Expunerea crucii sau a altor simboluri religioase in scolile publice. Incalcare. CEDO, 30814/06, Lautsi vs. Italia
5 noiembrie 2009 | JURIDICE.ro, Dragos Bogdan, Mihaela Ghirca
Lautsi vs. Italia, 30814/06, 3 noiembrie 2009
Expunerea obligatorie a unui simbol al unei confesiuni date, in cursul exercitarii functiei publice de catre stat in situatii specifice care tin de controlul guvernamental, in special in salile de clasa, restrange dreptul parintilor de a-si educa copiii conform convingerilor proprii cat si dreptul copiilor scolarizati de a crede sau de a nu crede. Expunerea, in salile din scolile publice, a unui simbol care poate fi in mod normal asociat cu o anumita religie nu ar putea sa serveasca pluralismul educativ ce este esential prezervarii unei „societati democratice” astfel cum este aceasta conceputa de Conventie.
I) IN FAPT
Cei doi copii ai reclamantei, de 11 respectiv 13 ani, frecventau o scoala publica. In toate salile de clasa erau expuse cruci, ceea ce reclamanta considera contrar principiului laicitatii, in care dorea sa isi educe copii. Ea a contestat in contencios administrativ refuzul scolii de a inlatura crucea din clasa. Cerea a fost respinsa, prima instanta retinand ca, in principiu, crucea era atat simbolul istoriei si culturii italiene, si, pe cale de consecinta, al identitatii italiene, cat si simbolul principiilor egalitatii, libertatii si tolerantei, precum si al laicitatii statului. Recursul reclamantei la Consiliul de Stat a fost respins pe motiv ca simbolul crucii devenise una dintre valorile laice ale Constitutiei italiene si reprezenta valorile vietii civile.
II) IN DREPT
In fata Curtii, reclamanta s-a plans de incalcarea articolului 2 al Protocolului nr. 1 corelat cu articolul 9 al Conventiei.
Articolul 2 . Dreptul la instruire
Nimanui nu i se poate refuza dreptul la instruire. Statul, in exercitarea functiilor pe care si le va asuma in domeniul educatiei si al invatamantului, va respecta dreptul parintilor de a asigura aceasta educatie si acest invatamant conform convingerilor lor religioase si filozofice.
Articolul 9 . Libertatea de gandire, de constiinta si de religie
1. Orice persoana are dreptul la libertatea de gandire, de constiinta si de religie; acest drept include libertatea de a-si schimba religia sau convingerea, precum si libertatea de a-si manifesta religia sau convingerea in mod individual sau in colectiv, in public sau in particular, prin cult, invatamant, practici si indeplinirea ritualurilor.
2. Libertatea de a-si manifesta religia sau convingerile nu poate face obiectul altor restrangeri decat acelea care, prevazute de lege, constituie masuri necesare, intr-o societate democratica, pentru siguranta publica, protectia ordinii, a sanatatii sau a moralei publice ori pentru protejarea drepturilor si libertatilor altora.
1. Principii generale
„47. Cu privire la interpretarea articolului 2 al Protocolului nr. 1, in exercitarea functiilor pe care statul si le asuma in domeniul educatiei si al invatamantului, Curtea a degajat in jurisprudenta sa principiile de mai jos, care sunt pertinente pentru prezenta cauza (in special, cauzele Kjeldsen, Busk Madsen si Pedersen vs. Danemarca, 7 decembrie 1976, , Campbell si Cosans vs Regatul Unit, 25 februarie 1982, Valsamis vs Grecia, 18 decembrie 1996, Folgero si altii vs Norvegia [MC], 15472/02):
a) Ambele fraze ale articolului 2 al Protocolului nr. 1 trebuie interpretate nu numai una in concordanta cu cealalta, dar si, mai ales, cu articolele 8, 9 si 10 ale Conventiei.
b) Dreptul parintilor la respectarea convingerilor lor religioase si filosofice se grefeaza pe dreptul fundamental la educatie iar prima fraza a articolului 2 nu distinge, asa cum de altfel nu o face nici cea de-a doua fraza, intre invatamantul public si cel privat. Cea de-a doua fraza a articolului 2 al Protocolului nr. 1 vizeaza protejarea posibilitatii unui pluralism educativ, esential prezervarii „societatii democratice” astfel cum aceasta este conceputa de Conventie. Din pricina puterii statului modern, acest obiectiv trebuie sa se realizeze mai ales prin invatamantul public.
c) Respectarea convingerilor parintilor trebuie sa fie posibila in cadrul unei educatii capabile sa asigure un mediu scolar deschis si care favorizeaza includerea mai degraba decat excluderea, independent de originea sociala a elevilor, a credintelor religioase sau a originii etnice. Scoala nu ar trebui sa fie teatrul activitatilor misionare sau de predicare; ea ar trebui sa fie un loc de intalnire al diferitelor religii si convingeri filosofice, in care elevii pot dobandi cunostinte cu privire la gandurile lor si traditiile respective.
d) Cea de-a doua fraza a articolului 2 al Protocolului nr. 1 implica obligatia statului ca, achitandu-e de functiile asumate in materie de educatie si invatamant, sa vegheze ca informatiile sau cunostintele din programele scolare sa fie difuzate intr-o maniera obiectiva, critica si pluralista. Ea ii interzice sa urmareasca scopul indoctrinarii ce ar putea fi considerat ca nerespectand convingerile religioase si filosofice ale parintilor. Aici se gaseste granita ce nu trebuie depasita.
e) Respectarea convingerilor religioase ale parintilor si credintele copiilor implica dreptul de a crede intr-o religie sau de a nu crede in nicio religie. Libertatea de a crede si libertatea de a nu crede (libertatea negativa) sunt ambele protejate de articolul 9 al Conventiei (a se vedea, pe art. 11, Young, James si Webster vs Regatul Unit, 13 august 1981)
Obligatia de neutralitate si impartialitate a statului este incompatibila cu orice putere de apreciere din partea acestuia cu privire la legitimitatea convingerilor religioase sau a modalitatilor de exprimare a acestora. In contextul invatamantului, neutralitatea ar trebui sa garanteze pluralismul (Folgero si altii vs Norvegia, citata anterior).
2. Aplicarea acestor principii
48. Pentru Curte, aceste consideratii conduc la obligatia statului de a se abtine sa impuna credinte, chiar indirect, in locurile in care persoanele sunt dependente de el sau in locurile in care asemenea persoane sunt deosebit de vulnerabile. Scolarizarea copiilor reprezinta un sector deosebit de sensibil deoarece, in acest caz, puterea de constrangere a statului este impusa unor spirite care nu au inca (dupa nivelul de maturitate al fiecarui copil) capacitatea critica ce permite distantarea in raport de mesajul ce rezulta dintr-o alegere preferata manifestata de stat in materie religioasa.
49. Aplicand aceste principii, Curtea trebuie sa examineze chestiunea de a sti daca statul parat, impunand expunerea crucifixului in salile de clasa, a vegheat in exercitarea functiilor sale in domeniul educatiei si invatamantului la difuzarea obiectiva, critica si pluralista a cunostintelor si a respectat convingerile religioase si filosofice ale parintilor, conform articolului 2 al Protocolului nr. 1
50. Pentru a examina aceasta chestiune, Curtea va tine seama mai ales de natura simbolului religios si de impactul acestuia asupra elevilor de varsta mica, in special asupra copiilor reclamantei. Intr-adevar, in tarile in care marea majoritate a populatiei adera la o religie precisa, manifestarea riturilor si simbolurilor acestei religii, fara restrictie cu privire la locul si forma sa, pot constitui o presiune asupra elevilor care nu practica religia mentionata sau asupra celor care adera la o alta religie (Karaduman vs Turcia, decizie a Comisiei din 3 mai 1993).
51. Guvernul justifica obligatia (sau faptul) de a expune crucea prin raportare la mesajul moral pozitiv al credintei crestine, care transcende valorile constitutionale laice, rolului religiei crestine in istoria italiana ca si inradacinarii acesteia in traditia tarii. Guvernul atribuie crucii o semnificatie neutra si laica prin referire la istoria si traditia italiana, intim legate de crestinism. Guvernul sustine ca aceasta este un simbol religios dar ca poate de asemenea sa reprezinte si alte valori.
In opinia Curtii, simbolul crucii are o pluralitate de semnificatii, intre care cea religioasa este predominanta.
52. Curtea considera ca prezenta crucii in salile de clasa depaseste folosirea simbolurilor in contexte istorice specifice. Intr-o cauza anterioara, caracterul traditional, in sens social si istoric, al unui text utilizat de parlamentari pentru a depune juramant nu lipsise juramantul de natura sa religioasa (Buscarini si altii vs San Marino [MC], no 24645/94).
53. Reclamanta afirma ca simbolul este contrar convingerilor sale si incalca dreptul copiilor sai de a nu practica religia catolica. Convingerile sale ating un grad de seriozitate si coerenta suficient pentru ca prezenta obligatorie a crucii sa poata fi in mod rezonabil considerata de reclamanta ca fiind in conflict cu acestea. Ea considera ca expunerea crucii semnifica alinierea statului alaturi de religia catolica. Aceasta este semnificatia oficiala retinuta de biserica catolica, ce atribuie crucii un mesaj fundamental. In consecinta, temerea reclamantei nu este arbitrara.
54. Convingerile reclamantei vizeaza de asemenea impactul expunerii crucii asupra copiilor in varsta de 11 si 13 ani. Curtea recunoaste ca, asa cum a expus anterior, este imposibil sa nu fie remarcata crucea in salile de clasa. In contextul educatiei publice, ea este necesarmente perceputa ca o parte integranta din mediul scolar si poate, in consecinta, sa fie considerata ca un „semn exterior puternic” (Dahlab vs Elvetiei, decizie de inadmisibilitate, 42393/98)
55. Prezenta crucii poate cu usurinta sa fie interpretata de elevii de toate varstele ca un semn religios si acestia se vor simti educati intr-un mediu scolar marcat de o anume religie. Ceea ce poate fi incurajant pentru unii elevi religiosi, poate fi perturbant din punct de vedere emotional pentru elevii de alte religii sau aceia care nu profeseaza nicio religie. Acest risc este in special prezent la elevii ce apartin minoritatilor religioase. Libertatea negativa nu este limitata la absenta serviciilor religioase sau a invatamantului religios. Ea se intinde si asupra practicilor si simbolurilor ce exprima, in special sau in general, o credinta, o religie sau ateismul. Acest drept negativ merita o protectie speciala daca statul este cel care exprima o credinta si daca persoana este plasata intr-o situatie in care nu se poate distanta sau nu poate face acest lucru decat cu sacrificii sau eforturi disproportionate.
56. Expunerea unuia sau mai multor simboluri religioase nu poate fi justificata nici prin cererea altor parinti ce doresc o educatie religioasa conforma propriilor convingeri, nici, asa cum sustine Guvernul, de necesitatea unui compromis necesar cu partidele politice de inspiratie crestina. Respectarea convingerilor parintilor in materie de educatie trebuie sa tina seama de respectarea convingerilor celorlalti parinti. Statul este obligat la neutralitate confesionala in cadrul educatiei publice obligatorii in care prezenta la cursuri este impusa fara consideratii legate de religie si care trebuie sa caute dezvoltarea unei gandiri critice a elevilor.
Curtea nu vede cum expunerea, in salile din scolile publice, a unui simbol care poate fi in mod normal asociat cu catolicismul (religia majoritara in Italia) ar putea sa serveasca pluralismul educativ ce este esential prezervarii unei „societati democratice” astfel cum este aceasta conceputa de Conventie, pluralism care fusese, de altfel, recunoscut de Curtea Constitutionala italiana.
57. Curtea considera ca expunerea obligatorie a unui simbol al unei confesiuni date in exercitarea functiei publice cu privire la situatii specifice care tin de controlul guvernamental, in special in salile de clasa, restrange dreptul parintilor de a-si educa copiii conform convingerilor proprii cat si dreptul copiilor scolarizati de a crede sau de a nu crede. Curtea considera ca aceasta masura conduce la incalcarea acestor drepturi pentru ca restrictiile sunt incompatibile cu rolul ce revine statului de a respecta neutralitatea in exercitarea functiei publice, in special in domeniul educatiei.
58. In consecinta, a fost incalcat articolul 2 al Protocolului nr. 1 coroborat cu articolul 9 al Conventiei.”
NOTA: Hotararea va deveni definitiva in 3 luni de la data pronuntarii, daca nu este admisa o cerere de retrimitere in fata Marii Camere. Ea atinge o problema supusa unor dezbateri incinse in societatea romana a ultimilor ani – materializate chiar in procese in fata instantelor de judecata – si se poate dovedi decisiva in solutia ce ar trebui adoptata de statul roman. Lipsa informatiilor publice oficiale transparente, usor de accesat pe internet, referitoare la solutiile pronuntate in aceasta problema de CNCD si instantele de judecata fac insa dificil de estimat care este, in momentul de fata, pozitia oficiala a autoritatilor statului roman si daca ea corespunde sau nu, pe fond, celei exprimate de CEDO in hotararea redata mai sus.
Dragos Bogdan, Mihaela Ghirca
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
