Varia
JURIDICE
Print Friendly, PDF & Email

Ce se intampla cu recursul declarat impotriva unei hotarari pronuntate in apel in conditiile in care calea de atac era recursul?
05.11.2009 | JURIDICE.ro


Cyberlaw - Valoarea legala a documentelor electronice

Ministerul Public a formulat un punct de vedere asupra sesizării nr. 2178/III-5/2009 a Colegiului de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti cu privire la „admisibilitatea recursului declarat împotriva hotărârilor prin care a fost judecat apelul, în situaţia particulară în care, potrivit legii, recursul era singura cale de atac care putea fi exercitată împotriva hotărârii instanţei de fond”

Orientarile jurisprudentei expuse in sesizarea Colegiului de Conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti:

1. Unele instante au apreciat că un recurs declarat împotriva unei hotărâri prin care a fost soluţionată calea de atac a apelului, în condiţiile în care recursul era singura cale de atac ce se putea exercita împotriva hotărârii instanţei de fond, este inadmisibil, nefiind prevăzut de lege.

2. Alte instanţe au apreciat că recursul este admisibil, fiind incidente cazurile  de casare prevăzute de art.3859 alin.1 pct.1, 3 şi 11 din Codul de procedură penală, cu consecinţa casării deciziei prin care, în mod greşit, a fost soluţionat apelul, în loc de recurs, şi  trimiterii cauzei la instanţa competentă pentru soluţionarea recursului în complet legal constituit şi potrivit dispoziţiilor care reglementează această cale de atac.

In urma verificarilor efectuate s-a constatat că practica instanţelor este unitară în sensul admiterii recursului, existand doar doua hotarari contrare.

>> Textul integral al punctului de vedere

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate