Echipa tinerilor magistrati din Romania – castigatoare la concursul Scolilor de magistratura din Europa
27.10.2009 | JURIDICE.ro

În perioada 18-25 octombrie 2009 a avut loc la Lisabona (Portugalia) cea de a patra ediţie a Competiţiei Scolilor de Magistratură THEMIS, dedicată viitorilor judecători şi procurori europeni, care numără printre câştigători şi echipa Institutului Naţional al Magistraturii (INM).
Desfăşurată sub egida Reţelei de la Lisabona din cadrul Consiliului Europei şi a Reţelei Europene de Formare Judiciară (REFJ/EJTN), competiţia a fost organizată de către Centro de Estudos Judiciarios (în continuare CEJ) din Portugalia în parteneriat cu INM, fiind prevăzută în programul REFJ/EJTN care are ca obiectiv formarea profesională a personalului de specialitate juridică din toate statele membre ale Uniunii Europene, pentru a asigura o cooperare directă şi eficientă între acestea.
Potrivit unui comunicat INM, „evenimentul din acest an a avut ca principal obiectiv asigurarea unui cadru favorabil dezvoltării relaţiilor profesionale între participanţi, viitori magistraţi, precum şi între aceştia şi formatorii diferitelor instituţii europene de profil împărtăşind aceleaşi valori în domenii care presupun aplicarea directă a normelor de drept internaţional.
Prima ediţie a acestui concurs internaţional, de o importanţă majoră sub aspectul formării unei conştiinţe europene asupra profesiei de magistrat în rândul auditorilor de justiţie s-a desfăşurat în anul 2006, la Bucureşti şi a fost organizată la iniţiativa INM. A doua ediţie a avut loc la Lisabona, la sediul CEJ, în cursul anului 2007, cea de a treia ediţie fiind găzduită în luna septembrie a anului 2008 la sediul INM din Bucureşti.
La ediţia din 2009, la care au fost invitaţi să se înscrie reprezentanţi ai tuturor şcolilor de magistratură europene membre ale REFJ/EJTN şi/sau ale Reţelei de la Lisabona (Consiliul Europei), au participat 17 echipe provenind din 17 state – Albania, Austria, Bosnia&Herţegovina, Cehia, Danemarca, Franţa, Germania, Italia, Macedonia, Olanda, Polonia, Portugalia, Republica Moldova, România, Slovacia, Spania, Ungaria.
Institutul Naţional al Magistraturii din România a fost reprezentat la concurs de către o echipă formată din auditorii de justiţie Elena Blidaru, Alexandra Lăncrănjan şi Dragoş Bujorean, coordonată de doamna formator Roxana Rizoiu, în cadrul componentei Interpretarea şi Aplicarea Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. De asemenea, a fost invitat să participe la această ediţie d-nul judecător dr. Constantin Brânzan, directorul INM, în calitate de coorganizator al concursului şi de preşedinte al Reţelei de la Lisabona.
Echipa României a fost desemnată câştigătoare în cadrul acestei secţiuni, neexistând un premiu comun celor 4 secţiuni. Acest succes vine ca o confirmare a prestaţiei anterioare a echipelor româneşti, care au câştigat an de an premii la acest concurs.
Echipele câştigătoare la fiecare secţiune au fost desemnate de câte un juriu internaţional care a evaluat atât lucrările scrise cât şi prezentarea orală a acestora, astfel:
Etică şi deontologie judiciară:
Dna L. van ZANTEN-RENDERS
Dna Dr. Sónia Sousa de MOURA
Dl. Yves-Pierre LE ROUX
Interpretarea şi aplicarea Convenţiei Europene a Drepturilor Omului:
Dl. Prof. Wolfgang SCHOMBURG
Dl. Dr. João da SILVA MIGUEL (desemnat prin amabilitatea Consiliului Europei)
Dna Dr. Giovanna ICHINO (desemnată prin amabilitatea Consiliului Europei)
Cooperare judiciară internaţională în materie civilă:
Dl. Dr. Jean-Philippe RAGEADE
Dna Dr. Diana UNGUREANU (desemnată prin amabilitatea INM România)
Cooperare judiciară internaţională în materie penală:
Dl. Prof. Dr. Pilar PEITEADO MARISCAL
Dl. Dr. Robert BLAND
Dna Dr. Mariana LILOVA
Concursul a avut un predominat caracter practic, temele abordate de participanţi reieşind din experienţa practică acumulată de aceştia.
Participarea remarcabilă a echipelor româneşti la ediţiile anterioare, cât şi premiile obţinute, reprezintă o dovadă a calităţii pregătirii auditorilor de justiţie din Institutul Naţional al Magistraturii, atât teoretice cât şi practice.”