susţinută şi de aceste temeiuri legale, prin care, consilierii juridici au fost îndrumaţi şi obligaţi să se organizeze administrativ-teritorial în colegii care sunt în fapt barouri.

Această obligaţie legală este susţinută şi de art.21 din lege „Asociaţia profesională a consilierilor juridici ţine evidenţa acestora în condiţii similare evidenţei barourilor de avocaţi.”

Legiuitorul prin expresia pleonastică „barou de avocaţi” nu vrea decât să sublinieze tautologic noţiunea de „barou de consilieri juridici” care este căpătată de organizarea profesională a acestora în compensarea noţiunii stricte deja cunoscute de barou ce nu poate fi decât organizarea unui grup de avocaţi.

Evidenţa consilierilor juridici, slujeşte interesul public în condiţii similare exprimate şi în art. 26 din lege Evidenţele consilierilor juridici şi actualizarea permanentă a acestora se vor realiza de către asociaţiile profesionale la sfârşitul fiecărui an şi se vor comunica, prefecturii, consiliului judeţean, instanţelor judecătoreşti, organelor de urmărire penală şi baroului din judeţul respectiv.”

Judeţul respectiv arată neîndoielnic expresis verbis, structura legală a tablourilor profesionale ale consilierilor juridici pe unităţi administrativ-teritoriale judeţene cu indicarea strictă a consumatorilor legali pentru punerea în aplicare a legii.

Acest consum legal atestă totodată faptul că statutul de consilier juridic nu poate fi  cercetat şi reperat decât din aceste evidenţe şi nu de de piaţa liberă a absolvenţilor de drept, a organizaţiilor profesionale cu caracter sindical sau pe ramură de activitate.

i) Speculaţia potrivit căreia orice persoană angajată pe o funcţie de „specialitate juridică” sau asimilate, poate exercita atribute ale profesiei de consilier juridic şi beneficiază de vechime în magistratură sau protecţie legală specifică.

Pentru a aborda concis această problematică nu facem altceva decât să amintim că noţiunile de ocupaţie, funcţie şi profesie sunt tratate de lege ca fiind noţiuni distincte, cu valoare de întrebuinţare juridică diferită.

În acest context funcţiile de director de direcţie juridică, referent juridic, inspector de specialitate juridică, auditor juridic, consultant sau consilier juridic, jurist etc. sunt expresia unei organigrame funcţionale din cadrul unei forme de organizare şi nu reprezintă în mod automat exerciţiul profesional de consultanţă, asistentă şi reprezentare juridică.

În sprijinul acestui punct vine chiar legea de organizare şi exercitare a profesiei care iterează ferm prin art.2 următoarele:

„Consilierul juridic poate să fie numit în funcţie sau angajat în muncă, în condiţiile legii.”

Concluziile legale care se desprind din acest articol sunt acelea că pe de-o parte exerciţiul legal şi efectiv profesional se face de către cei care şi-au dobândit preliminar calificarea şi numai ei pot fi numiţi sau angajaţi în acest tip de muncă şi pe de altă parte că există deosebire semantică şi legică între profesie şi funcţie, sensul lingvistic nefiind identic.

Acest articol de lege a creat multe legende şi a fost violat în înţelesul lui pe toate părţile.

Un element al nepotrivirii de caracter pus în practică, a fost acela că „absolvenţii de drept” pot fi numiţi în funcţie sau angajaţi în muncă, ceea ce schimbă evident şi fundamental voinţa legiuitorului, prin aceea că determină ca fiind profesia de consilier juridic, totalitatea absolvenţiilor de drept.

Pe fond, legiuitorul, de cauză de nulitate, a indicat condiţiile de recrutare şi eligibilitate pentru ocuparea unor funcţii, în vederea protecţiei consumatorului de servicii juridice şi nu o metodă de naştere a unei profesii prin acordul de voinţă a unui angajator şi a unui angajat.

Dacă s-ar admite aşa ceva, am avea relevanţa că toate persoanele aflate într-o asemenea ipoteză se află în condiţiile echivalării vechimii în muncă de magistrat, ceea ce considerăm ferm că NU a fost în intenţia legiuitorului.

Cu aceiaşi fermitate considerăm că prevederile art.23 a L.514/2003 „ În activitatea sa profesională, consilierul juridic se bucură de protecţia legii, în condiţiile prevăzute de legea pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat”, nu se aplică tuturor funcţionarilor sau angajaţilor, fără deosebire, sub condiţia strictă a deţinerii unui act de numire sau contract de muncă.

Cunoscătorii elementelor ce definesc protecţia profesiei de avocat, realizează că acest tip de protecţie legală, este un drept ca distincţie socială ce se acordă în situaţii speciale unui grup socio-profesional şi nu face parte din categoria de privilegii ce pot sta la dispoziţia unui angajator, sau a clientului în cazul liber profesionistului. Aceste drept vine ca urmare a obligaţiei de a desfăşura pe proprie răspundere intelectuală, civilă şi penală o anumită activitate profesională.

Un alt element tratat superficial este acela că sintagma „numit în funcţie” este identică cu noţiunea de „numit în funcţie publică”.

Această argumentaţie este falsă. Clar. Funcţiile publice unde sunt necesare exerciţiul unuia sau altuia din atribuţiile profesionale specifice de consilier juridic nu se reduc la funcţia de consilier juridic.

Funcţionar public, conform legii române, reprezintă o ocupaţie.

De relevat, pentru acurateţea demonstraţiei stă şi pct.4 din Nota de subsol a Ordonanţei 82/2000, aprobată prin Legea 327/2002 de modificare a Legii nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici care dispune imperativ:

„Dispoziţiile prezentei legi (L.188/1999) cu privire la consilierii juridici le sunt aplicabile acestora până la adoptarea statutului propriu al acestei categorii profesionale.”

Aici atingem şi al treilea element ce denotă lipsa de adâncime privind tratarea conţinutului acestui articol, în sensul în care, „în condiţiile legii”, nu se referă doar la legea 514/2003 ci la ansamblul de acte normative ce creează regulile dintr-un stat de drept.

Concret, încetarea calităţii de funcţionar public a consilierilor juridici ce au optat pentru profesie este un fapt juridic vechi de peste 5 ani, dar nepus în „practică” de guvern şi nesesizat vinovat şi de instanţele judecătoreşti care acceptă exercitarea „unei prerogative de putere publică”, adică un dezmebrământ al puterii statului sub forma reprezentării judiciare, în pretoriu.

Un nonsens juridic evident, contradictoriu ca principiu şi dubitativ ca practică legală.

De prisos să amintim că funcţia avocaturii ca exerciţiu, este prin lege incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice exercitate sau deţinute.

j) Speculaţia potrivit căreia exerciţiul profesiei de consilier juridic este acoperit de funcţia de consilier juridic. Nulitatea absolută a actelor de numire şi a contractelor de muncă încheiate de persoane fizice ce nu şi-au obţinut calificarea.

În România, cea mai mare parte a profesiilor reglementate cum sunt acelea de contabil, arhitect, auditor etc., au fost erodate ca organizare şi exerciţiu profesional de  o practică ilicită a instituţiilor statutului, în ansamblul lor, prin simularea acordării de titluri profesionale sau a capacităţii de exerciţiu profesionale. Nu puţine sunt situaţiile când în funcţia de arhitect sau arhitect-şef al unei autorităţi locale au fost numiţi în cel mai bun caz, ingineri sau desenatori tehnici sau în funcţia de contabil sau contabil-şef absolvenţi de liceu economic, fără a se  ţine cont de regulile de dobîndire a calităţii profesionale sau acelui cursus honorum în carieră profesională.

În ceea ce priveşte consilierul juridic, acest cursus honorum care reprezintă idealul socio-profesional de parcurs în această adevărată scară a onorurilor ce priveşte cariera profesională, a fost debilizat de atitudini ale căror perversitate administrativă a început deja să îşi arate colţii. Această debilizare cu nume şi cu prenume este Diletantismul Profesional, iar porecla este funcţionarul nereglementat cu studii juridice.

Cu toate că România are în vigoare legi speciale care privesc, recunoaşterea diplomelor, recunoaşterea calificărilor sau recunoaşterea ocupaţiilor, cu cod de recunoaştere internaţională, ele par a fi citite de la dreapta spre stânga.

Pare că recunoaşterea calificărilor este o problemă doar transfrontalieră, nu şi o chestiune de reciprocitate certificată internă între profesioniştii reglementaţi prin lege ai statului România.

Fenomenul abilitărilor funcţionarilor de specialitate juridică sau ale experţilor de specialitate juridică asimilaţi magistraţilor, cu capacităţi de exerciţiu profesionale rezervate prin lege doar unor anumite categorii profesionale este atât de extins, încât pari a fi chiar scrântit (la cap) dacă adopţi altă manieră de acoperire a exercitării unei activităţi reglementate sau a vechimii în magistratură.

Statul prin instituţiile sale s-a implicat şi el „serios” în acest demers şi fără acoperirea legală a noţiunii de „specialitate juridică” ce poate fi în cel mai bun caz un dezmembrământ sau o diviziune special tratată a unei profesii reglementate a însumat pe bandă, ilegal, prin acte de numire sau contracte de muncă ipotetice vechimi în magistratură.

Barourile de avocaţi (pleonastic zice, pleonastic spunem) ca să nu rămână mai prejos, folosind tactica „gardului vopsit”  sau mai bine zis a profesiei reglementate vopsite, au acordat şi ele titlul profesional de „avocat definitiv” persoanelor ce au dovedit doar cu cartea de muncă vechimea „pe post” în specialitate juridică, cu toate că, în ceea ce priveşte consilierii juridici, barourile sunt consumatori reglementaţi ai tablourilor profesionale ţinute de asociaţiile profesionale conform legii.

Leopardul din această teorie este chiar nulitatea deciziilor de acordare a capacităţii de exerciţiu profesională deplină de avocat efectuată în acest mod.

Instanţele judecătoreşti, aflate în „coconul celei de-a treia puteri în stat”, cu suficienţa primelor două puteri, a permis şi îndrumat ca reprezentarea judiciară să fie o mostră despre cum nu se face apărare judiciară reglementată într-un stat de drept. Pensionari, studenţi la drept, absolvenţi de studii administrative, avocaţi incompatibili, excluşi din alte profesii juridice, aşa zişii procurişti ş.a.m.d., cu sau fără contracte de muncă, cu sau fără mandat reglementat, toţi îşi găsesc locul în sala de judecată sub acoperirea profesiei de „jurist” sau „consilier juridic”, pentru că la fotbal şi la drept toată lumea se pricepe.

Amintim în final şi atitudinea nelegală a inspectoratelor teritoriale de muncă ce înregistrează contracte de muncă pe funcţie de consilier juridic cu toate că titlurile profesionale din anexa 2 al Legii 200/2004 sunt excluse de la acest tip de înregistrare.

Considerăm aşadar că funcţia nereglementată de consilier juridic, nu acoperă legal exerciţiul profesiei de consilier juridic şi protecţia ei.

Libertatea profesională este subsumată în acest caz unor legi, iar libertatea profesională pozitivă este rodul adoptării unei linii de conduită speciale unde responsabilitatea profesională are în sens juridic,  rol de protecţie a consumatorilor de servicii juridice.

Consecinţe: Nulitatea absolută a actelor de numire, a contractelor de muncă şi a fişelor de post ce au ca obiect titlul profesional de consilier juridic şi activităţi reglementate de consultanţă, asistenţă şi reprezentare juridică, proprii numai unor categorii specializate de apărători.

Răspunderea în solidar pentru exerciţiul în comun, neautorizat şi ilegal a atributelor profesiei de consilier juridic de către funcţionari de conducere sau personal managerial dinpreună cu  persoane fizice nereglementate, prin uzurparea de calităţi profesionale şi simularea unei aparenţe de drept.

k) Speculaţia potrivit căreia exerciţiul profesiei de consilier juridic se face exclusiv în baza actelor administrative unilaterale intitulate „delegaţii”. Ilegalitatea procedurilor de reprezentare judiciară conformă.

Decretul 143/1955 privitor la organizarea şi funcţionarea oficiilor juridice avea la art. 6 următorul conţinut:

„Ori de câte ori unitatea nu se înfăţişează în justiţie prin conducerea ei, reprezentarea unităţii se face prin oficiul său juridic. În asemenea cazuri, delegaţia va fi semnată de şeful oficiului juridic, iar dacă unitatea nu are decât un singur jurisconsult, de conducerea acesteia.”

Art.1 din Legea 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic.

Consilierul juridic asigură apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale statului, ale autorităţilor centrale şi locale, ale instituţiilor publice şi de interes public, ale celorlalte persoane de drept public, precum şi ale persoanelor juridice de drept privat, în slujba cărora se află şi în conformitate cu Constituţia şi legile ţării”.

Diferenţa fundamentală dintre cele două articole de lege constă în aceea că Decretul 143/1955 nu reglementa organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic ci organizarea şi funcţionarea oficiilor juridice ca forme de organizare distinctă în cadrul intreprinderilor şi instituţiilor.

Titularitatea dreptului sau a obligaţiei de a compare în faţa unui judecător aparţinea conducerii unităţii, conform legii. Şeful oficiului juridic sau jurisconsultul constituiau doar un substitut al acestui tip de act de dispoziţie, adică persoană care limitat şi temporar putea înlocui titularul de drepturi şi obligaţii.

Actul administrativ ce acorda această misiune, cu limite de puteri şi temporar ca întindere în timp, purta numele de delegaţie. Acest tip de act era reglementat prin lege şi era scos ca şi caracter din rândul delegaţiilor ordinare de reprezentare.

Legea 514/2003 prin art.1 scoate “conducerea unităţii” din zona titularilor actelor de dispoziţie profesională şi îl acordă exclusiv şi în personam, consilierului juridic angajat.

Concomitent acesta este împovărat nu numai cu apărarea judiciară ci şi cu apărarea “drepturilor legitime” ale instituţiei, autorităţii sau întreprinderii angajatoare.

În acest fel, “delegaţia” nu mai este dată de conducătorul de unitate ci de lege, limita puterilor este dată de fişa de post, iar întinderea în timp este dată de durata actului de numire sau a contractului de muncă.

Această schimbare fundamentală a felului în care este astfel privit serviciul consilierului juridic este desprins din practica constatată în timp cu privire la răspunderea civilă solidară delegant-delegatar sau mandant-mandatar.

Cu alte cuvinte legiuitorul a dorit să nu mai existe o răspundere a conducătorilor de instituţii sau intreprinderi, în solidar cu profesioniştii jurişti, chemaţi să apere judiciar interesul legitim al acestora.

Acest fapt este întărit şi de art. 24 alin.2 al legii 514/2003 care reclamă imperativ următoarele:

(2) – În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, autorităţile publice, instituţiile si toate celelalte persoane juridice de drept public sau privat vor opera modificările prevăzute de prezenta lege în încadrarea şi stabilirea statutului, a drepturilor şi obligaţiilor consilierilor juridici pe care îi au numiţi sau încadraţi în slujba lor.”

Iar mai departe de art.27 „– Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Decretul nr. 143/1955, cu modificările ulterioare privitor la organizarea şi funcţionarea oficiilor juridice, publicat în Buletinul Oficial, Partea I nr. 8 din 30 aprilie 1955, cu modificările ulterioare precum şi orice alte dispoziţii contrare.”

Înţelesul alin. 2 al art.24 este acela că pe de-o parte jurisconsulţii încadraţi pe post erau obligaţi să opteze, în termenul legal, pentru profesia reglementată de consilier juridic, care venea cu noutăţi în ceea ce priveşte regimul incompatibilităţilor şi al exerciţiului, iar persoanele juridice de drept public sau privat aveau obligaţia să reorganizeze servicile juridice prin consilieri juridici conform noilor reguli legale ce privesc „încadrarea şi stabilirea statutului, a drepturilor şi obligaţiilor consilierilor juridici.”

Avem aşadar o obligaţie legală bilaterală de a face, nu oricând, ci în 60 de zile şi care obligă în egală măsură părţile la a proceda conform legii pentru apărarea interesului public.

Înţelesul art.27 din lege cu toate că pare foarte clar, adică abrogarea decretului 143/1995, nu a fost de înţeles pentru unii dintre membrii fostelor oficii juridice şi majoritatea instituţiilor statului care funcţionează ilegal şi azi, la 6 ani de la abrogarea acestuia, în baza aceloraşi prevederi.

Nici acum nu pare foarte clar că legea vine în sprijinul fiecăruia în parte pentru disjungerea răspunderii civile, adică pentru diminuarea acestui adevărat flagel social pe care îl reprezintă „loturile” de anchetaţi „în solidar” pentru semnarea sau contrasemnarea unui document ce incumbă faptei profesională sau de dispoziţie numai a unuia dintre ei.

Trebuie înţeles totodată că delegaţiile de acest tip sunt în fapt gestiuni de situaţii complexe numai între persoane care au acelaşi tip de capacitate în ceea ce priveşte dispoziţia profesională şi au caracter de substituire parţială sau totală de la caz la caz.

Consecinţe: Actele administrative nereglementate intitulate delegaţii precum şi „delegarea”  capacităţii de apărare judiciară pe care conducătorii de unităţii NU le au, simulată către consilierii juridici subordonaţi administrativ sunt ilegale.

Simularea prin delegaţie a transferului unei capacităţi de la un mandant sau delegant nereglementat, către un mandatar sau delegatar nereglementat simulat prin ocuparea unei funcţii, ce revine de drept numai unei persoane ce şi-a dobândit calificarea, de cauză de apărare a interesului public, este ilegală.

Nu numai ilegală dar şi imposibil de pus în practică este şi delegarea directă sau indirectă prin aviz, a prerogativelor profesionale de apărare judiciară între consilier juridic şi avocat, în cadrul aceluiaşi angajator de servicii juridice, dată fiind natura diferită a capacităţilor legale a celor două tipuri de profesionişti reglementaţi, nu numai din perspectiva subiecţilor de exercitare dar şi din perspectiva funcţiunilor profesionale, a răspunderii profesionale şi a incompatibilităţilor ce despart aceste două profesii specializate.

Performarea în faţa instanţelor judecătoreşti în baza unor acte administrative intitulate impropriu delegaţii, în condiţiile în care consilierul juridic nu poate funcţiona decât în baza unui instrument juridic, reglementat de statutul profesiei de consilier juridic, identic ca instrument profesional cu „împuternicirea avocaţială” reglementată de statutul profesiei de avocat, are ca şi consecinţe juridice ilegalitatea procedurile de reprezentare judiciară conformă.

l) Speculaţia potrivit căreia avocaţii înscrişi pe tabloul incompatibililor ţinut de „barourile de avocaţi” pot exercita liber profesia de consilier juridic. Nulitatea absolută a actelor de numire şi a contractelor de muncă încheiate de avocaţi.

Art.10 din Legea 514/2003 relevă imperativ următoarele,

„Exercitarea profesiei de consilier juridic este incompatibilă cu:

a)    Calitatea de avocat; „

Nu ştim care este protecţia interesului public de apărat prin edictarea acestei dispoziţii imperative a legii, dar ea există şi apreciem că legiuitorul a dorit ca exerciţiul oricăreia dintre cele două profesii să nu fie posibilă pentru persoane ce deţin o dublă calitate profesională concomitent.

În practică însă, cu suficienţa bine cunoscută a autorităţilor române, cu bunăvoinţa interesată a barourilor de a nu pierde membrii şi cu inconştienţa calificată a celor ce şi-au dobândit calitatea de avocat dar practică profesia de consilier juridic, acest imperativ al legii este nesocotit.

Cel mai probabil, s-a dorit crearea unei bariere în obţinerea calităţii de avocat de către consilierii juridici, fără să se sesizeze că şi reciproca legală este valabilă.

Consecinţe: Această practică aparent nevinovată are ca şi consecinţe juridice, nulitatea absolută a actelor de numire şi a contractelor de muncă încheiate de avocaţii ce şi-au suspendat doar exerciţiul, nu şi calitatea de avocat şi de membru al baroului în condiţiile în care au optat pentru obţinerea calităţii şi a exerciţiului legal şi efectiv de consilier juridic. Consecinţele legale sunt imprevizibile deasemenea şi în ceea ce priveşte rezultatele unui exerciţiu profesional ilegal dobândit.

m) Speculaţia potrivit căreia viza de legalitate este un atribut profesional comun.

În viziunea legiuitorului român, viza de legalitate este în fapt “viza de control juridic preventiv”.

În cazul consilierului juridic avem de a face cu două tipuri de viză de legalitate:

a) Avizul de legalitate consultativ.

Acest tip de viză se acordă preponderent pentru actele premergătoare încheierii unui act juridic ce creionează potenţiale riscuri sau vulnerabilităţi de natură juridică;

b) Avizul de legalitate conform.

Acest tip de viză este obligatoriu la consfinţirea încheierii unui act juridic şi are rolul major de a elimina răspunderea în solidar a cosemnatarilor unui document.

Rolul acestei vize de legalitate nu este altul decât acela de a proteja instituţiile şi conducătorii instituţiilor de situaţii ce pot pune în pericol patrimoniul, interesul legitim sau funcţionarea acestor instituţii.

În România, singurul profesionist reglementat care are acest atribut profesional este consilierul juridic, acesta nefiind întâlnit la celelalte profesii ce compun sistemul juridico-judiciar: avocaţi de barou, judecători, procurori, notari publici sau executori judecătoreşti.

Acest fapt îndreptăţeşte dar şi obligă suplimentar persoana juridică de drept privat şi instituţiile statului, chemate de legiuitor la propria prudenţă în ceea ce priveşte încheierea de acte juridice ce anterior au fost verificate pentru legalitate de către profesionişti juridici permanenţi.

Acest mecanism nu este unul nou şi nici inventat, ci are ca rol, decongestionarea instanţelor judecătoreşti de un număr mult prea mare de cauze ce ar putea fi oprite în faza de construcţie juridică şi nu ulterior, când se pot lua doar măsuri reparatorii extrem de costisitoare în timp, energie şi bani.

Din păcate în România se constată că numai cine nu vrea, nu acordă o aşa-zisă viză de legalitate. Consilieri de demnitari, miniştri sau ministrul justiţiei, secretari de autorităţi administrativ-teritoriale, şefi de personal, avocaţi incompatibili sau personal nereglementat cu studii juridice, personal cu „delegare de competenţă”, în fine toată lumea care crede că are ceva de spus în domeniul juridic şi totul pentru a acoperi în fals întelectual şi profesional o cerinţă procedurală nu numai legală, dar şi de bună credinţă în desfăşurarea unui act profesional de interes public.

În încheierea prezentului raport, Uniunea Colegiilor Consilierilor Juridici din România, afirmă necesitatea unei corecte administrări a situaţiilor ce privesc statul român, instituţiile sale şi proprii cetăţeni. Escaladarea promiscuităţii funcţional-profesionale nu poate avea decât rezultatul deja evident că România nu poate funcţiona fără reguli şi fără speranţa legitimă la un dat al civilizaţiei europene la care s-a angajat ca aspirantă la acest spaţiu economic şi cultural.

