Secţiuni » Arii de practică » Business » Corporate
Corporate
DezbateriCărţiProfesionişti

Termenele acordate la Oficiile Registrului Comertului (iunie 2010). Propunerea MJLC


16 noiembrie 2009 | JURIDICE.ro

UNBR Caut avocat

Comunicat MJLC: „Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti a înaintat, joi, 12 noiembrie, preşedinţilor celor două Comisii juridice, de disciplină şi imunităţi din Parlamentul României solicitarea de a analiza posibilitatea preluării sub forma unei iniţiative legislative a soluţiilor propuse de MJLC privind activitatea de înregistrare în registrul comerţului.

Solicitarea MJLC a fost adresată în condiţiile în care, în prezent, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului se confruntă cu o situaţie deosebită, pe rolul acestei instituţii existând peste 10.000 de solicitări ale agenţilor economici care nu pot fi rezolvate cu celeritate, situaţia deteriorându-se în continuare.

Conform datelor comunicate de către ONRC, la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti există 1.526 cereri de înregistrare nesoluţionate din perioada 01.09 – 23.10.2009, amânate la diverse termene. De asemenea, pentru 10.763 cereri de înregistrare au fost acordate termene de soluţionare până la data de 10.12.2009 pentru autorizări şi până la data de 30.06.2010 pentru modificări ale actelor constitutive.

Termenele foarte lungi de soluţionare a cererilor se datorează planificării activităţii judecătorilor delegaţi la Oficiul Registrului Comerţului Bucureşti. Astfel, conform hotărârii Adunării generale a judecătorilor din cadrul Tribunalului Bucureşti nr. 6/2009, au fost stabilite 3 şedinţe de judecată pe săptămână şi limitarea numărului de cereri de înregistrare care pot fi soluţionate în cadrul fiecărei şedinţe la 50 de cereri de constituiri şi 100 de cereri de înscriere de menţiuni. În aceste condiţii, în fiecare săptămână nu se pot soluţiona decât 450 de înregistrări, în condiţiile în care se depun peste 400 de cereri zilnic.

Având în vedere impactul negativ al situaţiei existente asupra mediului de afaceri din România, MJLC a identificat soluţii normative de natură a debloca activitatea de registru.Astfel, în urma unei analize riguroase a cadrului legal intern şi comunitar, MJLC a elaborat un proiect de ordonanţă de urgenţă având ca obiect transferarea în competenţa de soluţionare a directorului oficiului registrului comerţului a cererilor de înregistrare în registrul comerţului şi, după caz, a altor cereri aflate, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, în competenţa de soluţionare a judecătorului delegat.

Din păcate, această propunere nu a putut fi adoptată înainte de votarea moţiunii de cenzură depusă la adresa Guvernului. Actualmente, date fiind prevederile constituţionale potrivit cărora Executivul nu mai poate adopta decât acte de administrare a treburilor publice, sferă în care nu poate fi inclusă şi modificarea cadrului legal în materia înregistrărilor în registrul comerţului, ne aflăm în imposibilitatea de promova actul normativ mai sus menţionat.

Această propunere legislativă este o soluţie temporară, urmând a fi elaborat un nou cadru de reglementare al activităţii de înregistrare în registrul comerţului, menţinându-se controlul administrativ de legalitate la nivelul oficiilor registrului comerţului, dar instituindu-se competenţa de efectuare a acestuia pentru un nou corp profesional, respectiv registratorii comerciali.”

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, detalii aici!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill şi My Justice.
Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni          Noutăţi                                                                                                                          Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică