Secţiuni » Jurisprudenţă » CEDO
Jurisprudenţă CEDO (Curtea Europeană a Drepturilor Omului)
CărţiProfesionişti
2 comentarii

Divergenta de jurisprudenta profunda si persistenta in timp. Existenta unui mecanism ce ar fi putut conduce la unificarea jurisprudentei. Neaplicare. Hotararea CEDO in cauza Iordanov vs. Bulgaria
03.11.2009 | JURIDICE.ro, Dragos Bogdan, Mihai Selegean

JURIDICE - In Law We Trust

Iordan Iordanov si altii vs. Bulgaria, 23530/02, 2 iulie 2009

Din pricina neutilizarii mecanismului ce ar fi permis unificarea jurisprudentei (similar recursului in interesul legii din sistemul roman), solutiile divergente ale instantelor au creat o incertitudine persistenta in timp ce a avut ca efect lipsirea reclamantilor de garantiile esentiale ale unui proces echitabil.

In fapt

Cei trei reclamanti erau agenti ai serviciului secret bulgar din cadrul Ministerului de Interne. Dupa descoperirea unor microfoane in locuinta Procurorului General al Bulgariei, cei trei, alaturi de un alt coleg, B.B., au fost concediati. In urma unei anchete interne, s-a considerat ca cei 4 erau responsabili de faptul ca nu retrasesera microfoanele inainte ca Procurorul General sa se mute in locuinta respectiva. Cei 4 ofiteri au contestat deciziile de concediere si au obtinut castig de cauza in prima instanta in fata unui complet de 3 judecatori ai Curtii Supreme. Aceasta a considerat ca „ancheta interna” realizata in cauza nu respectase anumite garantii pe care trebuia sa le respecte o „ancheta oficiala”, in special posibilitatea celor vizati de a lua cunostinta de raportul de ancheta si de a formula observatii cu privire la continutul si concluziile sale.

Ministerul de Interne a introdus recurs. Cel vizand cazul lui B.B. a fost respins de un complet de 5 judecatori din cadrul Curtii Supreme pe 25 iulie 2001, instanta de recurs (completul de 5 judecatori) reluand argumentele completului de 3 judecatori privind garantiile procedurale ce trebuiau oferite de ancheta interna. In schimb, recursurile privindu-i pe cei 3 reclamanti au fost admise prin trei decizii distincte (din 7 decembrie 2001, 18 decembrie 2001 si 7 februarie 2002) de catre complete din 5 judecatori. In aceste cazuri, instanta de recurs a considerat ca „ancheta interna” si cea „oficiala” erau reglementate distinct, astfel incat „ancheta interna” nu trebuia sa furnizeze aceleasi garantii ca si cea „oficiala”. 4 din judecatorii care dadusera deciziile din 7 decembrie si 7 februarie facusera parte si din completul de judecatori care pronuntase decizia din 25 iulie in cazul lui B.B.

In drept

In ceea ce priveste jurisprudenta divergenta, Curtea a indicat faptul ca instanta suprema din Bulgaria adoptase doua solutii diferite la problema concedierii agentilor Ministerului de Interne: printr-o serie de decizii considerase ca ancheta interna trebuia sa ofere aceleasi garantii procedurale ca si cea oficiala; in acelasi timp, alte decizii consacrau solutia inversa. Sistemul intern obliga instanta suprema sa vegheze la aplicarea uniforma a legii si, in dreptul bulgar, exista posibilitatea adoptarii unor decizii de unificare a jurisprudentei la cererea procurorului general, al ministrului justitiei sau al presedintelui Curtii Supreme; interpretarea data in asemenea decizii este obligatorie pentru organele administrative si judiciare. Totusi, pe problema din speta, Curtea Suprema nu fusese sesizata cu o asemenea problema.

Dupa ce a reamintit propria jurisprudenta in materia divergentelor de jurisprudenta, Curtea a stabilit ca trebuie sa examineze daca:
– existau divergente de jurisprudenta profunde si persistente in jurisprudenta Curtii Supreme bulgare;
– daca legislatia interna prevedea mecanisme care sa permita suprimarea acestor incoerente;
– daca aceste mecanisme au fost aplicate si care au fost, daca era cazul, efectele aplicarii lor.

In ceea ce priveste primul element, Curtea a observat ca formatiunile de 3 si 5 judecatori de la Curtea Suprema au examinat cauzele reclamantilor la scurt timp dupa ce solutionasera cauza lui B.B. care fusese concediat pentru aceleasi motive si aceleasi evenimente. Or, in cazul reclamantilor, completul de 5 judecatori a interpretat legislatia intr-o maniera care excludea aplicabilitatea unui numar de garantii procedurale in cazul anchetelor interne, desi cu cateva luni inainte, un alt complet de 5 judecatori, cu o compunere quasi-identica (4 din cei 5 magistrati), adoptase o pozitie exact inversa cu privire la examinarea recursului lui B.B. Din jurisprudenta interna rezulta ca intre 2001 si 2005 existasera doua interpretari divergente ale textelor legile aplicabile, iar aceste interpretari persistasera dupa adoptarea hotararilor din prezenta cauza. In consecinta, existau divergente „profunde si persistente” in interpretarea si aplicarea dispozitiilor legale pertinente.

Cu privire la al doilea si al treilea element, Curtea a notat ca in dreptul bulgar exista un mecanism susceptibil de a remedia aceasta situatie unificand jurisprudenta (n.n. – similar recursului in interesul legii din dreptul roman), dar ca acest mecanism nu fusese folosit iar incertitudinea persistase si dupa adoptarea hotararilor din cauzele reclamantilor. Aceasta incertitudine persistenta a avut ca efect lipsirea reclamantilor de garantiile esentiale ale unui proces echitabil (incalcarea articolului 6 al Conventiei).

Nota: Hotararea este importanta din doua puncte de vedere. Pe de o parte, clarifica abordarea Curtii in domeniul divergentelor de jurisprudenta, sistematizand elementele determinante ale problemei. Pe de alta parte, arata ca recursul in interesul legii ar putea fi considerat un mecanism eficient, conditia fiind insa aceea de a fi folosit in problema in discutie, cu efectul unificarii practicii. Esential este rezultatul (unificarea practicii), chiar daca uneori aceasta unificare se realizeaza dupa solutionarea definitiva de catre instantele interne a spetei cu care este sesizata Curtea. In acest gen de situatii Curtea va accepta ca statele au nevoie de un oarecare interval pentru a realizarea unificarea jurisprudentei (spre exemplu, Paul Schwarzkopf si Thomas Taussik vs. Republica Ceha (dec.), 42162/02, 2 decembrie 2008 sau Pérez Arias vs. Spania, 32978/03, 28 juin 2007).

Dragos BogdanMihai Selegean

Secţiuni: CEDO, RNSJ | Toate secţiunile

Cuvinte cheie: ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

2 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti
SERVICII JURIDICE.RO