Cu consideraţie,

UCCJR-Colegiul Consilierilor Juridici Bucureşti

Secretar General Lucian Florescu

Abonare newsletter

Aflaţi mai mult despre , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Au fost scrise până acum 7 de comentarii cu privire la articolul “Raportul consilierilor juridici privind starea justitiei”

  1. RamonaLegal spune:

    Exact ce mai lipsea. Un război total în justiţie. O grevă a consilierilor juridici şi o sa avem ce face şi desface până în 2050 când oricum o sa stam la soare toti, datorita schimbarilor climatice.
    Lăsând gluma la o parte, tema propusa de UCCJR este extrem de gravă şi arată că rezidurile necoroborărilor regulilor şi ascunderii principiilor de colaborare sociala sub preş nu au viaţă lungă.
    Dacă justiţia, unde se presupune că elita intelectualităţii are un loc bine determinat, ranfluează către cetăţeni un semn de gravă instabilitate şi încălcare a moralei juridice se poate presupune ca suntem captivi propriilor noastre acţiuni pe termen scurt şi că nu suntem capabili de crearea unei civilizaţii sociale unde magistraţii, avocaţii şi consilierii juridici au un rol deosebit.

    • cetateanu spune:

      elita intelectaulitatii…ai grija la termenii pe care nu-i stapinesti: ranfluare, conform dex inseamna sa aduci la suprafata o nava, sa o repui pe linia de plutire…

    • Trebuie sa recunosc ca imediat ce am citit cuvantul „ranfluează” am consultat rapid dictionarul … si când am aflat ce înseamnă … mi s-a părut că exprimă perfect ideea în propoziţie. Bravo Ramona! bun cuvânt, eu am învăţat ceva.
      Şi imaginea evocată de verb, aceea de „a scoate ceva de la fundul apei pentru a-l face să plutească din nou” … evocă imagini sugestive. Bun verb, o să -l folosesc şi eu. 😉

  2. Cristi S. spune:

    Foarte multe aprecieri sunt corect argumentate. Eu n-as spune ca tema propusa este grava. Unde e gravitatea problemei? In ce rezida ea? Am vazut de ce in stare elita intelectualitatii din justitie. Am vazut de ce (nu) sunt in stare politrucienii tarii acest4eia de care isi bat joc continuu. Un aspect extrem de important este acela ca suntem capabili sa construim o societate, dar nu ne lasa „dinozaurii”, acei „monopolisti pana la moarte”, care vor cu orice pret sa ne tina in genunchi si sa ne dea atata libertate cat sa nu recurgem la arme. Ma rog, cat o mai tine si vrajeala asta.

  3. cetateanu spune:

    amare concluzii ! dar balmajala legislativa din acest domeniu o regasim mai peste tot in legislatie. toate prevederile legale se bat cap in cap cu cele constitutionale, cu cele europene, intre ele …
    ma si ingrozesc ca in loc sa se faca ceva concret se va face ceva de spoiala, la suprafata

  4. RamonaLegal spune:

    Draga „cetateanu”, este posibil ca domnia voastra sa aveti un DEX mic, pentru ca ranfluare inseamna „a scoate CEVA la suprafata apei”, inclusiv lucruri care nu sunt nave, acestea fiind considerate nave DOAR in limbaj maritim, ceea ce nu este cazul. Ceea ce am vrut sa spun „metaforic” si te-ai bagat ca nava-n vorba, este aceea ca se scot la suprafata si plutesc printre noi tot felul de mizerii ale unor lucruri care ne vor urmari in timp.
    Multumesc totusi ca mi-ai dat posibilitatea sa-ti largesc posibilitatile lingvistice, daca ma intelegi.

    • Cristi S. spune:

      Ramona draga, nici in DEX-u’ meu nu scrie altfel decat despre nave. Si n-as zice deloc ca-i mic mic mic…In plus, nici etimologia cuvantului, care vine din amonte din frantzuza, nu trimite in alta parte decat la nave. Nu mai zic de internet…Asa ca, metaforic acceptam ideea. Eu o imbratisez totalmente fiindca mor dupa nave, mai precis iaht-uri, la care visez, ca orice muritor, si la o punte „mare cat DEX-ul”, plina de topless-uri bronzate.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereCărţiEvenimenteProfesioniştiRomanian Lawyers Week