Secţiuni » Jurisprudenţă » CEDO
Jurisprudenţă CEDO (Curtea Europeană a Drepturilor Omului)
CărţiProfesionişti
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
Citeşte mai mult în legătură cu CEDO, RNSJ
19 comentarii

Expunerea crucii sau a altor simboluri religioase in scolile publice. Incalcare. CEDO, 30814/06, Lautsi vs. Italia

5 noiembrie 2009 | JURIDICE.ro, Dragos Bogdan, Mihaela Ghirca

Lautsi vs. Italia, 30814/06, 3 noiembrie 2009

Expunerea obligatorie a unui simbol al unei confesiuni date, in cursul exercitarii functiei publice de catre stat in situatii specifice care tin de controlul guvernamental, in special in salile de clasa, restrange dreptul parintilor de a-si educa copiii conform convingerilor proprii cat si dreptul copiilor scolarizati de a crede sau de a nu crede. Expunerea, in salile din scolile publice, a unui simbol care poate fi in mod normal asociat cu o anumita religie nu ar putea sa serveasca pluralismul educativ ce este esential prezervarii unei „societati democratice” astfel cum este aceasta conceputa de Conventie.

I) IN FAPT

Cei doi copii ai reclamantei, de 11 respectiv 13 ani, frecventau o scoala publica. In toate salile de clasa erau expuse cruci, ceea ce reclamanta considera contrar principiului laicitatii, in care dorea sa isi educe copii. Ea a contestat in contencios administrativ refuzul scolii de a inlatura crucea din clasa. Cerea a fost respinsa, prima instanta retinand ca, in principiu, crucea era atat simbolul istoriei si culturii italiene, si, pe cale de consecinta, al identitatii italiene, cat si simbolul principiilor egalitatii, libertatii si tolerantei, precum si al laicitatii statului. Recursul reclamantei la Consiliul de Stat a fost respins pe motiv ca simbolul crucii devenise una dintre valorile laice ale Constitutiei italiene si reprezenta valorile vietii civile.

II) IN DREPT
In fata Curtii, reclamanta s-a plans de incalcarea articolului 2 al Protocolului nr. 1 corelat cu articolul 9 al Conventiei.

Articolul 2 . Dreptul la instruire
Nimanui nu i se poate refuza dreptul la instruire. Statul, in exercitarea functiilor pe care si le va asuma in domeniul educatiei si al invatamantului, va respecta dreptul parintilor de a asigura aceasta educatie si acest invatamant conform convingerilor lor religioase si filozofice.

Articolul 9 . Libertatea de gandire, de constiinta si de religie
1. Orice persoana are dreptul la libertatea de gandire, de constiinta si de religie; acest drept include libertatea de a-si schimba religia sau convingerea, precum si libertatea de a-si manifesta religia sau convingerea in mod individual sau in colectiv, in public sau in particular, prin cult, invatamant, practici si indeplinirea ritualurilor.

2. Libertatea de a-si manifesta religia sau convingerile nu poate face obiectul altor restrangeri decat acelea care, prevazute de lege, constituie masuri necesare, intr-o societate democratica, pentru siguranta publica, protectia ordinii, a sanatatii sau a moralei publice ori pentru protejarea drepturilor si libertatilor altora.

Servicii JURIDICE.ro

Jurisprudenta

Evenimente juridice

Arbitraj comercial

1. Principii generale

„47. Cu privire la interpretarea articolului 2 al Protocolului nr. 1, in exercitarea functiilor pe care statul si le asuma in domeniul educatiei si al invatamantului, Curtea a degajat in jurisprudenta sa principiile de mai jos, care sunt pertinente pentru prezenta cauza (in special, cauzele Kjeldsen, Busk Madsen si Pedersen vs. Danemarca, 7 decembrie 1976, , Campbell si Cosans vs Regatul Unit, 25 februarie 1982, Valsamis vs Grecia, 18 decembrie 1996, Folgero si altii vs Norvegia [MC], 15472/02):
a) Ambele fraze ale articolului 2 al Protocolului nr. 1 trebuie interpretate nu numai una in concordanta cu cealalta, dar si, mai ales, cu articolele 8, 9 si 10 ale Conventiei.
b) Dreptul parintilor la respectarea convingerilor lor religioase si filosofice se grefeaza pe dreptul fundamental la educatie iar prima fraza a articolului 2 nu distinge, asa cum de altfel nu o face nici cea de-a doua fraza, intre invatamantul public si cel privat. Cea de-a doua fraza a articolului 2 al Protocolului nr. 1 vizeaza protejarea posibilitatii unui pluralism educativ, esential prezervarii „societatii democratice” astfel cum aceasta este conceputa de Conventie. Din pricina puterii statului modern, acest obiectiv trebuie sa se realizeze mai ales prin invatamantul public.
c) Respectarea convingerilor parintilor trebuie sa fie posibila in cadrul unei educatii capabile sa asigure un mediu scolar deschis si care favorizeaza includerea mai degraba decat excluderea, independent de originea sociala a elevilor, a credintelor religioase sau a originii etnice. Scoala nu ar trebui sa fie teatrul activitatilor misionare sau de predicare; ea ar trebui sa fie un loc de intalnire al diferitelor religii si convingeri filosofice, in care elevii pot dobandi cunostinte cu privire la gandurile lor si traditiile respective.
d) Cea de-a doua fraza a articolului 2 al Protocolului nr. 1 implica obligatia statului ca, achitandu-e de functiile asumate in materie de educatie si invatamant, sa vegheze ca informatiile sau cunostintele din programele scolare sa fie difuzate intr-o maniera obiectiva, critica si pluralista. Ea ii interzice sa urmareasca scopul indoctrinarii ce ar putea fi considerat ca nerespectand convingerile religioase si filosofice ale parintilor. Aici se gaseste granita ce nu trebuie depasita.
e) Respectarea convingerilor religioase ale parintilor si credintele copiilor implica dreptul de a crede intr-o religie sau de a nu crede in nicio religie. Libertatea de a crede si libertatea de a nu crede (libertatea negativa) sunt ambele protejate de articolul 9 al Conventiei (a se vedea, pe art. 11, Young, James si Webster vs Regatul Unit, 13 august 1981)
Obligatia de neutralitate si impartialitate a statului este incompatibila cu orice putere de apreciere din partea acestuia cu privire la legitimitatea convingerilor religioase sau a modalitatilor de exprimare a acestora. In contextul invatamantului, neutralitatea ar trebui sa garanteze pluralismul (Folgero si altii vs Norvegia, citata anterior).

2. Aplicarea acestor principii

48. Pentru Curte, aceste consideratii conduc la obligatia statului de a se abtine sa impuna credinte, chiar indirect, in locurile in care persoanele sunt dependente de el sau in locurile in care asemenea persoane sunt deosebit de vulnerabile. Scolarizarea copiilor reprezinta un sector deosebit de sensibil deoarece, in acest caz, puterea de constrangere a statului este impusa unor spirite care nu au inca (dupa nivelul de maturitate al fiecarui copil) capacitatea critica ce permite distantarea in raport de mesajul ce rezulta dintr-o alegere preferata manifestata de stat in materie religioasa.

49. Aplicand aceste principii, Curtea trebuie sa examineze chestiunea de a sti daca statul parat, impunand expunerea crucifixului in salile de clasa, a vegheat in exercitarea functiilor sale in domeniul educatiei si invatamantului la difuzarea obiectiva, critica si pluralista a cunostintelor si a respectat convingerile religioase si filosofice ale parintilor, conform articolului 2 al Protocolului nr. 1

50. Pentru a examina aceasta chestiune, Curtea va tine seama mai ales de natura simbolului religios si de impactul acestuia asupra elevilor de varsta mica, in special asupra copiilor reclamantei. Intr-adevar, in tarile in care marea majoritate a populatiei adera la o religie precisa, manifestarea riturilor si simbolurilor acestei religii, fara restrictie cu privire la locul si forma sa, pot constitui o presiune asupra elevilor care nu practica religia mentionata sau asupra celor care adera la o alta religie (Karaduman vs Turcia, decizie a Comisiei din 3 mai 1993).

51. Guvernul justifica obligatia (sau faptul) de a expune crucea prin raportare la mesajul moral pozitiv al credintei crestine, care transcende valorile constitutionale laice, rolului religiei crestine in istoria italiana ca si inradacinarii acesteia in traditia tarii. Guvernul atribuie crucii o semnificatie neutra si laica prin referire la istoria si traditia italiana, intim legate de crestinism. Guvernul sustine ca aceasta este un simbol religios dar ca poate de asemenea sa reprezinte si alte valori.
In opinia Curtii, simbolul crucii are o pluralitate de semnificatii, intre care cea religioasa este predominanta.

52. Curtea considera ca prezenta crucii in salile de clasa depaseste folosirea simbolurilor in contexte istorice specifice. Intr-o cauza anterioara, caracterul traditional, in sens social si istoric, al unui text utilizat de parlamentari pentru a depune juramant nu lipsise juramantul de natura sa religioasa (Buscarini si altii vs San Marino [MC], no 24645/94).

53. Reclamanta afirma ca simbolul este contrar convingerilor sale si incalca dreptul copiilor sai de a nu practica religia catolica. Convingerile sale ating un grad de seriozitate si coerenta suficient pentru ca prezenta obligatorie a crucii sa poata fi in mod rezonabil considerata de reclamanta ca fiind in conflict cu acestea. Ea considera ca expunerea crucii semnifica alinierea statului alaturi de religia catolica. Aceasta este semnificatia oficiala retinuta de biserica catolica, ce atribuie crucii un mesaj fundamental. In consecinta, temerea reclamantei nu este arbitrara.

54. Convingerile reclamantei vizeaza de asemenea impactul expunerii crucii asupra copiilor in varsta de 11 si 13 ani. Curtea recunoaste ca, asa cum a expus anterior, este imposibil sa nu fie remarcata crucea in salile de clasa. In contextul educatiei publice, ea este necesarmente perceputa ca o parte integranta din mediul scolar si poate, in consecinta, sa fie considerata ca un „semn exterior puternic” (Dahlab vs Elvetiei, decizie de inadmisibilitate, 42393/98)

55. Prezenta crucii poate cu usurinta sa fie interpretata de elevii de toate varstele ca un semn religios si acestia se vor simti educati intr-un mediu scolar marcat de o anume religie. Ceea ce poate fi incurajant pentru unii elevi religiosi, poate fi perturbant din punct de vedere emotional pentru elevii de alte religii sau aceia care nu profeseaza nicio religie. Acest risc este in special prezent la elevii ce apartin minoritatilor religioase. Libertatea negativa nu este limitata la absenta serviciilor religioase sau a invatamantului religios. Ea se intinde si asupra practicilor si simbolurilor ce exprima, in special sau in general, o credinta, o religie sau ateismul. Acest drept negativ merita o protectie speciala daca statul este cel care exprima o credinta si daca persoana este plasata intr-o situatie in care nu se poate distanta sau nu poate face acest lucru decat cu sacrificii sau eforturi disproportionate.

56. Expunerea unuia sau mai multor simboluri religioase nu poate fi justificata nici prin cererea altor parinti ce doresc o educatie religioasa conforma propriilor convingeri, nici, asa cum sustine Guvernul, de necesitatea unui compromis necesar cu partidele politice de inspiratie crestina. Respectarea convingerilor parintilor in materie de educatie trebuie sa tina seama de respectarea convingerilor celorlalti parinti. Statul este obligat la neutralitate confesionala in cadrul educatiei publice obligatorii in care prezenta la cursuri este impusa fara consideratii legate de religie si care trebuie sa caute dezvoltarea unei gandiri critice a elevilor.
Curtea nu vede cum expunerea, in salile din scolile publice, a unui simbol care poate fi in mod normal asociat cu catolicismul (religia majoritara in Italia) ar putea sa serveasca pluralismul educativ ce este esential prezervarii unei „societati democratice” astfel cum este aceasta conceputa de Conventie, pluralism care fusese, de altfel, recunoscut de Curtea Constitutionala italiana.

57. Curtea considera ca expunerea obligatorie a unui simbol al unei confesiuni date in exercitarea functiei publice cu privire la situatii specifice care tin de controlul guvernamental, in special in salile de clasa, restrange dreptul parintilor de a-si educa copiii conform convingerilor proprii cat si dreptul copiilor scolarizati de a crede sau de a nu crede. Curtea considera ca aceasta masura conduce la incalcarea acestor drepturi pentru ca restrictiile sunt incompatibile cu rolul ce revine statului de a respecta neutralitatea in exercitarea functiei publice, in special in domeniul educatiei.

58. In consecinta, a fost incalcat articolul 2 al Protocolului nr. 1 coroborat cu articolul 9 al Conventiei.”

NOTA: Hotararea va deveni definitiva in 3 luni de la data pronuntarii, daca nu este admisa o cerere de retrimitere in fata Marii Camere. Ea atinge o problema supusa unor dezbateri incinse in societatea romana a ultimilor ani – materializate chiar in procese in fata instantelor de judecata – si se poate dovedi decisiva in solutia ce ar trebui adoptata de statul roman. Lipsa informatiilor publice oficiale transparente, usor de accesat pe internet, referitoare la solutiile pronuntate in aceasta problema de CNCD si instantele de judecata fac insa dificil de estimat care este, in momentul de fata, pozitia oficiala a autoritatilor statului roman si daca ea corespunde sau nu, pe fond, celei exprimate de CEDO in hotararea redata mai sus.

Dragos Bogdan, Mihaela Ghirca

Citeşte mai mult despre , ! Pentru condiţiile de publicare pe JURIDICE.ro detalii aici.
Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn LinkedIn JURIDICE.ro WhatsApp WhatsApp Channel JURIDICE Threads Threads JURIDICE Google News Google News JURIDICE

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.

Login | Pentru a putea posta comentarii trebuie să fiţi abonat. Dacă încă nu sunteţi, click aici pentru a afla despre avantaje!

Au fost scrise până acum 19 de comentarii cu privire la articolul “Expunerea crucii sau a altor simboluri religioase in scolile publice. Incalcare. CEDO, 30814/06, Lautsi vs. Italia”. Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare. Pe de altă parte, vă rugăm ca, înainte de a publica un comentariu, să citiţi cu atenţie politica de confidenţialitate JURIDICE.ro. În plus, vă rugăm să citiţi şi politica de confidenţialitate Akismet, plugin folosit de noi pentru a reduce comentariile spam.



  1. Am predat, ca profesor de religie, inca din primii ani, cand desfasuram orele sambata. In acea perioada, veneau la orele de religie doar copiii ai caror parinti au semnat o adeziune in acest sens.
    Treptat, pentru ca tot mai multi parinti si copii doreau sa participe la ore, am introdus si in cursul saptamanii (la inceputul sau sfarsitul orelor) ora de religie. Aceasta solutie a fost adoptata pentru a permite celorlalti elevi sa vina mai tarziu sau sa plece mai devreme, in functie de orar.
    In momentul in care a fost introdusa ora de religie ca obligatorie, au fost si optiuni de a nu participa la ora. In acele situatii, trebuie sa recunoastem, uneori, acesti elevi erau nevoiti sa desfasoare o alta activitate, supravegheati de un alt cadru didactic. Au fost si situatii in care ca mi s-a cerut, de catre parinti, sa permit copilului sa ramana in clasa, pe parcursul orelor de religie. Trebuie sa marturisesc faptul ca m-am folosit de acest prilej, cu acordul parintilor, pentru a arata elevilor mei ca oamenii pot fi diferiti, ca sunt liberi sa gandeasca si sa faca orice alegere o considera potrivita la un moment dat, ca Dumnezeu Insusi ne-a inzestrat cu libertatea de a alege (in tot ceea ce ne priveste) si astfel copiii au invatat ca trebuie sa fie toleranti unii cu ceilalti, tocmai in virtutea liberului arbitru.
    Faptul ca exista posibilitatea de a fi influentati de manifestarile celorlalti copii (prin numar, prin modul de manifestare, tocmai pentru ca sunt majoritari), influenta fiind una involuntara (altfel am vorbi de prozelitism care nu e vazut bine nici de Biserica), poate fi adevarat iar un parinte care nu tocmai acest lucru nu doreste, poate simti o presiune in acest sens.
    In ceea ce priveste icoanele si alte simboluri religioase, am sa va relatez cazul meu concret. Copiii au fost cei care au avut initiativa. Mai intai au adus ce aveau pe acasa si mai apoi, au strans bani si am creat un „cabinet” al scolii, intr-una din clasele in care toti copiii erau crestin ortodocsi.
    In celelalte clase, au aparut icoane puse fie cu acordul parintilor fie chiar de catre parinti. Acest lucru s-a petrecut treptat.
    Au fost si sali de clasa unde nu a existat nici o icoana sau alte simboluri considerate a fi religioase. Am fost si metodist pe sector (sectorul 5 al capitalei) si am avut posibilitatea sa merg in multe scoli din sector. Nu s-a intamplat ca cineva sa fac reclamatii in acest sens si aceasta deoarece icoanele si celelalte simboluri religioase nu au fost impuse.
    Faptul ca noi, profesorii de religie, ne-am fi dorit sa vedem cate o icoana in fiecare clasa, este adevarat, dar noi personal nu ne-am fi permis (nici pecuniar vorbind) acest lucru.
    Astfel, nu cred ca am incalcat libertatea nici unui copil sau parinte care nu a dorit sa fie influentat in nici un fel de ceea ce se petrecea la orele de religie sau de simbolurile religioase afisate.
    Nu contest faptul ca exista posibilitatea ca anumiti profesori de religie, mai zelosi, au facut oarece presiuni pentru afisarea unor icoane sau altor simboluri religioase, insa, in opinia mea, acele atitudini trebuiesc a fi corectate. Au fost si cayuri in care anumiti profesori au fost chiar sanctionati prin retragerea binecuvantarii si astfel nu au mai putut desfasura activitati didactice.
    In momentul de fata, in Romania, nu cunosc sa existe o norma care sa impuna scolilor (publice) sa afiseze simboluri religioase, asa cum nu cred sa existe vreuna care sa interzica afisarea acestora.
    Nici un astfel de tip de reglementare, care sa impuna expres o conduita sau alta n-ar trebui sa existe, prin insusi faptul ca, intr-un fel sau altul, se va genera o discriminare.
    De ce ar trebui sa existe o norma care sa interzica afisarea unor icoane intr-o sala de curs in care (asa cum functioneaza la noi invatamantul) isi desfasoara activitatea copiii apartinatori unei singure confesiuni? Desigur ca pentru salile in care isi desfasoara activitatea didactica elevi de diferite cofesiuni, o astfel de norma ar fi utila.
    Ca atare, pentru Romania, in spiritul respectarii libertatii celorlalti, trebuie sa existe o reglementare nuantata. De fapt, ce politician si-ar asuma un act normativ prin care sa interzica afisarea simbolurilor religioase? Mai mult decat atat, de ce trebuie sa fim atat de radicali in conditiile in care peste 90% (cel putin declarativ) ne declaram crestini ortodocsi?
    Cred ca solutia, pentru noi, ar fi una in care icoanele pot fi afisate in salile de curs cu acordul unanim al celor ce-si desfasoara activitatile scolare acolo, clasa, sala fiind un spatiu mult mai restrans si astfel, cei ce nu doresc a fi influentati in vreun fel de de aceste simboluri sa nu le vada.
    Ceea ce ar putea impune o astfel de lege este tocmai interzicerea afisarii icoanelor sau altor simboluri religioase pe holurile scolilor (vorbim doar de cele publice), in secretariate, cabinete ale directorilor, cancelarii, sali de sport si alte asemenea spatii. Din categoria acestor sali fac parte si cele in care se desfasoara anumite activitati (precum cele de laborator: chimie, biologie) pentru care clasele de elevi se succed.
    O alta solutie, ar fi aceea de a se permite infiintarea cabinetelor de religie unde elevii pot invata si se pot manifesta liber.
    Probabil ca printre cei ce vor avea rabdare sa parcurga intreg comentariul meu vor fi si persoane care vad altfel lucrurile. Este dreptul fiecaruia. Insa, ceea ce trebuie sa avem in vedere este tocmai faptul ca libertatea fiecaruia dintre noi se termina acolo unde incepe libertatea celuilalt.
    Totodata, nu trebuie sa uitam ca societatea romaneasca are nevoie de tineri care sa se raporteze la valori morale ridicate. Cum putem face asta daca excludem din spatiul public pana si simbolurile care ne definesc pe noi ca natiune?
    Din pacate, in discutiile aprinse ce au facut obiectul acestor dezbateri incinse din ultimii ani, Biserica nu si-a ales reprezentantii cei mai potriviti pentru a aborda aceste teme publice, care ating puncte foarte sensibile pentru societatea romaneasca, dupa atatia ani de privatiuni.

  2. Chiriachi spune:

    Foarte pertinent comentariul dlui/dnei profesor. Pornind de la considerentele deciziei CEDO analizate, nu este exclus sa apara voci care sa ceara schimbarea stemei nationale (care dupa cum se stie include simbolul crucii). De altfel, apreciez ca intr-o tara preponderent ortodoxa, interzicerea afisarii simbolurilor religioase in public este in mod cert o forma de discrimare.

  3. ateologu spune:

    „trebuie sa existe o reglementare nuantata”
    Nu e necesară nicio nuanţă suplimentară odată ce a fost stabilită cerinţa NEUTRALITĂŢII statului în chestiuni religioase. Citez: „Scoala nu ar trebui sa fie teatrul activitatilor misionare sau de predicare”, or prin aşa-numitele reglementări „nuanţate” dv. tocmai asta doriţi: ca măcar unele clase să fie monomaniacal organizate în jurul unei singure religii, refuzând implicit dreptul elevilor la informare despre marea diversitate de credinţe şi necredinţe existente în lume. Nu mai vorbim că cerinţa unanimităţii ar putea duce la mari probleme de socializare între colegi în situaţii de genul celor în care un singur elev din clasă nu împărtăşeşte religia celorlalţi şi ar fi foarte probabil supus fie presiunilor de a se alinia cu majoritatea – împotriva propriilor convingeri – doar pentru a se obţine râvnita „unanimitate”, fie reproşurilor perpetue pentru că „din cauza lui nu s-a putut” etc.
    Ar fi inadmisibil aşa ceva. Legile Drepturilor Omului nu pot fi decât general formulate şi unice pentru toţi.

    „ce politician si-ar asuma un act normativ prin care sa interzica afisarea simbolurilor religioase?”
    Degeaba mistificaţi şi încercaţi să sugeraţi că s-ar dori o „persecuţie”. Ar fi vorba să interzică numai în instituţiile statului, nu altundeva, şi asta pe principii clare şi solide. Iar politicianul care şi-ar asuma asta ar fi unul dintre cei care nu „pupă poala popii” de fiecare dată când vin alegerile. Păcat că nu prea avem astfel de oameni cu coloană vertebrală în ţară (excepţie notabilă Remus Cernea).

    „de ce trebuie sa fim atat de radicali in conditiile in care peste 90% (cel putin declarativ) ne declaram crestini ortodocsi?”
    1. Statistica dv. e o minciună sfruntată proferată probabil în scop de propagandă. Declarativ, numai în jur de 80% dintre români sunt ortodocşi şi probabil cifra ar fi şi mai mică dacă recensământul n-ar fi măsluit prin presiuni ale recenzorilor şi familiilor declaranţilor, prin înscrierea apartenenţei neortodoxe cu creionul pentru a putea fi ştearsă mai târziu etc. etc. În final, cifra s-a putea apropia de realitate şi mai mult dacă n-ar exista mitul pervers al apartenenţei religioase determinate în primul rând de stropirea cu apă la o vârstă când copilul e incapabil să decidă şi nu de deciziile lui conştiente şi schimbătoare luate la vârsta adultă.
    2. Nu e nimic „radical” în a respecta Drepturile Omului în mod egal pentru toată lumea, indiferent de majorităţi şi minorităţi, face parte din esenţa civilizaţiei democratice.

  4. S-ar parea ca avem nevoie de mediator. Cu siguranta ne-ar fi de mare ajutor, in conditiile in care vorbim acelasi dulce grai romanesc dar intelegem diferit lucrurile.
    Ma gandeam ca poate, asa cum ne sugereaza domnul Ateologu, sa scoatem de pe peretii laboaratoarelor si tablourile oamenilor de stiinta precum Ainstan spre exemplu, in conditiile in care parintii nu mai vor sa-si vada odraslele oameni de stiinta; astazi toata lumea vrea oameni de afaceri.

  5. ateologu spune:

    Tablourile cu Einstein sunt oricum irelevante. Ştiinţa fundamentată de el poate fi verificată şi răsverificată cu pixul pe foaie şi cu instrumentele în laborator şi va da întotdeauna aceleaşi rezultate pentru toată lumea care încearcă. De aceea se numeşte „obiectivă” şi nu „subiectivă” şi de aceea nu e subiect de controversă sau de limitări aşa cum trebuie să fie doctrinele subiectiv-pasionale ca religia sau politica.

  6. Mi se pare o hotarâre de bun simţ al Curţii Europene.
    Constituţia României şi Convenţia Europeană interzic imixtiunea bisericii în
    Educaţia religioasă se face în familie, la şcoala duminicală şi la slujba religioasă în biserici sau lăcaşe de cult.
    Nu se face în şcoli.
    Nu au ce căuta în şcoli cruci, crucifixe, icoane, statui cu sfinţi, lumânări, semiluna, steaua în 5 colţuri, pentagrame satanice, statui cu draci, amulete, mături de vrăjitoare sau alte instrumente de cult.
    De asemenea, nu au ce căuta rugăciunile colective obligatorii sau semnul crucii sau alte semne.
    Statul român este un stat laic, total separat de biserică. Atenţie, laic nu înseamnă ateu.
    Prost-gustul bisericesc şi religios în general a devenit omniprezent şi proliferează în vremuri de criză. În special în vremuri de criză.
    Cum ştii că e criză?
    Ziarele se umplu de prezicătoare, călugăriţe miraculoase, oferte de masaj erotic şi prostituţie iar la televizor apare tele eurobingo şi jocuri de noroc şi tombole.

  7. Carmen Elena PĂDURARU spune:

    Mi se pare ca tot mai mult instituţiile europene tind sa nege fiiinţa creştină a Europei.Europa este leaganul civilizaţiei tocmai prin această caracteristica ce o diferenţiază în mod evident de celelalte continente.

    Tendinţa ultimelor hotarari ale Curţilor de la Strassbourg şi Luxembourg este in sensul negarii acestui specific şi a principiului de bază pe care s-a intemeiat Uniunea: principiul subsidiarităţii care presupune o Europa unică tocmai prin protejarea specificului fiecarui stat component şi nu uniformizarea prin impunerea unor reguli care nu se mulează pe acest specific.

    Minunat comentariul domnului profesor,care semneaza jurefani.Iata ce înseamnă în mod practic toleranta, superioritatea valorică si de inteligenţă…înseamnă că trebuie respectată libertatea…Aceasta nu se poate face obligand pe crestinul ortodox ( care reprezinta totusi 80% în România) să scoata din scoala copilului său icoana.

    Părinţii caută pentru copiii lor protecţie şi pentru momentul când nu îi au alături.Iată de ex, unii îi verifica tot timpul cu telefonul sau plătesc detectivi, americanii şi nu numai, îi dotează pe copii cu brăţări sau cip-uri.

    Creştinul are o armă imbatabilă :încredintarea totala voii lui Dumnezeu şi grijii Lui.De aceea Italia însăşi a luat atitudine fermă împotriva acestei decizii CEDO, 30814/06, Lautsi vs. Italia şi Grecia de asemenea.

    Urmarea principiilor imuabile s-a dovedit întotdeauna a fi sensul unic spre adevar.Aşadar, cu atat mai mult acum cand se dovedeste ca instituţiile Europene sunt în impas (fiind notorie corupţia la acest nivel iar practica judiciară CEDO şi comunitară nu mai este unitară şi conformă Declaraţiei ) va trebui să urmăm calea dreaptă a echităţii – pentru că Europa îşi va reveni iar noi, care ne bucurăm că trăim în ea va trebui să o aşteptăm statornic şi nu să ne schimăm cum bate vântul.

  8. provita spune:

    La http://www.salvati-icoanele.info/ gasiti cele doua solutii date de ICCJ in cazul Moise+CNCD vs. MEC+Asociatia noastra.

  9. ateologu spune:

    „Mi se pare ca tot mai mult instituţiile europene tind sa nege fiiinţa creştină a Europei.Europa este leaganul civilizaţiei tocmai prin această caracteristica ce o diferenţiază în mod evident de celelalte continente.”

    Într-adevăr, doar vi se pare. Nu există „fiinţă creştină a Europei”, există fiinţă umanistă şi greco-romană gânditoare a Europei, iar instituţiile europene nu-şi fac decât datoria normală marginalizând negândirea şi intoleranţa religioasă aşa cum se cuvine.
    Europa este leagănul civilizaţiei tocmai prin moştenirea ei filosofică şi artistică greco-romană, prin Renaştere şi prin toate celelalte evenimente istorice din şirul care a dus la cristalizarea Drepturilor Omului, egale pentru toţi indiferent de (ne)religie. Este leagănul civilizaţiei pentru că a învăţat să-şi respecte toţi cetăţenii în mod egal, în ciuda pretenţiilor şi bătăilor din picioare ale câtorva fanatici care vor tratament special pentru că – chipurile – religia lor ar fi „cea mai cea”.

    • Nimeni nu a spus (dintre cei ce au comentat aici) nu a sustinut ca ca religia lui este „cea mai cea”.
      Ceea ce se doreste este de fapt o respectare a libertatilor fiecarei persoane.

      Daca personal nu puteti depasi limitele stiintei, cunostintei sau constiintei, pe care singur vi le-ati impus, nu inseamna ca ceilalti nu o pot face.
      Daca personal nu vedeti „fiinta crestina a Europei”, nu inseamna ca ea nu exista.

      Daca personal nu acceptati ca umanitatea poate sa aiba ca izvor Divinitatea, nu inseamna ca nu are acest izvor.
      Cred ca ceea ce ne lipseste, parca de prea multa vreme, este lipsa de toleranta.
      Adevarul meu este adevarul absolut, adevarul celorlati nu exista!
      Unde este libertatea pe care o clamati?

      • ateologu spune:

        „Nimeni nu a spus (dintre cei ce au comentat aici) nu a sustinut ca ca religia lui este “cea mai cea”.”
        […]
        „Daca personal nu vedeti “fiinta crestina a Europei”, nu inseamna ca ea nu exista.
        Daca personal nu acceptati ca umanitatea poate sa aiba ca izvor Divinitatea, nu inseamna ca nu are acest izvor.”

        Iată, deci, cine a spus că religia lui este „cea mai cea” – cei care au aroganţa să susţină nu numai că întreaga existenţă a apărut datorită zeului lor preferat – şi nicidecum vreunui alt zeu dintre miile în care a crezut şi crede câte-o parte a umanităţii de-a lungul istoriei ei – ci, mai mult, că asta ar trebui să se reflecte cumva în mod special în legislaţia care ne afectează pe toţi deopotrivă.

        Uite cine vorbeşte de toleranţă. Parcă voi eraţi cei care ascultau înmărmuriţi cum un bărbos cu plete le explica o trebuşoară despre căutatul bârnei înainte de acuzarea paiului etc., nu?

  10. Mi-e greu sa inteleg de unde a rasarit prozelitismul asta agresiv !
    S-au terminat toate bisericile din Romania si acum vor sa intre si in scoli, institutii, etc.
    Nu mai e celula de partid in fiecare loc, acum este celula ortodoxa peste tot.

  11. Prozelitism = ravna, stradanie de a converti pe altul la religia ta.

    Cred ca nimeni nu a incercat acest lucru.

    Singura mea convingere este cea potrivit cu care fiecare dintre noi are dreptul sa creada in ce doreste si sa se manifeste cum considera de cuviinta, atata vreme cat nu ingradeste libertatea celuilalt.

    Agresivitete? Daca agresivitatea o percepeti din faptul ca imi sustin opiniile cu tarie, ok, o puteti numi si asa.
    Cu aceeasi tarie imi voi sustine si convingerile strict juridie (spre exemplu), desigur cu argumente; si aceasta tot agresivitte se numeste?

    Toleranta = eu am convingerile mele dar pot accepta ca si tu le ai pe ale tale; nu incerc sa te conving sa ti le schimbi, nu o face nici tu; putem trai in armonie chiar daca suntem diferiti; trebuie doar sa acceptam diversitatea.

    Doar atat am mai avut de spus.

    • ateologu spune:

      „Prozelitism = ravna, stradanie de a converti pe altul la religia ta.
      Cred ca nimeni nu a incercat acest lucru.”

      Credeţi greşit. Prozelitismul ortodox se întâmplă în fiecare zi, în fiecare şcoală şi sală de clasă în care profesorii şi preoţii mint elevii cum că studierea ortodoxiei ar fi obligatorie şi ascund faptul că cei de altă religie pot opta să studieze separat religia lor sau cei care nu doresc pot opta să nu studieze religia deloc. Date în acest sens s-au prezentat într-un raport al Ligii Pro Europa acum câţiva ani (http://www.proeuropa.ro/educatie.html) dar sunt binecunoscute şi celor care sunt sau au fost nu demult elevi ai unor asemenea şcoli ignorante faţă de Constituţie şi faţă de Legea Învăţământului. E prozelitism ortodox sponsorizat de stat, nici mai mult, nici mai puţin. Şi da, icoanele şi crucile sunt şi ele instrumente ale acestui prozelitism, funcţionând pe acelaşi principiu ca panourile de reclamă pe care suntem obligaţi să le vedem iar şi iar de fiecare dată când trecem printr-un anumit loc, imprimându-ne în (sub)conştiinţă idei pe care unii sunt interesaţi să ni le imprime cu forţa.

      Şcoala ar trebui să fie un spaţiu al studiului neutru al lumii reale, pe baza tuturor datelor disponibile (chiar contradictorii) despre fiecare problemă. Despre problema religioasă ar trebui să se prezinte toate datele marilor curente religioase istorice (astfel încât materia să-şi merite într-adevăr numele neutru de „Religie”) şi nu – ca acum – să se facă prozelitism monomaniacal într-o singură religie stabilită de părinte, de diriginte sau de altcineva. O fi având părintele dreptul constituţional să-şi educe copilul în ce spirit vrea – fie el habotnic, anti-ştiinţific, fanatic sau altfel – dar asta poate face acasă, nu trebuie să facă şcoala publică pentru el pe banii mei şi ai altora.

  12. provita spune:

    Italia a anuntat ca va face apel impotriva deciziei la Marea Camera.

    Sa-si tempereze asadar avantul revolutionar ateii, care de altfel vad ca sunt si aici, ca peste tot, unicii posesori ai unui limbaj obraznic, agresiv si intolerant.

    Fac apel la persoanele religioase sa nu-si mai consume energia in polemici inutile. Instantele civile din Romania ne-au dat dreptate noua, iar, daca va fi cazul, vom apara cauza si la CEDO. Dar mai trebuie sa curga multa apa pe Dunare pana acolo.

Lasă un răspuns

Arii de practică
Achiziţii publice
Afaceri transfrontaliere
Arbitraj
Asigurări
Banking
Business
Concurenţă
Construcţii
Contencios administrativ
Contravenţii
Corporate
Cyberlaw
Cybersecurity
Data protection
Drept civil
Drept comercial
Drept constituţional
Drept penal
Dreptul familiei
Dreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
Dreptul penal al afacerilor
Dreptul sportului
Drepturile omului
Energie
Fiscalitate
Fuziuni & Achiziţii
Gambling
Health & Pharma
Infrastructură
Insolvenţă
Litigation
Malpraxis medical
Media & publicitate
Mediere
Piaţa de capital
Procedură civilă
Procedură penală
Proprietate intelectuală
Protective
Protecţia animalelor
Protecţia consumatorilor
Protecţia mediului
Recuperare creanţe
Sustenabilitate
Telecom
Transporturi

Parteneri arii de practică  Specialişti


JURIDICE.ro
Main page
Cariere
Evenimente ⁞ 
Dezbateri
Profesionişti
Lawyers Week
WinLaw.ro
VIDEO
Servicii
Flux noutăţi
Selected ⁞ 
Comunicate
Avocaţi
Executori
Notari
Sistemul judiciar
Studenţi / JURIDICE NEXT
RSS  Publicare comunicate profesionale
Articole
Essentials
Interviuri
Opinii
Revista de note, studii şi opinii juridice
ISSN 2066-0944
       Studii şi note de studiu
Revista revistelor
Autori  Condiţii de publicare articole
Jurisprudenţă
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
Curtea Constituţională
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
       Jurisprudenţă curentă ÎCCJ
       Dezlegarea unor chestiuni de drept
       Recurs în interesul legii
Curţi de apel ⁞ 
Tribunale ⁞ 
Judecătorii

Legislaţie
Proiecte legislative
Monitorul Oficial al României
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

Proiecte speciale
Cărţi
Covid-19 Legal React
Creepy cases
Life
Mesaje de condoleanţe
Povestim cărţi
Războiul din Ucraina
Wisdom stories